KorAP: Find »[drukola/base=instituționalist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 14 >

334 matches

Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567

emergente post-Război Rece, ca o consecință a principalelor evoluții apărute în sistemul internațional după 1999. Dacă alinierea la hegemon se dovedește a nu fi durabilă, teoria instituționalistă ar putea oferi un scenariu alternativ și mai optimist pentru viitor. Logica argumentelor instituționaliste tinde să indice că riscul de declin și supraextindere hegemonică intrinsec statutului unipolar al SUA le vor încuraja, cel puțin pe termen lung, să depindă în mare măsură de multilateralism. Această perspectivă teoretică se bazează pe metodologia alegerii raționale și

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
statutului unipolar al SUA le vor încuraja, cel puțin pe termen lung, să depindă în mare măsură de multilateralism. Această perspectivă teoretică se bazează pe metodologia alegerii raționale și pe logica funcțională a cooperării. În chestiunea terorismului internațional, potrivit logicii instituționaliste nu numai că amenințarea reprezentată de rețelele teroriste poate fi foarte mare pentru SUA, ci și recursul la puterea militară în sine poate fi un instrument brutal de abordare a problemei. Pentru a face față eficient activităților teroriste internaționale, SUA

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
față eficient activităților teroriste internaționale, SUA vor trebui să coopereze intensiv cu alți actori într-o serie largă de domenii ale politicii "mici", cum ar fi imigrația, forțele de poliție și serviciile de informații. În cazul unilateralismului și intervenției preemptive, instituționaliștii ar putea identifica o serie de costuri pe termen lung pentru SUA, asociate cu un astfel de comportament constant. Probabil că astfel de acțiuni vor genera ceea ce Keohane numește un "efect de bumerang", în care SUA sunt, în consecință, încurajate

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
susținerii directe a activităților teroriste orientate împotriva SUA, cel puțin pe termen scurt și mediu. Bineînțeles că tema proliferării nucleare este mult mai problematică în contextul estasiatic, mai ales în ceea ce privește Coreea de Nord, dar și China și, posibil, Japonia. Cu toate acestea, instituționaliștii ar putea oferi un scenariu mai optimist pentru lumea după 11 septembrie 2001, în baza afirmațiilor lor privind costurile administrării sistemului pentru hegemon, precum și avantajele lui pe termen lung, în urma recursului la diplomația multilaterală. Totuși, se poate afirma că dificultățile

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
11 septembrie 2001, în baza afirmațiilor lor privind costurile administrării sistemului pentru hegemon, precum și avantajele lui pe termen lung, în urma recursului la diplomația multilaterală. Totuși, se poate afirma că dificultățile cu care se confruntă SUA depășesc logica funcțională a teoriei instituționaliste. În lucrarea lui celebră, Myths of Empire, Jack Snyder încearcă să integreze nivelul intern și cel sistemic al analizei pentru a explica de ce, din punct de vedere istoric, supra-extinderea se întâlnește mult mai des în cazul puterilor hegemonice decât sub-extinderea

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
34, 85, 90, 94, 106, 127, 141 Mayer, P. / 186 McFaul, M. / 72-73 Mearsheimer, J. J. / 31, 51, 68, 78, 99, 121 Mecanismul Ratelor de Schimb (MRS) / 82-84, 152 Meiers, F. J. / 85-86, 90, 96 Mochizuki, M. M. / 116 Modelul instituționalist al sistemului internațional / 30, 33, 60 activitatea instituționalizată / 84 ajustări ale politicii externe / 49 cadrul teoretic / 30 China / 43, 51, 68, 127-130, 153, 159, 161 definiții / 60 Germania / 32, 34, 51, 68, 77, 84-88, 90, 92-94, 159-162 instituționalismul neoliberal / 61

