933 matches
-
cîteva asistente purtînd o discuție În șoaptă, În camera de gardă - ușa e deschisă și lumina taie un trapez alungit pe podeaua culoarului aflat În Întuneric. E rece, dacă nu cumva chiar frig, și mirosul dulce-Înecăcios de alcool sanitar plutește lăptos. CÎnd ajung În felia de lumină mă opresc și mijesc ochii, zîmbind. Își Întrerup sporovăiala neutră și mă privesc cu gravitate. Dar nu Întreb nimic, nu simt nevoia să spună nimic. Nici eu. Deschid fereastra. Prin frigul umed se distinge
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la sport și la gimnastică. O fată cu obrajii palizi, nici înaltă nici scundă, cu păr lung, drept, de un blond albicios și ochi albaștri de o paloare derutantă, de parcă albastrul ar fi fost amestecat cu picături mari de alb lăptos. Tatăl ei, Whit Meynell, avusese o mamă islandeză. Hattie nu-i cunoscuse niciodată pe părinții tatălui ei. Își pierduse mama în fragedă copilărie. După aceea, îl însoțise pe tatăl ei într-o peregrinările lui universitare. Whit Meynell fusese sociolog; încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum după ce-l lăsase din brațe pe Zet, era atât de lipsită de expresivitate și de culoare, încât îți evoca un studiu în alb al unui pictor care urmărise să zugrăvească un chip de fată abia conturat pe fondul uniform lăptos al pânzei. Doar buzele strânse și vag țuguiate a mirare erau de un roz palid, iar irisul ochilor apărea de un bleu foarte pal în albul lor marmoreu. Brian, stând în spatele lui Gabriel și rânjind cu colții lui de lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gri, cu mânecile suflecate. În picioare purta papuci de casă brodați și niște șosete albe, foarte scurte. Arăta ca o școlăriță, mlădioasă, plăpândă, și totuși avea o ținută demnă, șocată și combativă, așa cum stătea cu bărbia în sus. Tenul ei lăptos era ușor bronzat, dar foarte palid, iar buzele i se țuguiaseră cu o furie care răspundea provocării din privirea de pisică a lui George. Expresia aceasta mânioasă i-l evocă brusc lui George pe bunicul ei. Bună seara, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unui copil. Nu-și împletise părul, nici măcar nu și-l pieptănase, și îl încâlcise tot, învârtindu-și, în timpul discuției, șuvițele în jurul degetelor. Rochia îi era strâmb încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi erau nesigure, respira sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cunoștința, probabil că s-a lovit în cădere, nu se poate scula de jos“. Gemând, se repezi spre namila culcată pe dalele de piatră și, cu piciorul, îl împinse pe filozof în bazinul cu apă fierbine, gâlgâietoare, învăluit în aburii lăptoși. George rămase un moment uluit de brusca dispariție. Apa fierbinte îi împroșca picioarele și vaporii îi orbeau ochii. Apoi, în cavitatea albă, prelungă, de sub el, văzu ceva albastru și negru plutind și agitându-se la suprafață: cămașa de noapte. George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dădea nicio atenție. Cu toții se îndreptau încet, fără să se poticnească unul de altul, sporovăind molcom, către ușa deschisă spre gerul de afară. Se întrevedea printre nenumăratele picioare în mișcare înceată o porțiune din ghețușul de pe trotuar, pe care lumina lăptoasă a zilei nu reușise să-l dezghețe. Gerul se strecura înăuntru pe deasupra pardoselii de ciment, dar ușa aceea întredeschisă nu stătea în calea curentului rece. Gerul o ocolea și se îndrepta cotind către picioarele mesei de lângă brad, pe care nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pescărușii țipau și mai aproape, chiar în urechile mele. Simțeam o fierbințeală în cap și în tot corpul, dar îmi era frică să deschid ochii. Și nu știu câtă vreme am rămas așa. Poate, un ceas. Poate, o după-amiază întreagă. O lumină lăptoasă îmi strivea pleoapele. Paralizasem, oare? Întâi, am mișcat degetul unui picior. Apoi, altul, Într-un târziu, mi-am strigat câinele. Nu mi-a răspuns. Asta m-a mirat. Căci niciodată nu se dezlipea de lângă mine. Am încercat să-mi aduc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
