655 matches
-
Dumnezeu va ști să-mi facă dreptate” a declarat el mulțimii, care îl aclama frenetic. Wallance e în vârstă de 52 de ani, iar zbuciumul sufletesc prin care a trecut în ultima vreme l-a desfigurat complet. E palid, slăbit, istovit, un adevărat cadavru viu. Copleșit de emoție, era cât pe ce să leșine la ieșire, din închisoare și prietenii au trebuit să-l ducă pe brațe până la mașină. În Anglia domnește părerea generală că în ultima clipă s-a îndreptat
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
să conducă Franța. Așa cum se întâmplă de obicei, atunci când o conspirație nu este foarte bine organizată, și nu are o amplă susținere, și aceasta a eșuat, iar inițiatorul ei a fost arestat. în drumul ei de întoarcere, armata împuținată, dezorganizată, istovită și profund dezamăgită a lui Napoleon a ajuns la apa Berezina. Un râu larg și sinuos, care și-a sporit albia prin topirea gheții și și-a lăbărțat astfel mlaștinile. Iar podul peste care trebuia să treacă fusese distrus. O
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
dinspre Spania, Pirineii. Cu toate succesele obținute, francezii au asistat la un spectacol catastrofal: trupele aliate au intrat în Paris. în ziua de 6 aprilie 1814, Napoleon I Bonaparte a fost nevoit să abdice. Se afla la Fontainebleau. Prăbușit moralicește, istovit fizic, mărețul mic împărat nu dădea semne că înțelegea foarte exact semnificațiile momentului. în numele Franței, el își jeluia în tăcere propria soartă. își amintea de puținii prieteni, dar mai ales de numeroșii dușmani. în acele momente, însă, din adâncurile ființei
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
mâncăruri necunoscute: pește prins În râul din apropiere, picioare de porc, mămăligă, cârnați prăjiți și mazăre. Dar și multe case În care nu se pregătea nici o mâncare, unde nimeni nu râdea și nici măcar nu vorbea, camere Întunecate, pline de chipuri istovite și câini hămesiți. Dintr-o asemenea verandă Îi vorbi În cele din urmă cineva. O femeie, slavă Domnului! ― Te-ai rătăcit? Desdemona arboră o expresie neutră, de statuie. ― Caut fabrică. Fabrică de mătase. ― Nu-s fabrici pe-aici. Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
obligatorii. Spera doar că, după acest răs timp, statul sau generalul său va avea grijă de el. Numai că un astfel de sistem nu corespundea ideii pe care principele și Pollio o aveau despre armată. Îl aude pe Augustus șoptind istovit: — Trebuia să le dau soldaților o compensație la sfârșit, în schimbul pământului pe care fie îl pretindeau cu ferocitate, fie nu-l voiau pentru că era într-o zonă de frontieră, departe de casă. Libertul imperial știe că sarcina de a-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
capul i s-a golit de orice frântură de gând coerent. Se lasă tăcerea. După un timp, împăratul adaugă cu un oftat: — Eu nu vreau să le mai tulbur odihna. Abătut, își târșâie picioarele înapoi spre catedră și se lasă, istovit, să cadă. Trio face eforturi disperate să se adune. Scormonește cu min tea căutând de ce să se agațe. Aceasta era piesa lui de rezistență. A lăsat-o înadins la urmă. E din ce în ce mai convins că va fi condamnat pentru defăimare. Flaccus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
insuportabilă. La ce servesc stilul umflat și jargonul sentențios? Singura lor putere este să atragă atenția și să rămână întipărite în memorie, așa cum poezioarele sunt ușor de învățat pentru copii. — Doresc ca vremurile noastre să nu mai fie sterpe și istovite... Vipsania face o grimasă amuzată. Vezi să nu! Tocmai într-o lume ca a noastră, în care comentariile politice sunt periculoase și fără rost, oratorii nu mai au cum să se preocupe de viața reală sau de problemele discutate în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
inscripții și clădiri oferite de indivizi din toate clasele sociale. Nu reprezintă ele contribuția publicului la acest schimb? Un fel de asigurare a complicității, un angajament, o dovadă de loialitate. Se tulbură. Loialitate? Față de ce? Suspină. Nu știe. Își întoarce istovit privirea spre altar. Lângă Augustus se află acum o micuță camilla. Împăratul îi aranjează cu tandrețe coronița cu lauri pe căpșor. Alături de ei un bărbat se roagă cu brațele înălțate. O mișcare a mâinii îi dezvelește creștetul. Tiberius îl recunoște
