662 matches
-
chiriașului izgonit, pentru o altă casă tot atît de dureroasă. Sunt plecările Într-o dimineață ca un cristal de rîsete spre mătușa de la Calafat, cînd știi că te așteaptă pe peron, lîngă unchiul cu mustățile de pîndar, stofa caldă din lătratul prietenos al dulăului. Între șlepurile gemînd de grîne Dunărea lucește ca un păstrăv de aluminiu. Sunt plecările spre marile capitale cu trîmbițele succesului suind În sînge. Sunt plecările spre satele depărtate ale solitudinii, unde te așteaptă trecerea unui zăgaz mort
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
între oameni și câini, care s-a dovedit avantajoasă ambelor părți. Bazată la început pe faptul că animalele primeau surplusul de vânat care le prisosea oamenilor, acestă conviețuire a devenit ulterior deosebit de benefică pentru om întrucât el era avertizat prin lătratul câinelui de apropierea animalelor de pradă. Omul descoperise un „radar” natural, nasul câinelui care cuplat cu sistemul de alarmă (lătratulă, reprezenta o „instalație de avertizare” pentru pericolele nopții. Astfel, omul preistoric putea să beneficieze de un somn liniștit și își
[Corola-publishinghouse/Science/1870_a_3195]
-
ori, într-un întreg ciclu, Fanariote (din placheta Lapidare, 1981), dezgustul enorm al sentinței asupra universului detracat al dictaturii, ca în Timp de chiverniseli: „Timp de chiverniseli, înăcrit, dedat la pâră/ în carnea-ți dâlmoasă hălăduie strepezi/ scârnave/ ocări și lătrat/ prigoană prăpăd părăsire// aciuați de neunde intrigi meșteșugite împlinesc /turme de feți stârciți împerecheați cu vază// împilați încolțiți/ îngrămădiți îngrădiți încovoiați/ (actul e pur și înșirarea)/ scrâșnetul are gustul coclit al neputinței/[...]/ ne credem o stirpe înaltă -/ teama ne vrea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289603_a_290932]
-
decembrie 1999, Moș Costache a plecat acolo departe, unde îl aștepta buna doamnă Eugenia încă din iarna anului 1975. Am aprins o lumânare, am zis „Dumnezeu să-l aibă lângă dânsul ” și m-am gândit că rămâneau că aud un lătrat de câine. Am tresărit, m-am uitat în jur, dar ce puteai să vezi? Am prins deodată curaj, m-am ridicat și cu mare greutate am luat-o în direcția de unde se auzea lătratul. Vântul îmi șfichiuia fața și mă
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
gândit că rămâneau că aud un lătrat de câine. Am tresărit, m-am uitat în jur, dar ce puteai să vezi? Am prins deodată curaj, m-am ridicat și cu mare greutate am luat-o în direcția de unde se auzea lătratul. Vântul îmi șfichiuia fața și mă purta dintr-o parte în alta ca pe-o frunză... Deodată am zărit o luminiță. M-am apropiat de lumină. Era o casă. Câinele a mai lătrat de două ori apoi a venit la
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
casă. Câinele a mai lătrat de două ori apoi a venit la mine și a început să se gudure așa cum fac când sânt bucuroși și cunosc oameni. I-am dat o bucată de pâine ce o cumpărsem din Iași. După lătratul câinelui a ieșit un bărbat din acea casă și a întrebat cine e acolo. Câinele îmi dăduse putere și curaj la fel și omul. Am răspuns:,, Nu vă fie frică, sunt fata lui Costache Buraga din Dănești, cel care trece
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
Viziunea e alta, a maturului cu percepții rafinate. Ducându-se în câmpia Transilvaniei, tatăl „lăsa în urmă cortegiile de munți,/ Lăsa în urmă grija ogoarelor,/ Prindea la căruță cai negri”. Străbătând noaptea sate ce „se înșiruiau unele după altele/ În lătrat de câini și miresme de iarbă tăiată”, el vedea cum „în dreptul lunii se așază nori vineți/ Cu chenar de aur și formă de vultur”. Deasupra lui, „până târziu [...] cântau stelele”, în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor,/ Slomneau copitele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
și să ne răcorim puțin la izvor și apoi urcăm dealul. După aceea vom mai vedea. Într-o jumătate de ceas urcară și coborâră cele două dealuri și erau la poarta lui Sandu lui Mitru lui Simion, unde Îi Întâmpină lătratul unui dulău ciobănesc, gata să sară poarta și să-i rupă. Nu vă fie teamă! Aici stă uncheșul Sandu și ne adăpostește el undeva câteva zile, zise Traian Pop. Vezi, Sandule, cinei că acesta latră la oameni, Îl știu eu
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
