495 matches
-
Samantha ? Cineva mă împunge ușor în umăr și, când mă întorc pe călcâie, îl văd lângă mine pe Ernest, bodyguardul de la intrare. Îi văd chipul cunoscut schimonosit a jenă. Va trebui să te rog să părăsești acest loc. Simt un junghi de umilință în inimă. Chiar au de gând să mă arunce în stradă pe bune ? După ce am trăit practic șapte ani din viața mea aici ? Ultimele fărâme de stăpânire de sine mi se fac pulbere. Mă lupt din greu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Haide. Spune-i. Știi, ar trebui să ne facem și noi un heleșteu cu crapi koi la seră, spune Nathaniel, aruncând restul de pești în apă. Știi ce rată de profit ai de pe urma... — Nathaniel, plec. Închid ochii, încercând să ignor junghiul de durere din suflet. Mă întorc la Londra. O clipă nu face nici cea mai mică mișcare. Apoi, fără grabă, se întoarce spre mine cu plasa în mână și chipul lipsit de orice expresie. — A, zice. — Mă întorc la vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
i-am strâns mâna lui David Elldridge. E foarte posibil să tipărească fotografia cu chestia asta, mai degrabă decât pe cea cu mine dându-i un pumn lui Guy. Nu se știe niciodată. Când trenul pleacă din stație, simt un junghi dureros și închid o clipă ochii, încercând să nu-mi pierd cumpătul. Fac ceea ce trebuie. Toată lumea e de aceeași părere. Iau o gură de cappuccino, apoi încă una. Poate că dacă am să beau destulă cafea, o să mă repun pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e vorba. Da, mulțumesc, spun după o pauză. — Cu tipul tău misterios. — Da, zic și arunc pe șustache o privire spre peluză, uitîndu-mă după Jack. — E cineva de la noi de la firmă, așa-i ? spune din senin Connor, și simt un junghi În stomac. De ce spui asta ? zic pe tonul cel mai firesc de care sînt În stare. — De asta nu vrei să-mi spui cine e. — Nu e vorba de asta ! E vorba doar... Connor, de ce nu vrei să-mi respecți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Într-un final, cu mai puțină convingere. Și... mult noroc, scumpa mea. Ies fără grabă din stația de metrou de pe strada noastră. CÎnd ajung la colț mă opresc, Îmi suflu nasul și trag aer În piept adînc, de cîteva ori. Junghiul din piept parcă m-a mai lăsat un pic, iar locul lui a fost luat de o cumplită stare de nervozitate. Cum am să mai pot da ochii cu Lissy după ce a spus Jack la televizor ? Cum ? O cunosc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fiare betoane, care era baza construcțiilor. Ce să vă mai pomenesc de deturnarea fondurilor pentru învățământ sau sănătate și, mai ales, de jumulirea zilnică a fabricilor și combinatelor.“ Doctorul făcu o pauză. Nu atât de efect oratoric, cât de durere. Junghiul acela din umărul drept venise iar să-l chinuie. Gemu scrâșnit, încercând totuși să zâmbească, de parcă atunci îi mai venise o altă idee, aceea pe care tot o căuta să-i întărească afirmațiile. „Fiindcă sunt în sală și mulți tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
subminarea: trecutul pe mai multe liste. Și-i forțai astfel pe comuniști să scoată la surplus ultimele lor rezerve. Până la golire și epuizare!“ Se opri îngândurat, de efect. Își scutură câteva scame de pe umărul stâng, nervos, repezit. Aproape îl lăsase junghiul. „Dar subliniez - și arătă cu mâna întinsă spre fundul sălii, poate, poate o fugi definitiv junghiul -, cu justificată mândrie subliniez, că adevărata, marea, tăcuta rezistență a poporului român a dat-o hoția socialistă. Că, vorba aia, oricum trebuie s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ultimele lor rezerve. Până la golire și epuizare!“ Se opri îngândurat, de efect. Își scutură câteva scame de pe umărul stâng, nervos, repezit. Aproape îl lăsase junghiul. „Dar subliniez - și arătă cu mâna întinsă spre fundul sălii, poate, poate o fugi definitiv junghiul -, cu justificată mândrie subliniez, că adevărata, marea, tăcuta rezistență a poporului român a dat-o hoția socialistă. Că, vorba aia, oricum trebuie s-o recunoaștem, în comunism câinii erau mai grași și pisicile nu miorlăiau de foame. Așadar, acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ale noii economii. Stâlpii societății, cum a spus și marele și nemuritorul Dostoievski, titanul de la Leningrad. Parafrazând ideea, putem spune că din ceea ce odinioară era poate de condamnat, că intra în contact cu penalul, s-a născut vigoarea viitorului.“ Dispăruse junghiul. Mai făcu un geste înflăcărat, ca și cum ar fi preluat discul aruncat de Lia Manoliu la Ciudad de Mexico, unde câștigase Jocurile Olimpice. Era prin octombrie 1968, când aruncase Manoliu discul și el tocmai făcuse cerere de reabilitarela Comitetul Central. Erau lunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
