925 matches
-
cânta, coborî etc. Tu ei (ăi, îi) cânta etc. El,ea a (o) cânta etc. Noi om cânta etc. Voi eți (ăți, îți) cânta etc. Ei, ele or cânta etc. • forma cu auxiliarul a avea; auxiliarul se prezintă sub forma invariabilă o să cânt, o să cânți, o să cânte etc.; variază, în funcție de număr și persoană, numai conjunctivul. Numai la persoana a III-a plural poate apărea și o altă formă, or, indiciu că, în sintagma cu conjunctivul, auxiliarul este rezultatul unei suprapuneri între
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de o parte, prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent, verbul prezintă tema de prezent, la perfect, tema de participiu: să cânt/să fi cântat. Sintagma este invariabilă, în funcție de număr și persoană, atât la nivelul temei de participiu, prin esență invariabilă, cât și la nivelul auxiliarului, care, spre deosebire de verbul liber a fi, rămâne invariabil: Eu să fi cântat, lucrat, coborât, dormit, părut, vândut Tu să fi cântat etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent, verbul prezintă tema de prezent, la perfect, tema de participiu: să cânt/să fi cântat. Sintagma este invariabilă, în funcție de număr și persoană, atât la nivelul temei de participiu, prin esență invariabilă, cât și la nivelul auxiliarului, care, spre deosebire de verbul liber a fi, rămâne invariabil: Eu să fi cântat, lucrat, coborât, dormit, părut, vândut Tu să fi cântat etc. El, ea să fi cântat etc. Noi să fi cântat etc. Voi să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului, temă care, la unele verbe, prezintă forma lungă: „Dare-ar Dumnezeu să ți se usuce gâtul!...” (D. Zamfirescu) „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) Tema infinitivului este invariabilă. Auxiliarul își schimbă forma, în funcție de număr și persoană: Eu aș cânta, lucra, coborî, dormi, păru, vându Tu ai cânta etc. El, ea ar cânta etc. Noi am cânta etc. Voi ați cânta etc. Ei, ele ar cânta etc. Structura potențial-optativului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auxiliarul a fi, conjugat la una din cele trei forme: viitor indicativ: voi fi, vei fi cântând etc., conjunctiv prezent (cu flexiune de auxiliar): să fi cântând etc., potențial prezent: aș, ai, ar fi cântând etc. Tema de gerunziu rămâne invariabilă. În structura primelor două forme, auxiliarul de mod își modifică forma, în funcție de persoană și număr, prin primul component: voi, vei etc. fi; aș, ai etc. fi. Cea de a treia formă rămâne total invariabilă: să fi cântând etc.: 1. Eu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântând etc. Tema de gerunziu rămâne invariabilă. În structura primelor două forme, auxiliarul de mod își modifică forma, în funcție de persoană și număr, prin primul component: voi, vei etc. fi; aș, ai etc. fi. Cea de a treia formă rămâne total invariabilă: să fi cântând etc.: 1. Eu voi fi cântând, lucrând, coborând, dormind, părând, vânzând Tu vei fi cântând etc. El, ea va fi cântând etc. Noi vom fi cântând etc. Voi veți fi cântând etc. Ei, ele vor fi cântând
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezumtivului, opoziția dintre prezent și perfect se realizează la nivelul temelor verbale, situație unică în flexiunea verbului românesc: voi fi cântat/voi fi cântând; să fi cântat/să fi cântând; aș fi cântat/aș fi cântând. Tema de participiu este invariabilă. Auxiliarul de mod variază în funcție de număr și persoană ca și în structura formelor de prezent: 1. Eu voi fi cântat, lucrat, coborât, părut, vândut, prins Tu vei fi cântat etc. El, ea va fi cântat etc. Noi vom fi cântat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune: nu dorm-i! • sufixul -î; verbele din tipul II2 de flexiune: nu cobor-î! • sufixul -ea; verbele din tipul III de flexiune: nu păr-ea! • sufixul -e; verbele din tipurile IV și V de flexiune: nu petrec-e!, nu plâng-e! Datorită caracterului invariabil al temei de infinitiv, forma negativă nu mai prezintă dezinențe pentru persoană și număr la singular. La plural, nu intervine nici o deosebire în structura verbului, la forma negativă față de cea afirmativă: cântați - nu cântați! Accentul: La forma afirmativă, cade pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care mă provoci la discuție.”, deci, în momentul în care se desfășoară actul lingvistic. Sub aspect morfologic, adverbul se caracterizează prin dezvoltarea unui singur sens gramatical, rezultând din categoria intensității, realizat în planul expresiei prin flexiune analitică, ceea ce asigură caracterul invariabil al structurii interne a cuvântului-adverb. Cele două categorii fundamentale de sensuri din structura cuvântului-adverb, lexicale și gramaticale, se realizează prin termeni liberi: „El scrie mai frumos.” Caracterul invariabil al structurii sale interne apropie adverbul de prepoziții și conjuncții 1. Adverbul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoria intensității, realizat în planul expresiei prin flexiune analitică, ceea ce asigură caracterul invariabil