1,838 matches
-
vorbitoare, căreia i se dereglează subit mecanismul, cred că ar fi arătat Întocmai. M-am temut că vorbirea incoerentă, retezată brutal de acea Înțepeneală cataleptică, prefațează o criză gravă și am intrat În alertă. Mă simțeam vinovat pentru ignorarea avertismentului infirmierei că profesorul este slăbit, iar efortul Îl poate epuiza, chiar dacă persoana nu mi se adresase mie, ci, la modul direct și explicit, pacientului ei. Nu mai conta acest detaliu și, cu toate că Îi și, mai ales, Îmi promisesem că-mi voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
glas slab: - Aceasta este povestea. Întrevederea nostră a luat sfârșit și te rog să nu mă mai cauți vreodată. Dacă ai Întrebări, Încearcă să găsești singur răspunsurile. Acum, aș vrea să mă lași cu Eva; nu mă simt bine deloc... Infirmiera era deja În prag și-mi arunca priviri Încărcate de reproș. Când naiba avusese timp să vină și să intre În Încăpere? Sau se aflase mereu În preajmă, dincolo de ușă? - Domnule profesor, totuși, o Întrebare, una singură, am Îndrăznit. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
toți. Credeam că iubirea și arta făceau posibil un echilibru în viață. Dar toate aceste împrejurări fericite și pline de succes s-au întrerupt brutal când am căzut, leșinând printre colegi și profesori. M-am trezit la infirmeria școlii. Reli, infirmiera, mă bătea ușor pe obraji ca să mă trezească. Când am deschis ochii credeam că era mama, numai ea în această lume obișnuia să mă pălmuiască. Reli era cam de aceeași vârstă cu mama, necăsătorită, cu păr blond și ochi iscoditori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
rămăsese încordat de frica de oameni și de pretențiile lor absurde. Dar într-o zi, când se lăsase copilărește prea mult pe panta visurilor, o mașină îl răsturnase și se trezise la spitalul Karolinska. Acolo întâlnise iubirea, sub forma unei infirmiere cu ochi blânzi și păr lung, îngeresc. Se numea Duva, Porumbița. Aparținea unei secte religioase - „Preoții noi“ sau „Aleșii Domnului“. Prin Porumbița, Zaharel se convertise și chiar începuse să i se dezlege limba, vorbind limba țării neobișnuit de bine, fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vorbea, în așteptarea orei nouă când trebuia să înceapă serviciul divin. - A fi îngrijit și servit de o fată frumoasă care te ajută să mori împăcat, asta e adevărata iubire la vârsta noastră, răspunsese Rudi resemnat. - Ai nevoie de o infirmieră, bătrânelule, îi spusese femeia surâzând. - A fi îndrăgostit, adăugase bărbatul știrb, asta cere multă energie. - Nu oricine se poate îndrăgosti, cei leneși n-au nici o șansă, explicase bărbatul cu ochelari pe frunte. - Și nici cei care cască tot timpul, adăugase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
zi de la moartea lui. Totul era menționat cu minuție În Enciclopedie, nu lipsea nici măcar batista, nici cutia de țigări „Morava“ ori Politika ilustrată În care dezlegase parțial un careu de cuvinte Încrucișate. Urma apoi o listă cu numele medicilor, al infirmierelor, al vizitatorilor, ziua și ora cînd a fost operat (cînd doctorul Petrović l-a deschis și l-a Închis la loc, Înțelegînd că operația era zadarnică: sarcomul prinsese toate organele vitale). Nu am tăria să vă descriu privirea aceea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o imite. Nomazii virtuali: de la sporturi la spectacolul în direct în imediata vecinătate a hipernomazilor îdar, de fapt, sub ei), circa patru miliarde de sedentari salariați și familiile lor vor fi, în 2040, principalii consumatori solvabili: „gulere albe”, comercianți, medici, infirmiere, avocați, judecători, polițiști, administratori, profesori, educatori, cercetători în laboratoare, tehnicieni din industrie, muncitori calificați și funcționari. Majoritatea dintre ei nu vor mai avea locuri de muncă fixe. Putând fi chemați la orice oră din zi, ei vor trebui să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
Și pe urmă îmi arunca mie priviri încântate făcându-mi cu ochiul ca să observ că pacientul e într-o formă mult mai bună. Stroeve s-a dăruit sublim. Dar cel mai mult m-a surprins Blanche. S-a dovedit o infirmieră nu numai capabilă, ci și devotată. Nimic din comportarea ei nu-ți amintea că se luptase cu atâta vehemență împotriva dorinței soțului ei de a-l aduce pe Strickland în atelier. Insista să-și aducă partea ei de contribuție la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
