2,387 matches
-
cântec vechi. Iubitul spune: „Nu pot veni pe ziuă, pentru că sunt sărac și tatăl tău mă va alunga cu câinii. Dar la noapte voi veni la fereastra ta și te voi ruga să-mi dai drumul“. Iar fata spune: „Dacă latră câinii, stai liniștit În umbra zidului și voi coborî eu la tine și vom pleca Împreună În livada de la capătul grădinii“. Cântă primul vers cu o voce puțin aspră, din lipsă de exercițiu. Josef Grünlich, așezat În colț, se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de panică. Ori e vorba de o mumie egipteană care s-a întors din morți să-și poarte blestemul și încearcă să-i ucidă pe vecinii de-alături, ori se uită la un film. Sub podea, cineva zbiară, un câine latră, se trântesc niște uși, iar funcționarul de la casa de licitații cântă o melodie. Intru în baie și sting lumina. Ca să nu văd ce-i în sacoșă. Ca să nu văd ce trebuie să iasă. În întunericul dureros de strâmt, înghesui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
poem. Așa cum sunt, ud leoarcă, mi se ridică părul pe ceafă. Mi s-a tăiat răsuflarea. Și... nimic. De deasupra se aude bubuitul muzicii. Din toate direcțiile se aud discuții la radio și la televizor, împușcături slabe, râsete, bombe, sirene. Latră un câine. Cică așa ar fi ora de maximă audiență. Opresc apa. Îmi scutur părul. Trag perdeaua dușului și mă întind după prosop. Și apoi îmi dau seama. Aerisirea. Puțul de aerisire, care leagă toate apartamentele. Aerisirea, care e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe Nash ar însemna pentru el mântuirea. Întoarcerea la Dumnezeu. Readucerea în sânul omenirii prin spălarea păcatelor. Privirea mea o întâlnește pe a lui, și buzele lui Nash încep să se miște. Trăsnește a chili. Rostește descântecul. Apăsat, ca și cum ar lătra, rostește fiecare cuvânt atât de apăsat, încât la gură îi apar clăbuci de chili. Împroașcă cu stropi roșii. Se oprește și se uită în buzunarul de la piept. Vâră mâna ca să caute cartonașul. Îl ține cu două degete și începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ei și urmărea jocul celorlalți copii până când se lăsa seara. Atunci dispărea pentru o clipă și se întorcea cu Cristos. Arăta cu ochii spre mine și strada se pierdea ușurel într-o hărmălaie din ce în ce mai îndepărtată se mai auzeau niște câini lătrând luminile felinarelor începeau să pâlpâie și să se rotească cu Cristos cu tot vedeam geamul nostru de la patru luminat strigam ma și Fi simțeam o primă bușitură fugeam cu pumni în cap sunetele îmi dispăreau mă trezeam în patul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lase noaptea, acolo, printre blocuri, printre copacii desfrunziți și câini ca toți câinii, câțiva, rătăciți de pe câmpul unde erau odată case, poate încă mai sunt - lucrurile astea contează prea puțin aici și acum - rătăciți pe una dintre aleile Băiuț și lătrând la un fum înecăcios cum numai un cauciuc de tractor stropit cu benzină putea să împrăștie, lătrând la noi, Migu, Pipiță, eu și Doru, adunați în fața focului, transpirați de bucurie, la flăcările enorme care ne luminau fețele, la câte chestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
unde erau odată case, poate încă mai sunt - lucrurile astea contează prea puțin aici și acum - rătăciți pe una dintre aleile Băiuț și lătrând la un fum înecăcios cum numai un cauciuc de tractor stropit cu benzină putea să împrăștie, lătrând la noi, Migu, Pipiță, eu și Doru, adunați în fața focului, transpirați de bucurie, la flăcările enorme care ne luminau fețele, la câte chestii nu latră câinii când vine noaptea?, bunăoară luna, în fine: a fost de-ajuns să se lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un fum înecăcios cum numai un cauciuc de tractor stropit cu benzină putea să împrăștie, lătrând la noi, Migu, Pipiță, eu și Doru, adunați în fața focului, transpirați de bucurie, la flăcările enorme care ne luminau fețele, la câte chestii nu latră câinii când vine noaptea?, bunăoară luna, în fine: a fost de-ajuns să se lase noaptea și să apară luna ca să ni se facă, în sfârșit, frică. Focul arată altfel în întuneric, capătă viață și-și bate joc de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
