894 matches
-
de acord cu nerăbdarea lui, mie acordându-mi-se rolul de „victimă” a disputei. Încă o dată, memoria lungă a comunismului iese la iveală în disputele din rând. O femeie așezată undeva în dreapta mea asistă la discuție, apoi ne avertizează oarecum jenată că a „fugit de la serviciu” și „în curând vor veni și alte patru colege, cam peste două ore, așa. Avem birourile aici, aproape de tot. M-a rugat să le țin rândul, nu vă supărați ?”. Cei din jur aprobă ideea cu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în umbra obrazelor din vremea lui ștefan cel Mare și a fastuoaselor reproduceri de costume din anii 1970. Muzeografa cea blondă se pregătește să închidă sala cu un lacăt chinezesc, ieftin, „știți, aici avem costume de mii de euro”, spune jenată. Mai adaugă faptul că în luna septembrie muzeul va intra în renovare generală, este foarte îngrijorată pentru soarta lui, nu știe ce se va întâmpla cu exponatele, cât va dura renovarea. Muzeul acesta, în integralitatea lui, este un mare loc
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de zece ani tot vin la pelerinaj. Eu sunt femeie tare de felul meu, dar de fiecare dată când vine Sfântul așa, pe stradă, îmi dau lacrimile, să nu vă mire dacă plâng”, rostește ea cu lacrimi în ochi, frământând jenată în mâini un șervețel de hârtie. Sunt mulți oameni la ferestre, la balcoane, mulți dintre ei privesc ce se întâmplă prin intermediul aparatelor foto și al camerelor de luat vederi. În fruntea cortegiului se găsesc înalții ierarhi care au oficiat slujba
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
la Sinaia, s-a îmbătat ca purcelul și am fost singură toată noaptea... Dar n-am stat nici un dans (îmi face cu ochiul), era coadă..., așa ca să știe el (iar face cu ochiul). Mergi pe terasă? mă întreabă Gioni vădit jenat. Sigur, răspund rapid. Luăm paharele și ieșim pe superba terasă cu vedere la brazii muntelui. Eu plec puțin la Raluca, s-o ajut, spune salvator Mia. Discutăm pe îndelete, politică, administrație locală, cultură și istorie. Domnul Doagă vorbește foarte calculat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca acesta este apreciat la superlativ tocmai datorită unicității lui. Tot de ce faci abuz deteriorează simțurile și percepția este mediocră. La Moțca un polițist ne oprește. Mă foiesc imediat după acte, le scot și i le întind. Acesta se scuză jenat. Nu pentru asta v-am oprit și vă rog să mă scuzați. Atunci? Puteți pleca. Trebuia să ajung la un accident. Am să opresc pe altcineva. Vă rog, urcați-vă repede. Puțin jenat, polițistul urcă, aruncînd politicos un "sărut mîna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și i le întind. Acesta se scuză jenat. Nu pentru asta v-am oprit și vă rog să mă scuzați. Atunci? Puteți pleca. Trebuia să ajung la un accident. Am să opresc pe altcineva. Vă rog, urcați-vă repede. Puțin jenat, polițistul urcă, aruncînd politicos un "sărut mîna doamnă". Pacea ne părăsește, vorbim tensionat. Un mort și cîțiva grav răniți. Polițistul ne părăsește și noi nu vrem să mai rămînem in mijlocul aceste cumplite nenorociri. Peisajul devine sterp, fad și sufletele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
erau fel și fel de mărfuri. O pălărie, spun fără speranță dorința mea. Indianul, adică vînzătorul, se uită la capul meu. Îl studiază atent și apoi spune într-o spaniolă stîlcită. Ați mai avut vreodată o pălărie? Nu, răspund, oarecum jenat. Ei bine, domnul meu, acum o să aveți... Intră în chioșcul său și apare cu o pălărie. Frumoasă, colorată ca papagalii din Amazonia. Cu boruri largi, cu desene savante de prin calendarele indiene. Era o minune, o capodoperă. O așez cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cred, bani de drum, spun să mă aflu în treabă. Am eu, se repede bătrînul lup de mare. Am eu niște economii. După cîteva zile îi transmit Ioanei mesajul. Are economii? întreabă ea și ochii se aprind, strălucind. Mda, mormăi jenat. După o săptămînă îi întîlnesc în parc. Merg la braț, veseli, rîd. Ioana este afectuoasă rău de tot cu moșneguțul ei. Ne salutăm. Oare cît l-or mai ține economiile, pentru a susține armonia româno-cubaneză? întreb pe sub mustață. Orula salvează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tare. Întrerupt, cubanezul rămîne mirat, blocat. Veronica scoate