față de eforturile pe care le făceam, se prefăcea că-l interesează jocul. Până la urmă i-am dat o poțiune somniferă și a căzut într-un fel de toropeală chinuită. Când ne-am dus din nou la spital, am găsit o infirmieră care ne-a spus că Blanche pare să fie puțin mai bine și a intrat în salon s-o întrebe dacă vrea să-și primească soțul. Am auzit glasuri din interior și curând sora s-a întors și ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să vadă pe nimeni. Noi îi spusesem că dacă refuză să-l primească pe Dirk s-o întrebe dacă mă primește măcar pe mine, dar ea nu acceptase nici asta. Lui Dirk îi tremurau buzele. — Nu îndrăznesc să insist, spuse infirmiera, e prea bolnavă. Poate peste vreo zi-două o să se răzgândească. Dar oare dorește să vadă pe altcineva? întrebă Dirk cu glasul aproape șoptit. — Zice că nu vrea decât să fie lăsată în pace. Lui Dirk i se mișcau nefiresc mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rămâneau senini. Am să-i spun când s-o mai calma. Plin de compătimire, Dirk o imploră să-i ducă imediat mesajul: — Poate o vindecă. Vă rog în genunchi s-o întrebați chiar acum. Cu un vag zâmbet de milă, infirmiera reveni în salon. Îi auzirăm glasul scăzut, iar apoi răspunsul rostit de un glas pe care nu-l recunoșteam: — Nu! Nu! Nu! Sora ieși din nou și clătină din cap: — Dar cine vorbea, ea? am întrebat eu. Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-a părut tare stranie vocea. — S-ar părea că acidul i-a ars coardele vocale. Dirk a scos un strigăt de disperare. L-am rugat să plece și să mă aștepte la ieșire, căci voiam să-i spun ceva infirmierei. Nu m-a întrebat ce anume, a plecat fără o vorbă. Părea să-și fi pierdut orice urmă de voință. Era ca un copil ascultător. Am întrebat-o pe soră: — V-a spus de ce a făcut-o? — Nu. Refuză să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lacrimile îi curg pur și simplu șiroaie pe obraz. Parcă mi s-a frânt inima. În clipa aceea aș fi fost în stare să-l ucid pe Strickland și știam că îmi tremura glasul când mi-am luat rămas-bun de la infirmieră. L-am găsit pe Dirk așteptându-mă pe scară. Nu părea să vadă nimic dinaintea ochilor și nici n-a observat că am venit lângă el până când nu l-am luat de braț. Am pornit împreună în tăcere. Încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe călcâie și intră în biroul său. Iar eu rămăsei acolo, pironit ca un tăntălău. — Vorbești de trei zile, a urmat Josăphine, dar m-a ținut închisă o săptămână porcul, numai cu pâine și supă de mazăre, servite de o infirmieră la fel de amabilă ca un hârleț... Vaca! Ești sigur că a crăpat? — Sigur. Cu atât mai bine! Dacă iadul există, probabil că acolo se află! Sper că a avut timp să-și vadă moartea și că a suferit câteva ore... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
decât pântecul, că viața i se refugiase în acel pântec prea mare, devorator, înfometat. Am ținut-o strâns lângă mine în trăsură, în timp ce doctorul lovea cu biciul cele două dobitoace. Am ajuns la clinică. M-au despărțit de ea. Două infirmiere au dus-o cu un cărucior. Clămence a adormit inspirând eterul, învelită într-un cearșaf alb, șifonat. Mi s-a spus să aștept. Am stat ore întregi, așteptând într-o sală, lângă un soldat care își pierduse mâna stângă. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de ani, caporal în batalionul 127 Morvandiau, celibatar, țăran. Iubea viața și supa de varză. Asta e tot ce am reținut. Nu voiam să mă întorc acasă. Voiam să fiu acolo, chiar dacă asta nu ajuta la nimic. A venit o infirmieră. Era deja seară. Mi-a spus că nou-născutul a fost salvat, că puteam să-l văd dacă voiam, că trebuia doar s-o urmez. Am clătinat din cap. I-am spus că eu pe Clămence voiam să o văd. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a spus că nou-născutul a fost salvat, că puteam să-l văd dacă voiam, că trebuia doar s-o urmez. Am clătinat din cap. I-am spus că eu pe Clămence voiam să o văd. Am întrebat ce noutăți sunt. Infirmiera mi-a spus că trebuie să mai aștept, că urma să meargă să-l întrebe pe medic. A plecat. Mai târziu, a venit un doctor, un militar, obosit, lihnit, la capătul puterilor. Era deghizat în măcelar, în ucigaș de vite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
