359 matches
-
un loc și ați satisface dorința însăși. De altfel, locul străin începe cu noi înșine, cu simțurile și trupul pro priu, mergând până în punctul în care, așa cum intuiește Rimbaud, eul însuși este celălalt. Poate fi regăsit cu ceea ce omul rostește incomprehensibil în propria limbă și cu fiecare „acasă“ în care nu se simte acasă (Bernhard Waldenfels). În astfel de situații, nonsensul se constituie altfel decât atunci când alteritatea se delimitează după criterii neutre, exterioare. Nu mai înseam nă neapărat ceva propriu unui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lipsă de sens“ și „nonsens“. Cele absurde nu mai păstrează o formă implicită de apartenență la sfera de posibilitate a sensului. Dimpotrivă, această sferă e lăsată acolo unde îi e locul, spre a se recunoaște, dincolo de ea, ceva straniu sau incomprehensibil. Când Kierkegaard vorbește despre paradoxul clipei în experiența religioasă, consideră că acesta este un paradox quia absurdum.<ref id="124">Søren Kierkegaard, Fărâme filozofice, traducere din daneză de Adrian Arsinevici, Editura Symposion, Iași, 1994, p. 68. Va face trimitere la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
s-au extins către alte zone ale celor omenești și neo menești. Unele sunt de o ambiguitate aparte, ca atunci când e vorba de ceva nebunesc, terifiant. Altele, grație modului în care apar, tind să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens și fără sens, ca atunci când privesc ceva realmente paradoxal. La limită, termenul poate semnifica prezența unui mister, în accepțiunea religioasă a cuvântului. Astfel de accepțiuni, mai rare sau mai greu de sesizat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că astfel de propoziții, în stare să provoace pe oricine, nu sunt lipsite de o anume ambiguitate. „Dacă prorsus credibile, quia ineptum est sau certum quia impossibile est înseamnă pur și simplu: trebuie să credem acest lucru, de vreme ce credința caută incomprehensibilul, și tocmai de aceea este cert, de vreme ce credința este mai sigură decât rațiunea, Tertulian nu a spus nimic original. Dacă, dimpotrivă, înțelegem literal acest dublu quia, textul său va spune că tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
creștin un filozof oarecare, de felul celor numiți neoacademici, pe care el însuși îi discută cu severitate (XXIII, 2). Ce ar putea să asigure saltul de la improba bilitatea maximă la certitudine? Doar credința însăși, când s-ar accede la cele incomprehensibile. Știm însă că Tertulian face încă un pas, dincolo de această logică. Revine la ideea radicalei neasemănări între cele create și cele necreate, ca să recunoască în definitiv paradoxul absolut al Întrupării. Iar acest eveniment nu se rezolvă în datele logicii sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
îndeosebi §§ 17-19. </ref> Odată PARADOX ȘI NONSENS 159 156. 157. cu aceasta, recunoaște deschis caracterul lor antinomic. Ne amin tim că, vorbind despre mirum, Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci de-a dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci de-a dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice atât în propriii termeni, cât și unele în raport cu altele. „Forma sa cea mai acută [a lui mirum] este aceea pe care o numim antinomie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Împotriva lui Praxeas, III, 4- 6. Înțelege că, în ceea ce privește dogma trinitară, se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și incomprehensibile. Așa cum vedem, unele antinomii se ivesc imediat ce logica obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și incomprehensibile. Așa cum vedem, unele antinomii se ivesc imediat ce logica obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității omenești. Sau când devine posibilă acea experiență prin care se arată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității omenești. Sau când devine posibilă acea experiență prin care se arată omului ceea ce-l transcende, inepuizabil ca atare și incomprehensibil în sine. Vor fi atunci resemnificate, pe cât posibil, opozițiile inflexibile de felul temporal- nontemporal, condiționat-liber, ca și altele asemănătoare. Cum ne PARADOX ȘI NONSENS 163 160. 161. dăm seama, nu mai este vorba acum de simple antinomii, în sensul comun
