8,706 matches
-
de vreo oră și jumătate să ne spună, cu detalii, nimicuri gigantice, fapt care l-a făcut pe Haralampy să soarbă setos niște pălincă și să înceapă apoi să declame în limba arabă versuri proprii: Pe o stradă lungă-scurtă Niște inși mergeau venind Și-n tăcerea lor profundă Se-auzeau bolborosind... Evident că prietenul nu făcea aluzii și exagera în privința bolboroselilor, dar poeții mai și fabulează din când în când, nu-i așa ? Ca și marii jurnaliști, precum domnul Cornel Nistorescu
Folclor și alte povestiri televizate - din pădurea românească by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11641_a_12966]
-
din partea filosofului alternând preț de secunde cu unde de vădită plăcere. Peisajului pe lângă care treceam, satelor, orașelor, grădinilor, nu le acorda nici o atenție. Era vizibil bucuros să călătorească, să lase totul în urmă, să scape, rămânea totuși întunecat, era un ins hăituit. Pe cap purta o scufie de postav ca a lui Sherlock Holmes și era înfășurat într-un loden impermeabil cu multe falduri. Nu-l încheia la nasturi. Cele două buzunare exterioare ale bluzei sale conțineau cel din stânga, o sticlă
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
îndoiesc că din amintirile astea mi-a venit cheful brusc de a face în seara aceea o plimbare cu trăsura. O plimbare prin pădurea cufundată în noapte, vegheată doar de luna învăluită în nori... Până la urmă, ne-am urcat trei inși; cu pas domol, calul s-a pus în mișcare. Nu se mai auzea decât zgomotul copitelor lui, înaintam lent, înconjurați de o liniște încărcată de mister. În fața mea se profila spatele uriaș al vizitiului tăcut, care dirija monotonia calmă a
Noaptea din Dumbravă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/11658_a_12983]
-
și într-un alt decor decât cel autohton. Plecând din România, ele mențin totuși o complicată relație de dragoste/ ură cu țara natală. De regulă, prozatorul acordă mai multă atenție conturului individual decât celui național. Dacă identitatea profundă a unui ins reprezintă o ecuație cu mai multe necunoscute, nici apartenența sa la un anumit spațiu nu constituie un reper caracterologic fix. Cele mai bune povestiri ale volumului sunt Mesagerul și Sirena, iar cea mai slabă: Un dar neașteptat. În prima, planul
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
revoltat. Și începusem să privim lehămetiți la toate emisiunile de televiziune; pentru că toate ni se păreau insipide, majoritatea fiind - gândeam noi - de la capo la coadă, însăilări ale unora care, cum bine le-a zis domnul Președinte Traian Băsescu, erau niște inși "de-o submediocritate incredibilă". Consideram fără nici un pic de jenă că totul era pierdut, iar prietenul a zis că, poate, n-ar fi rău, să punem de-o bejenie inversă pe "Drumul mătăsii". Și cred că am fi trecut la
Lipsa de guru naște poeți? by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11663_a_12988]
-
o parte din ea am desfășurat-o într-un capitol din volumul meu Revizuiri, iar o altă parte în postfața antologiei din poezia lui Arghezi apărută în 2004 la Editura Institutului Cultural Român). Am atras atenția în lecturile mele asupra "insului însutit" din poezia argheziană, idee care trimite spre o altă viziune asupra eului decât cea romantică sau baudelairiană. E vorba (cum spuneam) de eul multiplu (de derivație bergsoniană și impresionistă, teoretizat pentru proza sa de Virginia Woolf), care deschide cu
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
doritei regenerări a interesului actual pentru Arghezi l-ar putea constitui un poem târziu, Răscruce, din volumul Frunze (1961), din care citez patru versuri provocatoare: Sunt, poate, desfăcut, sunt, poate, ostenit, Câlcând pe aripi și pe punți de iască? Nu! Insul meu se cere însutit. Dați-i răgazul să renască." Acest început de mileniu e o "răscruce" în receptarea operei argheziene, simt că se pregătește un nou început, unul fecund. Starea de oboseală a postumității, impresia că opera zace "desfăcută" în
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
ce nu se îndepărtează prea mult de bicisnicul slogan pomenit. E vorba, în acest caz, de cei ce te iau cu: Ia mai slăbește-mă, nene, cu chestiile astea, așa o fi în cărți, dar eu cunosc viața... Halal viață! Inși primitivi, strecurați printre politicieni, printre parlamentarii încoțopeniți, care ne îndeamnă patetici să punem cu toții mâna pe ciomege, pe bâte, pe jordii, și întorcând spatele teoriilor "străine", să ne apucăm să ne mânăm bărbătește, românește, oile, caprele, vacile, spre secolul 22
Chiorâș la cultură... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11676_a_13001]
-
