289 matches
-
însă pe calea lui Costache Conachi și Anton Pann, romanțele lui fiind o continuare a cântecului de lume, trecut prin prisma sentimentalismului lui D. Bolintineanu, căruia, de altfel, i-a dedicat o poezie. Folosește câteva procedee și imagini caracteristice cântecului lăutăresc, precum interjecțiile, hiperbola, metafore tipice, încheieri împrumutate din genul epistolar. Versurile sunt totuși curgătoare, ceea ce a dat posibilitate lui Grigore Ventura și George Cavadia să le folosească în câteva romanțe ce au cunoscut o mare popularitate. Sub influența simbolismului, Ș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
compunerea rațională. M. intuiește și înrudirea dintre poezie și muzică. Chiar dacă nu sunt originale, asemenea idei sunt singulare în epocă. Erotica din primul său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
face, cred, să zâmbească sardonic la anumite accente mai dezinvolte din textul de mai jos, scris la moartea lui. "Trecerea în veșnicie a marelui actor Gheorghe Dinică a generat o orgie mediatică presărată cu momente, interviuri, decorații, amintiri și șlagăre lăutărești care ar fi stârnit, cu siguranță, zâmbetul ironic al unui personaj boem, anti-star prin excelență, fulminant plăsmuitor de personaje dure în ciuda candorii sale angelice, cum a fost cel care a dat viață miilor de personaje memorabile, principale sau secundare, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
afirmă cercetătorul - nu pot fi identificate individualitățile care au creat-o. Ea se circumscrie limbajului colectiv și se întrupează în forme tipice. De aceea, cunoașterea acestor forme este absolut necesară pentru a discerne autenticul de contrafacere, textele genuine de contaminările lăutărești sau de intruziunile orășenești. În aceeași linie cu Lucian Blaga, Dan Botta, Liviu Rusu, Ovidiu Papadima, Vasile Băncilă, Mircea Vulcănescu, în studiul Energie și vitalitate românească (1941) I. încearcă să surprindă și să definească specificul național, abordând chestiunea din perspectiva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
lucrării este necesară, cu atât mai mult cu cât, apariția ei repară o deficiență în bibliografia generală de la noi, în ceea ce privește tema în discuție. Cu sobrietatea lor caracteristică, astfel de cercetări laborioase au meritul de a oferi unei culturi prin excelență lăutărești, cum este a noastră, măcar unele din partiturile necesare oricăror ulterioare interpretări. Aurel CODOBAN Prolegomene Opera lui Mihai Eminescu continuă să suscite polemici și astăzi, la peste un secol de la trecerea în neființă a poetului. Unul dintre interpreții creației eminesciene
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
le examineze acum cu altă stare de spirit: aceea pe care o creează o lectură liberă, lentă, avizată. Scepticul Paul Zarifopol, care prețuia versurile lui Dosoftei pentru savoarea arhaismului, contestă actualitatea estetică a poeziei lui Conachi, CÎrlova, Heliade Rădulescu, prea lăutărească, cu un prea puternic aer de semicultură, după gustul lui. Cartea de față se străduiește să arate contrariul, fără a fi propriu zis o demonstrație estetică. Demonstrația a fost făcută de alții Înaintea mea. Eu Încerc, repet, o lectură nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
crengile căruia are Ioc mistica Întîlnire și se desfășoară marele ceremonial. 18. Dintre instrumentele muzicale, Conachi găsește o afinitate cu scripca: „scripca jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu / Și spune În lume toate cele ce pătimesc eu...”. SÎntem În faza lăutărească a mesajului erotic. Poezia este spusă, simpla lectură nu-i suficientă. Trebuie un spectacol al rostirii și taraful este interpretul cîntecului suspinător. Mai trebuie să așteptăm, are dreptate Zarifopol, cîteva decenii pînă să apară clavirul În poezie: pînă ce, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ale Văcăreștilor deveniseră cîntece de mahala. Pann este el Însuși un intermediar, un popularizator, mai aproape de gustul publicului de jos decît autorii dinaintea lui. Corectările aduse de el poemelor merg În acest sens. Luniță luminătoare este un veritabil cîntec lăutăresc. Stilul acela isteț și imperativ, pe care Îl vom afla peste un veac În CÎnticele țigănești ale lui Miron Radu Paraschivescu, apare Întîi aici. Stil prin excelență muntenesc, iute și colorat, stil de petrecere În durere, de rîs În plîns
