572 matches
-
pe care credea că o posedă. Patricia îi împuiase urechile cu virtuțile nerecunoscute ale lui Hamid și aflase vrând -nevrând, o mulțime de informații legate de persoana lui. - Clara, cred că mi-am făcut un prieten foarte interesant și... exotic! jubila roșcata. - Daa? La cine te referi? întrebase Clara bănuitoare. - Unul din tinerii indieni ce locuiesc în casa lui Franco. Se numește Hamid și e foarte drăguț și săritor! Se pricepe la toate și mi-a reparat o mulțime de lucruri
ISPRĂVILE LUI CUPIDON (PART. 11) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375653_a_376982]
-
din anii '70 dintre mediile disidenței care sînt stimate în Vest și elitele compromisului intern care sînt disprețuite antrenează o supralicitare a comportamentelor de adeziune: jumătățile de măsură sînt imposibile. Propaganda din interior se amplifică împotriva atacurilor din afară. Puterea jubilează în mod perfid: moștenitorii patrioți își regăsesc statutul de elite, noii veniți au reușit să obțină înstrăinarea unei părți a moștenitorilor: această întîlnire se bazează pe un compromis nesigur. Ne putem întreba dacă alinierea vechilor elite sau a fiilor lor
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
prin influențele străine dintre cele două războaie. Elitismul tragic al elitelor "noiciene" se exprimă ca o replică la aroganța calificată drept megalomanică a șefului statului român. Liiceanu vorbește, pe 17 octombrie 1980, de riscul tiraniei care generează efervescența unui spirit jubilînd fără a avea un scop ultim. Scopurile ultime ale puterii ceaușiste, dincolo de păstrarea unui statut social privilegiat pentru nomenclaturiști, nu mai păreau exagerate. La începutul anilor '80, unii actori tăcuți caută să regăsească contactul cu realitatea, să opereze o întoarcere
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
poate în capitală, apoi a doua, imediat, undeva, într-o comună, în mijlocul maselor, cu nuanțările de rigoare (un posibil paralelism: în tensiunea momentului, un Arafat merge, declarativ, net pe mîna americanilor, în timp ce junii lui conaționali, aflați temporar în țări civilizate, jubilează extrem de sonor). Întîi aderarea la urgențele imediate ale NATO și asumarea sarcinii totale decurgînd de-aici (dar făcînd șiret cu ochiul aceluiași votant credincios), apoi amețirea sensurilor pînă la dorita confuzie. Cum ar veni: afară-i vopsit gardu', înăuntru-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cel ce mă interpelează (candid) că, deși nu-mi surîde rolul de "artist cetățean", oricum definitiv compromis mai ieri, nici pe cel de mormăitor pe la colțuri de atelier nu-l agreez. Cînd, în clipa tragediei americane, un confrate întru penson jubila pe culoar pentru "lecția administrată Americii", am ținut, prompt, să-mi exprim public stupefacția, dar și explicația acesteia vizavi de obtuzitatea (interesată politic) a unor semeni de-ai noștri aflați sub directivele unui partid care una spune (pentru uz occidental
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Îmbrăcată într-o fustiță de tenis și ținînd sub braț o rachetă. Îi aranjează pernele, îl sărută, el e deja un cadavru viu. "Odihnește-te, dragule, îi spune, mă întorc imediat, după partida de tenis, foarte curînd". În urma ei, soțul, jubilînd către public: "Ea habar n-are că i-a mai rămas doar o săptămînă de trăit". E genul de anecdotă după care se topește monstrul academic Ravelstein, apelînd pentru asta la nesecata mină a prietenului său, naratorul din recentul roman
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a mîinilor și articulate de buzele în pareză; ar fi fost, în ultimă instanță, groaznic de triste, dacă ochii n-ar fi rămas aceiași din anii flanărilor cu Cioran, pline de sapiențiale farse. Triste, dacă ochii aceștia n-ar fi jubilat, finalmente, în fața statuii lui Stalin, eșuată între bălării. Pandant lugubru la rîsul celui ce cunoscuse cealaltă Românie. Inocenta. Rîsul lui Ceaușescu rînjet circumstanțial. Impus de moment. Necunoscînd în existența lui plebeu încrîncenată rîsul firesc, al celui ce s-ar bucura
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de ce vrea. Iată de ce în acest atelier în care-mi redactez săptămînal rubrica mă simt, din nou, împăcat cu mine și cu semenii mei și înviorat de perspectiva unor abordări jurnaliere mai senine, pe măsura pastelor ce țîșnesc din tuburi. Jubilînd deci odată cu cei care au venit acum la putere și detașîndu-mă, destins-amuzat, de emblematicul ipochimen pesedist din seara vernisajului de la World Trade Center. Căruia (îmi pare, vai, rău) nu-i mai întrevăd nici o șansă. Așa cum aceeași lipsă de șansă i-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Între culoarea veșmintelor și desenul lor; despre desăvârșirea detaliilor, care poartă urma mâinii dibace și neobosite a cameristei. Aceste Înalte autorități feminine știu de minune să se supună constrângerilor rolului impus de cel ce se plimbă la pas, deoarece au jubilat de nenumărate ori trăind toate Îndrăznelile permise de mersul cu trăsura; căci numai persoanele deprinse cu luxul caleștii știu să se Îmbrace atunci când merg pe jos. Așa se face că datorăm următoarele două formule uneia dintre aceste fermecătoare zeițe pariziene
