719 matches
-
ocruri și brunuri), adoptând punctul. Abia neoimpresioniștii, prin evitarea sistematică a oricărui amestec ce poate duce la ruperea unei culori, obțin tente de o maximă intensitate. Această frenezie a intensității fizice a îndepărtat culoarea de sensurile sale profunde, refuzând picturii impresioniste accesul la o înaltă spiritualitate. Gaugain reintegrează tenta plată colorată intens, alternând-o cu tente de griuri colorate, dar această tentă plată nu mai reprezintă ca în pictura clasică, echivalentul culorii locale din natură, ci doar o sugerează metaforic, fără
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
plată nu mai reprezintă ca în pictura clasică, echivalentul culorii locale din natură, ci doar o sugerează metaforic, fără să o reproducă. In arta secolului nostru, tonul rupt se eliberează de servitutea imitație tentelor din natură și ca atare, obsesia impresionistă a freneziei solare încetează. E. Valorația. Valoare intensitatea de deschis sau de închisa tonului de culoare (Planșa nr. 36). Valoarea presupune semnificația subiectivă obiectivată, simbolul, starea afectivă și rațională, gradul de necesitate, puterea de oglindire în timp și spațiu a
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
care l-a adus cineva „muzicii” este cel al lui Emil Cioran: „De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. * „O viață nu-ți ajunge ca să cunoști o singură clipă.” (Claude Monet) Se știe că pictorii impresioniști au fost fascinați de caracterul irepetabil al „clipei”, care surprinde, de fiecare dată, natura cu o altă expresivitate a ei. Monet voia „să prindă” În tablourile sale tocmai această unicitate a realității naturii, care n-ar trebui să-i pretindă
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
a ei. Monet voia „să prindă” În tablourile sale tocmai această unicitate a realității naturii, care n-ar trebui să-i pretindă altceva ochiului artistului decît să redea impresia primă, În toată bogăția și intensitatea expresivității ei. Pentru aceasta, pictorii impresioniști au aprofundat studiul În aer liber și nuanțele culorilor (ale luminii În special), fiind numiți din acest motiv „pictori naturaliști”. Însă chiar și un ochi hipersensibil, cum a fost cel al lui Claude Monet, se simțea mereu În urmă cu
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de nimic tranzitoriu: plastica monumentală nu admite nici pitoresc, nici psihologie. Un portret monumental, de pildă al lui Federigo Montefeltro de Piero de la Francesca, exprimă un suflet al imaginii, nu sufletul modelului. Autoportretul lui Rembrandt nu e monumental, nici pictura impresionistă. Opere de cea mai mare valoare pot să nu fie monumentale, în vreme ce altele, de o calitate cumva inferioară, pot să aibă această însușire. Monumentul efectuând o suspensie a temporalității are o ambiție de perenitate. A construi pentru milenii (sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a lui Comisso sau, cel puțin, acest roman: Cei doi tovarăși (pe care eu, de exemplu, critic amator, îl citesc acum pentru prima oară, victimă a sectarismului sau a pasivității colegilor mei profesioniști). Se știe cum scrie Comisso. La modul impresionist, prin mimesis cu obiectul meu, aș vorbi despre o descărcare electrică ce, străbătând „corpul” lui Comisso, îl folosește ca pe un organ transformator care o preface în scriitură. Scriitură care, din cauza acestei prefaceri, rămâne corporală și fizică, însă în același
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
1986, pp. 430-431) scriu despre forma „de clepsidră” a raportului pentru studii cantitative. La fel, În etnografie, John Van Maanen (1988) a dezvoltat conceptul de „povești” pentru raportarea rezultatelor de teren. El identifică mai multe tipuri de povești: realiste, confesionale, impresioniste, critice, formale, literare și povești spuse În tandem. Aceste diferite tipuri pot fi folosite În variate combinații În cadrul aceluiași raport. Există alternative și pentru structurarea rapoartelor studiilor de caz. Această secțiune sugerează șase structuri ilustrative (vezi tabelul 6.1), ce
Studiul de caz. Designul, colectarea și analiza datelor by Robert K. Yin () [Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
Personajele fac parte din familia interiorizaților cu reacții greu descifrabile. Scriitorul cultivă elemente ale modernității, dovedind un ochi format pentru mișcările fine, adevărate „tropisme” ale unor suflete care au oroare de exhibarea trăirilor, nu la modul sadovenian, ci în chip impresionist, difuz. Procedeul secvențial este reluat și în interviurile din volumul Cu George Lesnea prin veac (1977). Cu Priveliști moldave (1980) prozatorul revine la reportaj, sub presiunea emotivă a iubirii statornice pentru ținutul natal. În romanul Ceasul oprit (1980; Premiul Asociației
ILISEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287527_a_288856]
-
Astfel că orientarea lui poporanistă coincide cu prima decadă a „Vieții românești” (1906-1916), de fapt până în 1920, când „Viața românească” reapare în a doua serie. Ultima etapă a scrisului său de până la sfârșitul vieții nu e nici prioritar estetică, nici impresionistă, ci mai degrabă eclectică. În Spiritul critic în cultura românească I. invocă frecvent natura complexă a relațiilor dintre cultura română și alte culturi europene. El trece rapid peste secolele XVI-XVIII, pentru a studia în detaliu particularitățile culturii române în perioada
IBRAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]
-
Proza - schițe, povestiri, scrisori - este în mare parte de inspirație rurală și aparține lui I. Dragomirescu, I. Neculau, Eugen Petit. G. Toma scrie despre simbolism, „cel mai nou curent și de aceea nu îndeajuns de cunoscut” (16/1915), despre critica impresionistă (17-18/1915), despre raportul dintre filosofie și literatură, afirmând că „intelectualizarea literaturii și înfrumusețarea filosofiei” sunt „două cerințe capitale ale vremii de azi”. Lui Ion Creangă i se consacră un articol comemorativ, iar din volumul lui Gh. Panu „Amintiri de la
GANDURI BUNE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287153_a_288482]
-
de a se avânta în speculații dintre cele mai abstracte, ceea ce îl apropie oarecum de Paul Zarifopol, mentor al propriei adolescențe. G. este însă, spre deosebire de criticul de la „Revista Fundațiilor Regale”, un comentator care se lasă adesea sedus de farmecul notației impresioniste, iar ochiul său trece nu rareori cu înțelegere, cu o bonomie deprinsă de la Anatole France, unul dintre scriitorii săi preferați, mereu citit, peste discrepanțele și limitele textelor discutate. SCRIERI: Le Moi et le monde. Essai d’une cosmogonie anthropomorphique, I-
GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287244_a_288573]
-
acela de a prezenta realitatea În mod conversațional, de a detalia modul de manifestare a oamenilor prin recursul la „poveste”. John Van Maanen 1 a identificat cel puțin trei tipuri de „voci narative” utilizabile În studiile calitative: realistă, confesivă și impresionistă. Prezența autorului În textul „naturalist” este extrem de importantă: autorul nu studiază fenomenele din afară, ci din interiorul lor, iar „autoritatea” sa provine tocmai din implicarea cât mai profundă. Această implicare trebuie să se reflecte și la nivel stilistic: consemnarea termenilor
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dobândește o valență spirituală, transcendentă, încât ,,îndreptarul” de drumeție se construiește ca o meditație inițiatică în care toate întreprinderile călătorului se înscriu într-o armonie morală, în acord cu dimensiunea sacră a naturii. Senzualitatea intelectualizată oferă pagini de proză poetică impresionistă: un foc pe munte în amurg e o sculptură de aur, de rubin și topaz, o poartă spre reverie mistică, iar florile închipuie bijuterii pe fondul de catifea al mușchiului. Imaginii i se adaugă parfumul florii, autoarea delectându-se într-
DUMBRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286899_a_288228]
-
părerea a doi oameni din România: G. Ibrăileanu și E. Lovinescu. De verdictul lor depindea întreaga carieră a mea și încrederea în mine”, afirmă G. Călinescu într-un interviu luat de Profira Sadoveanu. Încă înainte de primul război mondial, cultivând „metoda impresionistă”, criticul nu scăpa prilejul de a face un distinguo între impresionismul diletant al unor publiciști și celălalt, sintetizator, esențializant, organizat: „Divers apreciabil, impresionismul n-are nevoie de un fond bogat sufletesc, de o concepție, de o putere de creație, dar
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
tipologic”, Agathon, Picrophonios, Glykion și alții (în tradiția lui La Bruyère), criticul asumându-și rolul de moderator, din necesitatea de „a armoniza părerile contradictorii” sau de a „determina sugestii personale”. Primele două volume din Critice (1909-1910) dobândeau astfel un „caracter impresionist” tot mai accentuat, cu timpul repudiat, părăsit și deplâns ca superficial. Stând și judecând, foiletonistul de la „Convorbiri critice” era mai aproape de Lemaître decât de Faguet, ambii academicieni și perfect contemporani; îl preocupa prioritar, cum preciza în compendiul din 1937 - Istoria
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
și la „Sburătorul” în prima lui serie, cu deosebire bogată în „profiluri” și „figurine”. În 1932, în al doilea volum de Memorii, un L. în plină audiență, având distanța necesară retrospecției, nu ezita să releve la rece, detașat, limitele „metodei impresioniste”, care într-o primă etapă, cea a textelor din culegerea Pași pe nisip, comporta un stil „abrupt, familiar, anecdotic, dialectic și mai ales prolix”. Prin apelul la dialog se urmărea atunci un limbaj cât mai „natural”, însă „calitatea artistică” a
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
se reflecta în stilul „odihnitor și cu deosebire clar și înflorit”, cu „volute grațioase” și „tendințe lirice”, în timp ce, lipsit de „desen și densitate”, discursul „trăda și mai mult absența voită a ideilor generale”. Ecouri din cea de-a doua fază impresionistă durează și în următoarea, de după război, acum cu vizibile tendințe spre organizare, probabil trăsături caracteristice vârstei. Nu a dispărut din practica lovinesciană „intenția expresiei literare”, însă față de limbajul anterior, „exclusiv artistic”, fraza înclină spre intelectualizare, ideile generale nemaifiind evitate „ca