noastre. Deși a fost și el mulți ani persecutat. A stat închis, nu a avut dreptul să publice mai mulți ani. A fost marginalizat, pentru că lupta împotriva comunismului din interior, promovând talentele din folclor și întreprinderi.“ Tuși de câteva ori. Junghiul dispăruse. Îl furnica ceva în șale. Nimic alarmant. Așa pățea întotdeauna când se avânta în considerații personale. Ridică iarăși brațul drept, agitându-l când spre tavan, când spre soba de lângă ușa care da în holul unde se organizau expozițiile Cercului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
actele?! Și Jambirică, de stă acolo la post, atunci de ce v-a luftat ai lui Brandaburlea, de-a încâlcit ițele. Nu de la ei stați acu la carantină? Chiosea gemu ușor, încercând să-și schimbe poziția. Începuse să-l chinuie un junghi în noadă. Se gândea ce să-i mai spună lui Vergilică, să priceapă că Tomnea plecase, atunci când plecase, cu sarcini precise. Nu știa nici el prea bine cum de se întâmplase asta. În orice caz fusese pe linie diplomatică, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vine vaporul trebuie să-l iau și să merg cu el până la capăt. Să nu mai cobor la prima, cum gândeam, ca să mă predau. Mi-a fost frică de voi. Mi-a fost frică și de tine, așa ca un junghi care-mi oprea inima. Acolo, la căpitănie, pe banca aia, mi-am văzut frica. Și am plecat. Polileu apăru de astă dată în fața lor. Făcu o reverență și mai adâncă. Deschise larg brațele, ca și cum ar fi vrut să-i cuprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
emis un urlet de frustrare care nu era generat, în totalitate, de durere, ci și de maternitatea Cavendish. Amanda se afla în holul de la Fitzherbert Place, zbierând la muncitorii care îi instalau noua și luxoasa bucătărie, când au apucat-o junghiurile. Imediat ce au devenit mai profunde și mai de durată, transformându-se în crampe, Amanda a alergat la telefon și l-a sunat pe Hugo. Când, furioasă până la apoplexie, a constatat că mobilul lui Hugo nu mergea, a telefonat la Cavendish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tu acum. Draga mea, cu cât aflu mai multe despre Hugo ăsta, cu atât mai mult începe să-mi placă de el. Episodul când a salvat ursulețul Rosei a fost pur și simplu adorabil. Eroic chiar. Alice a simțit un junghi dureros la amintirea acelor clipe. Asta e în afara discuției. Da? De ce? Pentru că relația cu Hugo e imposibilă. Eu rămân cu Jake și cu asta basta. Sunt responsabilă de Rosa și... — Dar omul ăla e nebun, a întrerupt-o maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de noi. Frusina a rămas la coada vacii, tu o să fii profesor, eu am alte pretenții de la tine. Auzind aceste cuvinte din gura mamei sale și faptul că a jignit-o pe Frusina care era de față, simți parcă un junghi în inima. El ridică un pic vocea: - Mamă, și ce contează că eu sunt la facultate? Facultatea o fac pentru mine, vreau să am un viitor, să pot întreține o familie, nu o fac pentru voi. Frusina va face liceul
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
fi ferit, cît ar fi putut, pe urmași de drogurile dure. Ce să le mai spună despre cele ușoare, de vreme ce planeta era tot mai măcinată de cele admise, alcoolul și tutunul? Era mai degrabă un cetățean incomod Thomas, un mic junghi, nelocalizat precis, În trupul viguros al nației, de care acesta nu avea cum să scape; poate nici nu trebuia: Thomașii țineau trează o anume vigilență; aduceau un plus de vigoare unui organism social tot mai solicitat. Altfel, firește, stătuseră lucrurile
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