al structurii interne a cuvântului-adverb. Cele două categorii fundamentale de sensuri din structura cuvântului-adverb, lexicale și gramaticale, se realizează prin termeni liberi: „El scrie mai frumos.” Caracterul invariabil al structurii sale interne apropie adverbul de prepoziții și conjuncții 1. Adverbul, însă, se distinge de acestea semantic, morfologic și sintactic. Sub aspect semantic, adverbul se înscrie între cuvintele purtătoare de sens lexical; în consecință, el poate realiza în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stabilirea identității proprii a interjecției, cu aceleași criterii ca în cazul celorlalte unități lexico-gramaticale, numai din punct de vedere morfologic și prozodic, s-ar putea vorbi de particularități comune cuvintelor numite interjecții; toate sunt neflexibile și toate au intonație exclamativă. Invariabile morfologic, în funcție de opoziții categoriale, interjecțiile sunt variabile din punct de vedere fonetic; numeroase interjecții prezintă realizări fonetice diferite ale unor consoane sau vocale din structura lor, în strânsă legătură cu intensitatea stărilor (sau manifestărilor sonore ale lumii exterioare) pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
onomatopeice) dezvoltă câmpuri semantico-sintactice asemenea verbului, în funcție de caracteristici antitetice: personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv. Prin natura lor, onomatopeele au un punct de plecare, o „cauză”, asemeni verbelor personale; ele au (sau pot avea) un subiect sintactic, de „persoana” a III-a: Interjecția rămâne invariabilă în funcție de persoană, dar poate intra, ca predicat, în relația sintactică cu un subiect de persoana I: „Și când răcnește o dată cât ce poate, eu zvârrr! chibriturile din mână, țuști! la spatele lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I. Creangă) Interjecțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în jur ® în jurul în față ® în fața Forma de masculin sau de feminin a articolului depinde de genul substantivului din structura locuțiunii (în locul, cu excepția, în fața, în jurul) sau de înscrierea semnificantului adverbului în această opoziție de gen (înăuntrul, înaintea). Prin aceasta, prepozițiile, invariabile în funcție de opoziții categoriale, la nivelul unităților singularia, se grupează în interiorul clasei în funcție de opoziții de gen la nivelul semnificantului, cu consecințe în morfo-sintaxa enunțului. Maria merge înapoia mea/noastră. în spatele meu/nostru. În afara acestei „variabilități” la nivelul de ansamblu al clasei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mărul.” (M. Eminescu) „Ți-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac și cum ne pălmuia căutătura ta ațâțată după ce te-ai procopsit.” (T. Arghezi) Când se realizează prin substantiv, categorie lexico-gramaticală pentru care genul este o trăsătură semantică implicită, invariabilă, numele predicativ nu se mai subordonează acordului: „Pustiul e o gară părăsită despre care nu știu decât ceea ce văd.” (O. Paler) În enunțurile cu subiect multiplu, acordul în gen depinde de genul, numărul, sfera semantică și poziția termenilor componenți. Când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Vom admite pe parcursul întregii dezbateri o relație de cauzalitate între fenomenele și procesele de tip social, în conformitate cu legea cauzalitații universale enunțate de către Bertrand Russell:,,Există între diferite evenimente, petrecute în același timp sau în momente temporale diferite, astfel de relații invariabile încât, dată fiind starea întregului univers de-a lungul unui interval finit de timp oarecare, oricât de scurt, orice eveniment anterior sau posterior poate fi teoretic determinat ca o funcție de evenimente date în cursul acelui interval". Vezi și Cunoașterea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
concepe, și anume producerea animalelor superioare. Există o grandoare în această viziune a vieții, cu numeroasele ei forțe însuflețite inițial de creator, în câteva forme sau numai într-una singură, și în timp ce planeta noastră și-a continuat rotația după legea invariabilă a gravitației, nenumărate forme dintre cele mai frumoase și minunate, apărute dintru-nceput atât de simplu, s-au dezvoltat și continuă încă să se dezvolte". Charles Darwin, Originea Speciilor, Editura Beladi, Craiova, 2007, pp. 563-564. 135 Francis Fukuyama, Marea ruptură
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
jeton corespundea la zece franci. După partidă se reglau conturile și jucătorii retrăgeau de sub candelabru de atâtea ori câte zece franci cât reprezentau jetoanele. Văzând acest lucru, unul dintre ei, mare aritmetician poate, dar gânditor slab, spune: Domnilor, o experiență invariabilă mă învață că la sfârșitul partidei sunt cu atât mai bogat cu cât am mai multe jetoane. Nu ați făcut aceeași experiență asupra dumneavoastră? Astfel, ceea ce este adevărat în privința mea este adevărat în mod succesiv pentru fiecare dintre noi și
