720 matches
-
lăuntrice, subiective -, aflate întro relație de corespondență. Fiecare din cele două catrene - perfect simetrice la nivelul sintaxei poetice și al tiparului de versificație - dezvoltă, prin analogie, unul dintre planuri. Prima strofă schițează reperele realității exterioare. Întro imagine stilizată, de tablou impresionist, este figurat spațiul simbolic al vidului existențial, al morții. Cavoul, sicriul numesc direct spațiul thanatic ori simbolizează (prin sensuri conotative) spațiul închis al odăiicavou, al târgului de provincie sau al universului - vast cavou - ori, poate, propria făptură în care spiritul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
concentreze asupra a ceea ce îi este primordial constitutiv: poezia. „Esențialismul” estetic al scriitorului se conturează încă din textele reunite în Descântecul și Flori de lampă, unde granițele dintre genuri sunt suspendate, iar obiectivismul mimetic al descrierii este înlocuit cu subiectivismul impresionist al „viziunii” și „vedeniei”. În Descântecul, arendășoaica Sultana, părăsită de amantul care este și logofăt al moșiei - dispărut cu câștigul obținut din ultima recoltă -, încearcă să îl întoarcă pe bărbatul infidel cu ajutorul vrăjilor, închipuind o păpușă de ceară și arzând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
convorbire, la modul liric, cu cititorul, cu semenul aflat în suferință, într-un limbaj familiar, dar grav deopotrivă. Astfel se configurează un autentic modernist ce nu renunță definitiv la nota meditativă clasică. Folosind un instrumentar imagistic similar celui din pictura impresioniștilor, I. descinde într-o zonă de neliniște aproape firească, în care se întrevăd însă tensiuni mai adânci. Atras de literatura italiană și franceză, s-a aplecat ca traducător asupra operei lui Chateaubriand, preocupat fiind mai ales de latura ei educativă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287516_a_288845]
-
de relații posibile: istorice, filosofice, sociale, etice ș.a. Din această perspectivă, capitolul consacrat lui Ioan Slavici din Istorie... este un produs reușit al laboratorului de creație călinescian în care au fost valorificate la maximum, într-un mod personal, posibilitățile criticii impresioniste. Format la o altă școală, Școala franceză a lui Jules Michelet ca istoric literar, Ion Breazu va propune o abordare diferită a operei scriitorului de la Șiria. Profesorul clujean era obișnuit să exploreze − și a făcut-o cu talent − vaste domenii
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
dovedește a fi, așadar, nu doar crucială, ci și benefică. Regăsim, așadar în romanul Mara, o anticipare a psihanalizei nu mai puțin șocantă prin precocitatea ei. În studiul său dedicat Vienei dintre anii 1848-1938, William M. Johnston menționa o nuvelă impresionistă a lui Ferdinand Kurnberger de aceeași factură ca opera scriitorului ardelean intitulată Povara tăcerii, un studiu al sufletului (1866). Profesorul american făcea observația că majoritatea scrierilor care au în centru tematica psihanalitică se axează pe problematica iubirii și a morții
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
pensionarilor. File din dosarul Petre Țuțea..., București, [1992]; Ultimul Socrate: Petre Țuțea, București, 1992; Z. Ornea, Nevroza Țuțea, RL, 1993, 4; Gh. Vlăduțescu, Petre Țuțea și puterea de interogație, VR, 1993, 2-3; Al. Surdu, Petre Țuțea - un maestru al discursului impresionist, CC, 1993, 3; Tania Radu, Un model retroactiv, LAI, 1993, 23; Lucian Chișu, Un proiect de antropologie creștină: Petre Țuțea, „Reflecții religioase asupra cunoașterii”, L, 1993, 29; Octavian Soviany, „Presocraticul” Țuțea, CNT, 1993, 36; Simion, Mercuțio, 316-320; Valeriu Cristea, „M-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]
-
se grefează pe și sunt acceptate de corpul operei, fără a o văduvi de calitatea estetică. Alarmat de riscul dezumanizării, conținut în metodele „formalizante” dirijate spre aspectele transindividuale ale creației, G. optează pentru eficacitatea unei „critici imanente”, apărându-i virtuțile impresioniste de desconsiderările la care o supun metodele pozitiviste. Opera, ca produs al individualității, solicită criticului identificarea cu creatorul ei, aptitudinea deplină a sinelui de a se vida pentru a se lăsa „ocupat de o conștiință străină”. Pe de altă parte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
de obiectivare a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului” romantic - dar un „concret” distanțat de simpla reproducere mimetică, comportînd restructurări esențiale, deschis spre un vast cîmp relațional, cîștigînd o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, În Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula „pointilismului poetic”); „notația” propriu-zisă este de fapt deviată metaforic (metonimic) spre un spațiu asociativ insolit În context, cu elemente Împrumutate de predilecție din sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la rang poetic orice percepție”. Citit astăzi dintr-o altă perspectivă, În favoarea căreia argumentează o Întreagă istorie a poeziei moderne, ce nu mai urmărește o exterioară coerență a „ideii” sau a „impresiei”, poemul lui Voronca apare cu mult mai puțin „impresionist”, iar „procedeele tipografice” care „sfărîmă discursul” se impun ca o necesitate organică a construcției textului, alături de „metaforismul” ce deplasează accentul de pe „realitatea” exterior-referențială spre substanța Însăși a verbului. „Sensul” și „emoția”, departe de a fi „anulate”, Își schimbă astfel și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