reportofonul și se duce la muncitor. Hai, zi-i! Omul chiar că nu înțelege nimic. Reportofonul este împins sub nasul său. Domnule, mai spune o dată ce ai vrut să spui! Omul se retrage jenat, complet aiurit și bîiguie speriat: Dar n-am vrut să spun nimic... Cum n-ai vrut? Ai început să zici "buenos días señora", nu? Am vrut să răspund la salut, atîta. Păi, mai spune o dată. Hai, spune! Cubanezul se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Ca și cum faptul ăsta era unul de toată mâna. În Fălticeni, la el, orice om care se respectă trage până la patru-cinci cărți pe an. Când nu e ocupat cu operarea vreunei tumori la cine știe ce jigodie de câine. Fi-sa era destul de jenată. Arăta incredibil de normal cu așa părinți. Când te gândești ce gene moștenea. Sau poate mă-sa, din fericire, îl înșelase pe veterinar într-un moment de luciditate. Io aș încerca și cu dânsul, părea să zică. Dumnealui. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
șifonier (acolo, nu puteam să nu remarc, avea niște blugi). O asociere curioasă, blugi, pulover din mohair și sutană călugărească! Mobilierul era întregit de o masă simplă, o poliță cu cărți (învăța greaca) și o sobă cu plită. Justifică, ușor jenat, aspectul sărăcăcios al încăperii: "Adevărul este că omul se poate mulțumi cu foarte puțin. Avem atâtea lucruri inutile în case”. Ne-a promis că ne va aduce pâine proaspătă, și s-a ținut de cuvânt. Noaptea, nu adormisem încă, a
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
lui Fanache îi provocau greață. Îl enerva și că avea unul din băieți în clasă cu fata lui și, din clasa întâi și până acum, la liceu, cei de la școală, care o scoteau mereu pe locul întâi pe fie-sa, jenați, trebuiau să-i acorde și ăstuia tot premiul întâi, nu aveau încotro și asta îi întuneca mult bucuria lui Fanache, cum adică, nu e fata lui mai bună decât prăpăditul ăla?! Așa încât Fanache a răspuns fără să ezite: -M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
intrarea artiștilor și atunci am aflat că era proaspăt refugiat la New York Împreună cu soția sa. „Ea e poetă și aici se simte mai liberă.“ Mi-a spus că lucra Într-o fabrică, plătit foarte modest, și de aceea mă ruga, jenat, că tare ar fi dorit să vadă Livada, dacă nu puteam să-i ajut cu un bilet gratis. Am fost foarte atins de această Întâlnire neașteptată: mi-l aminteam impozant, ca o statuie mișcătoare din granit, căci așa era la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
explic ce înseamnă să dormi pur și simplu lângă un prieten. „Vom rămâne prieteni...“ Încercam să-mi imaginez cum va fi: și mă și vedeam torturat de efortul de-a părea simplu și un pic ironic, iar tu - un pic jenat, dar mai curând comod decât jenat... și încercam să mă asigur: „Va fi chiar interesant!“ Apoi mi-ai vorbit despre prostia lui, și mi-am spus: „Nu este chiar așa de grav, căci el (adică tu) nu va rezista în fața
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și simplu lângă un prieten. „Vom rămâne prieteni...“ Încercam să-mi imaginez cum va fi: și mă și vedeam torturat de efortul de-a părea simplu și un pic ironic, iar tu - un pic jenat, dar mai curând comod decât jenat... și încercam să mă asigur: „Va fi chiar interesant!“ Apoi mi-ai vorbit despre prostia lui, și mi-am spus: „Nu este chiar așa de grav, căci el (adică tu) nu va rezista în fața prostiei!“ Mi-ai mai vorbit și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
vorba de tine), „să-mi spună asta, ca și cum la orele unu noaptea eu n-aș fi la fel de obosit și n-aș fi mulțumit să pot adormi imediat“. și te-am sărutat cu duioșie, pentru că erai prost și pentru că te simțeai jenat. și m-am întors pe partea cealaltă și am adormit imediat și am uitat totul. E drept, duminică mi-am mai amintit câte ceva, dar imediat am uitat din nou. În sfârșit, luni te-am întrebat ce-ai făcut duminică, din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
moment dat se apropie de mine un redactor de la "New York Times" și îmi spune discret că "are o problemă". Fiind acolo ca reprezentant al MAE pentru rezolvarea oricărei probleme, l-am întrebat despre ce-i vorba și mi-a răspuns jenat că "vrea la oliță"! M-am pus în mișcare pentru rezolvarea "imperialistului" și am luat legătura cu un "organ" aflat în post în spatele vilei. Îl știam de la alte vizite și i-am spus deschis că sunt în căutarea unei toalete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
