307 matches
-
găsi obiectul, la unul din acei comercianți ambulanți la care puteai găsi orice, de la zorzoane de pus la glezne pînă la cartele de memorie de 16 sau 32 GB (că doar eram în patria informaticii). Era o umbrelă bărbătească, neagră, jerpelită și cîrpită, ieșită parcă dintr-un episod mizerabil al unui roman de Dickens. Pentru orice eventualitate ploioasă, bietul obiect avea să ne fie la îndemînă, în autocar, în orice moment. Lucrurile au luat o întorsătură enervant-hilară cu ocazia transbordării noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
ceară topită. Imaginea se estompează. Pierde orice reper de timp și spațiu. Ce țară e asta, fără ferestre? Prăpăd de ninsoare. Ferestrele sunt astupate de troiene. Un necunoscut doarme ghemuit pe masa din sufragerie, cu mâinile vârâte în mânecile hainei jerpelite. În bucătărioară, un copil s-a cuibărit pe blatul de lucru, cu capul pe o caserolă. Într-un colț stă tupilată Clementina, țigăncușa care cerșește la intrarea supermarketului din Genevilliers. Are unsprezece ani și e româncă. Din când în când
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Neamul Șoimăreștilor. Nu înțelegeam nimic din Țara de dincolo de negură, până am fost speriat de Insula misterioasă, dar acaparat de Cei trei mușchetari, care erau patru, și nu înțelegeam de ce. Ziua ca ziua, însă noaptea începea ghicitul în niște cărți jerpelite, reparate cu cerneală neagră și roșie. În cele din urmă doamna se retrăgea, mai scria la lumina unei lămpi între dosare mai mari, mai groase decât niște cărămizi. Ziua eram obligat să fac liniște, noaptea eram culcat devreme și mi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în spate, până îl îngenuchează, ceea ce-l face să verse și mai mult și să se înece. Este lăsat să-și tragă răsuflarea. Mai varsă de câteva ori tot felul de lichide și chiar firicele de sânge, murdărindu-și costumul jerpelit, apoi trage două guri mari de aer în plămâni. Un aer rece și îmbâcsit, putred, care îi provoacă și mai multă greață. — Revino-ți în fire, tâmpitule ! Și iar este luat pe sus, mai merge puțin până coboară câteva trepte
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
eram gata pentru noaptea care începea. Invitații începură să apară. Costumația era îndeajuns de previzibilă: vampiri, un lepros, Jack Spintecătorul, un clovn monstruos, doi asasini cu topoare, cineva care părea doar să se ascundă sub un cearceaf enorm, o mumie jerpelită, câțiva sataniști, apoi un număr de manechine celebre, un țăran ciumat și, așa cum era de așteptat, toți studenții mei erau zombi. Cineva pe care nu l-am recunoscut venise costumat ca Patrick Bateman, ceea ce nu mi s-a părut deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fost cazat aici, am mâncat în trei localuri diferite. Mâncare proastă peste tot. Predăm bagajele. Urcăm în trenul spre Moscova. Nu este garnitura noastră baltică, rămasă la Gara Varșovia, ci un fel de TGV rusesc, de mare viteză, deși cam jerpelit, care acoperă în forță distanța uriașă care desparte cele două capitale ale Rusiei. În vagon, o atmosferă îmbâcsită (la propriu), apoi se dă drumul la aerul condiționat și se face destul de răcoare, chiar rece. Va trebui să treacă ceva timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu ajutorul acestuia au fost oprite. Aducea hergheliile în bătae de biciu etc. "De unde mai nainte, când țineau Ovrei moșia, vecinii intrau și încălcau moșia, acuma intrăm noi pe moșiile lor... Aici nu poți trăi decât așa, banditește..." Vine un om jerpelit, netuns, bărbos, plin de pleavă și de colb. Cere niște parale, "că e dezbrăcat și desculț". Ai să le bei, bre Gheorghe Barbă... Da nu le mai beu, cucoane... Da femeia ce-ți face? Eu știu, cucoane? S-a dus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
deschis ușa. Casa era-ntunecată și avea un aer Închis. Haine, cărți, ziare, farfurii murdare și pahare erau Împrăștiate pe scaune și pe mese și pe podeaua murdară. Am dat la o parte un teanc de reviste de pe o canapea jerpelită. - Stai jos, am zis. Ai marfa la tine? - Mda, am pitit-o. Și-a desfăcut șlițul și a scos un plic dreptunghiular de hîrtie Împachetat În stilul junky, cu un capăt băgat În celălalt. Înăuntrul plicului erau altele două, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
