292 matches
-
Andronic al III-lea l-a desemnat pe Nichifor Gregoras să conducă negocierile cu ambasadorii Papei Ioan al XXII-lea în problema unificării bisericilor. Aceste negocieri au eșuat în anul 1333. Nichifor Gregoras a participat la disputa teologică pe tema Isihasm-ului. Această aprigă diatribă a fost susținută în contradictoriu de Varlaam Calabrezul (1290-1348) și Grigore Palamas (1296-1359). În principiu, Nichifor Gregoras s-a pronunțat împotriva ambilor oponenți. Tezele expuse de Grigore Palamas au fost acceptate de sinodurile din 1341, 1347
Nichifor Gregoras () [Corola-website/Science/305619_a_306948]
-
numește în hermeneutica lui, alungat de la mănăstirea Optina și statornicit la mănăstirea Cernica, îl frecventa deja. "Dumneata ai nevoie de mine!", i-ar fi spus acesta , într-un moment de întâlnire spirituală. Aici situează Scrima momentul transmiterii tradiției spirituale a isihasmului rusesc, precum și un sens al tradiției ("paradosis"), asupra căruia va glosa mai târziu în scrierile sale. În 1949 se înscrie la Teologie, pe care o va absolvi în 1956, prezentând, drept lucrare de licență, două capitole din neterminata "Antropologie apofatică
Andrei Scrima () [Corola-website/Science/314028_a_315357]
-
nu se baza în general pe religie. Secularist printre tradiționaliști, nu a dat o mare importanță valorilor creștine, și, lăudând forța creativă a omului, vedea asceticismul ca pe un fenomen negativ. Totuși, se identifica puternic cu Biserica Ortodoxă Română și isihasmul din cugetul românilor, marginalizând Biserica Greco-Catolică și Școala Ardeleană. Respingând individualismul pur, Iorga a reacționat împotriva venerării moderne a democrației ateniene sau a reformei protestante, dând ca modele Sparta, Macedonia și orașele-state italiene. Conform analistului politic Mihaela Czobor-Lupp, aceasta era
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
meșteșugărești; Cantacuzino era sprijinit de marii latifundiari. Deoarece însuși Ioan VI Cantacuzino era isihast, situația a fost agravată și de lupta care izbucnise din nou în sânul bisericii. Isihaștii erau călugări care duceau o viață eremitică riguroasă. În secolul XIV isihasmul dobândea semnificația specială de curent ascetico mitic. Originile îndepărtate ale curentului datează din secolul XI, în vremea marelui mistic Symeon Noul Teolog, cu care prezintă mari afinități de doctrină și practică; prin originile sale imediate, isihasmul bizantin i se datorează
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
riguroasă. În secolul XIV isihasmul dobândea semnificația specială de curent ascetico mitic. Originile îndepărtate ale curentului datează din secolul XI, în vremea marelui mistic Symeon Noul Teolog, cu care prezintă mari afinități de doctrină și practică; prin originile sale imediate, isihasmul bizantin i se datorează lui Grigore Sinaitul, care parcurgea provinciile bizantine în deceniul al treilea al secolului XIV. Doctrinele ascetice și mistice ale Sinaitului vor găsi un puternic ecou în mânăstirile bizantine; entuziasmul era viu mai ales la Athos: locul
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
iluminației mistice fiind li ea o energie divină. Atunci, când Varlaam trasa o linie de separație absolută între lumea eternității și cea a timpului, sistemul lui Palamas afirma între Dumnezeu și om ceva intermediar emanat de la Dumnezeu și comunicat omului. Isihasmul nu reușea să se impună, chiar și în Bizanț, decât după o lungă luptă, căci se producea chiar în Biserica o vie rezistență la adresa acestei doctrine care, foarte veche în esență, părea o noutate. Dacă mișcarea isihastă avea în spatele ei
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
îi era contrară. Grigore Palamas reușea să facă recunoscută doctrina sa printr-un sinod ținut la Constantinopol la începutul anului 1341 și călugărul bizantin Grigore Akindynos, un adept al scholasticii occidentale, fusese puțin după aceea condamnat deoarece voise să atace isihasmul și să ia locul lui Varlaam, dar victoria isihaștilor nu era completă, Biserica ezitând să pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan Cantacuzino. În lupta ce diviza imperiul în două tabere politice erau angrenați isihaștii pe de o parte
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
de la Fiul purcede...". Acest adaos se numește "Filioque" („"și de la Fiul"”), un adaos ce a devenit dogmă în Biserica Apuseană, dar declarat erezie în Biserica Răsăriteană, acesta fiind una dintre principalele neînțelegeri ce au provocat Marea Schismă din anul 1054. Isihasmul este o practică mistică apărută în Europa Răsăriteană, mai precis pe Sfântul Munte Athos din Grecia, constând din repetarea constantă a unei rugăciuni sincronizată cu ritmul de respirație. Această practică mistică, de împăcare sufletească și unire cu Dumnezeu, a ajuns
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
