9,120 matches
-
erori umane, considerîndu-le, conform dictonului, firești, de fapt, însă, este vorba despre altceva sau, cel puțin există alte nuanțe în atitudinea sa. Barbu Cioculescu are un simț real al valorii - etice și artistice, dar înzestrarea sa nativă cu umor și ironie, sentimentul relativității tuturor lucrurilor și opiniilor, îl fac să fie în felul acesta un admirabil mînuitor al... floretei. Atingerea floretei! Și poate mai e încă ceva: neputința de a arunca el cu piatra, sau mai bine zis, conștiința imoralității acestui
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
agresivitate. Ne arată că fraza poate fi și armonioasă și acidă în același timp. Aflăm și că farmecul unei confesiuni sau evocări nu stă numai în idilismul acestora, ci, mai cu seamă, în exactitatea, precizia și urma pe hîrtie a ironiei și autoironiei. Parafrazîndu-l pe Barbu Cioculescu, vă asigur că „dacă nu jurați excesiv” și doar pe producțiile culturale ale „trecutului deceniu, ce și-a trecut, de altminteri posteriorul în deceniul nostru, veți trăi” citîindu-l pe autor „osebite ceasuri fie de
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
serios textele respective, să le repună în relație cu climatul politic și social al epocii și cu alte producții literare ale timpului. Cîte o strofă, mustind cel mai adesea de umor involuntar, străbătuse timpul și era citată cu mereu voluptoasă ironie (ca aceste versuri aparținînd lui Radu Boureanu și citate de Eugen Negrici la pagina 143: „La New York totul e frumos/ Nu sînt copaci și nu sînt ciori/ Doar negri în spînzurători/ Din Oregon pînă-n New Jersey...”) dar niciodată fenomenul nu
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
american. Lucrarea lui Todd se susține însă și fără plasarea în siajul ideologic al unei anume strategii politice, prin coerența logică a argumentației, dar și prin subtila manipulare a surselor teoretice ori statistice, într-un stil strălucitor, impregnat cu maliție, ironie sau chiar aroganță. Nu valoarea literară a eseului, tipică „școlii franceze”, este totuși cea care ne preocupă, cât întemeierea demersului, valabilitatea lui. Pentru că Emmanuel Todd ajunge la concluzia „inutilității Americii” după un excurs istoric, o analiză economică și o prospecție
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
narație biografică și totodată romanțată, un fermecător amalgam de elemente documentate și de fantezie. Prin intermediul personajului principal, poetul italian fondator al futurismului Filippo Tommaso Marinetti (1876-1944), și el născut în Alexandria egipteană, scriitorul descrie cu duioșie, simpatie, dar și cu „ironie kavafică”, distrugerea fizică și mersul accelerat spre exitus al celui mai popular poet grec al secolului 20. Între personalitățile care se perindă la căpătîiul muribundului Kavafis se află celebri scriitori greci (Nikos Kazantzakis, Stratis Tsirkas, Nikos Kavvadias, Pinelopi Delta), dar
Aniversare Kavafis by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/13249_a_14574]
-
obligat să reacționeze. Din păcate, nu la esența observațiilor, care se refereau la considerarea lui Caragiale drept un străin de neam care ne batjocorește, și care „s-a cărat” din țară la bătrînețe, scriitor de consum, între altele, ci la ironia pe care noi o făceam referitor la faptul că dl. Popa însuși s-a „cărat” (vorba d-sale) din țară, și tot în Germania, cu decenii în urmă, de unde și expedia interviul. Dl. Popa pretinde în replica de acum că
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13252_a_14577]
-
mie, poeta aceasta răsfățată, avînd aerul unei cățelușe mops, cu fălcile arătîndu-și colții, trebuie să mai spun că mai ieri îi făcea sarmale lui Gogu Rădulescu” (p. 81). Nici poetul teribil al anilor ’80, Mircea Dinescu nu scapă de biciul ironiei lui Constantin Țoiu. Prozatorul își amintește o întîmplare aproape neverosimilă petrecută în biroul lui D.R. Popescu de la Uniunea Scriitorilor în anul (N.B!) 1988, în centrul căreia se află cunoscutul disident. În birou se aflau D.R.P., Țoiu și nea Victor
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
spunea odată Ion Negoițescu, autorul Simplerozelor scrie sincopat și eliptic, erudit și prețios, într-un cuvânt: alexandrin. Analogiile uluitoare, extravaganțe uneori, si, în general, savanteria literară, chiar dacă pare cam haotică, nu te pot lăsa însă indiferent. (Fără nici o urmă de ironie) Șerban Foarță face figură unui filolog exhibiționist pentru care literatura poate fi și un rafinat talcioc. Dar toate acestea sunt doar prima parte a deșertului. Urmează trei variante de traducere a baladei lui Villon din care nu mă pot abține
Singur în biblioteca poeziei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13277_a_14602]
-