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca mâni toți anii s-or urma - O toamnă care întîrzie Pe-un istovit și trist izvor; De-asupra-i frunzele pustie - A mele visuri care mor. Vieața-mi pare-o nebunie Sfârșită făr-a fi-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă-n brațe te-am ținut. De-atunci pornind a lui aripe S-a dus pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mai bun mijloc era să se folosească o rampă, iar galionul să fie împins de oameni. Deși vorbea japoneza cu multă iscusință, misionarul nu cunoștea cuvintele specializate pentru astfel de dispute. În cele din urmă se ajunse la o înțelegere. Istovit, misionarul ieși singur din colibă. Se apropia prânzul. Ceilalți puteau să se odihnească, fiecare pe unde găsea vreun loc ferit de soare, dar misionarul trebuia să folosească acest răgaz și să treacă pe la fiecare loc de lucru în parte. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul au zăcut ca niște morți câteva zile după ce au plecat din Tsukinoura ascultând doar scârțâitul trist al parâmelor și al catargelor. Nu știau unde se aflau acum și nici nu le păsa. Galionul se legăna neîncetat, scârțâitul searbăd și istovit al parâmelor se auzea cât era ziua de lungă întrerupt când și când de bătăile de clopot care dădeau de știre orele. Chiar și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt ridicați și lăsați în jos de o putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să răspundă. Samuraiul făcu cale întoarsă printre trupurile oamenilor de pe culoar și apoi urcă pe punte unde soarele bătea cu putere. Marea se liniștise. Catargele aruncau umbre negre. Simțea briza blândă pe chip. I se părea că-i înviorează trupul istovit. Mateloții japonezi care în cele din urmă se treziseră la ordinele marinarilor spanioli, reparau parâmele rupte și înlocuiau pânzele sfâșiate. Valurile sclipeau orbitor și printre ele se vedeau sărind din când în când pești zburători. Samuraiul se odihnea la umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cei patru soli despre țara îndepărtată a Japoniei, dar peste puțină vreme și-au văzut mai departe de discuția lor, timp în care cei patru care nu înțelegeau limba au fost lăsați stingheri de-o parte. Se întoarseră pe corabie istoviți. În Acapulco nu se găseau nici hanuri, nici mănăstiri care să-i găzduiască pe japonezi, așa că negustorii care coborâseră la țărm se întorseseră și ei în cabina cea mare. Solii nu erau în toane bune, căci le fusese rănită mândria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Așadar... acesta este părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul așezat pe scaun cu mâinile împreunate pe genunchi, la câțiva pași de el. Bătrânul acesta cu haine călugărești sărăcăcioase, cu ochii închiși și chip istovit era părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot străduise să-și închipuie cum arăta părintele cu care avea să fie în curând nevoit să se înfrunte. În închipuirea sa, părintele Valente avea o înfățișare inteligentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
este o chestiune ce va avea urmări și asupra înaintării Spaniei în Orient... Dezbaterea continuă multă vreme. Afară se lăsase deja întunericul. Frânți de oboseală, episcopii își înghițeau căscăturile și își mișcau umerii. Velasco își simțea și el tot trupul istovit. Închise ochii și murmură în gând ultimele cuvinte rostite de Hristos când Și-a dat duhul: „Tată, facă-se voia Ta. Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. În mâinile Tale încredințez duhul Meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Plimbându-și degetele pe marginea pălăriei, se uită cu milă la vărul său și îi spuse: — Episcopii tocmai s-au retras. — Oare am sorți de izbândă? Velasco își dădu la o parte mâinile cu care-și acoperise fața și oftă istovit. — Nu știu. Episcopul Seron și cei care-i țin partea se împotrivesc cu înverșunare, dar episcopul Salvatierra spune că solii japonezi trebuie tratați cu respect, chiar dacă nu sunt trimiși oficiali. Asta înseamnă că ne va ajuta să dobândim o întrevedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lui Velasco. Se întreba de câte ori fusese trădat de omul acesta. Velasco îi dăduse speranță și speranța se năruise. Apoi, îi fluturase prin fața ochilor altă nălucă și el o urmase călătorind până în țara asta îndepărtată. Cu toate acestea, în inima lui istovită nici ura față