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

Cooperarea În cadrul organizației: relația agent - principal ................... 86 1. Agent și principal ....................................................................... 87 2. Problematica relației agent - principal ......................................... 89 3. Corporația modernă - „proprietate difuză” - o abordare economică .... 93 4. Proprietate versus control ............................................................. 96 5. Corporația modernă - „proprietate difuză” - o abordare normativ instituționalistă ........................................................................... 104 6. Teoria „multiplilor investitori sociali” ............................................ 111 7. Concluzii ..................................................................................... 117 V. Analiza instituțională a organizării socialeconomice ........................... 119 1. Instituții și acțiune rațională .......................................................... 119 2. Instituții și organizare socială ....................................................... 127 3. Instituții și conceptul de „eficiență” ................................................ 133 4. Reconsiderarea acțiunii sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
acesteia și producând un dialog Între cele două științe, fertil teoriei sociale. Motto-ul ce prefațează aceste lucrări este elocvent pentru clivajul clasic ce a caracterizat economia și sociologia, dar, În același timp, constituie punctul de plecare pentru o convergență instituționalistă a științelor sociale. Lucrarea de față se plasează În acest context teoretic și metodologic, deși, concepția pe care vom Încerca să o conturăm nu se identifică În totalitate nici cu neo-instituționalismul sociologic, nici cu neo-instituționalismul economic. Vom considera ca punct

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
sociale”, respectiv costurile de transfer al drepturilor de proprietate, altele decât costurile de producție propriu-zisă a bunurilor (fie acestea materiale sau simbolice) transferate. Ele variază Între-instituțional astfel că organizațiile ar rezulta din eforturile de economisire a costurilor tranzacționale. Ulterior, economistul instituționalist O.E. Williamson transformă modelul explicativ al lui Coase Într-o veritabilă paradigmă, intitulată „economia costurilor tranzacționale”. În The Logic of Economic Organization (1993), el operaționalizează conceptul de costuri tranzacționale, justificându-și În același timp și premisele modelului explicativ. Economia

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
valorile internalizate (teoria acțiunii sociale a lui Parsons, 1937) fie de cogniții, rutine, tipizări (etnometodologie, fenomenologice sau de felul celor descrise În teoria constructelor enunțaă de D.C. North), mai precis de sistemul simbolic. Atât modelul economic clasic, cât și modelele instituționaliste și cele sociologice accentuează normativitatea acțiunii, fie că aceasta este exprimată În forma principiului raționalității instrumentale, ori a normelor sociale, sau a rutinelor luate ca atare (raționalității procedurale). Granovetter respinge aceste modele ale acțiunii criticând concepția atomistă asupra sistemului social

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
și cooperare. Dacă pentru Williamson variabila explicativă fundamentală a instituțiilor este una tehnologică, specificitatea investiției, pentru North instituțiile sunt explicate prin alte instituții (dependența de cale) și modelele cognitive generate de acestea. Granovetter respinge deopotrivă modelul neoclasic cât și variantele instituționaliste ulterioare, argumentând că ordinea socială pe care se bazează cooperarea socială și economică este rezultatul implicării acțiunii În rețele de relații sociale și nu al unui tip sau altul de instituții. Cooperarea este explicată de patternul relațiilor sociale stabile Între

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
rezultatul unei alegeri, a unei acțiuni intenționale având ca scop un anumit design instituțional de facilitare a cooperării, În timp ce pentru Granovetter, formele de cooperare (mai cu seamă cele informale) sunt rezultatele neintenționate ale implicării acțiunii În relațiile sociale. Atât teoriile instituționaliste cât și teoria rețelelor de relații sociale urmăresc să explice cum se produce cooperarea socială și economică, care este „structura instituțională de (a funcțiilor de - n.a.) producție” cum ar spune Coase, adică „amestecul” de piețe, organizații și cooperare non-formalizată sub

