336 matches
-
zbură înapoi, lăsând să-i cadă o pulbere fină de pe aripi. — Omoar-o! De ce n-o omori? urlă Endō furios. Când l-a văzut pe Gaston luând-o de aripi fără s-o strivească, l-a cuprins o furie fără margini. — Ipocritule! Endō i-a smuls-o din mână și a strivit-o fără milă cu perna. Cât mai ai de gând să-mi dai târcoale? Chiar vrei să mă urmărești pas cu pas? — Endō-san... bolnav. Spun la revedere când vă faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
umezindu-și buzele febrile cu limba. S-ar putea să te omor într-o bună zi... Atât de tare mă superi uneori, încât nu te mai pot suporta. Escrocule! Ești un prefăcut și pace! Pe cine crezi tu că prostești? Ipocritule! Îmi vine să-ți jupoi pielea de pe față, să-ți scot imediat masca aia! Izbucni în râs apoi. Era ora patru și jumătate dimineața. Endō îl zgâlțâia pe Gaston să se trezească. Jaluzelele erau trase peste ferestrele deschise, dar afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și mucuri de țigară, două cutii de pate turtite, și-și desenează unul altuia pe piepturile spânatice și pe brațele slăbănoage diverse inimioare străbătute de săgeți, guri căscate, penisuri neolitice, semne de circulație, lozinci de soiul „aici zonă interzisă porcilor”, „ipocriții să crape-n hainele lor” și multe altele. - Ce zici de asta? se bălăngănește Tavi spre mine. „Ca niște iepuri cu urechile tăiate, pe sub geamuri, femeile noastre-și poartă ovarele la vedere, scâncesc fetușii plutind în lichide, pe străzi paltoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pentru spatele tău mai mult decât pe judecători sau pe soldații ăștia, care i-au ridicat pe cruce. Execuția ta e o mascaradă: toată viața vei trage foloase din povestea asta. Știi bine că peste trei zile vei învia! Profitorule! Ipocritule!” „Tu n-ai avut niciodată simțământul puterii, femeie!” am strigat cât am putut. „Al nemuririi! Sunt ceea ce sunt prin mine însumi, nu mă susține nimeni, nu mă domină nimic! Drept dovadă, nici nu am să mor! Voi face ca din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
riman pe care l-am publicat acum câteva luni și care se intitulează Ceață. „Ei! - vei spune tu -, ăsta nu-i decât un mod de a mi-l anunța și recomanda.“ Și eu, preferând să par mai degrabă cinic decât ipocrit și detestând simulările, îți voi spune că da, într-adevăr, cum criticii profesioniști, criticii puri, nu spun nimic despre el, nici de bine, nici de rău, mi s-a părut potrivit să mi-l comentez eu însumi. De ce nu? Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
este exterioritatea - extranea -, ceea ce e în afară; forma lui îi este fondul. Și iată de ce orice expresie a unui om istoric adevărat e autobiografică. Și iată de ce un om istoric adevărat nu are capac. Nici dacă este ipocrit. Căci tocmai ipocriții sunt cei care-și poartă cel mai mult măruntaiele pe față. Au capac, dar unul de sticlă. Joi 30-6 Tocmai am citit că atunci când Frédéric Lefèvre, autorul unor convorbiri cu oameni publici destinate publicării în Les Nouvelles Littéraires - m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Înfățișează ca un erou În stare să suporte adevărul și să lupte pentru el și atunci cînd aceasta Înseamnă distrugerea sa. Destinul care Împinge Înainte ancheta din tragedia lui Sofocle este tocmai voința sa inflexibilă de a ști adevărul. Un ipocrit ar fi continuat să fie pînă la moarte regele Thebei și soț incestuos. Chiar dacă aș face abstracție de țărm, ar fi greu să mă Înșel asupra anotimpului În care mă aflu. VÎntul urlă uneori ca o haită de lupi, acoperind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar sunete scurte, o tuse lătrată și ea. „Da, da, înțeleg“, încerca profesorul să bâlbâie, dar Venera reteza, cu palma, orice întrerupere. — Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-l stoarcă de toate confesiile, să-l învețe trucurile lor, scamatoriile și striptisul și aroganța lor idioată? Doar nu s-o fi senilizat cu totul, motănașul, damblagitul. L-o fi avertizat Scaraoțchi că se apropie scadența, să se grăbească, damblagitul! Ipocritul, scorpia, inocentul! Porumbelul meu țicnit, șacalul... n-a vrut să spună adevărul, lepra, cine știe unde s-o fi dus cu Zâna Silentium. Cine știe unde or fi ajuns, porumbeii. În Pădurea Adormită, în Pădurea Neagră, în Pădurea de argint a Arginților, sărăcuții. Profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mic Îmi va rosti la criptă Acel ce ieri mi-a pus în plic Pecetea-n ură friptă. Cuvinte mari de fariseu Precum a fost o viață Vor răsuna cu mult tupeu Cu gura sa de cață. Cuvinte mari de ipocrit Pieri-vor în țărână Ca, dincolo, sub zăvorât N-ajungă, să rămână. Cu lacrimi ce ascund surâs, Cu surâs sub marii stropi, Uita-va în homeric râs, Va călca în alte gropi. 15 iulie 2004 AH! CÂT AM GREȘIT Sub
