652 matches
-
avangardistă, cu puneri în pagină tehnico-fanteziste, ludic-schematizante, amintind pe alocuri de „parolibrismul” și eliptismul telegrafic al futuriștilor (ba chiar și de atitudinea lor: vezi, spre exemplu, credo-urile antisentimentaliste, antiromantice și antipaseiste din deschidere, cu taxarea corespunzătoare a lirismului, individualismului, impresionismului). Textul e încadrat între traducerea manifestului marinettian „Cuvinte în libertate“ și un text în limba germană de Hans Arp (Die Blumensphynx). Alte vecinătăți sînt: două ilustrații de Marcel Iancu, un poem de Ion Vinea („Alții“, datat 1920) și un poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cea mai caracteristică trăsătură a artei poloneze este sensibilitatea ei hiperdezvoltată și lipsa problemelor pur formale. 2) Pentru Polonia antebelică arta era unicul azil al spiritului național. Artistul reînvia trecutul (...) imita arta populară, creia arta națională. 3) Marile descoperiri ale impresionismului răsunară și în Polonia. Imediat însă au degenerat în naturalism și încăpură pe mîinile sentimentalilor căutători ai «frumosului peisaj polonez»”. Sînt consemnate apoi schimbările aduse de ultimii ani dinainte de război și scurtul răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Se întîmplă azi același lucru cu acei cari au găsit glorie și răsunet în toată Europa K. Malevicz (Ministerul Cultelor n’a consimțit întoarcerii lui în Polonia), Marcussis, Halicka, Lypschitz, Kissling etc. Ceilalți se confundă în mulțimea adepților clasicismului, cezanismului, impresionismului moderat în grupul Rhytm. După 1922 tablourile și sculpturile formiștilor sînt cu totul rare în expozițiile Warșoviene. (...) Ei au explicat în public și pentru prima oară problemele formale de artă. Defectele lor sînt o construcție insuficientă, lipsă de ordine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Revue Française, 213, XIX, 1 juin 1931) și A. Breton („Pour Dada”, ibid., 1 aôut 1920, p. 214), apoi - cu considerații despre „doctrină” - pe Gustave Lanson, F. Vanderéme, Jacques Rivière și René Lalou. Reprezentînd orientări critice diferite - de la pozitivism la impresionism - aceștia pun accentul pe „originea instinctuală a fondului și expresia liberă a formei” (Lanson, „Reflexions d’un vieux critique sur la jeune littérature”, în Révue des Deux Mondes, 1 dec. 1921, p. 562), „distrugerea tuturor principiilor și dogmelor morale, sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un model „feminin” (urmînd linia prejudecăților tradiționale de gen...), caracterizat prin disponibilitate comprehensivă, empatie, fragmentarism subiectiv, eseism artist, mefiență față de poza autoritară, lipsă a apetitului pentru ordine ierarhică și judecăți de valoare discriminative, preferință pentru texturi, nu pentru structuri, pentru impresionismul „pur”, așadar pentru cultivarea capricioasă a vagului, a nuanței și a detaliului „minor”, în detrimentul ideilor „majore” clare și distincte, al construcțiilor sistematice, teoretizante și conceptualizante. Deloc lipsit de spirit critic, Perpessicius aparține în mod vădit categoriei criticilor „feminini”, „artiști” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
global” (după cum se știe, Lovinescu nu s-a numărat de la început printre admiratorii necondiționați ai lui Arghezi, adeptul romanului „obiectiv” rămînînd rezervat față de formula prozei „lirice” a acestuia). Opțiunea impresionistă a criticului sburătorist își dezvăluie, în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dezvăluie, în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist, ideologizant și sociologizant al lui Emile Faguet - și impresionismul „pur” al lui Perpessicius, mai apropiat de estetismul idealist subiectiv al lui Rémy de Gourmont. Filiația gourmontiană - comună și lui N. Davidescu - a fost subliniată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist, ideologizant și sociologizant al lui Emile Faguet - și impresionismul „pur” al lui Perpessicius, mai apropiat de estetismul idealist subiectiv al lui Rémy de Gourmont. Filiația gourmontiană - comună și lui N. Davidescu - a fost subliniată, între mulți alții, și de către E. Simion, în prefața volumelor De la T. Maiorescu la G.