frig și ningea. Pelerinul nu purta alte veșminte decât niște nădragi de pânză groasă care-i ajungeau până la genunchi lăsându-i picioarele goale, ceva încălțări, un pieptar de stofă neagră ros de tot pe la umeri și o manta scurtă și jerpelită. 50. Ajunse în Veneția la jumătatea lunii ianuarie 1524. De la șplecarea dinț Cipru, călătorise pe mare toată luna noiembrie, decembrie și o parte din ianuarie. În Veneția, unul din cei doi care-l găzduiseră înainte de plecarea la Ierusalim îl întâlni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
știe că e mai cool să creezi o modă decât s-o urmezi. Inteligența lui tăioasă și neliniștită strălucește pe schelăria sumbră a acestor filme ca un diamant mare cât hotelul Ritz, ascuns - din pudoare și eleganță - sub o husă jerpelită. Marfa, și nu banii (dialog cu Mihai Chirilov) „8. Nu se acceptă filmele de gen.ș Dogma ’95 Alex. Leo “erban : Am auzit recent o chestie nemaipomenită în legătură cu Marfa și banii : i s a reproșat, de către nu știu ce ziaristă de doi
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Doi, trei, poate patru și cinci kilometri i-am străbătut, apăsați de groază. Am văzut curți, sute de curți, ca niște funduri de cenușare stricate ; oameni reduși la a șaptea parte din om, priviri sleite de o descurajare chiorâșe, copii jerpeliți și strâmbi, mame de zdrențe, ca păpușile de bâlci, bărbați ca niște mături uzate până la coadă” <endnote id="(398)"/>. Probabil că În acest text pamfletarul Arghezi a exagerat starea de sărăcie În care trăia evreimea, cu scopul de a contracara
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mea despre el, retrăind copilăria lui prin intermediul acestor cărți. Revăd camera mea de școlar de la Vira, trandafirii albaștri de pe tapet, fereastra deschisă care se reflectă În oglinda ovală de deasupra canapelei de piele, pe care șade unchiul, savurând o carte jerpelită. Un sentiment de siguranță, de confort, de căldură văratică Îmi cuprinde memoria. Solida realitate face din prezent o nălucă. Oglinda debordează de strălucire; un bondar a intrat În odaie și se lovește de tavan. Totul este așa cum trebuie să fie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Din acel bovindou am urmărit, câțiva ani mai târziu, când a izbucnit Revoluția, diversele Încleștări și am văzut primul mort din viața mea: era purtat pe o targă și din piciorul care-i atârna peste ea, un camarad cu Încălțări jerpelite se lupta să-i scoată cizma, În ciuda ghionturilor pe care le primea de la brancardieri - și toate acestea se petreceau Într-un mers destul de rapid. Dar pe vremea lecțiilor cu Mr. Burness, n-aveai ce să vezi În afară de beznă, de strada
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
locală a gureșelor păsări de vară și, peste râu, dincolo de copacii ritmici, vacarmul haotic și entuziast produs de tinerii satului care se scaldă, ca un fundal sonor de aplauze furtunoase. Capitolul 9 1 Am În față un dosar mare și jerpelit, legat În pânză neagră. În el sunt acte vechi, diplome, ciorne, jurnale, cărți de identitate, bilete scrise cu creionul și câteva tipărituri, care s-au aflat În păstrarea grijulie a mamei, la Praga, până la moartea ei, survenită acolo, după care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mici Hitleri. În mod similar, pot identifica o grădină Înflorită din Paris drept locul unde am remarcat În 1938 sau În 1939, o fetiță liniștită de vreo zece ani, cu o față albă și imobilă, arătând, cu hăinuțele ei mohorâte, jerpelite și nepotrivite pentru anotimpul respectiv, de parcă ar fi fugit dintr-un orfelinat (presupunerea mi-a fost confirmată mai târziu când am zărit cum este dusă de acolo de două călugărițe cu veșminte fâlfâitoare), care legase cu Îndemânare un fluture viu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
în intenția patronului ar trebui să fie caldă și discretă este morbidă, sepulcrală. Clienții beau holercă. Prin vitrine par o adunare de strigoi care și-au părăsit lăcașul pentru o nocturnă macabră, poate din cauza luminii verzi. * O femeie tânără, știrbă, jerpelită, consumată, decăzută, semănând cu celebra "băutoare de absint" a lui Picasso, mă acostează cu respect, cu timiditate studiată; e expertă a sordidului, îmi cere bani pentru o pâine. Îmi spune, confidențial, că tocmai a plecat de la Spitalul de psihiatrie, învoită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nemulțumit, de avea dreptatea de partea sa. Sunt, din acest punct de vedere, cu totul și eu de partea lui: ba, mi-am montat, pe masa la care scriu, un mic grup emblematic, o statuetă de lemn reprezentând un cerșetor jerpelit, jigărit și ciung, ținând în mână un talger special (pe care l-am găsit într-un beci de antichități din cetatea Sighișoarei, un coșuleț de nuiele împletite, cu fundul de tablă, pe care se mai vede vopseaua roșie, ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