transfigurator, prin excelență poetic, ce restaurează, grație privirii „iluminatului”, relația optimă Între eu și lume, Într-un sistem de „vase comunicante”. Iată, de pildă, poemul care deschide Act de prezență, intitulat Pe cine căutați?. Debutul e de „reportaj liric” - notație impresionistă a unui itinerar citadin (și e de remarcat că motivul peregrinării, al călătoriei, al evaziunii În reverie străbate obsedant Întreaga carte): „Am mers cu dimineața pe trotuarele sonore și pașii mei sunau În minutele clare ca niște gonguri ale soarelui
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
realizarea unei relative unități de viziune, În sensul conturării universului ca spectacol dinamic, plin de vitalitate și culoare. Ceea ce se pierde la nivelul asocierilor izolate, se compensează În mare parte prin multiplicarea lor În serii de aproximativă echivalență. Caracterul „descriptiv”, „impresionist” al discursului „integralist”, deschis reportericește spre pulsul realului / imaginar facilitează o astfel de compensație. Trimiterea la tehnicile barocului se poate face din nou, căci, - cum scrie Dolores Toma - „Barocul [...] pe de o parte face similitudinea mai inconsistentă și deci mai
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tot În scrisul lui Ilarie Voronca - „miliardarul de imagini”. Abia coagulat, sîmburele metaforic germinează În acea luxurianță „tropicală” a discursului, ce antrenează, parcă mereu nesatisfăcut În imperialismul său, noi și noi aluviuni verbale. Cum am mai observat, descripția și notația „impresionistă” manifestă mereu tendințe centrifuge: tentația „demonului analogiei” este prea mare pentru ca poetul să nu-i cedeze aproape În fiecare vers. Covîrșitoare În volume ca Brățara nopților sau Incantații, ea era prezentă și În mai echilibratul Ulise, chiar În unele secvențe
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lui D. Karnabatt din același număr, închinate morții lui Al. Macedonski (Alexandru Macedonski - omul, „Noaptea de noiembrie” a lui Macedonski și Macedonski și publicul). De altfel, D. Karnabatt susține partea critică a publicației și cu alte texte: Chendi și critica impresionista, cronică la cartea Amintiri universitare a lui Ioan Petrovici, P.P. Negulescu polemist (semnat de D. Karnabatt cu pseudonimul Diodor). În articolul Un erou de român francez, Lucrezzia Karnabatt îl identifica pe psihiatrul și literatul N. Vaschide că prototip al personajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289252_a_290581]
-
-le metodele și aplicând nu o dată criterii străine de esența ei. Conceptul de autonomie a artei, apărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, se leagă de numele lui Théophile Gautier și al lui Gustave Flaubert, de parnasieni și simboliști, de pictura impresionistă și de muzica lui Richard Wagner. Arta devine tot mai inaccesibilă, mai ermetică, dorind să scandalizeze publicul și sfârșind prin a-i face concesii odată cu primirea la Academia Franceză a lui Paul Valéry (Arta și publicul). Z., pentru care autonomia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
opera, ca și în toată viața lui Mateiu I. Caragiale, un brummellism literar, cum am zice noi, o „invoaltă floare de tropice”, cum atât de minunat zice Perpessicius.”4 Dacă Ionel Teodoreanu este judecat din perspectivă stilistică („...stilul său excesiv impresionist, ornat înadins, decorativ, deci răsucit, cârlionțat și deloc epic, e oricum un stil dificil.” 5Ă, Gib Mihăescu este scrutat din perspectiva universului moral și tematic. Multe scene și pasaje au „factură și forță dostoievskiană”, autorul sugerând o evoluție viitoare ce
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
ideologiei estetice: „Urmărită dincolo de paginile întâiului său volum, activitatea lui Vladimir Streinu atestă o ușoară evoluție (cu inevitabile concesii în favoarea pozițiilor refuzate inițială, în sensul unui anume istorism, oarecum fragmentar încă, ce-și subsumează atitudinile și procedeele criticului, inclusiv notele impresioniste, detectabile și ele în mai vechile foiletoane, vădind însă și preocupări mai susținute pe latura informației biografice, a cercetării filologice, a studiului edițiilor etc.”3 Într-o caldă evocare publicată în „Contemporanul”4, la scurt timp de la moartea criticului, Eugen
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