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Nimeni nu-și mai asumă nimic; responsabilitățile s-au evaporat în patru vânturi, flutură sărăcia prin cuhnii, dezbinarea a ajuns literă de lege, familii risipite - care, încotro Codrii s-au tăiat, haiduci nu mai avem, în schimb s-au înmulțit ipocriții printre betoane. Îi vezi că li s-au împlântat rădăcinile adânc, nici buldozerul nu-i mai poate desțeleni. România a luat spre adopție Criza care nu vrea să mai plece și, cu tupeu, spune: “dacă voi nu mă vreți, eu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Și a mers o bucată de vreme. Cum doar o bucată de vreme? Păi, da. Majoritatea era șocată și dezgustată. Exact ce vroiam. Dar... apoi am început să fim izolate de ceilalți. Am ajuns împreună la concluzia că sunt niște ipocriți. Profesorii începeau să se uite la noi cu ochi răutăcioși și în curând nu mai conta cât învățam sau cât de bine ne pregăteam. Contau ideile preconcepute și aparențele, ca peste tot în acel sistem. N-a întrebat nimeni? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Întâmplare, tipul de lângă ea nu mi-a turnat un pahar de vin pe pantaloni, așa, din greșeală. Am Început să protestez. Degeaba, fiindcă individul nu mă băgă În seamă până ce nu Îi Întorsei figura - și atunci a Început ca un ipocrit să se scuze, că din cauza lui, să-l iert, o să-mi scoată el pata de pe pantaloni, se pricepe, e croitor, i-am răspuns că fac ceva pe priceperea lui, dacă e idiot să stea dracului În banca lui, Însă el
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cum ne vine, la ntâmplare! Pentru restul lumii, totuși, încă ne numim păgâni, Corcitură primitivă: turco-grec-maghiar români! Nu degeaba liberalii cu habsburgii-au făcut cloacă Și-au dorit ca Eminescu să fie închis, să tacă! Nu degeaba în instanțe fac gargară ipocriții - Legea apără corupții, doctrinarii și corciții! Nu degeaba chiar și astăzi politicieni de-a dura Dau năvală-n ordonanțe și invocă-ades cenzura! Nu degeaba El Dorado azi se cheamă România, Unde vin tîlhari de-a valma ca să-și umfle avuția
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ele nu fac, desigur, obiectul trăirilor din vis. Aceste subiecte camuflate mă fac să zâmbesc cu ochii închiși la trezire și să le proiectez imediat asupra persoanelor cu adevărat vizate, cu satisfacția și ironia păcălitorului. Ba mai mult, cu perversiunea ipocritului, relatez și altora conținutul viselor, ce pentru mine doar aparent au caracter absurd. Tare aș dori să-mi pot aminti toate visele de la marginea trezirii! Poate atunci mi-ar fi mai ușor să trăiesc; puse cap la cap, aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fețelor bisericești. Dante rămase impasibil. În fond, se așteptase ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să coreleze acele sonete care făceau aluzii la el, cu toate că avusese grijă să le pună În circulație doar În copii anonime. Însă dinaintea acelor ipocriți blestemați nu avea să retracteze nimic. — Se vede treaba că ai mei concetățeni au În privința mea o părere ceva mai măgulitoare, dacă e să ținem seama că mi-au Încredințat destinele lor, se mărgini el să răspundă. Poate că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
s-ar fi Întunecat oricum, chiar fără intervenția lui Satan. Dante simți cum Îi sporește mânia. Așadar, acest eșec Îi Întrista pe ei, și nu dubla omucidere? Aruncă o privire spre fundul tavernei, căutând-o pe Antilia. Un grup pe ipocriți călăuziți de un vrăjitor, cu simțurile zgândărite de o târfă și asistați de zeități obscure. Și printre ei un asasin. Ori poate că mai mulți. Iar acum voiau să Închidă prăvălia. Așa, pur și simplu. — Prin urmare, intenționați să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