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
cererii și ofertei. Atât instituționalismul lui Williamson, cât și studiile cele mai elaborate ale lui North sau instituționalismul sociologic, dar și sociologia economică a lui Granovetter Își propun să explice o problemă la care căută răspuns atât la nivelul teoriilor instituționaliste cât și În teoriile ce țin de sociologia economică recentă. Această preocupare constă În eludarea cauzelor și mijloacelor de apariție a relațiilor de schimb statornice Între actori sociali, raporturi ce presupun „investiții” și așteptări pe termen lung. Acestea se ipostaziază

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În aceeași manieră, analizează relațiile interne ale organizației pornind de la supoziția că aceasta nu este fundamental diferită față de piață, fiind doar o sumă de contracte (nexus of contracts) ce tind, de asemenea spre „eficiență”. Apoi, ne vom centra pe explicațiile instituționaliste ce Înglobează elemente culturale, normative și acționale. În capitolul al cincilea vom introduce elemente relaționale În explicarea cooperării economice. În ultima parte a lucrării vom realiza o aplicație teoretică și practică a unui model compozit al câmpurilor organizaționale, spații ale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
propunem să analizăm teoria costurilor tranzacționale În explicarea emergenței organizării sociale. Vom prezenta trăsăturile distinctive ale noii teorii, precum și implicațiile ei pentru problematica cooperării sociale. Teoria costurilor tranzacționale a constituit un punct de inflexiune În știința economică, deschizând terenul abordărilor instituționaliste, În defavoarea abordărilor neoclasice. Teoria pleacă de la premisa conform căreia cooperarea economică s-ar poduce În cadre instituționale diferite cu rezultate/randamente distincte: pe de o parte cooperarea are loc pe piață prin schimbul mutual avantajos Între actori, la prețuri de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
March și Simon 1958; Jensen și Meckling 1976; Demsetz 1997). A doua abordare ne conduce către studierea relațiilor de tipul agent - principal, problematică analizată În capitolul al patrulea al cărții de față. Pentru moment, ne vom concentra asupra analizei abordării instituționaliste a lui Williamson și Masten care arată specificitatea instituțională a organizației comparativ cu cea a pieței. Din perspectiva primei abordări, organizația ar fi o instituție care se diferențiază de piață prin specificitatea relațiilor de asociere și de muncă față de cele

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Teoria agent - principal urmărește instituțiile interne ce determină convergența intereselor angajaților și patronilor sau a agenților și principalilor În generarea cooperării În cadrul organizațiilor. În cele ce urmează vom considera problematica cooperării și a oportunismului În interiorul organizației, precum și soluțiile neoclasice și instituționaliste avansate. IV. Cooperarea În cadrul organizației: relația agent - principal În capitolul precedent am discutat despre forme alternative de organizare a cooperării economice și sociale, centrală fiind distincția instituțională dintre piețe - organizații, din perspectiva costurilor tranzacționale. Am analizat abordări instituționaliste (Williamson 1981

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
neoclasice și instituționaliste avansate. IV. Cooperarea În cadrul organizației: relația agent - principal În capitolul precedent am discutat despre forme alternative de organizare a cooperării economice și sociale, centrală fiind distincția instituțională dintre piețe - organizații, din perspectiva costurilor tranzacționale. Am analizat abordări instituționaliste (Williamson 1981; North 1990; Masten 1993) ce accentuează specificitatea construcției legale și sociale a organizației. Aceste abordări arată că „structura instituțională de producție”, cum denumește Coase (1992) „amestecul” de piețe și organizații ce ajunge să caracterizeze la un moment dat

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În care una sau mai multe persoane (principalul sau principalii) angajează o altă persoană (agentul) pentru a Îndeplini anumite activități În slujba primilor și care astfel presupune delegarea de autoritate către agent. Pe de altă parte, Într-o abordare fenomenologic instituționalistă, Meyer și Jepperson (2000) argumentează În favoarea ideii construcției sociale a agenților și principalilor. Agenții datorează capacitatea responsabilă de acțiune unui proces de Împuternicire imanent, În același timp desacralizant, În baza certificărilor și acreditărilor sociale. Totodată, principalii reprezintă grupuri definite funcțional

