340 matches
-
în bară original... Și atunci încremenesc. Mă trece o transpirație rece. Memoriul. N-am văzut niciodată acel memo pe biroul meu decât când a fost prea târziu. Știu că nu l-am văzut. Și dacă... O, Doamne. Mă prăbușesc pe lavița de lângă fereastră, cu picioarele ca de gumilastic. Și dacă acel memo mi-a fost pus de cineva pe birou ? Dacă mi-a fost strecurat sub un maldăr de hârtii după expirarea termenului limită ? Inima începe să-mi bubuie tare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
profesăr vo țarancâ, de, doarâ îi om cu carti! - se grăbi să dreagă busuiocul țața Maranda. Apâi sâ mă iartaț di am greșât ... - Lasă doamnă Maranda că doar ne cunoaștem de atâta vreme! - am liniștit-o eu, ridicându-mă de pe lavița pe care stăteam și făcând un semn discret și soției. - Da' nu mai stați? Că iote-acu mă duc să cotonogesc o găină și pregătim o fripturică ... - Doamnă Maria, nu vă refuzăm, dar o lăsăm pe mai încolo, că aș vrea
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
care au bani n-au decât să dea, cei care n-au, să fie tratați și ei la fel de creștinește, din mila Domnului. După moda noilor preoți prăsiți cu miile în perioada postdecembristă, dacă nu plătiți, veți sta cu mortul pe laviță până plătiți sau învățați naibii singuri să cântați Doamne miluiește și Veșnica pomenire. Se șoptește pe la colțuri că se vor pune noi taxe bisericești pentru strângerea de fonduri (dintre care, fie vorba între noi, majoritatea se vor duce spre bunăstarea
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
singur, într-o odaie întunecoasă din spate. Intraseră în casă fără nici o problemă, ușa fiind întredeschisă. Ileana părea să cunoască locul pentru că îl condusese printr-o tindă îngustă până în încăperea în care se afla bătrânul. Acesta stătea așezat pe o laviță de lemn acoperită cu blănuri de oaie argăsite. Ținea pe brațe o cutie de carton plină cu poze vechi. Abia ridică ochii când cei doi își făcură apariția acolo. Cu un semn scurt din mână le arătă să se i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zi în urmă. Stai și tu pe aproape! cedă Calistrat. Negreșit va fi nevoie și de ajutorul tău. Bătrânul își îndreptă spinarea și se apropie cu pași mari de ușă. Luă de acolo toiagul și reveni la locul lui pe laviță lângă polițist. Aceeași lumină ciudată sclipea și în ochii bătrânului, dar se stinse imediat ce se așeză. Încet, Toma își revenea din nou în apele lui. Își amintea vag de conversația purtată de cei doi însă în continuare o considera lipsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Dar mai ales cum de nu te ia și pe tine? Cum faci de pe tine te iartă? Tu nu ești tot om? Ori poate că nu-i place gustul ciolanelor bătrâne? Ochii lui Calistrat aruncau acum fulgere. Se ridicase de pe laviță și ridicase toiagul amenințător spre polițist. Părea dintr-o dată mult mai înalt decât înainte și avea o privire sălbatecă. Ileana interveni imediat și calmă tensiunea dintre cei doi: Lasă-l, ți-am spus că de acum mă ocup eu! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cele trei trepte ale cerdacului. No, intră! îl invită bătrânul, dându-se de o parte din ușă și ignorând mâna întinsă de inspector. Îl conduse prin tinda întunecoasă până în încăperea unde fuseseră cu o zi în urmă. Aici, îi arătă lavița de lângă perete, făcân du-i semn să ia loc. Fără să mai aștepte, Calistrat se așeză lângă fereastra micuță, prin care lumina soarelui abia reușea să se strecoa re înăuntru. Ai apucat să te odihnești? întrebă Moș Calistrat. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
țeava sub ureche și i-a împușcat pe amândoi. Au căzut secerați în groapă după care am început să-i acoperim cu pământ, am pus și pietre deasupra, ca să-i ferim de sălbăticiuni. Moșneagul oftă așezându-se mai bine pe laviță. Se vedea că retrăiește momentul acela din tinerețe. Cristi îi respectă tăcerea, așteptând continuarea povestirii. L-am întrebat pe tata din ce pricină îngropase și săcușorii cu aurul neamțului, de ce nu îi luăm cu noi. Mi-a tras o palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la jumătatea cuvântului. Trupul îi era înconjurat de o irizație cafeniu-gălbuie, ca o aură ușoară. Numai în jurul capului, conturul luminos căpăta nuanțe roșietice. Îngrijorat și puțin speriat de ce se întâmplă, Toma se