discuții cu o terță persoană, în special când persoana lui e absentă) că habar n-are de tâmplărie, sau de electricitate, sau de instalații sanitare... Tuburile de neon, ca niște sori palizi, trimit din înaltul sălii de clasă o lumină lăptoasă care, odată ajunsă la capătul proiecției sale, face să se creeze impresia că efectivul adunării e, de fapt, dublu. Atâta doar că nu și umbrele, ci numai titularii lor, au fost trecuți în convocator. Cu toate acestea, umbrele, în inocența
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
vrea să stau de vorbă cu doctorul între patru ochi. Ca de la om la om. Karin își împreună mâinile în față și ieși iar din cameră. Weber se ridică, ținând geanta cu o mână, iar cu cealaltă netezindu-și barba lăptoasă. Direcția întrebărilor se schimbase. Mark se întoarse cu fața la el. —Ascultă. Nu lucrezi pentru ea sau de-astea, nu? Nu ești, cum ar veni, încurcat cu ea sau de-astea? Fizic? Atunci vrei tu să iei legătura cu adevărata mea soră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se depărtă spunînd apăsat: — Oricum, nu contează. Nu contează. Lanark plecă în grabă trîntind ușa în urma lui. CAPITOLUL 5. Rima Afară era ceață. Lumina de la ferestre o satura în asemenea măsură încît conacul părea învăluit într-un cocon de lumină lăptoasă, dar dincolo de acesta, Lanark mergea într-un întuneric total, dibuind găsea drumul pe alee după scîrțîitul felinarului pietrișului și atingerea rămurelelor înghețate pe față și mîini. Pe trotuar puteai să te orientezi prin obscuritate cu ajutorul felinarului care ardea pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
soarele era undeva deasupra și ce vedea el era o reflecție în mare, sau poate era în spatele lui și-l vedea oglindindu-se într-un ghețar din munții din față. Nu se observa nimic altceva în afară de lumina solară și norul lăptos, cu un singur vîrf care răsărea din el. Pîrîuri ca niște fire argintii curgeau repezi prin văile înguste, spre pantele de jos și contururile albe ale cascadelor se prăvăleau din vîrfurile stîncilor în nori. Văzu că acest vîrf nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
N-ar fi cazul să încercăm să ne urnim de-aici? El se ridică și spuse: Doctorul Lanark e gata de plecare. Camera de ardere rosti cu gravitate: — Ți se permite să pleci, dar nu mai ești doctor. în domul lăptos apăru o linie care-l separă în două, și fiecare parte se afundă în podea, lăsîndu-i ghemuiți într-o încăpere mică, cu cîte o intrare pe fiecare latură. Prin tunel, dinspre atelier, alerga aplecată o asistentă cu o mătură, urmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uită cu dezgust la desene, le duse la toaletă, trase apa și-și descheie pantalonii. Un strop cenușiu și vîscos în formă de melc era prins de stomac, sub buric. Era transparent, în el se aninau infime mănunchiuri și galaxii lăptoase și mirosea a pește. Se curăță și se întoarse în dormitor, neștiind ce s-a întîmplat, dar sigur că era legat de chicotelile, aluziile și tăcerile bruște pe care dezgustul lui instinctiv îl făcuse să le ignore la colegii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-l faci gelos cît poftești, zise Lanark, bătînd-o pe mînă. Cealaltă Joy îi dădu un pahar înalt cu o băutură limpede și toate îl urmăriră cum o soarbe. Prima înghițitură îi dădu o senzație moale și anesteziantă, apoi rece și lăptoasă, după aceea subțire și pișcătoare ca menta, apoi amară ca ginul, apoi groasă și caldă ca o ciocolată, apoi ascuțită ca lămîia, dar la fel de dulceagă ca o limonadă. Sorbi din nou, și cursul senzațiilor erau diferite, pentru că în vîrful limbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
coridoarele consiliului, institutul fuseseră doar scurte perioade de odihnă pe drumul acestei căderi infinite. Monboddo îl readusese din nou acolo, păcălindu-l. Urlă de ură. Se pișă de frică. Se zvîrcoli și fața îi ieși într-o spuză de ceață lăptoasă. Se prăbușea tot mai mult în pasărea-mașină. Panica i se schimbă. Era mintea păsării, a unei păsări bătrîne care avea nevoie de reparații. Cu fiecare bătaie a aripilor, i se smulgeau penele de care avea nevoie la aterizare, și pămîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
gândit cum ar arăta viața noastră dacă s-ar inversa lucrurile: în fiecare zi ceață deasă, de nu te vezi om cu om, și numai în unele zile fericite, o dată sau de două ori pe an, aer limpede, ca și cum geamul lăptos și opac al văzduhului e șters de o mână nevăzută și devine transparent. Ce bucurie ar simți oamenii numai fiindcă ar putea să vadă, ce miracol li s-ar părea aerul invizibil și fără culoare. Dar așa, nu se bucură