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-nvârtește roata morii chiar așa precum ziceți, dar pe voi, provocatorii, vă zdrobește sub lopeți». (Ioanichie Olteanu, Roata morii, În Almanahul literar, Cluj, an.1, 1949, nr. l, p.69). Olteanu a așezat În mijlocul poemului un cunoscut motiv de ținută lăutărească, dezbrăcându-l Însă de superficialitatea originară și ridicându-l la valoarea de simbol al istoriei care zdrobește În mersul ei Înainte pe toți călăii popoarelor. O valorificare a datelor folclorului țărănesc și muncitoresc recent este evidentă În poemul intitulat Cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
reprezentanții ei, al lui Conachi), și cauza principală a inferiorității ei este faptul că această poezie n-a fost estetizată prin influența poeziei populare, căci, ca să vorbim de cel mai talentat, cu toate că Conachi cunoaște poezia populară măcar sub forma ei lăutărească, el n-a fost transformat de poezia populară. Poezia lui, imaginată în altfel de limbă, măcar în limba lui Alecsandri (ori tradusă în franțuzește) ar fi acceptabilă și azi. Și aceea ce o face absolut inacceptabilă pentru noi și-i
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Vlahuță, provocând și aici o scenă suculentă, relatată ulterior în Memorii de marele critic. Își ia pseudonimul Ion Barbu, pentru că nu are curajul „de a amesteca pe geometru în poezie”; și, oricum, numele matematicianului i se pare că „are ceva lăutăresc în sunet”. Barbu e de altfel numele de familie inițial al tatălui său, pe care un profesor de liceu avusese plăcerea să-l modifice, în urma unei mângâieri meditative a bărbiei („barbilia”, pe latinește). Modificând, acum, mai vechea modificare, B. ajunge
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
omogenă, în ciuda diversității derutante a stilurilor exersate. În universul său liric el este în esență un frondeur mereu egal cu sine, apropiat când de Walt Whitman, când de Ion Barbu, când de Giuseppe Ungaretti, de García Lorca sau de cântecul lăutăresc. Debutează editorial târziu, iar Cântice țigănești lasă în urmă, risipită în presa vremii, o bogată activitate poetică de altă factură. Abia primele două volume din seria Scrieri (I-IV, 1969-1975), când, practic, destinul său poetic era încheiat, oferă imaginea clară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
ei: maternitatea, rodirea vegetală. Același scop polemic rămâne evident și în Cântice țigănești, cartea care i-a absorbit aproape integral personalitatea. Aici contrariază din nou atât reabilitarea unei comunități etnice, cât și a unor specii uitate la periferia literaturii - cântecul lăutăresc, cântecul de mahala, romanța. Surprinde naivitatea mimată cu o mare savanterie de mijloace în exprimarea unui eros frust, aprig, a unei naturi umane febrile și al cărei dramatism inconștient țâșnește în expresii adeseori vulgare sau comice. Lumea aceasta, văzută în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
mai ales din pasteluri, de influență coșbuciană, distanțându-se totuși de aceasta prin câteva tușe apăsate referitoare la dragostea pătimașă. Litanie și dorință aprinsă, pe acordurile unei cântări armonioase, în limbaj extrem de simplu, versul denotă autenticitatea trăirii, ca în melodiile lăutărești. Autorul se dovedește însă un virtuoz al tehnicii de versificație în Pro gloria Bacchi (1927), unde se împletesc legenda și incantația religioasă cu un erotism exploziv. Volumul Ceas rău și alte schițe, clișee, amintiri (1918 ) adună o proză mai puțin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287591_a_288920]