spiritualizate amar, cu resemnare de astru crepuscular, absorbit în „forțele eterne”. Blamat că un sacrilegiu moral, dar entuziasmându-i pe Proust și pe Barrès, românul Le Visage émerveillé adopta formulă notației de jurnal, expunând, într-o proza cu tușa diafana, impresionista, candid, dar ardent senzitiva, erosul reprimat al unei călugărițe aproape adolescente, iubind un pictor de icoane. La Nouvelle espérance, în a cărei protagonista, Sabine de Fontenay, s-au detectat note autobiografice, si La Domination, portretizând în scriitorul Antoine Arnauld pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
ele o culminare a manierei simboliste, ancorată încă în lirismul de tip Verlaine-Laforgue-Samain la cel dintâi, dar ajunsă în proximitatea parodicului și antilirismului prin minulescianismul dezarticulat al celuilalt. Poemele lui Vinea, Sonet, Lewdness, Mare, arată un condei sigur în imagistica impresionistă somptuoasă, cu ninsori pointiliste, pulberi de lumină, „neguri sfâșiate”, nori-„galere roze-n drum către Cythera” și îndrăzneli asociative precum „Noaptea se așterne ca pe nisip o undă” sau „În ochii-i verzi, smaralde solitare/ Cum pânze trec la orizont
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură, expresionismul abstract refuză constrângerile clasice ale frumosului de dragul insolenței creative. Pietatea în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și poetician (ceea ce bineînțeles nu este deloc obligatoriu). Preocuparea și competența sunt doar de ordin tematic și ideologic. Poate defini foarte bine substratul socio-moral al unui scriitor sau erou literar, mai puțin (sau chiar deloc) tehnici narative ori portretistice. Deloc impresionist, deloc beletrist, criticul nu literaturizează și bine face. ADRIAN MARINO SCRIERI: La umbra cărților în floare, Timișoara, 1975; Proză și reflexivitate, București, 1977; Contextul operei, București, 1978; Imediata noastră apropiere, I-II, Timișoara, 1980-1990; Proza românească de azi, vol. I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
că această nouă instituție, a artiștilor in viață, nu este Într-atât de permisivă cu „pictura nouă―, ea acceptând numai lucrări clasificate drept „academice―.2 De-abia În 1896, reușesc să pătrundă În Palais du Luxembourg o serie de picturi impresioniste. Un an mai târziu, În 1819, ia naștere o nouă instituție: Museo Nacional del Prado din Madrid, unde, din exuberanța spiritului identitar național, se deschide și o sală de pictură 2 Lucrările de artă academică ale absolvenților Académie de Peinture
Polarităţile arhitecturi by Anca Mihaela Cioarec () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92991]
-
tematice, stilistică, de vârstă literară ș.a.m.d. O critică-profesiune, practicată în paginile „României literare”, utilă în momentul apariției în revistă. Inventariind volumele apărute, comentatorul exersează un demers preponderent tematic și o formulă critică aproape epică. Analizele abundă în procedee impresioniste, iar citatul extins tinde să ocupe prim-planul expunerii. Ieșind din spațiul literaturii contemporane, C. alcătuiește un nou volum, Arcadia imaginară (1977), care cuprinde aplicații la valori consacrate ale literaturii române: A.I. Odobescu, I. Ghica, I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286499_a_287828]
-
și, pe de altă parte, făcând apel la memorie, care se originează - cu calde și proteice reflexe mitice - în propria copilărie (Fer. Augustin). Discret și nobil însoțitor pe cărările scrisului său, autorul apelează la semitonurile sugestiei, punctează într-un câmp impresionist irizări de indicii tocmai ca subiectul-cititorul său de la sine să lucreze convingerea profund umană că însăși grija pe care o ai pentru copii îți susține tonusul, curajul de neînvins chiar și în marile nenorociri, stări limită dezastruoase ale vieții. Înțelegem
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
fundamentarea sa pozitivistă în general, aici este mai subiectiv și mai interesant. Îi amintește pe Restif de la Bretonne, Charles Baudelaire, Gérard de Nerval, Honoré de Balzac, Marcel Proust, Guillaume Apollinaire, André Breton, B. Fondane, Ilarie Voronca. Călătorul își continuă notațiile impresioniste în Popas lângă Notre-Dame (1981), scriind despre Victor Brauner, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, Jules Pascin, marchizul de Sade, arătându-se cunoscător al bibliografiei acestuia, într-un comentariu obiectiv, cu detașare critică. SCRIERI: Octombrie, București, 1932; Supremul adevăr, București 1933; Critica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
tăceri, empireu, rai, aur, infinit (câteodată: peruzele) etc, etc, etc."132 Suprarealismul ("mitul subconștientului revelat") este refuzat și de data aceasta la fel și poezia lirismul personal ("cultul eului") sau "euforiile de sentiment". Se resping toate excesele "dadaiste, simboliste, expresioniste, impresioniste, autohtoniste, etc, etc. încăpute cu generozitate în ceaunul liric național"133. Pe lângă limbajul dinamitard al articolului, se observă trimiterea voalată la poezia gândiristă pusă în rând cu experimentele de avangardă. Poeziei "morbide, extravagante", Geo Dumitrescu îi opune revenirea la realism
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]