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mine să-l primiți. Am și un motiv foarte personal: semănați cu cineva care, în clipa asta, e foarte important pentru mine. Se duse la fereastră și încercă să străpungă cu privirea ceața, dar nu se vedea decât un val lăptos ca o mare în ale cărei ape s-a scufundat tot orașul. 3 N-aș avea curaj să ies acum în oraș, mă rătăcesc și când e vreme bună, darămite acum, cu ceața asta care parcă s-a revărsat din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
atac cerebral“, gândi brusc pe când literele din pagini se amestecau între ele și curgeau într-o parte, ca lichidul prelins. După clipa de beznă, o cortină cu pete îi căzu peste ochi, dar măcar mai zărea ceva: într-o ceață lăptoasă, distinse bordul, cu cadranul pentru viteze, și apoi mânerele torpedoului, iar peste volan - ziarul ale cărui titluri se întorseseră, însă nu se mai bucură, după cum așteptase. Înghețase de spaimă și, un timp, nu crezu că vedea din nou, atât de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dinții. 71I se mișcă plăselele. 72Ibovnica cu ce se tine? Cu stafide și smochine. 73Oiu să mă judec păn-în pânzele albe. 74Ouăle cu b..... i nu se roșesc. 364 {EminescuOpVI 365} {EminescuOpVI 366} {EminescuOpVI 367} 75O vrei și lânoasă și lăptoasă și cu coada groasă, să vie și de vreme acasă? 76O viță-n Gheorghiță și alta-n Ialomiță. 77O vorbă ca o mie. 78Ochii văd, inima cere. 79Ochii se înveselesc și inima rabdă-n sec. 80Ochii, ce nu se văd
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
nou sticla la gură și după ce-am șters rachiul care-mi cursese pe piept, i-am zis încet, aproape în șoaptă: "Ești o cățea. Dar nu-i nimic, mie îmi plac cățelele". M-am pomenit în întuneric, un întuneric lăptos, ascultând ploaia care bătea darabana pe un acoperiș de tablă. Eram la închisoare iarăși? Acolo ascultam uneori, astfel, ploaia. Sau visam? Neștiind unde mă aflam, mă temeam să fac vreo mișcare ca să nu mă dau de gol. Între timp ploaia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Tarrou a răspuns că nu, dar că dă încredere celorlalți. Au împins glasvandul. Era o sală imensă, cu ferestrele ermetic închise, în ciuda anotimpului. În partea de sus a pereților bâzâiau aparate care împrospătau aerul și elicele lor curbe răscoleau aerul lăptos și supraîncălzit pe deasupra a două rânduri de paturi cenușii. Din toate părțile se ridicau gemete înăbușite sau subțiri care se amestecau într-un vaier monoton. Oamenii îmbrăcați în alb se mișcau cu încetineală în lumina crudă care se revărsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să se bată pentru apărarea victimelor. Dar dacă lui încetează să-i mai placă altceva, la ce-i servește să se bată ? \ DA, SPUNE RIEUX, SĂ MERGEM. Puțin după aceea, mașina se oprea aproape de grilajul portului. Luna răsărise. Un cer lăptos proiecta pretutindeni umbre palide. În spatele lor se ridica orașul în trepte și de-acolo venea un suflu cald și bolnav care îi împingea spre mare. Și-au arătat hârtiile unui paznic care le-a examinat destul de îndelung. Au trecut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Sufrageria era tapetată cu brocart de un albastru pal, cu modele roccoco aurite. Aerul era umed de aburul înmiresmat al ceaiului. Perdele de mătase din același albastru drapau cele trei ferestre mari. Lumina care trecea prin ele arunca o umbră lăptoasă pe rochia neagră a Annei Alexandrovna, iar din șemineul de marmură, flăcări scurte și repezi se furișau printre munții de cărbuni incandescenți. ă Este șoc așa de mare, spuse Anna Alexandrovna, uitându-se pe fereastră, vorbind parcă despre violența bruscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să se Întâmple așa ceva, zise el, dintr-odată serios. Acum trebuie să mă duc să scriu la piesele mele, dragă. Să știi că mă gândesc la tine... la buzele tale pline, la pielea ta catifelată, la sânii tăi plini și lăptoși... Kitty puse receptorul jos câteva momente, dar tot Îi auzea vocea: — ...la coapsele tale tari de leoaică, la fundul tău rotund și bombat, la oaza ta caldă și dulce de viață. Tăcu. Părea să fi terminat. Kitty ridică receptorul. — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]