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de comentarii rezervate despre Istoria literaturii române contimporane, delimitările drastice față de E. Lovinescu în chestiunea prozei poetice, pozițiile sensibil diferite față de literatura avangardiștilor și față de statutul romanului, indică totuși în cazul lui Perpessicius o atitudine coerentă cu sine, de un impresionism/modernism larg comprehensiv. Refuzul procustianismului estetic și al partizanatului ideologic, al didacticismului și al dogmatismului magisterial, cultivarea spiritului de finețe și a empatiei în detrimentul spiritului de geometrie și al distanței aseptice au favorizat atît apropierea comprehensivă a criticului față de notele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e drept) placheta următoare a poetului, Colomba (Paris, 1927, Imprimerie „Union”, cu o copertă de Sonia Delaunay și două desene de Robert Delaunay). Rezervele sînt însă relevante pentru „organicismul” său estetic de sorginte clasică: „E, dacă se poate spune, un impresionism liric în care imaginea joacă întîiul rol. Însă un poem de dragoste lăsat pe seama imaginei va fi, în mod fatal, lipsit de unitate, de acea atmosferă de confesiune plină de convicție, cu care ne-au deprins literaturile. (...) destrămarea aceasta imagistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîne însă legată de promovarea modernității poetice radicale. În prefața Cărții cu poeți, tînărul autor își formulează, în termeni aproximativi, estetica, respingînd în egală măsură critica impresionistă („lirism”) și critica „istorică, pur dogmatică” (taxată drept „enucleiată”). Potrivit lui Boz, „așa-numitul impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional (emoția criticului), astfel că deplasarea rămîne în același plan”. Critica este înțeleasă ca „mimetism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
săi admiratori: Pulă, Muci, Țîțe, în Drumețul incendiar, în primele volume ale lui Gellu Naum, în anumite texte ale lui Gherasim Luca și Stephan Roll ș.a.m.d.), minimalizare parțial explicabilă prin „rigorile” pudibond-academizantului regim comunist. Desprins dintr-un simbolism/impresionism agonic și coagulat inițial în jurul revistei Simbolul (1912), grupul tinerilor Ion Vinea (Iovanachi), Tristan Tzara (Samyro), Marcel Iancu și Adrian Maniu - cărora li se vor alătura Jacques G. Costin și alții - reprezintă ceea ce critica a numit preavangardismul românesc, avîndu-i ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice. Dacă însă Boz practică o critică asumat empatică, eseistică, Perpessicius - fidel esteticii clasicizante, filtrată printr-un impresionism autentic - încearcă să descopere, dincolo de stratul îndrăznelilor formale, o structură de adîncime ordonatoare, o virtuozitate compozițională „manieristă”, de natură să legitimeze artistic experiențele novatoare, iar academistul Const. I. Emilian se vede nevoit să ia act de relevanța internațională a fenomenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față, avangarda istorică autohtonă a fost segmentată în trei faze distincte de evoluție (deși, firește, orice periodizare e mai mult sau mai puțin arbitrară). Primul „val” are drept bornă inaugurală anii de dinaintea Primului Război Mondial, respectiv ruptura față de simbolism (în literatură) și impresionism (în pictură). Principalii protagoniști: scriitorii Ion Vinea, Tristan Tzara, Adrian Maniu, Jacques G. Costin, grupul teribilist al adolescenților de la revista ieșeană Fronda (emuli ai lui Tudor Arghezi) și artistul plastic Marcel Iancu (elev al postimpresionistului Iosif Iser). În aceeași perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tensiune vitală (futuristă), ce se vrea realizată În poem, depășindu-și calmul austerității abstracționiste sau admițînd, cel mult, analogia cu constructivismul liric al unui Kandinsky sau al „suprematiștilor” ruși. Pe fundalul celor afirmate despre calitatea cuvîntului și structura sintaxei poetice, „impresionismul” acesta e numai aparent, căci „notația” urmează doar unui impuls interior, intelectual-afectiv, Într-o insubordonare ce se dorește totală față de realitatea dată, externă. Definiția imaginii - citată mai sus, după articolul omagial dedicat lui Tudor Arghezi, În numărul 3 al Integralului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului” romantic - dar un „concret” distanțat de simpla reproducere mimetică, comportînd restructurări esențiale, deschis spre un vast cîmp relațional, cîștigînd o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, În Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula „pointilismului poetic”); „notația” propriu-zisă este de fapt deviată metaforic (metonimic) spre un spațiu asociativ insolit În context, cu elemente Împrumutate de predilecție din sfera modernității mașiniste
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
relativă la peisaj (drumul pe care circulă pneul automobilistic), ci și rezultatul structurării textului ca poezie-imn. E, desigur, aici, numai un exemplu, ilustrativ pentru complexitatea construcției textuale, Într-un poem care, receptat la suprafață, pare a fi rodul unui pur „impresionism” și, pe deasupra, arbitrar și cvasi-absurd În modul de prezentare. De fapt, poetul realizează tocmai acea imagine-„construcție abstractă” (adică abstrasă, scoasă din ordinea constituită a realului), „cu raporturi de linie și culoare echilibrate”, care, transpuse În planul cuvîntului Înseamnă - la