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
plică existența -, și cu totul altceva să te referi la existența de fapt a unui om.<ref id="167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
termenul absurdum, cum știm, poate desemna atât ceea ce apare potrivnic sensului, cât și ceea ce nu se supune unor criterii obișnuite ale sensului. Poate desem na, de exemplu, ceea ce este realmente straniu. Sau, într-o altă privință, ceea ce este în sine incomprehensibil, eventual mirabil, minunat. Nu ar trebui confundate aceste accepțiuni, mai ales că ele pot privi atât unele moduri omenești de expresie, cât și ceea ce este străin acestora. Aș dori să aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
136-137; excesiv față de sfera sensului 20-21, 53, 132 (n. 128), 141, 194, 196; imposibil 19, 24 (n. 13), 55, 58, 59, 81, 109, 137, 147- 148, 157, 180-181, 192-193; inclasabil sau fără loc (átopon) 145, 177 (n. 188); incoerent 135; incomprehensibil 32, 46-47, 90, 97, 145, 160, 163, 191; in con gruent 48-49, 138- 139, 194-195, 196; inept 9, 69, 71; ineptum (nebunesc, teribil) 145-148, 154-157; ilogic 9, 184; irațional 9, 22 (n. 11), 145, 184-185; limită a celor cu sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
72-73, 75, 81, 95-96, 105, 119 (n. 107), 140 (n. 139), 192 ~ străină sensului comun 31, 37, 40, 45-47, 73, 75, 95, 117, 192-194 ~ imposibilă 36-37, 45-46, 81, 192 incognoscibil 79, 162 (n. 159), 166-167 (vezi și „limite ale cunoașterii“) incomprehensibil 10, 19, 32, 150, 157, 163, 191 ~ sau străin sensului (vezi „absurd“) incongruens 49 incongruență (ce suspendă sensul) 48-49, 138-139, 194-195, 196 indiferență ~ a privirii (sau a gândirii) 123-124, 168 (n. 169) ~ de alegere 123 (n. 115), 140 ~ de ființă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
al tău, e cea care dă sens lumii, după sfârșitul lumii, senzația că lumea e sfârșitul a tot ce e pe lume, că singurul lucru care există pe lume e sfârșitul lumii. Nu e așa - strigi, și cauți în cartea incomprehensibilă o frază care să poată dezminți cuvintele Ludmilei. Dar cele două trenuri pleacă, se îndepărtează în direcții opuse. În parcul din capitala Ircaniei suflă un vânt înghețat. Ești așezat pe o bancă în așteptarea lui Anatoli Anatolin, care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ne trăim propria moarte", a relevat încă Heraclit și a fost reafirmat de Hölderlin. De vină au fost considerați în diverse culturi, fie zei vicioși, ca de pildă la asiro-babilonieni, fie Maya și zeița Kali la indieni, fie o lege incomprehensibilă precum moira în Grecia antică, fie rătăcirea omului în complicitate cu un șarpe, cum a imaginat mitul iudaic. Vechiul Testament este o oglindă cvasi completă a răului uman. Din primele zile, prin amintitul scenariu mitic cu un șarpe și un măr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de biliard, s-a luat de niște tineri și a tulburat ordinea publicè, recitè el sintagma binecunoscutè a bibliei-regulament, Scandalagiul, un bèrbat înalt și uscèțiv, care abia se ține pe picioare de beat ce e, utilizând un idiom babilonic aproape incomprehensibil, dè replici vehemențe unei persoane care, apreciind dupè direcția întâmplètoare a gesticulèrilor sale, nu se aflè printre cei de fațè, dar pe care, acesta, stimulat de aburii alcoolului, o vede aievea, în carne și oase, dându-i târcoale, Interlocutorul invizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
obosealè, vlèguit, Tonul cu care, la început, a rostit știai, imperios și ferm, apoi, a doua oarè, încèrcat de o tristețe melancolicè, stârnește în sufletul meu o tulburare adâncè, Cu mine vorbește bețivul! Lui Matei i se adreseazè cuvintele lui incomprehensibile! Mie a venit el sè-mi aminteascè de cuvintele uitate ale nebunei din tren, Știai! Bagè-l dincolo! dè plictisit din mânè plutonierul major, cei doi subalterni executându-se prompți, îl apucè de braț pe turbulent că sè-l scoatè afarè, cetèțeanul, temperându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