visele unui om întreg la cap, și cu atât mai puțin în cele ale unui copil, vezi, pentru toate astea trebuie să mă ierți, sunt mincinosul care roade osul sunt Ioan nebunul care trage cu tunul sunt un nene care latră și mușcă sunt gata să fiu băgat în cușcă, îți inventez vise pe care nu le-ai visat niciodată, te iau de unde ești și te aduc altundeva, aici, îmi zic că atât timp cât poveștile tale mai mișună prin mine înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lupii alsacieni; a ros pantofii din casă, cotoarele cărților de pe rafturile de jos ale bibliotecii, brațul unui fotoliu și o policioară de la vitrină; Florea o ura, Naghy se apleca s-o mângâie; vara, pe șantierul lui tata de la Agigea, Kita lătra la valuri și încerca să prindă pescăruși; când a fost otrăvită de-o babă din C 37, a zăcut o zi și o noapte, dar m-a auzit cum plâng, m-a văzut cum dorm lângă ea pe covor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Cu mintea înfierbântată de flăcăruia libertății și cu picioarele încinse în cizmele cu carâmb, Vladimirescu trebuie să fi adulmecat un fel de ordine celestă care sălășluia pe câmpurile alea pline de ciulini, măselariță și coada-șoricelului, de unde câinii Bucuresciilor se auzeau lătrând până-n zori. Eu sigur am simțit ceva în genul ăsta, chiar dacă, la un secol și jumătate distanță, dincolo de Răzoare, bălăriile mai creșteau doar în spațiile verzi dintre blocuri, în crăpăturile asfaltului și în cele trei văi importante - a Argeșului (unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
casei; continui să fac mișcări de jogging, să ridic pumnii și călcâiele, să respir în ritmul alergării, ca să fie clar că intruziunea mea nu e cea a unui hoț; dacă cineva m-ar surprinde în această clipă, semnalul „câine care latră“ e mai puternic decât cel de „telefon care țârâie“ și asta ajunge ca să-mi deschidă o portiță din cercul care mă ținea prizonier: reiau alergatul pe lângă copacii de pe drum, lăsând țârâitul în urmă, mereu mai atenuat. Alerg până unde nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
altceva. Căzu pe gânduri. O muscă îi ateriză pe frunte și se deplasa spre șaua nasului. În mod normal, ar fi alungat-o, dar tocmai îi venise o idee și prindea contururi minunate. Musca fu lăsată în pace; un câine lătră într-o grădină din vecini; un camion schimbă viteza zgomotos pe drumul către vechiul teren de aterizare. Menajera zâmbi și-și împinse pălăria pe spate. Unul dintre amanții ei ar putea-o ajuta. Știa cu ce se ocupă și știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Ranta, simți cum i se face stomacul ghem. Firește, n-avea nici un motiv să simtă așa ceva. Nu era decât o casă oarecare de pe o stradă obișnuită de lângă școala Maru-a-Pula. Vor exista și niscai vecini, se vor auzi glasuri, câinii vor lătra în noapte; vor fi farurile automobilelor. Nu credea că doctorul Ranta ar putea reprezenta un pericol pentru siguranța ei. Era un seducător de succes, probabil, un manipulator, un oportunist, dar nu un criminal. Pe de altă parte, și oamenii obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
șomoioage de paie... și-a dat foc la paie, pe rând, dup-aia a început să scoată din sân ziare și să le aprindă... Ca fond muzical a fost imnul prelucrat manelistic. Mamă, ce mișto! Se-nvârtea prin fum și lătra sau guița. Din când în când se prefăcea că are crampe. Uhuuuuhuuu... Avea ceva în gură, un fel de pastilă care face bulbuci și, la urmă, i-a apărut o spumă verzuie care-i curgea pe barbă, pe piept... Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
așa că îmi iau tălpășița englezește și-i las să-și ducă mai departe experimentul și, eventual, să pună la cale vreun capitol din istoria literaturii române. Din simplă curiozitate, cârpesc una în movilița de la ușă care, spre surpriza mea, nu latră: „Și dai, uăiii?”. Aerul umed și puturos îmi face bine. O cafea la „Arcă”, printre taximetriștii care așteaptă comenzi. Îmi ridic gulerul, fumez. Din nou senzația aceea c-ar trebui să mă trezesc dintr-un scenariu prost, că se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
