329 matches
-
Dar văd că am luato razna cu povestea acestei întâmplări la care am fost martor. Mai bine hai să petrecem. Toți au ridicat paharul felicitând pe sărbătorit, după care s-au pus pe chef și jucat fără să știe că latinii au născocit o expresie ce a rămas celebră: „Carpe diem! ”, însemnând „Bucurăte de ziua de azi! ”Unul din participanți la petrecere care cochetează cu epigrama a compus pe loc următoarele stihuri pe care le-a rostit, având ca sursă de
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Ești deștept ca tac’tu! ! Să știi că eu l-am omorât pe bădia Manolache! ” - Ce vrei să spui, nemernicule?... Da, eu l-am omorât pe tatăl tău, pe moșul meu!.. Când omul este beat poate să spună un adevăr. Latinii (romaniiă spuneau: „In vino veritas!”, „În vin e adevărul! ” - Ce vrei să spui, vere?... Cu bale la gură, mi-a răspuns: - Când am aflat că bădia Manolache e în spital, m-am dus la Securitatea regională din Iași, fiind activist
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ani. Prin februarie 1957, mi-am dat seama că mă afund în prăpastie, că pot deveni alcoolic, dacă voi mai rămâne la uzina de vinificație. Și, după o ceartă cu șeful meu de echipă, miam depus demisia și am plecat. Latinii aveau o expresie care a rămas celebră: „Quo vadis?”, în traducere însemnând: „Încotro? Deci trebuia să-mi găsesc un alt loc de muncă, un alt serviciu. Aveam 17 ani și jumătate. Fratele meu fusese lăsat la vatră. S-a căsătorit
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
să lăcrimăm în graiul nostru cât vom trăi pe pământ! Nu vei izbuti în strădaniile tale dacă vei jindui la ceea ce alții au izbutit. Invidia creatoare și dorința de autodepășire sunt cu totul altceva decât zavistia, gelozia prostească ori pizma. Latinii acei antecesori ai noștri din vechime aveau o vorbă a lor: „grăbește te încet”! Noi, astăzi, am zice mai curând: „grăbește-te cât trebuie” ori... „cătinel, feciorii tatii, ca să n-o pornim de-a dura”! Nu risca să judeci greșit
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
pot mulțumi cu o istorie mediocră. Revoluția este valul dintre două oaze de obediență colectivă. Poți alunga omul din patrie, nu și patria din om. Suntem tatuați de istorie. Epocile se schimbă, dar marile popoare ale omenirii tot nerezolvate rămân. Latinii sunt descurcăreți. Când le-a fost greu, au supt chiar lapte de lupoaică. Celula românească a rezistat le teroare. Nu știm dacă va face față și în libertate. Glisarea granițelor, de-a lungul istoriei, nu a fost decât un imens
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
el era vrăjit de exercițiul de admirație în care căzuse, totul era de vis. Se apropia apoi de ea, îi dădea târcoale, ca și cum ar fi vrut să se asigure că mai funcționa optim chiar și după efortul depus, și concluziona: "Latinii din epoca de aur a acestei minunate limbi ar fi fost mândri să te aibă printre ei. Destinul a vrut altfel: să te avem printre noi, ca să salvezi acest tezaur al umanității". Urma invariabilul zece. Colegele noastre se simțeau aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
viață ale autohtonilor sub avari și slavi: autohtonii-producătorii bunurilor erau necesari pentru pentru hrănirea acestora, iar dajdea-darea era jumătate din cea plătită în Imperiu. Împrejurările sociale și etnice erau moștenite (preluate) de slavi de la triburile germanice așezate înaintea lor între latinii de la Dunărea de Jos. Slavii numeau pe romani valahi, vlahi, volohi denumire preluată de slavi de la germani care numeau pe romani Welschen.21 Anterior, înaintea slavilor, și neamurile germanice din Dacia și Moesia-goți, taifali, gepizi-au fost strângători ai dijmelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locuiau în nordul și sudul Dunării, ei au fost supuși de romani și latinizați, iar la începutul evului mediu (secolele VI-VII), slavii au cucerit ambele maluri ale fluviului și au reușit să desprindă romanitatea orientală de restul ei, iar latinii de răsărit, detașați de masa romanității, au asimilat pe slavi și s-au închegat într-un popor nou, românii. Spațiul de naștere (formare) al unui popor nu este un cuib restrâns, ci o regiune întinsă. În sud-estul Europei, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și creștin al Apusului. În noile condiții, Ioniță a știut să se folosească de nemulțumirea și acțiunile populației din Bizanț împotriva latinilor, pentru a întări cât mai mult autoritatea țaratului de la Târnovo în sudul Dunării. El a angajat tratative cu latinii pentru recunoașterea suveranității statului Asăneștilor, dar acestea au eșuat, iar pretenția împăratului latin de restituire către statul său a teritoriilor preluate de la Bizanț a dus la conflicte între noul țarat și Imperiul de Constantinopol. În 1205, la Adrianopol, oastea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cucerească Constantinopol și să se proclame împărat, dar au apărut modificări în raportul de forțe politice angajate în lupta pentru moștenirea Constantinopolului și planul său nu s-a împlinit. Astfel, încurajați de succesele Imperiului bizantin de la Niceea în luptele cu latinii, feudalii greci din Tracia s-au manifestat ostili față de Ioniță, ei au încercat să împiedice trecerea Philipopolului în stăpânirea lui și au organizat o revoltă la Târnovo. Intervenția energică și succesele militare ale lui Ioniță în Tracia, obținute cu ajutorul cumanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