ne folosim pavilionul urechii pentru rațiuni estetice împodobind-ul cu cercei, de exemplu. Cel mai important rol al acestuia este însă acela de a capta sunetele și zgomotele din mediu, indiferent că este vorba despre șoapta unui prieten sau despre lătratul unui câine. Urechea externă include și canalul unde este produs cerumenul sau "ceara" așa cum este denumită popular. Această substanță, de culoare galbenă, este benefică formând o barieră împotriva microbilor și a altor corpi străini care pot perturba funcția urechii. De
Pierderea de auz: un ghid pentru părinţi și educatori by Agnes Banfalvi Camelia Radu Cecilia Hamza Demmys Rusu Malgorzata Szela Maria Hârtopeanu Otilia Rusu Senol Demirhan () [Corola-publishinghouse/Science/1266_a_1924]
-
l'homme retient cachée en lui: Nana prend des proportions quasi mythiques, parce qu'elle est la Chair, le Désir, le Sexe, l'Indicible mais bien réel" [Becker, 2000, p.117]. Nana este cauza "animalizării" contelui Muffat, reducându-l la lătrat, urlete și grohăit când e vorba de a scoate în relief "la bête humaine". Și aristocrata Michèle de Burne are capacitatea de a scoate animalicul la suprafață din admiratorii săi: Îl avait envie de tomber à șes pieds, de s
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
pe fiecare coridor-balcon a milițienilor te aducea la realitate. Te aflai într-o închisoare modernă. Pașii noștri, obosiți, târâți, scurți și poticniți păreau un râu în agonia curgerii lui; pașii milițienilor, stridenți, cu clănțănit de plachiuri și potcoave, ca un lătrat de câine întărâtat spre turbare, îți strecurau în inimă teama imediată de a fi înșfăcat și rupt în bucăți. Am fost opriți câteva minute. Ni s-a comandat să ne întoarcem cu fața la perete, cu mâinile sus și ni s-a
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
înfricoșător, ajungând cu ghearele până la vârful bocancilor lui nenea Socaciu. După câteva minute, revenindu-și din încordare, l-a apucat un tremur, nevenindu-i să creadă că mai este viu. Detunăturile au făcut să hăuie munții; de la stânile din vale, lătratul câinilor a ajuns până la el. În felul acesta prezența sa putea fi descoperită și a părăsit chiar atunci acele culmi rătăcind prin alte locuri. La arestarea lui, securiștii i-au arătat fotografiile cu cele trei victime alături cu cartușele goale
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
gurii. Nicicând nu mai avuseseră Bucureștii străzile atât de goale și pierdute într-o tăcere bizară, fără forfota oamenilor sau muzica localurilor. Era de parcă toți dispăru- seră subit, din cauza vreunei catastrofe, obloanele caselor părăsite erau trase, porțile încuiate bine, doar lătratul vreunui câine mai strica perfecțiunea liniștii. Toată lumea era deja la Cotroceni sau urma să ajungă imediat, pentru a-și lua un ultim rămas-bun de la Regina Maria, al cărei trup zăcea pe catafalcul din „Sala Bizantină“. Printre glorioase aduceri aminte, Regina
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
care treceam își afirma atât de distinct identitatea, încât mă uitam întruna îndărăt, cu nervozitate. Tăcerea era nemărginit\, de altă structură decât tăcerea vătuită de pâclă a dimineții; din când în când o știrbea câte un țipăt de bufniță sau lătratul îndepărtat al unui câine. N-am luat-o prin sat. Am pornit de-a lungul drumului de pe țărm, în direcția golfului, prin defileul pe care l-am denumit „Pasul Khyber“, locul în care masivele stânci galbene au invadat pământul, înghesuindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rumegându-și propria furie. Hartley a sunat la ușă. Abia de-a răsunat clinchetul dulce că s-a și pornit o rafală de lătrături sălbatice, urmate de un glas furios care înjura câinele. S-a auzit o ușă trântită și lătratul deveni mai înăbușit. Ben ne deschise ușa din față. Cred că ar fi vrut s-o lase pe Hartley să intre și apoi să ne închidă ușa-n nas, numai că, conform instrucțiunilor lui James, eu am intrat repede după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ar fi fost un semn de rău augur și ar fi colectat excrementele demonilor. Abia mai târziu mi-am dat seama că aș fi putut s-o las pe treptele casei. Am apăsat pe soneria cu ding-dong și am așteptat. Lătratul sălbatic se porni din nou. L-am auzit pe Ben strigând: „Taci dracului, diavol împelițat!“. După o clipă îmi deschise ușa. Masca inexpresivă se evaporase. Se strâmbă la mine de ură. Simțeam că ceea ce făceam era un gest frivol, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fugă cu mine, era destul de prudentă încât să se poarte ca de obicei. Sau poate că melodia fusese într-adevăr aleasă ca un semnal pentru mine? Era limpede că nu se afla singură în casă. Am sunat la ușă, deși lătratul câinelui făcuse ca acest gest să devină inutil, iar gălăgia lui dezmățată acoperise clinchetul. Hartley mi-a deschis ușa. Își ținea capul ușor zvârlit spre spate, ceea ce-i dădea un aer de mândrie, dar probabil că era doar emoționată. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