afla, putea, fără îndoială, să o vadă, la câțiva metri îniantea lui. Da, fără să-l cunosc, fără să-i fi zărit măcar trăsăturile, îi făceam acest reproș. Să fii gelos pe un mort. Să vrei să fii în locul lui. Infirmiera de zi a venit la ora șapte. I-a închis ochii lui Clămence pe care, curios, îi deschisese în momentul morții. Am mai rămas lângă ea mult timp. Nimeni nu-ndrăznea să-mi spună să plec. Am plecat de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și nu-i simțisem prezența. Așadar, doctorul trebuie să se fi înșelat: fusesem departe de moarte, de vreme ce nimic nu îmi semnalase prezența ei. Mă mai ținură încă două săptămâni. Eram în mod ciudat slăbit. Nu o cunoșteam pe niciuna dintre infirmierele care se ocupau de mine. Dar ele păreau să mă cunoască. Îmi aduceau supe, ceaiuri, carne fiartă. O căutam din ochi pe doamna de Flers. Am întrebat-o pe una dintre ele dacă mai era acolo. Infirmiera îmi zâmbi, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe niciuna dintre infirmierele care se ocupau de mine. Dar ele păreau să mă cunoască. Îmi aduceau supe, ceaiuri, carne fiartă. O căutam din ochi pe doamna de Flers. Am întrebat-o pe una dintre ele dacă mai era acolo. Infirmiera îmi zâmbi, fără să-mi dea un răspuns. Credea probabil că delirez. Când se consideră că puteam pleca, primii vizita primarului. Îmi strânse mâna. Îmi spuse că avusesem febră. Că își făcuse griji. Apoi scotoci în buzunare și scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
uitați-vă, vânzătoarea îi ghiftuiește cu corcodușe! Râse. Râsei și eu cu el, pentru a-i face pe plac. Încercai să vorbesc, să-i pun întrebări, dar puse degetul pe buze, ca și cum mi-ar fi spus că avem destul timp. Infirmierele îi spuseseră că trebuie să mă menajeze, să nu vorbească prea mult și să nu mă facă să vorbesc. Rămăserăm astfel câteva momente, privindu-ne, uitându-ne la bomboane, la tavan, la fereastra prin care nu se zărea decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
domnul Blaine când era disponibil - și deseori un medic. Când Amory s-a Îmbolnăvit de tuse măgărească, patru specialiști dezgustați, frânți din șale deasupra patului, au schimbat Între ei priviri nimicitoare; când a făcut scarlatină, numărul Îngrijitorilor, inclusiv doctorii și infirmierele, a ajuns la paisprezece. În ciuda acestui lucru, sângele fiind mai gros decât supa de pui, Amory s-a Însănătoșit. Familia Blaine nu era legată de un oraș anume. Ei erau Blaine cei din Lake Geneva. Aveau suficient de multe rude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
solicitată. Le era singurul sprijin, ei fiind în vârstă și cu destule suferințe fizice. Bolile, se spune, nu ocolesc niciodată pe cei în vârstă. După ce și-a făcut toate pregătirile, oftând, puse mâna pe telefon și o sună pe Dorina, infirmiera de la spital: - Alo? Dorina? - Da! Eu sunt, se auzi din celălalt capăt de fir. Aaaa, Emanuela, da? - Daaa! Nu am apucat sa mă prezint... Scuză-mă că te deranjez acasă! Știam că nu ești de serviciu, dar este imperios necesar
ÎN MÂNA DESTINULUI...(5) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362713_a_364042]
-
vacii, cum spunem noi românii, ci am terminat două facultăți și că asta era situația în țară la noi, nu aveai ce face cu ele, ca să-ți câștigi un salariu decent. - Da? Chiar aveți două licențe și îndepliniți funcția de infirmieră aici, în Italia? - Ce nu face omul pentru bani când nu-i are! Dar stați să termin. Am ajuns să fiu tratată ca un membru al acelei familii. Când am învățat mai bine limba lor, am început să ne povestim
BADANTA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362375_a_363704]
-
surâs din nou. După câteva zile m-au chemat la agenție pentru un nou interviu, cu o altă familie și uite așa am luat-o de la capăt. Din nou la muncă, la muncă și iar la muncă.” - Da, munca de infirmieră este destul de grea, i-a confirmat Adriana. După cât de robustă și puternică ești dumneata, mă mir că poți să te descurci cu o persoană imobilizată la pat, să o schimbi, să o speli, sau să-i dai de mâncare. - Știți
BADANTA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362375_a_363704]