neluând seama la femeile care Îl Îmbiau Încet din arcadele umbrite ale ușilor sau Își ondulau șoldurile și Își săltau fustele când trecea pe lângă ele, sub câte un felinar. Ce text cinic și ieftin! Soțul ideal un mincinos și un ipocrit, pe care soția mărginită trebuia să Îl ierte numai pentru că se compromisese ea Însăși. Și mai era și ministru! Finalul ar fi putut foarte bine să aducă o satiră amară pe tema corupției politice, dar piesa era, În esență, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ei, al un om adevărat. Aici? Din tot ceea ce văzuse și atinse, Emil era cel mai bun. Era un om cumsecade și cel puțin credea în ideologia practicată, nu i se supunea din frică., lașitate, perfidie. Ce-i drept, un ipocrit ce nu știe că e ipocrit e periculos, deoarece nu există control asupra situației, însă cu Emil exista un control al majorității. Oh, nu prevedea ea decăderea lui! Până atunci el era un umăr pe care să plângi. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
topeam, aș fi vrut să cad în genunchi, iar el simți, căci mă susținu. Ce să-mi faci? Infidelule. A! În plus de faptul că mă bagi în sperieți plecând așa, mă mai și jignești, fără temei, țipă el nemulțumit. Ipocritule! încercai fără succes să plec și aș fi plecat. Se opri o clipă, întrebând încruntat, cu tot sufletul: Asta crezi? Vocea lui șoptită marca un moment capital. Eu știusem atunci că nu mă minte, că mi-a fost fidel din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
decât textul. Galbenul ei, culoarea-emblemă a decadentismului, dă amprenta unui Întreg deceniu: „deceniul galben”. Eseurile sale despre dandysm, despre firea bărbaților, despre Incomparabila frumusețe a veșmântului modern, În apărarea cosmeticii, Dandy și dandy, Prințul cel bun, De natura barbatulorum, povestirea Ipocritul fericit sau romanul Zuleika Dobson depun mărturie că dandysmul lui Beerbohm trece din viață În pagina tipărită. El are Însă o notă specifică, pe care exegeții săi se grăbesc să o identifice, pe urmele cuvintelor și gesturilor lui Beerbohm. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
spiritului Îl fac dorit pretutindeni. Deși În 1896 declară În Diminuendo că nu va mai așterne nimic pe hârtie pentru că se simte depășit de modă, reîncepe să compună În chiar anul următor, când Îi apare probabil cea mai reușită proză, Ipocritul fericit. Iar mai apoi un roman satiric, Zuleika Dobson (1911), alte numeroase eseuri, portrete, parodii, cum ar fi cele interesante pentru subiectul nostru: Dandy și dandy sau Prințul cel bun ori De natura barbatulorum. CaragialeMateiu I. Caragiale (1885-1936). După câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a vorbi despre dandysm, fruct al vanității pe care am Înfierat-o atâta și al marelui vanitos George Brummell. II Atunci când vanitatea e satisfăcută și când se manifestă În consecință, ea se preschimbă În trufie. Nume destul de impertinent, pe care ipocriții modestiei (adică toată lumea) l-au inventat de teama sentimentelor adevărate. Ar fi, de aceea, o greșeală să credem, cum probabil o fac mai toți, că trufia ar fi doar vanitatea dovedită În relațiile noastre cu femeile. Nu! Există fuduli de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ajuns la concluzia că am complicat mental și mai mult o problemă, nu foarte simplă din start. Atunci am luat-o gospodărește cu intuiția feminină - chestia aia pe care bărbații au pierdut-o pe drum și la care se strâmbă ipocriți, părându-li-se la fel de acră ca strugurii la care nu ajung. Am avut și noroc, de ce să nu recunosc, dar norocul Îi ajută pe cei care merită. Totul a pornit de la o scânteie, de la activarea a ceva minuscul, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
se rîde” niciodată de oameni ! într-o lume al cărei temei este derizoriul, Mitică este astfel actorul vital care se ridică prin joc deasupra acestuia. Ceea ce nu înseamnă că, în jurul său, vizionarul Caragiale nu recunoaște o sumedenie de Mitici ratați, ipocriți, veleitari, frustrați și așa mai departe... Din această perspectivă și în consens cu cele menționate mai sus, trădarea lui Caragiale vine, probabil, din confuzia cu iz de perversiune dintre derizoriu și derîdere : noi luăm în derîdere ceea ce Caragiale prezintă ca
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]