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cu Unu-Bine, principiu al oricărui lucru, după un efort de purificare și de asceză. Gnosticii cred și acționează exact pe același principiu: trebuie să părăsim această lume și să accedem la starea de grație a Pleromului, în care Eonii jubilează într-un dans cu Arhonții și cu alte figuri ilustre din paradis. O diferență totuși, și ea este de talie, întrucât permite situarea lui Plotin, a filosofilor alexandrini și platonicieni ortodocși în planul idealului ascetic, în timp ce gnosticii, cel puțin cei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sălbatice ucid, desigur, dar numai pentru a se hrăni, niciodată în mod gratuit or, oamenii asasinează, și o fac chiar cu rafinament, practicând tortura, masacrează - în timpul acela era suficient să te uiți pe fereastră, războaiele religioase fac ravagii. Numai oamenii jubilează la pulsiunile morții - acest instinct al inumanității, amintiți-vă... - ale căror victime pot fi și alții, dar și propriile lor persoane. De la primele pagini ale Eseurilor și până la ultimele, Montaigne declară război durerii: niciuna nu este admisibilă, el nu justifică
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
enumeră trei activități care i-au permis să aibă o viață fericită. Găsim aici un elogiu adus prieteniei, o celebrare a femeilor și o pledoarie în favoarea cărților. Trei timpi în stare să genereze exerciții spirituale. Trei folosințe ale trupului care jubilează. 39. Falsa marmură a prieteniei. Paginile lui Montaigne despre prietenie țin de monumentul nostru național. Chiar și de cel internațional. Uneori sunt luate ca atare fără a ne mai întreba care anume este rolul ficțiunii, al rescrierii Istoriei și al
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fără de care, înainte va fi prea devreme, iar după, prea târziu. Hedonismul celebrează clipa și n-are încredere în trecut sau în viitor: a merge să cauți în altă parte decât în această dimensiune punctuală a timpului ocaziile de a jubila ar fi o eroare. Și tot așa, te înșeli căutând ocaziile de plăcere altundeva decât acolo unde se află: e de-ajuns să te mulțumești cu cele care se prezintă. îți alienezi independența spiritului și libertatea de a acționa dacă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
descreierat copleșit doar de clipa de față. Cei doi par să ofere nu atât două concepții opuse, cât două variațiuni pe aceeași temă. Hedonismul lor prezintă o diferență de natură, și nu de intensitate. Pentru că filosoful ascet plăpând și bolnăvicios jubilează la plăceri instantanee: blândețe, prietenie, conversație, filosofia practicată, bucuria, veselia, tot atâtea plăceri dinamice; la fel, filosoful risipei și al marii sănătății, în măsura în care propune o metodă filosofică pentru a ajunge la plăcere, nu trăiește asemeni animalelor, doar în dimensiunea imediată
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
1892; Și nouă, și vechi, Iași, 1893; Pe câmpul de onoare, Iași, 1893; Licențiații, Iași, 1894; 15 comedii, Iași, 1894; Bursucul, Iași 1896; Arta de a vorbi, recita și declama în societate, în public, pe scenă & ct., Iași, 1899; Să jubilăm!, Iași, 1901; Să râdem!, Iași, 1902; Orașul Iași, Iași, 1904; De scârba boilor, Iași, 1911; Regele Carol I și a doua sa capitală, București, 1916; Alte 15 comedii, București, 1924; 6 piese cu caracter istoric, Iași, 1927; De haz și
BOGDAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
omul se înstrăinează de esența sa. Suferința este resimțită de creier, care o convertește în „suspinul zilnic al celui înrobit” (Hugo). Numim nefericire acest suspin care părea că va rămâne pururi fără ecou și fără leac. În creație, dimpotrivă, creierul jubilează, căci ființa se autentifică, își recapătă esența demiurgică, adică își procură satisfacțiile spirituale cu care se hrănește și se bucură - pe scurt, creierul se slujește pe el însuși și convertește această acțiune în starea pe care o numim generic fericire
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să nu mai fie plătite titlurile științifice de doctor și de academician. Mergând pe urmele ecourilor „de bucurie” pentru măsura anunțată, am fost la academicianul Cristofor Simionescu. Trebuia să fie un mesaj convingător, venit de la cineva care începea deja „să jubileze” cu gândul la ziua în care va primi mai puțini bani la salariu. Când am ajuns, Domnia sa m-a întâmpinat cu o înfățișare furioasă, astfel încât nu știam dacă e bine să mai intru. Simțind ezitarea, m-a prins de mână