și o să le știți și voi. Sunt ca niște prieteni buni. Mereu acolo! Nu am mai avut timp! Scrisoarea 31 Am să-ți povestesc despre expresia poco-poco. E un balet! Un ritual al ofertei, refuzului politicos și al accep tării jenate. Bunul (lor) simț îi obligă să întrebe: — Vrei ciocolată? — Nu! — Hai, servește! Nu, mulțumesc! Măcar un pic! — Mulțumesc, puțin-puțin! Nimeni nu era convins. Cel care oferea nu o făcea cu tra gere de inimă, cel care primea o făcea cu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
torindu-se cu tata Înainte de a mă fi născut - și astea toate fără să le cer nimic, chiar când, cum este cazul uneia, ajungeau figuri mărețe ale demimondului bucureștean. Pe Adina, fata unui magistrat din Brăila, o Întâlnesc și azi, cucoană jenată când mă vede și prefăcându-se că nu mă vede din pricina unei asemenea povești. Era o fată de vis, naufra giată pe ulițele Bucureștiului de acum aproape treizeci de ani și o adoptasem sufletește câțiva prieteni din redacția Ideii Europene
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
al unui secol care durează de cincizeci de ani, s-a gră bit să-mi restituie de la sine arginții Împrumutați, scriindu-mi de departe și cu disperare că banii primiți de la mine Îi ard de getuțele. Îndeobște, femeile se simt jenate - de la prostituată și până la amantă - când sunt nevoite să ți accepte liberali tățile; dar sunt foarte atente la cuantumul acestora, numărând dintr-o privire și fără să greșească. S-a zis că o femeie frumoasă Îndură greu o existență fără
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
eram încă adormită - sau, mai bine spus, pe când mă aflam între viață și neant -, am auzit pași străini în vestiar; am strigat: „Cine-i acolo?“ și Lina mi-a răspuns: „Domnul căpitan de la Slatina“. A intrat în cameră timid și jenat că mă deranjează (stătuse o oră la portar, ca să nu vină prea devreme) și a vărsat sacul cu vești proaste. Muma și Atu sunt la Craiova, în stradă, literalmente în stradă, având drept unic bagaj boarfele cu care erau îmbrăcați
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
supusă și cuminte”, va trebui să ne și asumăm această stare de „nebunie”, de „reacție ciudată, atipică”. Și să nu ne plângem prea tare de singurătate - acea singurătate dură, impusă, ce seamănă cu declasarea! - și nici de indiferența sau trădarea „jenată” a prietenilor, de sărăcie sau de ridicolul pe care-l stârnește demnitatea noastră, regăsită și afirmată cu cât chin și eroism intern. Naiv fiind și plângându-mă odată amicului meu Marin Sorescu de neajunsurile prin care treceam, de asprimea „forurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de păr etc.) și vrei să scoți. Zîmbind, Mihai Buznea m-a întrebat, la rîndul său: „Ce fel de dungi ați vrea să purtați: verticale sau orizontale?” Elena Ciocan, nevastă de colonel, și Constantin Bursuc au tăcut; o tăcere opacă, jenată, ca și cum totul (gluma și comentariile celorlalți) n-ar fi fost auzite ori n-ar fi fost înțelese. După mai bine de două decenii de scris la ziare și reviste, am numeroase lucruri să-mi reproșez, iar primul dintre ele e
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ajuns să-mi pară inutilă, derizorie, fără sens. Ce rost are să te prefaci că înoți, dacă apa de sub tine-i mică, fără valuri, o baltă, balta în care am fost condamnați să trăim? Mă simt cu atît mai ridicol, mai jenat, cu cît, de regulă, cei cu care stau de vorbă sînt oameni fără nici o influență, iar locul conversațiilor e trotuarul, „colțul străzii”, restaurantul. Unii, într-adevăr, vor schimbarea în bine a vieții noastre, dar cei mai mulți sînt simpli amatori de taclale
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
moment dat se apropie de mine un redactor de la New York Times și îmi spune discret că "are o problemă". Fiind acolo ca reprezentant al MAE pentru rezolvarea oricărei probleme, l-am întrebat despre ce-i vorba și mi-a răspuns jenat ca "vrea la olița"! M-am pus în mișcare pentru rezolvarea "imperialistului" și am luat legătura cu un "organ" aflat în post în spatele vilei. Îl știam de la alte vizite și i-am spus deschis că sunt în căutarea unei toalete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]