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
frecventatorii lucizi ai artelor erau conștienți de mult. Totuși, pronunțându-se pentru reconsiderarea miturilor, pentru izgonirea locurilor comune, aducând argumente logice, adesea impecabile, L. se expunea, după primul război mondial, ironiilor în serie, dacă nu unei cabale. Depășind faza criticii impresioniste, mentorul de la Sburătorul opunea atacurilor concertate împotrivă-i o știință și o conștiință, ambele perfect adecvate momentului, de unde autoritatea și interesul peste timp; odată cu revizuirile, apoi cu ideea modernizării literaturii, teze interferente în fond, se afirma ultimul mare critic de
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
negarea nuvelisticii lui Galaction, supraevaluarea unor Gh. Brăescu, Ion Iovescu, Camil Baltazar și a altora), dar linia globală trasată de critic intră în categoria evaluărilor durabile. Nici o consonanță de metodă nu leagă cele zece volume de Critice (1909-1929), de factură impresionistă, de tezele de doctorat în spirit sorbonian, observație aplicabilă și studiilor monografice Grigore Alexandrescu. Viața și opera lui (1910), Costache Negruzzi. Viața și opera lui (1913) și Gheorghe Asachi. Viața și opera lui (1921). În postură de istoriograf, L. unifică
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
stilizat din Rondelurile de porțelan sunt de orientare parnasiană, ca și unele viziuni clasicizante (Ospățul lui Pentaur), cu „exotismul” lor temporal. De simbolism îl apropie pe M. muzica vagă a trecerii (Fântâna, Rondelul lucrurilor, Rondelul lunei), penumbra melancolică a instantaneelor „impresioniste” (Pe balta clară), nostalgia plecărilor, atracția himericului (Tutunul, Castele-n Spania), anticipative tonalități bacoviene (Rondelul orașului mic) și voluptățile senzuale, de mare rafinament, mai ales olfactiv (Rondelul crinilor, Rondelurile rozelor). Utilizarea pe scară largă a refrenului, încercările instrumentaliste, sinesteziile, apelul
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
transpoziția de senzații, infuzia sentimentului în peisaj, jocul nuanțelor, sugestia. O noapte în Sulina, Pădurea Ulmilor, Soare și grâu, Moară pe Dunăre, veritabile proze simboliste, sunt reluări amplificate ale unor poeme. Notația luminii în schimbare aduce în descriere tușe fluide, impresioniste. Chiar lucrurile, în excelente naturi moarte, primesc un puternic suflu de viață: obiectele vorbesc, prin ele însele, despre timp, oameni și obiceiuri (Casa cu no. 10). M. este între primii noștri prozatori citadini, peisagist urban, evocator al Bucureștilor. Preferințele sale
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
genele sunt la autorul Clăcașilor de obicei tremurătoare, cum sunt cuvintele gâtuite de emoție. Mișcarea aceasta sacadată, pâlpâitoare, caracteristică și naturii („În oftat se-ndoaie fagii / Tremură în crâng alunii”; „Primăvară, primăvară, / Tremură luna bălașe...”), recurge la o veritabilă tehnică impresionistă. Pătimirea seculară adâncește în suflete iubirea de glie, de trecut, de libertate, dar și ura contra opresorului. „Sunt rodul dragostei și-al urii” - spune poetul, întorcându-se la sursa reacțiilor care, fără să excludă sentimentul de jale, îl depășesc cel
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
se grefează pe și sunt acceptate de corpul operei, fără a o văduvi de calitatea estetică. Alarmat de riscul dezumanizării, conținut în metodele „formalizante” dirijate spre aspectele transindividuale ale creației, G. optează pentru eficacitatea unei „critici imanente”, apărându-i virtuțile impresioniste de desconsiderările la care o supun metodele pozitiviste. Opera, ca produs al individualității, solicită criticului identificarea cu creatorul ei, aptitudinea deplină a sinelui de a se vida pentru a se lăsa „ocupat de o conștiință străină”. Pe de altă parte
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
realizarea unei imagini globale asupra grupului familial. Aceasta a fost însă - și în parte mai este - mai mult un deziderat decât o realitate. Dificultatea ce apare aici este că, cu cât imaginea e mai globală (holistică), cu atât este mai „impresionistă”, mai vagă. Mergând la precizie și exactitate, ajungem la parțial și fragmentar. Între global și exact subzistă o tensiune fundamentală (Iluț, 1986). Demersurile actuale din sociologia și antropologia familiei, bazate pe date riguroase și reprezentative, atât pe dimensiunea istorică, dar
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
și date din surse exterioare familiei (vecini, școală, biserică, unități sanitare și altele), precum și caracteristici generale ale contextului habitațional al cazului studiat (vecinătate, cartier, sat, zonă), năzuiește să ofere o imagine globală asupra unității familiale care să nu fie însă „impresionistă” (de tip jurnalistic), ci saturată de precizie și adevăr verificabil. Lucru care nu este deloc ușor. Se cuvin menționate în acest sens eforturile și rezultatele teoretice și practice ale Școlii monografice de la București. Pornindu-se de la concepția integralistă a lui
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]