formele sale europene cele mai desăvârșite-isihasmul (din grecește ήσσυχία-liniște, tihnă, însingurare). Izvoarele acestei doctrine și practici ascetice au luat naștere încă în evul mediu timpuriu, în mănăstirile din Egipt și Siria. La începutul secolului XIV, călugărul Georgios Sinaitul a reînviat isihasmul la Athos. Drept bază pentru practica isihasmului servea ideea cufundării în sine, pentru a putea vedea energiile lui Dumnezeu prin iluminarea mistică. La această stare se ajungea prin mijlocirea unei rugăciuni îndelungate, repetate în minte de multe ori la rând
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
grecește ήσσυχία-liniște, tihnă, însingurare). Izvoarele acestei doctrine și practici ascetice au luat naștere încă în evul mediu timpuriu, în mănăstirile din Egipt și Siria. La începutul secolului XIV, călugărul Georgios Sinaitul a reînviat isihasmul la Athos. Drept bază pentru practica isihasmului servea ideea cufundării în sine, pentru a putea vedea energiile lui Dumnezeu prin iluminarea mistică. La această stare se ajungea prin mijlocirea unei rugăciuni îndelungate, repetate în minte de multe ori la rând, combinată cu o anumită poziție, controlul respirației
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
a putea vedea energiile lui Dumnezeu prin iluminarea mistică. La această stare se ajungea prin mijlocirea unei rugăciuni îndelungate, repetate în minte de multe ori la rând, combinată cu o anumită poziție, controlul respirației și al circulației sângelui, ceea ce apropia isihasmul târziu de yoga. Înflăcăratul discipol al Sinaitului, Grigore Palamas (1296-1354), apogeul activității căruia a coincis cu sfârșitul domniei lui Andronic III, i-a dat acestei învățături o bază teoretică. Pornind de la practica asceților isihaști, Grigore a elaborat un complicat sistem
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
readus la viață, de pildă, metoda notării prin litere a mărimilor numerice, inventată de Leon, a fost și un filozof, care i-a influențat pe primii umaniști italieni-Petrarca și Boccacio. Apărând primatul rațiunii față de credință, Varlaam s-a năpustit asupra isihasmului. Însă, în dezbaterile care au avut loc la sinodul din Constantinopol, în 1341, Palamas a repurtat o victorie convingătoare asupra lui Varlaam Andronic III a murit la 15 iunie 1341, lăsându-i tronul fiului său, Ioan V, iar tutela încredințând
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
Antim ale Rugului Aprins. Se împrietenește cu doctorul fiziolog Gheorghe Dabija și se îndrăgostește de poezia lui Vasile Voiculescu, în care se regăsește. Între 1955 si 1957 vizitează în fiecare vară Schitul Rarau, unde este inițiat și instruit în tainele Isihasmului - ale “Rugăciunii Inimii“ - de însuși starețul Schitului, Ieroschimonahul Daniil, care fusese 10 ani directorul ziarului Credința, scriitor și poet. "“Acesta prețuind râvna mea, mi-a înmânat în manuscris “Imnul Acatist la Rugul Aprins“, o adevărată capodoperă a Imnografiei isihaste, doctrină
George Văsii () [Corola-website/Science/326811_a_328140]
-
până la bătălia de la Posada din 1330), erau păstorite de Patriarhia Constantinopolului prin intermediul Episcopiei de la Vicina, aflată într-o cetate - port dobrogeană al cărui amplasament este încă discutat de arheologi. Intre anii 1346-1371 s-a făcut simțită în Țara Românească influența isihasmului atonit și sinait, generat de sfinții Grigore Palamas și Grigore Sinaitul de la Mănăstirea Paroria cu ucenicii săi Dionisie și Teodosie, egumenii Mănăstirii Kilifarevo din Munții Balcani. Etapa medievală a schiturilor de piatră Alunișu - Nucu a început în intervalul iradierii isihaste
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
Arhimandrit Vasile Vasilache. Se citeau piese literare (comentate apoi dintr-o perspectivă teologică), texte scripturistice, patristice și filosofice, sau erau dezbătute chestiuni diverse din actualitatea imediată, culturală, economică și socială din România postbelică. Câteva dintre subiectele abordate cu predilecție erau: Isihasmul, Iisus-Logosul întrupat, Păcatul originar, Scena și altarul, Rugăciunea Inimii, Exegeza smochinului neroditor și blestemat, etc.. Părintele Ioan „cel strain”( Ivan Kulighin ) a fost axul moral și spiritual, duhovnic și părinte duhovnicesc în adevăratul sens al cuvântului, pentru toți nou-născuții întru
Rugul Aprins () [Corola-website/Science/331275_a_332604]
-
Turnul (1985), Muntele Calvarului (1991), Păsările cerului (1999), Cel mai îndepărtat paradis (2001), Grădinile ascunse (2006). Carti pe tema optimizării umane și "jurnale" sapiențiale: Viață și semn (1989), India văzută și nevăzută (1993), Mistici din Carpați (1998), Psihoterapie isihastă (2000), Isihasmul sau meșteșugul liniștirii (2002), Întâlniri cu maeștri și vizionari (2001), Exorcismele (2004), Surâd deci exist (2010), Istorie și taină la Sfântul Munte Athos (2014).
Modernism, avangardă, interpretări în cheie contemporană ale lui Shakespeare, Terapia destinului, dar și povestiri de viață by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105571_a_106863]