în viitorul apropiat. Cultura română în ansamblul ei era la ora sincronizării cu lumea mare, afișând programe ambițioase, invitând la deschideri multiple, la comunicare spirituală, la reconsiderări decisive pentru mersul ei înainte. Dacă în Caragiale se putea spune, nu fără ironie, că Europa e cu ochii pe noi, în anii agitați ai tinereții poetului nostru, “noi” eram cei cu ochii deschiși mari către acea Europă și chiar simțeam, până la cote patetice, nevoia de a fi priviți și luați în seamă de
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
Alexandru Paleologu, Mihnea Berindei încearcă să pună ordine în Opoziția din țară cu entuziasmul și eficiența probate înainte de 1989 (va ajunge să fie contestat de opozanții puri și duri sub acuzația aberantă că ar avea simpatii... troțkiste), Ionesco urmărește cu ironie bonomă situația de la București, iar Cioran se scufundă tot mai adînc într-o boală nemiloasă. Americanii închid legendarul birou parizian al postului de radio „Europa liberă”. La București și Paris se caută soluții pentru scoaterea României din situația confuză în
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
lîna și deapănă totodată caierul poveștii, seara) este ceva mai complicată. S-a spus, pe drept cuvînt, că Perrault ne propune un joc-joacă cu povestea tradițională, într-un echilibru foarte schimbător între tradițional și modern, joc șăgalnic care, printr-o ironie a sorții, se perpetuează și acum, cînd autori contemporani repovestesc, recitesc, rescriu, sau, cu un termen mai snob, foarte la modă în alte părți, “revizitează” poveștile lui Perrault, devenite între timp clasice, dîndu-le amprenta modernității lor. Să nu uităm că
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
a naratorului, exprimată adeseori prin folosirea cuvîntului “bietul”, referitor la un personaj - de regulă pozitiv - aflat în dificultate. Pentru a defini toate acestea cu un singur termen ne-am gîndit la cuvîntul “șăgălnicie”, care adună în el ceva din umor, ironie, glumă, dar și din ștrengărie, joacă și voie bună, fără să se identifice însă cu vreuna din ele. De altfel, în prefețele și dedicațiile ce-i însoțesc poveștile, Perrault vorbește, vrînd să le definească și descrie, rînd pe rînd, de
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
dar și să instruiască. Șăgălnicia este, așadar, în poveștile lui Perrault pornirea de a tempera și a echilibra prea marea adeziune, sau dimpotrivă, prea marea distanțare față de istoria povestită, ea este chiar ezitarea, balansarea, oscilarea între adeziune și distanțare. Dacă ironia este, după unii, indice de modernitate prin relativitatea pe care o lasă să planeze peste valorile stabilite, șăgălnicia este pentru partizanul modernilor, care a fost Perrault, chiar această ireverență față de autoritate, stabilită de timp - pentru antichitate, de tradiție - pentru povestea
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
lui Perrault, sau îl avea poate chiar în fața ochilor, fiindcă nu doar firul poveștii e păstrat cu fidelitate ci și majoritatea detaliilor, un neastîmpăr l-a făcut să adauge și cîte ceva de la sine, sporind, pe alocuri miraculosul, îngroșînd uneori ironia. Versiunea anonimă în proză a circulat mai mult decît originalul în versuri și o vreme s-a crezut că ea aparține lui Perrault. Exigentul Flaubert, admirator al povestitorului din secolul al XVII-lea, citează încîntat, în corespondența sa, o frază
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
rezumă viața de eșecuri a neînțelesei tinere, numită din fantezia părinților Pielea-de-Măgar, raportînd-o aproape sarcastic la moda, gustul și mentalitatea diverselor momente, de la anii cincizeci încoace, pentru a ajunge la concluzia ironică: “Hotărît lucru poveștile cu zîne nu există!”. O ironie mai senină și spumoasă colorează, la sfîrșitul veacului al XIX-lea, parodia lui Anatole France, Cele șapte soții ale lui Barbă-Albastră, în care temutul personaj de odinioară este cu totul benign și nevinovat, în timp ce nevestele lui succesive sînt, care mai
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
Charley descoperim America. Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea este un text rămas pe nedrept în planul doi. Iar aici cititorul român va avea parte de o surpriză imensă, fiindcă va descoperi un Steinbeck inedit. Un maestru al ironiilor scăpărătoare, un fotograf al stupizeniilor, un arhivar al absurdului citadin din care se hrănesc nădejdile unei nații ce recurge, în disperare de cauză, la surogate utopice pentru a se salva politic. Acțiunea se petrece în Franța anilor ’50, într-o
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
Mă plâng lui că, în urmă cu o zi, vizitând a doua oară biserică de alături unde zace Descartes, si întrebând pe un enoriaș dacă nu au vreun text despre locul lui de veci, acesta îmi răspunsese indiferent, cu o ironie greu stăpânita că nu acolo trebuia să caut eu textul dorit... Dommage! am făcut eu, înțepat. Va să zică, nici mort nu-l iartă! În schimb, despre toți sfinții mărunți din lume, afișe cu duiumul. Despre Descartes, nimic. Nici macar Cogito ergo sum