adastă pe-acolo. O blonduță destul de serafică, subțirică, în taior roz, se-ntoarce și-i înjură, bătându-se peste coapse: - ...nespălaților! V-ar plăcea, ai? Nu pupați voi așa ceva... ne... Patrupedele se înviorează puțin, dar nu găsesc de cuviință să latre și-atunci vin să mă miroasă. - Aveți grijă, îmi zice Manole, administratorul locului. Aseară l-au mușcat pe un profesor de la Filozofie, Nemțeanu parcă... Abia l-am scos, îl încolțiseră... încerca să se apere c-un dosar... - Fii pe pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mi-au tăiat bandajele. Nu știi la ce să te aștepți, dar fiecare doctor și infirmieră și internist și om de serviciu, îngrijitor și bucătar din spital s-a oprit să arunce o ocheadă din cadrul ușii, iar dacă-i surprindeai lătrau: Felicitări, cu colțurile gurii lățite mult și tremurând într-un surâs țeapăn, apos. Cu ochii bulbucați. Așa-i descriu eu. Și-am ridicat același anunț de carton din nou și din nou, care le spunea: mulțumesc. Și-apoi am fugit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
a paie uscate, a bălegar încins. Ulița dreaptă de la gară pînă la capătul celălalt era mărginită de salcîmi piperniciți. Case palide, gălbui în lună, fără garduri ori cu împletituri de nuiele rare, căzute pe o parte. Cîte un cîine adormit lătra răgușit. Un somn greu stăpînea în jurul lui, încît fără nici o explicație i s-a făcut frică. Nu era un speriat, dar să ți se pară că ești singurul om viu într-o așezare în care nimic nu mișcă în afara cîinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să mă găzduiți. Sînteți domnul Ali, proprietarul hotelului, nu?" Turcul mormăi ceva și pînă la urmă deschise. În mînă nu ținea nimic primejdios, era tocmai cheia. Vorbea curat românește, poate doar avea o intonație mai ciudată, parcă se răstea, parcă lătra. "Eu sînt proprietarul, numai că nu prea știu ce mai țin. Aici la Medgidia în afara zilelor de tîrg nu vine nimeni. Iar hotelul devine atunci tractir. Știți ce-i aia tractir?" Nu știa, dar n-avea chef să asculte explicațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din lume n‑o să fie mai duios jelită ca tine... Și nici o alta n‑o să aibă o Înmormântare mai cu pompă ca tine...“ Pentru Înmormântarea Marietei au fost pustiite nu știu câte sere de flori și devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră câinii, tot chemându‑se Între ei dobermani cu câini‑lupi, Îndârjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sârma de oțel temeinic Întinsă, răsunând precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
privi năprasnic mama de parcă o vedea pentru prima oară În viață. „Toți sunt morți“, zise cu o voce aproape străină. Domnul Martin Benedek, primarul, Își aprinse sfeșnicul de pe noptieră și se uită la ceas; trecuse de unsprezece. Câinele din curte lătra Întruna, Îndârjit, se auzea cum se smulgea din lanț și cum lanțul aluneca pe sârma Întinsă. Cineva lovea puternic cu pumnul În ușă. Domnul Benedek Își Îmbrăcă halatul de casă și ieși fără să‑și scoată de pe cap fesul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acest subiect rămâne închis pentru totdeauna. Au dansat până târziu, când numai oboseala i-a făcut să se oprească. Drumul spre casă l-au parcurs într-o beznă deplină. Cufundată în întuneric, Luana simți că i se face frică. Câinii lătrau pe după garduri, fel de fel de ciripeli, ciudate și răgușite, i se lipeau de suflet iar atunci când, răsărită de nu se știe unde, o siluetă imaginară trecu pe lângă ea, inima îi îngheață de groază. Ca și cum i-ar fi ghicit spaimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
inițiale. Doamna asistent manager se "bucura" de interesul lui într-o perioadă încâlcită, ce-o făcea mai irascibilă ca niciodată. Întârziase într-o seară nepermis de mult. Ajunsese în raza blocului când o haită de câini se repezi la ea, lătrând și arătându-și colții înspăimântători. Luana paraliză de spaimă. Începu să țipe isteric. Din umbra copacilor, un bărbat se grăbi s-o apere. Ridică ochii spre chipul protector și întâlni privirea caldă și umilă a lui Radu Noia. Înțelese, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de sardele. Au dat peste el pur și simplu din Întâmplare, era atât de departe de orice radar, că ar fi scăpat, dar acum nici un loc nu mai pare să le fie inaccesibil. Armata și-a Întins tentaculele peste tot. Lătrau tot mai mulți câini, se strigau leneș pe deasupra grămezilor de gunoaie care umpleau străzile. Aerul era răcoros și umed, dar În câteva ore avea să fie iarăși cald și prăfos, iar amintirea ploii de peste noapte avea să se evaporeze Înspre
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]