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În special datorită presiunilor de conformare (și control) exercitate de societatea cunoașterii și mediul educațional. Exemple de acțiune standardizată ar fi organizarea birocratică, sau modelele de elaborare etapizată a politicilor publice, sau sistemele informaționale de gestiune etc. Pe aceeași linie instituționalistă, R. Scott (2001:159 - 160) argumentează că: În diverse spații geografice și la momente diferite ale istoriei, diverse grupuri și-au revendicat drepturile asupra a tot ceea ce Înseamnă cunoaștere precisă. [...] Specialiștii Își exercită controlul prin intermediul proceselor cultural-cognitive și al celor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
capital uman și social) pentru dezvoltare atât din partea instituțiilor bancare, dar și a investitorilor sociali În sens larg. Aceasta nu se datorează performanțelor economice, cât percepției sociale, conformării organizației la modelele sociale acceptate. Se face astfel tranziția epistemică către teorii instituționaliste ce abordează relațiile intraorganizaționale dintr-o perspectivă socială mai cuprinzătoare Înglobând nu doar considerente de ordin economic, ci și considerente sociale, politice, normative și, mai ales, culturale. 5. Corporația modernă - „proprietate difuză” - abordare normativ instituționalistă O serie de teorii, În

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
astfel tranziția epistemică către teorii instituționaliste ce abordează relațiile intraorganizaționale dintr-o perspectivă socială mai cuprinzătoare Înglobând nu doar considerente de ordin economic, ci și considerente sociale, politice, normative și, mai ales, culturale. 5. Corporația modernă - „proprietate difuză” - abordare normativ instituționalistă O serie de teorii, În sens larg instituționaliste, au impus relativizarea abordărilor relațiilor intraorganizaționale și În special a relației agent - principal care devin construcții sociale, sunt instituite prin legi, proceduri sau sisteme culturale, fiind integrabile În discursul (logica) social(ă

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
relațiile intraorganizaționale dintr-o perspectivă socială mai cuprinzătoare Înglobând nu doar considerente de ordin economic, ci și considerente sociale, politice, normative și, mai ales, culturale. 5. Corporația modernă - „proprietate difuză” - abordare normativ instituționalistă O serie de teorii, În sens larg instituționaliste, au impus relativizarea abordărilor relațiilor intraorganizaționale și În special a relației agent - principal care devin construcții sociale, sunt instituite prin legi, proceduri sau sisteme culturale, fiind integrabile În discursul (logica) social(ă) dominant(ă). Schimbările survenite de-a lungul timpului

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
cele ale deținătorilor de capital (deținătorii de capital și proprietarii legali ai organizației) stabilind astfel și sensul unilateral al relației agent - principal În care primul trebuie să acționeze În sensul maximizării intereselor celui din urmă. Așa cum spuneam, abordările politice și instituționaliste relativizează sensul relației sus-amintite, mai degrabă chestionând asumarea unilaterală a rolurilor de agent și respectiv principal de către actorii constitutivi ai organizației. Abordările politice și instituționaliste se diferențiază la rândul lor În funcție de rolul acordat intereselor actorilor constitutivi. În ceea ce privește abordările realiste, o

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
trebuie să acționeze În sensul maximizării intereselor celui din urmă. Așa cum spuneam, abordările politice și instituționaliste relativizează sensul relației sus-amintite, mai degrabă chestionând asumarea unilaterală a rolurilor de agent și respectiv principal de către actorii constitutivi ai organizației. Abordările politice și instituționaliste se diferențiază la rândul lor În funcție de rolul acordat intereselor actorilor constitutivi. În ceea ce privește abordările realiste, o serie de teoreticieni, Începând cu R. Cyert și J. March (1963) și continuând cu Scott (1998, 2001) afirmă că scopurile organizaționale sunt stabilite de o

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]