de misionar nu mai avea putere să încolțească. Samuraiul avea sentimentul că Velasco era un om la fel de vrednic de plâns ca și el. De câte ori treceau printr-un sat, oamenii de pe marginea drumului îi priveau cu ochi temători sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Chiar dacă n-avea cum să-și ceară iertare și chiar dacă avea să primească mustrările cardinalului, în adâncul inimii tot nu-i părea rău. Se auziră pași îndepărtați. Însoțit de un preot tânăr și devotat, cardinalul intră în cămăruță cu chipul istovit și se așeză pe scaun. Purta mitră roșie și era îmbrăcat cu manta largă, la fel ca și data trecută. Știu de ce mi-ați poruncit să vin astăzi aici. Velasco se aplecă înspre mâna groasă pe care i-o întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sală de întruniri, dar pe atunci Tanaka Tarozaemon încă mai trăia. Nimic altceva nu se schimbase. În perete, omul acela sfrijit cu brațele bătute în cuie era luminat de flacăra pământie a lumânării. După aceea... când ? întrebă samuraiul cu glas istovit. Se simțea sleit de puteri nu numai până în măduva oaselor, ci și până în adâncul inimii. I se părea trist și chinuitor să se gândească la ce va urma. — După ce ne vom întoarce în Japonia. Nu știu nici eu. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
rândunici 3. Alcătuiți propoziții folosind ortogramele din text. 4. Explicați versurile: “Soare, pretutindeni soare: nici un om, dar prind să zboare Până-n suflet rândunici.” Lupul Octavian Goga (fragment) Te-am auzit cum hăuleai departe, Înfiorând pădurea-nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte, Te-am auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și-n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput că-n noaptea fără stele Tu ești
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
sticlos în mijlocul feței pătrate, care privea fix și lipsit de expresie. Tulburat de actul magic la care lua parte, precupețul trebuia să stea nemișcat câteva minute, fără să respire, să înghită sau să clipească din ochi, după care, palid și istovit, sughițând de încordare, se ridică buimac cu scaun cu tot, prins cu zgarda de gât. "FRAȚII MORITZ Pictori și fotografi ambulanți" cum sta scris pe rulota cu cai cu care peregrinau dintr-un târg în altul și în care se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mă cunosc întreg. Știu că gândeam atunci, în același timp, că aș fi putut să-mi rețin firea de aș fi voit, dar mă lăsam în voia nervilor ca să impresionez. Știu apoi că de nu-mi alesesem locul unde căzusem istovit, mi-am dat seama imediat că așa, la o parte, singur, păream și mai de plâns. Vocea mea dezolată, tot pentru efect s-a adresat Vanei, peste capul Irinei: " O să mă omor!" Mulți spun la necaz vorba asta ce nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
neînțelegerilor. S-a petrecut o scenă intre noi care mă face să mă gândesc dacă nu cumva trebuie să procedez altminteri cu Ioana. De obicei își susține o idee cu violență, observațiile mele o întărîtă, și, când o văd din ce în ce mai istovită, mi-e milă, îi dau dreptate, îmi iau toate vinele asupra mea și caut să o împac, îndurerat că mă umilesc, dar preferând orice chinului ei, pentru clipa aceea, căci mai târziu o să încerc să-mi răzbun umilința (fără rezultat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Fă cum vrei. Urmă un foșnet de pași prin iarbă, apoi chemări cu glas puternic și, în sfârșit, galopul compact al unor cai ce se îndepărtau. Lui Balamber i se făcuse frig, o slăbiciune tot mai mare îl cuprindea; era istovit. Se simți scuturat de brațele copilei: — Femeia aia rea s-a dus. Vorbește-mi, Shudian-gun! Oh, te rog, nu muri! Nu trebuie să mori! Răspunde-mi! El, clipind din pleoape, îi zâmbi: Nu, Go-Bindan, n-o să mor. Dacă tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sticlos în mijlocul feței pătrate, care privea fix și lipsit de expresie. Tulburat de actul magic la care lua parte, precupețul trebuia să stea nemișcat câteva minute, fără să respire, să înghită sau să clipească din ochi, după care, palid și istovit, sughițând de încordare, se ridică buimac cu scaun cu tot, prins cu zgarda de gât. "FRAȚII MORITZ Pictori și fotografi ambulanți" cum sta scris pe rulota cu cai cu care peregrinau dintr-un târg în altul și în care se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]