latin, Henric de Flandra, fratele lui Balduin, și împăratul bizantin, Theodor Lascaris, i-a permis lui Henric să-și concentreze forțele pentru a împiedica cucerirea Constantinopolului de către Ioniță. În 1207, pe neașteptate, Kaloian, aflat la asediul Thessalonicului în luptă cu latinii, a fost ucis de un cuman din oastea sa, dar el lăsa urmașilor săi un stat puternic, o putere în sudul Dunării, cu un țel politic definit.27 Corespondența diplomatică dintre "imperator"-ul Ioniță și papa Inocențiu III, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-se acțiunea ordinelor misionare ale bisericii, dominicanii (predicatorii) și franciscanii (minoriții). Înfruntarea între cele două lumi, în sud-estul Europei, are loc între statul latin de Constantinopol și blocul vlaho-bulgaro-cuman. Prima luptă s-a dat la Adrianopol, în aprilie 1205, unde latinii sunt înfrânți și împăratul Balduin luat prizonier. Asocierea celor trei forțe, vlahi, bulgari și cumani a dus la dezagregarea Imperiului bizantin, după 1185, iar ulterior a constituit o primejdie pentru cel latin, după 1204. Intervenția masivă și permanentă a cumanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stat al Asăneștilor s-a impus printre marile puteri și a devenit un partener politic pentru lumea apuseană și papalitate. După constituirea Imperiului latin, în 1204, cumanii au fost prezenți constant în oștile țarului de la Târnovo, în luptele victorioase cu latinii. În lupta de la Adrianopol, țarul Ioniță (Kaloian) avea în oastea sa vlahi, bulgari și numeroși cumani încă nebotezați, cf. lui Geoffroi de Villehardouin. După această victorie, Ioniță pune stăpânire pe Tracia, în timp ce cumanii ajung până sub zidurile Constantinopolului; prezența lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cumanii ajung până sub zidurile Constantinopolului; prezența lor pe câmpul de luptă era decisivă, iar fără ei țarul nu întreprindea nimic. Acțiunile militare devastatoare ale vlaho-bulgarilor și cumanilor în Tracia și Macedonia au continuat și în anii următori. În 1207, latinii sunt confruntați cu acțiunea bizantinilor de la Niceea și cea a vlaho-bulgaro-cumanilor, context în care Tracia era din nou devastată, iar cumanii înaintau nestingheriți până la Constantinopol. În aceste împrejurări, aflat la asediul Thesalonicului, în Macedonia, țarul Ioniță (Kaloian) a fost ucis
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împotriva latinilor au continuat.1 În anul următor, urmașul său, Asan Borilă, căsătorit cu văduva cumană a lui Ioniță, pentru perpetuarea alianței vlahi-cumani, și-a făcut apariția în Tracia, dar în iulie 1208, la Philipopol, aliații au fost înfrânți de latinii conduși de împăratul Henri de Valenciennes. Luptele au continuat în același mod până în 1212. Între timp, cumanii devenind tot mai mult o problemă pentru cruciată, împotriva lor se mobilizează latinii și papalitatea. Forțele cruciatei apusene au legat cucerirea Constantinopolului de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în iulie 1208, la Philipopol, aliații au fost înfrânți de latinii conduși de împăratul Henri de Valenciennes. Luptele au continuat în același mod până în 1212. Între timp, cumanii devenind tot mai mult o problemă pentru cruciată, împotriva lor se mobilizează latinii și papalitatea. Forțele cruciatei apusene au legat cucerirea Constantinopolului de eliberarea Ierusalimului și, în aceste condiții, apărarea Imperiului latin devenea vitală pentru viitorul cruciatei. Soluția pentru atenuarea presiunii cumane era apelul la regatul ungar, aliatul potențial împotriva țaratului vlaho-bulgar-aceasta a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înaintat în direcția Vidinului, în sprijinul lui Asan Borilă, convertit la alianța cu puterile catolice. În urma presiunii și schimbării orientării politice, țarul bulgar încheia pacea și alianța cu statul latin. Și urmașul său, Ioan Asan II, va continua alianța cu latinii până la moartea împăratului Robert de Courtenay, în 1228, deoarece țarul bulgar avea ambiția să controleze statul latin. După bătălia de la Klokotnitza (1230), el prelua controlul teritoriilor dintre Dunăre și Marea Egee și-și lua titlul de "țar al bulgarilor și grecilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și îmbrățișări pe care le întorc însutit"24. Aceste obiceiuri îl umpleau de uimire pe călătorul francez al perioadei respective. Chiar și noi putem fi surprinși astăzi, având în vedere că ele sunt contrare unora dintre concepțiile noastre apriorice: noi, latinii, îi percepem adesea pe anglo-saxoni ca fiind pudici, dacă nu chiar pudibonzi. Nu trebuie totuși să ne lăsăm înșelați: dacă anglo-saxonii admiteau flirtul, era tocmai pentru că erau puritani. În Franța și în țările anglo-saxone, scopul ultim al educației era identic