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care nu putea să nu șocheze, pînă la descumpănire, critica. „E futurist, dadaist, suprarealist?” - se Întreba, de pildă, contrariat, G. Călinescu, răspunzînd imediat, nu foarte decis: „Toate și nici una”. „Poezia lui Ilarie Voronca - adăuga autorul Istoriei literaturii române... - este un impresionism ordonat În punctul inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămîne reticentă și abia concesivă: „În limitele acestui imagism nu se
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu se poate susține, totuși, o perspectivă pur „textualistă” asupra poemului - căci avem de-a face și cu o conjugare de planuri ale percepției directe, cu colaje de texte „jurnalistice”, cu prelucrări metaforice ale „senzației” și, fragmentar, chiar cu acel „impresionism ordonat” pe firul, mai mult sau mai puțin mascat, al unei „idei” - este limpede că viziunea tradițională asupra poeziei s-a schimbat substanțial; poemul contează, În coerența sau rupturile sale funcționale, pentru conturarea „mesajului”, ca ansamblu al tuturor acestor demersuri
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sau nu ajunge la ele) ale suprarealismului, pentru a se situa Între mai multe orizonturi ale liricii, individualizîndu-se Îndeosebi prin acel, numit de Perpessicius, „pointilism poetic”, - formulă ce trebuie corectată doar În sensul că nu e vorba de un adevărat „impresionism”, căci nu atît notația În sensul său propriu contează aici (eventual pentru sugestia unei atmosfere Întreținute de o anumită ambianță obiectuală), cît spectacolul asociativ, surpriza relației insolite. Cu formula rimbaldiană aplicată cîndva de Voronca Însuși lui Tudor Arghezi, se poate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
rescriere, de continuare și amplificare a textelor comentate, utilizate mai degrabă drept catalizatori ai propriei imaginații creatoare. Textul „critic” se impune astfel ca un nou poem, paralel cu poemul-reper, Într-o redundanță semnificativă pentru gradul de implicare a cititorului; un impresionism sui generis, respingînd orice tentație realmente analitică: „Aha! vă văd aici, de la masa mea de scris, imbecili infatuați, scribi prostituați și senili, cu gîtlejul și ochiul bleg Întins să prindeți un răspuns, o «explicație» de atîta vreme cu scîncete și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
gînd, ca să fie vorba de dadaism și nici gîndul nu e așa de muzical și nestatornic ca să ne aflăm În fața unui substanțialism profesat, la noi, cu consecvență numai de dl. Ion Barbu. Poezia d-lui Ilarie Voronca este așadar, un impresionism ordonat În punctul inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții. Și În ciuda pozelor ștrengărești și a fervenței revoluționare, poetul Brățării nopților e un temperament
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la Alecsandri a valorilor plastice. Călinescu găsea, totuși, prea simplificat elementul vizual În poezie: cerul e „albastru”, cîmpul este „verde” sau „alb” sau „negru” etc... Edgar Papu crede, dimpotrivă, că Alecsandri a inaugurat tehnica impresionistă În lirică: „primul exponent al impresionismului european În poezie, stil identificat ca atare sub specia instantaneului sugestiv, alcătuit din trăsături libere, «dezlegateă una de alta”**. Punctul de plecare ar fi, Întîi, poezia parnasiană, pe care Alecsandri o relativizează, o „depietrifică” prin imagini discontinue și, În al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obișnuitele vacanțe europene intra În expoziții nu mai Încape Îndoială. După 1860, cînd Alecsandri Începe să publice Pastelurile sale, parnasianismul nu mai este o școală lirică În forță. Apăruse Baudelaire și oroarea față de „peisagiștii ierbivori” Începuse să-și facă loc. Impresionismul Însuși, În pictură, se revendică dintr-o prioritate a luminii, și natura este valorizată prin capacitatea ei „solară”. Asta ar apropia pe liricul de la Mircești de impresionism, dar ce reprezintă cu adevărat, impresionismul În poezie? Tehnica umbrei nu este nouă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
forță. Apăruse Baudelaire și oroarea față de „peisagiștii ierbivori” Începuse să-și facă loc. Impresionismul Însuși, În pictură, se revendică dintr-o prioritate a luminii, și natura este valorizată prin capacitatea ei „solară”. Asta ar apropia pe liricul de la Mircești de impresionism, dar ce reprezintă cu adevărat, impresionismul În poezie? Tehnica umbrei nu este nouă, chinezeriile pătrunseseră mai de mult În arta europeană, spiritualitatea medievală obișnuise creatorul cu ideea unui al doilea plan al lucrurilor, un plan pur, imaterial, mai aproape de esența
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]