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Crezul într-o Biserică universală, în sânul căreia am primit credința (abia gângurită la botez) și în care suntem chemați să-L căutăm pe totus Christus. Mântuitorul nostru nu este acel „Iisus din Galilea” împărțind pe stradă fluturași cu inimioare, jubilând în destănuiri intimiste de tipul I love you. El nu întrupează nici figura de procuror - sau „legislator moral” - atât de simpatică filozofilor idealiști germani, nici naivul „propovăduitor al toleranței” imaginat de enciclopediști. Mântuitorul nostru este, așa cum spune Crezul nicean, „Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
spaime și perplexități fără număr, aceste făpturi misterioase din centrul apei își vedeau în voie, fără nici o teamă, de ocupațiile lor pașnice, ba chiar petreceau și se giugiuleau în neștire Tot astfel, în toiul furtunilor ce zbuciumă propriul ocean interior, jubilez și eu în tăcere, în adîncul de-a pururi calm al ființei mele, în vreme ce planetele nefaste se rotesc necontenit în juru-mi, fără a-mi atinge tărîmul secret, unde mă scald într-o bucurie veșnică. în timp ce stăteam așa, ca vrăjiți, scenele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
corabiei, de la înălțimea căreia putea urmări veselul spectacol, pregătit parcă anume pentru desfătarea lui personală. Ahab stătea și el, pe puntea lui de comandă, însă întunecat și ursuz, cu privirea neclintită. în clipa cînd cele două baleniere se încrucișară - una, jubilînd pentru izbînzile trecute, iar cealaltă fremătînd de presimțirea viitorului - cei doi căpitani întruchipau parcă întregul contrast dintre ele, un contrast izbitor. ĂPoftim la bord, poftim la bord! strigă veselul comandant de pe Burlacul , ridicînd un pahar și o sticlă. Ă Ai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
literar. Și reușește prin Desfășurarea, pomenită elogios în furtunoasa plenară a scriitorilor din martie, medaliată, apoi, cu Premiul de Stat clasa a II-a. Cât s-o fi bucurat Marin Preda de succesul nuvelei, nu știm, dar Petru Dumitriu a jubilat, ne-a lăsat în această privință o dovadă scrisă: înainte de a o citi, să confirmăm adevărul afirmației acestuia că, la apariția volumului Întâlnirea din Pământuri Petru Dumitriu este singurul care comentează preponderent pozitiv acest volum, făcând oarecum o notă discordantă
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
-iste, care ar fi Ioan Rus. Un astfel de text era de neimaginat În urmă cu o lună, când totul era legat strict de persoana președintelui partidului și de inestimabilele contribuții ale acestuia. Cred că la Palatul Cotroceni s-a jubilat puțin pe această temă, pentru că Ion Iliescu, orice s-ar spune, nu a fost niciodată adeptul acestui gen de unipersonalizare. Modelul negativ Ceaușescu funcționa la el mult mai bine decât la Adrian Năstase. Vladimir Tismăneanu: Nu știu ce au făcut Iliescu și
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
fr. jonction, cf. lat. junctio) - Legătură între două structuri identice sau diferite, cum ar fi: dermoepidemică, intercelulară sau neuromusculară. JONGLA (< fr. jongler) - Mânuirea cu abilitate a diferite obiecte, concretizată prin aruncarea și prinderea lor cu ușurință de către persoana în cauză. JUBILA (< fr. jubiler, cf. lat. jubilare) - A avea o mare satisfacție, spre exemplu, pentru reușita unei acțiuni care prezintă un grad ridicat de dificultate (mai ales pentru copil). JUNGHI (de la junghia < lat. jugulare) - Durere cu caracter discontinuu, localizată la nivelul toracelui
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Pentru o asemenea nenorocită m-ai făcut să pierd aproape toată dimineața? — Nu e o decăzută! zbiară Livia, rotindu-și ochii ca ieșită din minți. Creatura asta reprezintă haosul, un coșmar în carne și oase! Așa, foarte bine, enervează-te! jubilează Augustus. Poate tot îți zboară păsărica din gură până la urmă. — Reînvie cadavre ca să-i prezică viitorul lui Li... Li... Scutură din cap cu înverșunare și se oprește mușcându-și buzele. — Viitorul cui? susură suav principele. Nu știu, ți-am mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
siguranța statului. — Tu vorbești de parcă tezaurul militar sustrage bani din finanțele statului, mârâie nemulțumit Augustus. Tonul devine arțăgos: — ...când de fapt se alimentează din venituri speciale, di rec ționate nemijlocit către el. Aceasta a fost ideea genială a lui Pollio, jubilează în sinea lui Ianuarius, deși împăratul se uită chiorâș spre el. Un impozit de 5% asupra moștenirilor și legatelor testamentare, cu excepția rudelor apropiate și a urmașilor lipsiți de avere. Pretindea că l-a găsit în memoriile lui Caesar. Așa era
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]