având o mai mare pregnanță artistică), e unul dintre cele care contează; cel puțin, pe o anumită linie și într-un anume registru din scara de sunete milenariste. Poezia anilor 2000 mizează, de regulă, pe anarhie socială și fractură individuală, insul revoltat fiind prototipul ei uman, iar decorul în care acesta se mișcă: o realitate mizerabilă, precum cea privită de la ferestrele unui bloc de nefamiliști. Sângele, sperma și drogul sunt substanțele acestei lumi și ale umanității ce se zbate în ea
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
o formă de socializare. Autorul de ficțiuni dense, grele, pline de fantasme, face un pas către spațiul public, scoțând nasul prin ușa întredeschisă și încercând să prindă pulsul scării, blocului, țării. Făcând astfel dovada că e un bun cetățean, un ins adânc preocupat de problemele societății în care trăiește, el se va putea retrage, tiptil și satisfăcut, în cochilia artei sale. Ambele impulsuri, cel de prospectare a realului și de regresie de pe suprafața lui, pot fi observate în volumul de publicistică
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
pricepând să scrie, totul ar fi fost în regulă: eu mi-am exprimat un punct de vedere, ei altul - și cu asta basta: eventualii cititori ar fi decis cine are dreptate și cine se acoperă de ridicol. Ei bine, nu: inșii ce semnează uniform cu titlul de "dr." aleg calea recursului administrativ, adresându-se direct lui Traian Băsescu, pe care-l somează să mă demită din vicepreședinția Institutului Cultural Român. Mentalitatea de ciocoi ajunși, care de la înălțimea supraputerii politice și militare
Nu trageți în patrupede! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11712_a_13037]
-
O soție geloasă și o amantă demonică, un tată copilăros, un prieten (memorabilul Pașaliu) cu discursuri baroce, un fost procuror (Viziru) care a fost de față, dar n-a înțeles nimic, un bătrân înțelept și tolerant (August pălărierul) și un ins cuminte în nebunia lui, până la proba contrarie (Anghel): toți aceștia au câte un Antipa al lor, creat și modelat în acord cu propria imaginație, cu fantasmele personale. Oglinda veche și misterioasă refuză să reflecte imaginea eroului; și numai în ochii
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
vulgarității nu e nevoie de cine știe ce inovații: e suficient să lovești sub centură și să acționezi mecanismele odioșeniei ultime pentru a obține efect. Dacă mai ambalezi produsul în țipla zâmbetelor tip păpușa Barbie, dacă mai pui la cârma emisiunii un ins agitat, gata să se destrame în simplistele piese componente, dacă știi să le ceri operatorilor să se bâțâie lasciv cu camere cu tot, efectul e garantat: mesajul se va opri undeva în zona între-picioarelor, adrenalina stimulată din greu va face
Deșuchierea competitivă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11737_a_13062]
-
EZ 15.04.2005), "Personaj de periferie" (titlu, EZ 18.04. 2005). Cum s-ar explică această tendință de evoluție semantică? În primul rînd, mulți dintre termenii generici tind să devină mărci ale distanței ironice: procesul a fost observat în legătură cu ins, individ, dar e cel mai bine ilustrat în română de deprecierea grecismului ipochimen, la origine un perfect sinonim al lui persoană. Se adaugă probabil, în cazul cuvîntului personaj, și influența sensului său principal din limba actuală, inducînd ideea de inautenticitate
Persoane, personaje, personalități... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11794_a_13119]
-
și lui Antonie Solomon, primarul Craiovei, care a declarat EVENIMENTULUI ZILEI de la sfîrșitul lui aprilie că nu preia echipa de fotbal falimentată de doctorul în științe Dinel Staicu (fost milițian), fiindcă (auziți motiv!) numără printre jucători prea multe "ciori" și inși "de culoare" de prin Africa. Solomon e primar și membru PSD. Nici el nu știe că legea nu se calcă nici "la nervi" (așa s-a scuzat!). E curios și că Ralu Filip a participat la o emisiune t.v.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11781_a_13106]
-
mare om de afaceri în Craiova și doctor în economia subterană, trimite în B o echipă care ar fi meritat o soartă mai bună. "Știința" și-a început drumul în jos încă de pe vremea cînd era condusă de Gigi Nețoiu, ins contestat și contestabil, care a ajuns în cele din urmă la Dinamo, după ce a forfecat echipa. Antrenori schimbați prostește, o atmosferă de permanent scandal la club, presiunile galeriei manipulate de unul și de altul, toate astea au funcționat ca picătura
Craiova minima by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11803_a_13128]
-
vioaie: "boierii minții". Ea a ieșit de sub pana unui june (presupun) publicist, care-și manifesta via nemulțumire față de succesul unor intelectuali români, îndeosebi tripleta Liiceanu-Patapievici-Pleșu, definiți prin termenul de mai sus. Sintagma se voia devastatoare: un index ridicat amenințător contra inșilor care ies din rând, refuzând masificarea și riscând pe cont propriu. Tipică mentalitate colectivistă, veți spune, și chiar așa este. N-am idee ce-a însemnat expresia la origine, pentru că n-am citit cartea care a consacrat-o, dar știu