aplecă și lăsă toiagul din mână rezemat de lavița pe care stătuse la început. Totul redeveni normal, semiîntunericul domnea iarăși în încăpere, iar Calistrat își lăsă mâinile să cadă pe lângă corp. În podul palmelor, inspectorul încă mai avea furnicăturile acelea ușoare. Ei, cum e, simți ceva? îl întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tu ce ai făcut până acum? Calistrat se duse până la ușă unde rezemă încet toiagul de perete. Reveni apoi lângă inspector, așezându-se pe locul lui de lângă geam. Privea înainte fără nici o țintă, bătând darabana cu vârful degetelor pe marginea laviței. Eu am avut noroc, băiete, rosti el într-un târziu, tata deja închisese bestia în bârlog când m-a dus pe mine acolo, la mina părăsită. Tot ce mi-a spus și mi-a arătat după aceea a fost lesne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se ocupă ele, dar încearcă, tu ești mai apropiat de ea decât mine. Să știi că așa am să fac! spuse Cristian ridicându-se în picioare. Foarte bine, numai nu uita că noaptea e aproape! se ridică și Calistrat de pe laviță. Dacă vrei să accepți un sfat de la mine, îl bătu amical pe spinare bătrânul, în timp ce îl petrecea spre ieșire, du-te și te odihnește, încearcă să mai furi câteva ore de somn! Ne vedem tot așa ca și ieri seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu bestia. Se despărțiră fără prea multe cuvinte. Își luară un rămas bun destul de rece, după care inspectorul și Ileana plecară spre casă. Rămas singur, Moș Calistrat nu se mai obosi să facă ordine ci se întinse așa îmbrăcat pe lavița unde stătuse Cristian, cu ochii ațintiți în tavan. Când auzi pași pe culoar, abia ridică capul privind spre intrare. No, te-ai răzgândit? întrebă el văzându-l pe Cristian în pragul ușii. Nu, sigur că nu! adăugă el văzând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Chiar dacă se aflau într-o zonă cu multe exploatări miniere, îi venea destul de greu să creadă că oricine putea face rost de dinamită fără nici cea mai mică problemă. No, hai! Să nu mai pierdem timpul, se ridică Calistrat de pe laviță, mă duc să mă apuc de treabă. Așa, numai pentru a-mi satisface curiozitatea, de unde ai de gând să iei dinamita? îl întrebă Cristian. Doar nu crezi că am de gând s-o fur?! Vreau s-o cumpăr! Calistrat se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe aici, pe undeva. Neapărat trebuie să găsim toiagul, adăugase Cristian, plimbându-se de-a lungul pereților. Fără el suntem dezarmați în fața bestiei. Privea atent peste tot, pe după dulapuri și sub masa de sub fereastră. Se aplecase apoi să caute sub laviță dar nu era nici acolo. În mod normal, atunci când bătrânul era acasă, toiagul stătea lângă ușă, rezemat de perete. Din moment ce Calistrat fusese găsit în spatele casei, toiagul ar fi trebui să fie la locul lui, însă acesta lipsea. Fără discuție că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu se înșelase. Avusese însă dreptate, persoanele dispărute fuseseră ucise de duhul eliberat din adâncurile pământului. Mai căutăm? întrebă Ileana. După ce răscoliseră fără succes curtea și grădina casei lui Moș Calistrat, acum intraseră din nou înăuntru. Ileana se așezase pe laviță și își privea întrebător bărbatul. Cristian, oprit cu mâinile în șolduri în mijlocul încăperii, ridică tăcut din umeri. Încerca să hotărască ce au de făcut mai departe însă nu mai știa încotro să o ia. Plecase plin de speranță de acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vorbim cu el! În definitiv, nu avem nimic de pierdut. Ne aflăm într-un impas și orice informație în plus este binevenită. O luase de mână trăgând-o spre ieșire. Stai! îl opri ea. Se apropiase cu pași mari de lavița de lângă masă și smulse cuvertura care o acoperea. O luă de acolo și o aruncă pe podea, întinzând-o în fața dulapului de lângă perete. Se ridică pe vârfuri, încercând să ajungă la sfeșnicele de deasupra. Nu reușesc, se întorsese ea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ei și ale bărbatului, hainele cele noi ale copiilor. Apoi, trecu la icoanele așezate spre răsărit, merse la vatra focului, traversă tinda, rece, cu miros de pere, mentă și cimbru, și începu a uda, bolborosind rugăciuni învățate de la bunica Nastasia, lavița, șervetele, chiupul de umplut borș, împinse motanul spre cuptor și se repezi, afară, în bătaia vântului, spre a alunga duhurile rele de la țarcul oilor și din grajdul, care adăpostea pe Dumana, o junică de trei ani, și pe Murgu, calul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