a suferit. - Ăsta ți-a vârât în cap prostiile, arătă Aglae cu disprețcătre Simion. El, bolnav de inimă! Mănâncă toată ziua ca un trântor. Poate ai citit mult - arză-l-ar focul de citit - și ți s-a pus un junghi. Amândouă femeile fricționară pe posacul tânăr cu alcool camforat pe la tâmple și pe piept, și hipocondriacul începu să se lase convins. Titi redeveni din nou comunicativ și asiduu la industriile lui. Totuși, într-altă zi declară la toți, dezolat și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Jocul reîncepu și convorbirea continuă. Felix, distrat, n-o putea urmări, dar auzea, rând pe rând, fragmente din frazele fiecăruia, distingîndu-le după timbru, căci jucătorii erau ascunși, ca zeii, în norii de fum. G. Călinescu Aglae: Am început să am junghiuri reumatice, ceea ce n-aveam mai înainte. Eu cred că toate astea sunt din supărare, nimic nu îmbătrînește mai mult ca supărarea. Iau iod, dar nu văd nici un folos, cu toată reclama. Îmi spunea o damă să mă duc la băi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Se-ntîmplă și de astea, căci coadalui satan nu se odihnește o clipă. - Nu e însurat, dar nu e de-o lege cu mine. - Aha, o fi catolnic ori protestanți de ăștia care n-au nicicruce la biserică, bătu-i-ar junghiurile. Da' vezi că sunt și ei un fel de creștini și se mai îngăduie. - Nu e creștin, părinte! - Da' ce dracu e, Doamne iartă-mă? Turc? - Este israelit! - Vai de mine, se sperie popa Țuică, prost te-ncearcă necuratul! Doar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aurica și uitând unde se află, îi strigă tare: - Ce-ai făcut, găinușo, cu ovreiul, îl botezăm? Aurica se făcu roșie: - Nu știu ce ovrei, părinte, poate greșești. - Se poate, porumbița taichii, răspunse din fericire popațuică, că sunt bătrân și mă omoară junghiurile. Ca mâine o să mă duceți și pe mine. Cum Aglae comandă și muzica militară, plecarea definitivă de la domiciliul său a lui moș Costache fu impunătoare. Vecinii arătară gelozie: - Frumoasă înmormîntare. Știu c-a avut trăsuri și vremefrumoasă. Bogații și când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
casei lui Costache Giurgiuveanu marcând punctul culminant al luptei pentru avere. Fiecare personaj își expune poziția, problemele, se autocaracterizează. Scriitorul folosește modelul dialogului divergent din piesele americane, construind un fragment de text dramatic: Soarta schimbătoare. "Aglae: Am început să am junghiuri reumatice, ce n-aveam mai înainte. Eu cred că toate astea sunt din supărare, nimic nu îmbătrînește mai mult ca supărarea. Iau iod, dar nu văd nici un folos cu toată reclama. Îmi spunea o damă să mă duc la băi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să faci pentru sănătatea ta, că Domnului îi place curățenia și blândețea. Da farmece faci? O dată înlemnea baba. - Părinte, ce să zic? Mai dau câteodată în plumb la vreo neisprăvită, descânt cu cărbuni, arunc răul pe câini, mai scot cîte-un junghi... - De dat în cărți, dai? -Dau. - Să nu mai dai și să asculți numai de glasul lui Domnu-lDum-nezeu. Să faci încă douăzeci de mătănii pentru asta. - Fac, sfinția-ta. - Stai, să-ți citesc dezlegarea... Și iar se ruga popa pentru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vindeci? Fugi d-acilea! Păi dacă-ți arăt frunza sunătoarei, habar n-ai ce să faci cu ea! Și se burzului: Zău, credeam că ești mai deștept! Am să te duc la baba Aglaia să te învețe cum se scoate junghiul cu foarfecă! Uite, pui pariu că nici ventuze nu știi să pui! Chiriașul tăcea. - Ei, de ce nu vorbești, grăiește, știi sau nu știi? - Nu știu. - Păi să te învăț eu! Da pentru asta trebuie să răcești zdravăn o dată! Trecuse timp
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o înveliseră bine pe Didina în niște cearșafuri și-i făcuseră ceaiuri. I-au uns pielea cu untdelemn și-au lăsat-o să doarmă. Către seară, s-a trezit gagica, cu trupul umflat. Ardea pielea pe ea și-o țineau junghiurile. A început să țipe de durere. Și-a pipăit fata lovită și-a văzut cum îi mai curge încă sânge din buzele despicate. A plâns după aceea multă vreme, de rușine și de durere. Dincolo, Bozoncea privea lămpile albastre cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în fața oglinzilor când cântau cocoșii a doua oară, să-și vadă logodnicii, iar la Bobotează topea cositor într-o ceașcă și știa dinainte dacă-ți vine vreo boală sau vreo năpastă. Avea descântecele ei cu sânge de nouă frați, scotea junghiurile cu foarfecă înfiptă lângă ușorul ușii, sculase pe mulți din morți, zidarii la ea veneau, nu chemau doctorul. Când se deocheau copiii, mamele la coana Marița alergau într-un suflet. Ea-și punea broboada de lână pe umeri, și, numai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]