Oierii minții by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11805_a_13130]
-
lui Moromete... Același noroc intervine la țanc, și de astădată, determinând așa-zisa recenzie să devină de fapt obiectivă, fără voia mea. Cititorul știe prea bine că }oiu nu a fost niciodată un paranoic, un nebun, un lăudăros deșănțat, un ins complet lipsit de bun simț... Totuși,... sau tocmai de aceea, convins că nu voi avea de suferit cine știe ce judecată severă, risc, publicînd, cu învoirea tacită a prozatorului încă neînțeles, Ion Șerban Tomșa, pe care nici nu l-am văzut până
O promisiune ținută by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11817_a_13142]
-
a fost înlăturată înainte de a mă nevroza. Bineînțeles, fiecare vârstă și-a avut metehnele preferate și tratamentele specifice și cum navighez eroic către pontonul octogenariatului, aș fi nedrept scoțând din cauză ajutorul medicamentelor, foarte conștient, altfel, de fabuloasa capacitate a insului de a uita suferințele, nopțile când durerea zvâcnind magnetic în câte o măsea vulnerată, pretindea câte un algocalmin la fiecare sfert de ceas. Natural că atingând vârsta când Matusalem se gândea să-și croiască o cale în viață, numărul de
Nervi de primăvară by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11806_a_13131]
-
de dincoace./ fără margini este ieudul și fără ieșire.// nici o geografie n-a reușit încă să-l aproximeze./ nu l-a prevestit nici o aură./ nu-l urmează nici o coadă de cometă". în consecință, Ioan Es. Pop cultivă senzațiile mărunte ale insului claustrat și se arată atras de voluptatea augustă a somnului. Senzoriul său e unul al restrîngerii, al închiderii hipnagogice, incluzînd o sugestie prenatală (Freud afirma că somnul e o dovadă că nașterea noastră nu e deplină): "aici numai patul mai
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
formă, fără a atinge miezul temelor în discuție, ori dascălul distant și plin de morgă? Omul mînat de o voință feroce, în stare să-și controleze subiectivitatea incomodă și să-și dureze o imagine plesnind de seninătate și obiectivitate, sau insul cotropit de spaime, căruia aproape îi e teamă să înnopteze cu sine însuși sub același acoperiș?" (p. 306). În finalul demonstrației sale, autorul găsește însă patru elemente care ar putea constitui o chintesență a maiorescianismului. Toate derivă din convingerea criticului
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
care susținea hotărât că ar fi fost, mai dincoace, - Herlea... Toți juram că era Folescu. Realitatea însă era că era Herlea!... Un bubuit tremolat. Ceva de stejar, iarna, zgâlțîit de vifor... Ca text, mi se păru un miniroman. Povestea unui ins părăsit în culmea dragostei lui ce i se părea veșnică... Care text, unii l-ar putea reduce la un simplu fapt divers de gazetă: că tânărul cutare, pe o cărare la munte, ședea singur și trist că-l abandonase iubita
Pe cărare sub un brad... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11841_a_13166]
-
efortul. Filmul nu are nimic cu Atlantida, decât la un nivel asociativ și simbolic. E o poveste din Conneticut, de prin anii "60 ai secolului abia trecut, un loc care nu seamănă prin nimic cu cel mitic. Personajele principale sănt ins misterios, de o discreție prea mare pentru a nu ascunde un secret și doi copii de 11 ani. Un băiat bun, Bobby, cu o mamă rea (sau doar prostuță și ca mamă și ca minte) și o fată blondă, Carol
Hearts in Atlantis by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12885_a_14210]
-
de tot felul și la diverse adâncimi, supusă cercetărilor psihologice, invențiunilor romanești... Eroul X, handicapat, împingând lucrurile până la limita lor umană. Deci, o sursă neîntreruptă de devieri care de care mai ascunse, mai spectaculoase ca sens, redus la auto-denunțătoare a insului spre final, care se alienează, se smintește. Se vede după stilul relatărilor din ce în ce mai dure și mai confuze... Singura realitate, complet transformată, prelucrată, în raport cu cea fizică, normală, rămâne glasul, rămâne vocea omului... După cum consideră, în felul său, însuși R. M. Alb
Vocea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12893_a_14218]
-
T. S. Eliot. Tonul e ușor amuzat, insinuînd înstrăinarea de sine ca o anestezie: „Te preschimbi pe nesimțite în ceva ce nu/ poți trăi, o arătare pe care n-o poți/ descrie, să fie viața ta,/ să fie viața altui ins despre care ai citit/ într-o carte, poate într-un ziar” (Fernando). Radiografiată, creația lui Gellu Dorian ce ne înfățișează în ultimul timp poeme ample, își descoperă o osatură de principii care sporesc demnitatea lirismului. Gellu Dorian, Eranos, Ed. Junimea
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]