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
înalt preț pe cărțile necredincioșilor, iar nu pe Sfânta Biblie. Nu pot să mărturisesc ce nu e adevărat. Lucrarea lui Dumnezeu nu se adăpostește oare și în paginile lui Lucrețiu 14? Cărțile sunt niște creaturi cu multe vieți, grecii și latinii nu aflaseră de Cristos, în schimb simțiseră duhul lui Dumnezeu în orice arătare a cerului și a pământului. Cum îndrăznești să-l contrazici pe Starețul tău? Voi porunci să fii închis și izolat de toți și n-o să ți se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
erau organizate în unități autonome și nu erau înarmate asemenea soldaților ingenui, născuți din părinți liberi, pentru a-i distinge de non ingenui. Prin lex Iunia Norbana (19 p.Chr.) s-a creat o nouă categorie de liberți echivalați cu latinii din colonii, numiți chiar latini-iuniani; erau superiori în privilegii latinilor din lex Aelia-Sentia (4 p.Chr.), fără a se bucura și de cetățenia romană. Pentru dobândirea cetățeniei era necesară o nouă emancipare în formele ritualului, ori în posedarea elementelor care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sciților și în multe insule pe atunci necunoscute și care nu se puteau încă determina geografic. Afirmația sa este împărtășită și de Hipolit Romanul, entuziasmat că aproape toate popoarele primiseră cuvântul lui Dumnezeu: grecii, barbarii, caldeii, asirienii, egiptenii, celții și latinii, toată Europa, Asia și Africa. La jumătatea secolului II, religia creștină era deja cunoscută și de populațiile cele mai înapoiate, potrivit lui Iustin, care știau să se roage lui Isus Cristos, așa cum se rugau și cele mai civilizate popoare ale Greciei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se explică faptul paradoxal că sunt orbi care „văd” și surzi care „aud”, și invers: sunt persoane cu simțurile intacte, dar care se mențin Într-o stare de ignoranță, din cauza blazării sau a dezinteresului manifestat față de sine și față de lume.) Latinii legau specificul psihologic al omului de „curiozitate”: Homo sum, nihil humani a me alienum puto - Sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu socotesc străin de mine. Decât un car de minte, mai bine un dram de noroc. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai 1990), p. 1, 4 CARPATOLATINII Într-un moment când interesul general pentru România cunoștea un dramatic recul, cauzat de superficiala concluzie că aici nu se mai putea întâlni decât dictatură și obediență, lumea savantă înregistra o frumoasă carte despre Latinii din Carpați, una ce-și propunea să prezinte din nou chestiunea continuității românești la nord de Dunăre 1. Chestiune "homerică", pe seama căreia au curs râuri de cerneală, fără să i se poată întrezări punctul final. Orice nouă abordare implică pe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pas teritoriul pierdut și reconstituind, după șaisprezece secole de lupte, o Italie nouă, Țara Românească, a cărei înălțare în rândul popoarelor libere o salută toate popoarele latine." E greu de spus câtă solidaritate de gintă exista atunci. Fapt este că latinii carpato-dunăreni și-au pus toate speranțele într-un occident romanic, față de care îți defineau propria identitate, vocația culturală, programul de modernizare. De acolo au împrumutat și modelul social-politic, pus la lucru încă înainte de Unirea Principatelor și criticat insistent de junimiști
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cel mai frecvent, la „Adevărul literar și artistic”, unde debutează în 1929, la ,,Ramuri” și ,,Viața românească”. Primul compartiment al operei lui M. este reprezentat de piesele de teatru: dramele Tudor Ardeleanu (1926), O legendă (1927), făcând parte din ciclul Latinii la Dunăre, comediile Domnul Decan (1939), Egoistul (1939), un ,,pretext dramatic pentru meditațiune” intitulat Piele de cerb (1937) și tragedia Oglinda fermecată sau Divina recreațiune (1944). Cea mai importantă piesă este Tudor Ardeleanu, singura, de altfel, care se pare că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]