strigat la Chuffey, apoi a închis ușa camerei de zi, pentru a împiedica animalul să iasă după noi. Am rămas câteva clipe singur cu Hartley la ușa din față. — Hartley, n-ai de gând să pleci în Australia, nu pleci! Lătratul puternic al câinelui îmi acoperi cuvintele. Scutură din cap, făcu un semn cu mâna, deschise gura, părând să indice prin toate aceste semne că era cu neputință de discutat pe fondul zgomotului îngrozitor. — Hartley, nu se poate să pleci! Vino
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vedeam umbra în spatele lui Hartley. O secundă, fața ei păru să se prefacă într-o mască de durere, pe urmă, sau poate că nici măcar nu se schimbase, redeveni inertă, inexpresivă. Ochii mari, fără de lacrimi, erau pustii. Ben strigă tare, acoperind lătratul lui Chuffey: — Ei, atunci, bun rămas! Am păși de-a-ndăratelea, apoi m-am întors și m-am îndreptat spre poartă. După ce-am ieșit, am întors capul. Stăteau amândoi în ușă, făcându-mi semne cu mâna. Mi-am fluturat și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unde-i ascunzătoarea... de unde declanșa Baltă ambuscadele... știau tot.. de la Alistar. Peste puțin... trupele de securitate dezlănțuiră atacul... un atac de o violență neobișnuită, asemănător cu un uragan, însoțit de tiruri de mitraliere, arme automate, grenade... comenzi scurte, și cu lătrat de câini, ca la vânătoare de vulpi și mistreți. Era un vacarm de neînchipuit. Securiștii risipeau muniția, în direcții la întâmplare, în vreme ce, partizanii erau cu totul în altă parte și, la fiecare rafală a lor, cădeau zeci de urmăritori. Puștile
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Nenorociții aveau și un câine cât un vițel, pe care îl lăsau în acasă singur toată ziua și, uneori, și nopțile. Era un câine urlător. Lătra și urla continuu, sacadat, de parc-ar fi fost programat. În holul scării, noaptea, lătratul lui avea ceva lugubru, de ultimă supraviețuire, cu morți în jur cât vedeai cu ochii. Unii oameni sunt o sursă permanentă de zgomot. Așa s-au născut, așa le e scris lor, să nu se simtă întregi decât dacă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
amintirea unui soi de rentier calm, îmbrăcat totdeauna în coloarea maro. Soția sa nu se arăta mai niciodată pe-afară. Aveau doar un cățeluș caraghios, tuns și îmbrăcat într-un costumaș din care ieșeau patru labe crăcănate. Subțire și nervos, lătratul lui era singurul zgomot ce răzbătea prin pereți, dincolo de apartamentul nostru. Noi țineam un hol pe care eu îl străbăteam în goana mare (toate, la vârsta aceea le făceam așa), încălecat câteodată pe trotinetă. La capătul din față, holul se
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
încredere nemărginită chiar dacă Gruia îi făcea mereu farse. N-a lipsit de la niciuna din acțiunile cercului. Îi plăceau mersul pe jos, prietenii, peisajul, cât după fete, se da în vânt. Pe drum rămânea mereu în coadă. Asta până auzea un lătrat de câine; atunci ajungea instantaneu în frunte. Gruia chiar ne-a propus să-i atârnăm la spate un aparat de lătrat. Într-o vară, expediționarii de la Archeos s-au întovărășit cu alții din Hunedoara ca să cerceteze zona dintre Cotnari și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
prietenii, peisajul, cât după fete, se da în vânt. Pe drum rămânea mereu în coadă. Asta până auzea un lătrat de câine; atunci ajungea instantaneu în frunte. Gruia chiar ne-a propus să-i atârnăm la spate un aparat de lătrat. Într-o vară, expediționarii de la Archeos s-au întovărășit cu alții din Hunedoara ca să cerceteze zona dintre Cotnari și Ruginoasa. Pentru că hunedorenii tăiaseră la plecare un porc, fiecare avea asupra lui o hrincă de slană iar seara se ascundeau în
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
degradantă a lanțului. De cu seară își lua în primire postul ca o santinelă, veghind cu strășnicie întreaga proprietate asupra căreia era singurul și neînfricatul stăpânitor. În nopțile scurte de vară, ori în cel lungi și friguroase ale anotimpului alb, lătratul lui puternic și sonor, ca al unui clopot de bronz, se făcea cunoscut până la marginea orizontului. Semnalele lui sonore emise în eter erau cunoscute și îndrăgite de grumăzeșteni, deși mulți dintre ei nu-l văzuseră niciodată. Câteodată, în iernile cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]