filmul s-a voalat. Hârtii Înegrite, care se sparg cu un foșnet sec atunci când le atingi. — ...M-a toropit somnul, din cauza căldurii... Își desface și Își pune la loc centura În care a adormit, ca un cal În ham. Zdrențe incomprehensibile din vis Îi flutură În fața ochilor În timp ce strigătele mute zac, Înecate În salivă, Între mușchii paralizați ai gâtului, ai limbii. Bănuiește, de fapt, care este visul, se tot repetă ori de câte ori Îl doare piciorul, e bolnav sau doarme În condiții inconfortabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
invazia iraționalismului și a nihilismului. Absurdul este în strânsă legătură cu fenomenul alienării, ce se manifestă ca o maladie, afectând planul social, cultural și psihologic. Pe planul sensibilității, alienarea este un sentiment de înstrăinare în față acestui univers haotic și incomprehensibil, exprimându-se prin angoasă, anxietate, nesiguranță, disperare, dar și prin apatie și cinism: “Este absurd că ne-am născut, este absurd că vom muri, pe de altă parte, această absurditate se prezintă ca o alienare permanentă a ființei mele, posibilitate
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
de ieșire, în care autorul surprinde procesul treptat de dizolvare a individului, un proces fără punct culminant și pe care nu se simte obligat (sau nu poate) să-l explice. Cititorul va fi la fel de afectat ca și autorul de caracterul incomprehensibil al lumii fenomenale, “care se înfățișează ca fiind stranie și asemănătoare visului”, o lume în care totul este dat, dar nimic nu este explicat. În fine, opera lui Kafka stârnește efecte emoționale puternice și cotradictorii - râsete, orore, dezgust, groază - care
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
conceptului de poezie), Vladimir Streinu ironizează cu o finețe dusă pînă la imperceptibil „metafizica” dadaistă, combătînd-o cu propriile arme: „...Noi, care într-alte vremi ne-am fi prosternat zeităților astăzi defuncte, să așezăm cucernici pe Dada în ordinea acestui sacru incomprehensibil. Ca un predestin pentru orașul viitoarei solidarități internaționale, anticipînd rostul antantist între popoare al Genevei, dadaismul sudează aici conștiințele moderne împotriva obștescului. Este neliniștea pascaliană care se încearcă în forme sociale”. Criticul „polemizează” implicit cu cei care puteau invoca efemeritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
considerații relevante despre inovația personală ca incomprehensibilitate: „Arta personală - și e singura artă - adăoga Rémy de Gourmont, teoreticianul simbolismului și spiritul subtil pe care literatura franceză începe să-l repună în drepturile sale dintîi, arta personală este, aproape întotdeauna, aproape incomprehensibilă. Înțeleasă, ea încetează de a mai fi artă pură și devine un motiv pentru noui expresiuni de artă” (Mențiuni critice IV, ed. cit., 1936, p. 207). Comentariul despre volumul Colomba al aceluiași Voronca îi prilejuiește criticului unele precizări de natură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două treimi din activitate, și dintr-o activitate caracteristică, nu poate fi în nici un caz veridică” (ibid., p. 347). E de presupus că sensibilitatea lui Perpessicius față de specia hibridă a prozei poetice explică întru cîtva atitudinea sa favorabilă față de „bizareria incomprehensibilă” a unui prozopoem suprarealist precum „Moartea vie a Eleonorei” de Stephan Roll: „Altminteri (...) oricît lirismul acesta reclamă, de atîtea ori, un cifru, nu putem tăgădui că „Moartea vie a Eleonorei» este un poem de dragoste, trecut prin toate furcile caudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o sorginte onirică, atît în conținut (fabulație), cît și în formă (limbă). În comportamentul general al personajelor lui Urmuz se poate identifica ușor o amprentă onirică vizibilă mai ales în consecințele faptelor. Ceea ce e axiomatic în stare de vis devine incomprehensibil după trezire, ceea ce este natural pentru Urmuz devine absurd pentru cititorul lui Urmuz. Plină de fulgurații onirice, proza lui Urmuz este, pînă la un punct, stenograma unui vis apăsător, continuu, din care autorul nu s-a putut trezi decît prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]