La doi magoți (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13346_a_14671]
-
se desprinde greu de poeții preferați și, fără să-și dea seama, scrie în maniera lor fără cea mai mică detașare, și nu neapărat ironică. Ar fi putut fi intertextual și poate abia atunci am fi vorbit de postmodernism, căci ironia pe care Ion Cristofor o identifică, în prezentarea de pe coperta patru, drept semn al postmodernității tânărului poet este mult prea insuficientă. Din păcate, poezia lui Nichita a fost și este atât de pastișată, încât un volum în plus chiar că
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]
-
vadă în povestea personajului Miron un itinerar exemplar și în arhitectura cărții, "criptograma unor mărturisiri profunde și în alt fel compromițătoare decît cea pe care o oferă neinițiaților aparența fațadei sale". Căci dacă Lenin ("fie-i memoria venerată" - scrie fără ironie Bergmann!) tot repeta că "adevărul este totdeauna revoluționar", cu timpul s-a văzut că "după legile dialecticii, devine contra-revoluționar. Acceptînd că adevărul este în mod visceral opus dogmei, există totdeauna pericolul de a se întoarce împotriva celui care o flutură
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
application.pontweb.ro), "sunt pasionat de știință (în general) și ca orice român (cred) urmăresc din greu la Discovery și Animal Planet" (domino.kappa.ro). Sensul cantitativ-intensiv provine, destul de transparent, din ideea de efort, de străduință pentru atingerea unui scop; ironia familiar-argotică e așadar produsă de aplicarea expresiei la procese și situații care nu implică strădanie și intenție. E posibil ca la actuala răspîndire a locuțiunilor care cuprind cuvîntul greu să fi contribuit și unele analogii cu engleza (în echivalări: "pur
"La greu..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12030_a_13355]
-
se dedică polului negativ, spiritului intrat în criză, antrenînd criza materiei. E o demonie prin care incredulitatea funciară a românului cunoaște o radicalizare, o rebeliune ce-l aliniază uneia din ipostazele de bază ale poeticii moderne. De la mica demonie a ironiei și a circumspecției țăranului nostru se ajunge la o exaltare în negativ, la o metafizică masochistă ce-și interzice avînturile spre valorile pozitive, girate de divinitate, realizînd conștiința unei culpe, a unei delegitimări ontologice a creaturii. Alături de Ion Alexandru, Ion
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
elocutorii, a mondenității dezabuzate ce-o pune în scenă, a piruetelor galice pe care le alcătuiesc vorbele de duh urmărite cu o fină pedanterie, Barbu Cioculescu avansează cu pași moi pe tărîmul cinismului. Se vorbește (noi înșine am vorbit) despre ironia d-sale, însă ce este ironia decît un cinism dezinfectat, adaptat uzului curent? De altminteri cinismul pare magnetic atras de inteleoctul radicalizat (Malraux îl definea drept "ispita comună a tuturor inteligențelor"). Nimic nu-l satisface pe autorul nostru, nimic nu
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
pune în scenă, a piruetelor galice pe care le alcătuiesc vorbele de duh urmărite cu o fină pedanterie, Barbu Cioculescu avansează cu pași moi pe tărîmul cinismului. Se vorbește (noi înșine am vorbit) despre ironia d-sale, însă ce este ironia decît un cinism dezinfectat, adaptat uzului curent? De altminteri cinismul pare magnetic atras de inteleoctul radicalizat (Malraux îl definea drept "ispita comună a tuturor inteligențelor"). Nimic nu-l satisface pe autorul nostru, nimic nu-i redă încrederea într-o lume
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
expresia imediată a acesteia e mereu evitată precum o capcană a certitudinii, a speranței!). Largi acolade frazeologice îmbrățișează laolaltă, cu o mărinimie în răspăr și ea, oarecum oblică, protestatară, obiecte și ființe, tăceri, stări de spirit, circumstanțe private ori istorice, ironii, melancolii: "Mică e lumea! De acum înainte, istoricul va putea consemna cu acte și documente, că scriitorul român de la sfîrșitul celui de al doilea mileniu ținea neabătut în biroul său un trandafir japonez, dacă nu și un ficus. O, uriașul
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
într-o pagină de jurnal, sînt, dimpotrivă, asumarea timpurie a unei "misiuni" urmărite strîns. Sigur, oricît e de important, pentru adevărata reușită, programul intelectual și cel mult mai larg, de existență, notițele care-l consemnează nu sînt, deseori, scutite de ironii. E de amintit, și ajunge, doar lectura pe care a făcut-o Călinescu Însemnărilor zilnice. Nu se întîmplă așa cînd, pe lîngă apriga "exorcizare" a leneviei, pe care o putem bănui, în fond, de un anume histrionism, în jurnalele identității
Cota de avarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12061_a_13386]