corabie, numai un imens pustiu de culoarea cernelii albastre. Și cerul pustiu. Viitorul e în ouă Uneori, cuprins de sentimente obscure cărora nu le deslușesc înțelesul, o iau razna, căutând ceea ce nu am pierdut, înspre marginile tot mai vechi, mai jerpelite ale orașului. Case fără număr, câte o capră speriată, vântul care șuieră în voie și mai ales o tristețe leneșă, o abulie melancolică, ce mă îndeamnă spre acele teritorii insalubre, nerecomandabile unui om cu scaun la cap. Eu însă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
om, slab, cu membrele lungi, cu o barbă lungă, tot timpul răvășită. Ceea ce mă făcea să-1 evit era duhoarea sa personală: gunoiul și chirpicii făceau parte din structura sa, de aceea mirosea atât de urât. Haina preoțească, foarte veche și jerpelită, era unica lui haină; purta ghete mari ca niște cizme direct pe piciorul gol, fără ciorapi, pentru economie. Misiunea mea, când ne duceam la dânsul noi fiind rude de mâna a zecea, dar singurele lui rude era să-i dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-i cazul să muncești atât de mult. Stai și tu jos și ascultă-mi povestea“, zise demonul. Țăranul s-a uitat atent la fața demonului. Știa că nu e bine să stea de vorbă cu el, dar văzându-l așa jerpelit și obosit... Ceva m-a lovit peste obraz. Ceva plat și moale. Nu ceva mare. Ce se întâmpla? m-am întrebat. În clipa aceea m-a plesnit iar. Am ridicat mâna dreaptă să scap de lovituri, dar degeaba. Am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai avut probleme cu erecția. Ba dimpotrivă, a fost perfectă ca piramidele din Egipt. Părul ei mirosea a proaspăt și arăta minunat. Canapeaua - frumoasă și solidă. Ca pe vremuri, când canapelele erau canapele. — Grozavă canapea! am exclamat. — E veche și jerpelită. Tocmai mă gândeam să-mi cumpăr una nouă. — N-o să mai găsești una ca asta. — Bine, nu mai cumpăr. Am cântat apoi Danny Boy împreună cu Bing Crosby. — Îți place melodia asta chiar atât de mult? întrebă ea. — Da, foarte mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dea o fugă până acasă o secundă, ca să bea, de pildă... un ceai Dar părinții Lialkăi? Ce-o fi crezând mama ei, Stela, aia cu fundul lat, verișoară primară cu Jenia? Că fata se duce la școală fluturându-și servieta jerpelită? Dar tăicuțul ei, Konstantin Mihailovici, matematicianul ăla bătut în cap, el ce-o fi crezând? Dar ce-ar fi putut să creadă în legătură cu asta răposata tanti Emma, soră bună cu tatăl bun al Jeniei? Cât despre asta, ce să mai
Ludmila Ulițkaia - Sfârșitul poveștii by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/11309_a_12634]
-
calea unui tren. Doi tineri discută în gura mare, făcându-se auziți de toată lumea, și folosesc cu nerușinare cuvinte deocheate, dintre acelea pe care numai Emil Brumaru știe în țara asta să le folosească cu grație. Câini famelici, cu blănuri jerpelite, cerșesc mâncare cu un mârâit amenințător sau se împerechează grotesc, angajați în trăiri frenetice cărora trupurile lor schilodite nu le fac față. În plus, miliarde de bacterii se trezesc la viață din praful Bucureștiului și emigrează în gurile și nările
Vine primăvara. Păcat! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13094_a_14419]
-
mesajul filmului. Un film sec, mustind de adevăr. “Felia de viață” concentrează o felie de lume românească. Dialogul de familie devine un instantaneu plin de specific național, dar valabil oriunde în lume; pentru că oriunde în lume poate exista un tată jerpelit și umilit de sistem, față în față cu un fiu înstrăinat, care se descurcă. Așadar, marea calitate a filmului e adevărul, pe toate planurile (de la adevărul scenariului la adevărul interpretării). Discutabilă mi se pare opțiunea regizorului pentru un decupaj de
Viitorul sună scurt by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13097_a_14422]
-
din recentul "volum colectiv" scriu chinuit, mândri parcă de lipsa lor de dexteritate și refuzând cu o grimasa sarcastica orice tentație a măreției. Ei își exhiba prolixitatea și prozaismul în felul sfidător în care rockerii își afișează capetele rase, hainele jerpelite și mersul șleampăt. Uneori, practica un ritual al cruzimii, delectându-se cu plictisirea cititorilor așa cum sataniștii se delectează cu strangularea pisicilor în cimitire. Dincolo de retorica schimonosita se întrevăd amintiri din copilărie și complexe de adolescenți prost cotați pe piată dragostei
Lotul Mircea Cărtărescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18132_a_19457]