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
sunt cele după care se mișcă soarele, planetele și apar anotimpurile și care sunt legea termodinamicii sau legea gravitației și "legile normative" adică normele, interdicțiile și poruncile care determină o anumită conduită umană. O lege naturală "descrie o regularitate strictă, invariabilă care are loc în fapt ori în natură, ori nu are loc". O lege normativă, fie că este o normă juridică sau un comandament moral poate fi instituită de oameni". Popper arată că "... cele două genuri de legi nu au
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
a sistemului economic. Haosul poate interveni ca urmare a acumulării unor tensiuni uriașe, și nu este specific economiei libere și societății deschise. Thierry de Montbriall arată că: "un sistem dat este într-o stare de echilibru dacă această stare este invariabilă de-a lungul timpului", sau o altă definiție: "Mai interesantă este o altă definiție (pentru un sistem stabil n.n.), a cărei formulare precisă a fost introdusă de matematicienii sovietici Andronov și Pontreaghin în 1937; în general vom spune că un
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
aceste mișcări sunt reprezentate în SNC. În cele ce urmează vom încerca să dăm răspuns la două întrebări fundamentale: Ce se găsește în memorie încât mișcările noastre ne sunt de caracteristice? Care este structura pentru care se aplică parametrii? Trăsături invariabile în programul motor generalizat Pentru a începe descoperirea naturii reprezentărilor trebuie cunoscute ccare dintre trăsăturile modelelor adaptabile mișcării rămân invariabile sau constante, întrucât mai multe trăsături superficiale (ca viteza, amplitudinea și încărcătura mișcării) sunt modificate. Când timpul mișcării este modificat
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
se găsește în memorie încât mișcările noastre ne sunt de caracteristice? Care este structura pentru care se aplică parametrii? Trăsături invariabile în programul motor generalizat Pentru a începe descoperirea naturii reprezentărilor trebuie cunoscute ccare dintre trăsăturile modelelor adaptabile mișcării rămân invariabile sau constante, întrucât mai multe trăsături superficiale (ca viteza, amplitudinea și încărcătura mișcării) sunt modificate. Când timpul mișcării este modificat, de exemplu, aproape orice alt aspect al mișcării se schimbă, de asemenea forțele și duratele contracțiilor, viteza membrelor și distanțele
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
că un vals este totdeauna pe măsura ¾, indiferent de viteza la care s-ar desfășura. Timpul relativ reprezintă structura profundă a mișcării ca opusă trăsăturilor de suprafață văzute în ușoarele modificări realizate în timpul mișcării. Această profundă organizare temporală apare ca invariabilă în mișcare, chiar și atunci când acțiunile sunt realizate la viteze și amplitudini diferite. Mai precis, timpul relativ se referă la setul de proporții al duratelor mai multor intervale din interiorul mișcării. Considerăm două mișcări ipotetice de azvârlire, mișcarea 1 fiind
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
mai multe dimensiuni (timpul mișcării, amplitudinea etc.), făcând posibil un număr esențial nelimitat de combinații de mișcări de azvârlire specifice, fiecare dintre ele conținând același timp relativ. În continuare observatori subiectivi ca antrenorii și arbitrii pot detecta relativ ușor aceste invariabile permițând clasificarea rapidă și exactă a mișcării conform propriei sale structuri de timp relativ. Sistemul motor este organizat astfel încât același timp relativ este aproape necesar, cu un timp relativ diferit , foarte ineficient și dificil de produs. Subiecții par incapabili (sau
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
de suprafață diferite (durata, amplitudinea etc.) timpul relativ rămâne invariabil; -ținând seama că trăsăturile de suprafață sunt foarte ușor de modificat de către parametrii reglatori, structura mai profundă a timpului ralativ este foarte dificil de modificat. Clasele diferite au timpi relativi invariabili diferiți Deși timpul relativ este invariabil în interiorul unei clase de mișcări, cum este azvârlirea, timpul relativ diferă între clase diferite de mișcare, cum ar fi azvârlirea și lovirea. Acest lucru poate fi ușor observat ca o schimbare bruscă în timpul relativ
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
mic 15%. E3 care avea cea mai mare proporție a ciclului de mers este acum intermediară, cam 28 %. În final, întrucât viteza alergării a crescut de la 8 la 12 km./oră, există o tendință a acestor proporții să rămână aproape invariabile. Interpretarea este că aici există două programe motorii generalizate care acționează: unul pentru mers și unul pentru alergare. Fiecare are propriul său model de timp relativ și fiecare este complet diferit de celălalt. Când viteza covorului crește pentru mers, valorile
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]