apa răcoroasă, al cărei izvor venea tocmai din Poiana Căldărușei, ajunse la răscrucea drumurilor spre târgul Hîrlăului și spre vechea Cetate de Scaun a Sucevei, oprindu-se, nehotărât, la poarta cârciumei. Fratele nu era acasă, așa că se așeză, abătut, pe lavița dinspre fereastra camerei, unde cumnată sa, Ileana, fierbea grâu pentro o colivă, menită să ierte păcatele numeroaselor odrasle luate de Domnul în împărăția lui. Te văd c-am abătut, cumnate!? rosti, întrebător, Ileana, continuând să mestece grâul din ceaunul mare
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
un coniac bun de la moldoveni. În după-amiaza aceea găsise ocazia, umflat bine de aluat, să mă trateze și cu licoarea. Scoate din dulapul de muzeu, cățărat sus la cucurigu (la statura lui, Țârțâc trebuie să se urce în picioare pe laviță ca să ajungă la ea), sticla prețioasă și toarnă ceremonios, de sus, în pahare de plastic, admirând aurul vechi. Haideți, domn’ Tudor, să vedeți ce beau moldovenii, coniac de treizeci de ani (furat din beciurile de la Cricova, de unde știam că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mult puteam să plec, da' n-am vrut, cuscre!... De ce să dau bani și pe ce apă nu curge?... Și pe-urmă, nu e Bucureștiul la doi pași de noi? Părând că-și isprăvise pledoaria, Grigore Gospodin se săltă de pe laviță și dădu să o ia din loc, dar se răzgândi și se așeză înapoi. Eu mă gândeam, cuscre, la o treabă mai bună, grăi el cu o voce mieroasă. Uite, dacă vrei, eu pot să vorbesc cu Măndica mea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
matale aici, că loc ar fi!... Ce zici, n-ar fi bine?... Ar avea cine să-ți țină casa și gospodăria, că e păcat să se dărăpăneze... Nu e bine cum spun eu, cuscre?... sfârși omul și rămase nemișcat pe laviță, roșu la față și nerăbdător să audă răspunsul. Stelian se ridică încet de la masă și ieși afară din chioșc, privindu-și ceasul de buzunar cu un aer preocupat. Țăranul se văzu silit să se ridice și el de la masa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vă spun eu, dacă nu știți, domnu Stelică! A murit Stalin!... A crăpat!... S-a dus dracului de suflet!... Ia uitați-vă-n ziar!... La auzul unei vești atât de senzaționale Stelian rămase fără grai. Apoi vru să ia de pe laviță "Scânteia", dar poștașul, mai iute de mână, scoase alt exemplar din tolba lui și i-l despături sub nas, bătând cu palma hârtia cu miros de cerneală proaspătă de tipar. Pe prima pagină a "Scânteii" sărea în ochi poza mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vecini, cu meri domnești. Prin geamul colbuit de anotimpuri, Zăresc năframa mamei și-un ștergar Și-n cui, mai ruginește bătrânul felinar, Ce sta de veghe noaptea-n alte timpuri. Icoana cu Iisus, aproape că-i desprinsă De pe peretele cu laviță și masă; Mai binecuvîntează liniștea din casă, Dar candela nu-i mai demult aprinsă... îngenunchez precum la Liturghie Și spun o rugăciune pentru ei, Mama și tata dragi părinții mei Și pentru timpurile din copilarie Frunză învelișul pentru tine Gândul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ele, ba chiar una mai îndrăzneață, pistruiată, strigă în urma lor „Găliganii!”, atrăgându-și însă o palmă zdravănă după ceafă din partea unui mediocru morocănos, îndesat, probabil soțul sau vreun responsabil. În hangarul uriaș, comandantul Aciobăniței văzu în treacăt numeroase mese și lavițe din scânduri acoperite cu hârtie albă, curată, farfurii și tacâmuri de aluminiu și gândul îi fugi înduioșat spre nunta lui întâmplată cu-atâta timp în urmă într-un sat din Teleorman, tot într-un cadru asemănător, pe vremea când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
l-a rugat pe un ton sever să-i taie mai multe lemne, să le aranjeze În săliță și să ducă și În casă, acolo unde soba de teracotă ardea duduind. Apoi i-a indicat să se așeze pe o laviță improvizată În săliță, i-a aprins o lampă mică și Întinzându-i câteva ziare și o revistă, i-a spus: Stai și citește aici! Să ai grijă de foc! Da, doamna profesoară! Pentru a respecta Întocmai ordinele lui Victor și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]