574 matches
-
era vremea de sporovăit. În scurt timp, Măriuca se împrieteni cu toate fetele din cameră: Cu Viorica cea cu glas frumos, cu Aurelia cea ambițioasă, cu Stela, colega ei de bancă, cu Leana, cu Lili, cu Virginica. Vorbeau vrute și nevrute, iar Leana era bufonul lor, rol acceptat de bunăvoie, simțind ea că era șansa ei la simpatia celorlalte: -Leana, cum face Bulbuca? (asta era porecla unei profesoare de geografie cam doctă și înțepată, altfel foarte deșteaptă). Și se plimba Leana, cu ochelari
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
vrute și nevrute, iar Leana era bufonul lor, rol acceptat de bunăvoie, simțind ea că era șansa ei la simpatia celorlalte: -Leana, cum face Bulbuca? (asta era porecla unei profesoare de geografie cam doctă și înțepată, altfel foarte deșteaptă). Și se plimba Leana, cu ochelari de împrumut așezați confortabil în șaua nasului ei impunător, țeapănă de parcă înghițise un băț, cu mâinile la spate, întinzând un deget inchizitorial spre vreuna din ele. Fetele se prăpădeau de râs și când dansa Leana cântându-și singură
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
Și se plimba Leana, cu ochelari de împrumut așezați confortabil în șaua nasului ei impunător, țeapănă de parcă înghițise un băț, cu mâinile la spate, întinzând un deget inchizitorial spre vreuna din ele. Fetele se prăpădeau de râs și când dansa Leana cântându-și singură „Obbladi, obblada”, dând din brațele lungi de parcă voia să-și ia zborul. Avea ceva din Olive a lui Popeye , caraghios și înduioșător totodată. -Fetelor, le anunță domnișoara Geta, intrând într-o zi, pe la sfârșitul lui octombrie, în
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
În decembrie același an își înștiințează, din domiciliul obligatoriu, partenerul invizibil (Stello) că în pușcărie „au fost [...] și clipe frumoase”. Acolo a întâlnit femei simple, de o mare bunătate, solidare, omenoase. Îi este dor de coana Ioana și de baba Leana și de Verona, care plângeau când celelalte deținute cântau O, ce veste minunată. Ca N. Steinhardt, V. descoperă în cele din urmă un sens religios în experiența sa carcerală: Dumnezeu a vrut să-i pună credința la încercare. Trebuie spus
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
aici poetul nu se oprește la declamații vide despre suferința trecută a țărănimii noastre ci ilustrează această suferință prin cei care au suportat-o. Și cititorul nu-l va uita nici «pe Moș Pincu, ce-l Însemnase racu», nici pe Leana, care cu ajutorul babei vrăjitoare din sat «a scăpat și de jât și de viață», nici pe Ion Vlad al lui Badea Todirișcă, nici pe «Maria, mezina lui Ion Haramă - ce și-a scuturat plămânii În năframă», și ceilalți oropsiți de
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
se păstrau obiecte necesare într-o gospodărie țărănească. Ușa casei s-a deschis și în cadrul ei a apărut o femeie de peste cincizeci de ani, care privind spre poartă, după ce îi ceru câinelui să tacă, se adresă bătrânei: - Ce urli, fă, Leană, că doar nu dau turcii! - Ieși, fă, la poartă, că-ți veniră neamurile! Femeia se încălță pe piciorul gol cu niște papuci din cauciuc aflați în dreptul ușii și veni la poartă. Îi trase un picior și o înjurătură câinelui pentru
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
repere de conștiință. Volumul este plăcut, antrenant la citit tocmai pentru că prezintă fapte autentice, renunțând la încărcarea acțiunii cu artificii și rafinamente narative formale. În «Frosa», autorul performează chiar, ilustrând cu multă dibăcie particularitățile semantice ale zonei: ”- Ce urli, fă, Leană, că doar nu dau turcii!/ - Ieși, fă, la poartă, că-ți veniră neamurile!”, dar și atmosfera spațiului geografic al Olteniei din care provine autorul, sesizându-se la acesta o intenție de a zugrăvi imaginea monografică a societății românești din zona
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
militar de campanie au de gând să-și dea foc în fața Parlamentului (!?!). Deci 16 ofițeri cu îndelungat antrenament de luptă, capabili de a folosi arme sofisticate, îmbrăcați în uniforma sfântă a armatei române, au hotărât să se comporte precum țața Leana croitoreasa când află că o înșeală bărbatul cu spălătoreasa de la parter. Bine a mai ajuns armata asta! În alte părți ale lumii, 16 militari cu o asemenea înaltă calificare militară ar face un nucleu înarmat imbatabil care cu prima ocazie
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
era atâta platitudine pașnică, civilizată și curățică, încât mă simțeam la Mall. Da’ cât poți sta în Mall-uri? Asta e ce le place lor, le reflectă deplin viața. La noi e mai popular Garcea și serialul acela stupid cu Leana cea curvă și bețivă. Poate la fel, fiindcă ne reflectă viața celor mai mulți dintre noi. E mai colorat, e foarte vulgar, e de prost gust, dar mai viu și, desigur, mult mai barbar. Îmi vine o idee foarte ciudată în minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și bețivă. Poate la fel, fiindcă ne reflectă viața celor mai mulți dintre noi. E mai colorat, e foarte vulgar, e de prost gust, dar mai viu și, desigur, mult mai barbar. Îmi vine o idee foarte ciudată în minte, apropo de Leana. Feministele au discutat mereu problema nevestelor și a prostituatelor, nu pe a amantelor și mai ales pe a curvelor. Fiindcă bărbații ăia mari consumatori de „obiecte sexuale” (haida de!) preferă să le consume pe gratis. Nu se înghesuie să plătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
e drag eu nu lapăd. Tu mă vinzi, Rarucă, și eu pe tine am să te omor. Nu te vând, Sandule, și n-ai să mă omori. Nu te lasă Precista. Poate nu mă vinzi tu, ci poate mă vinde Leana, muierea lui Tistu, că Tistu o lovește când se îmbată. Dar eu nu te-am lovit. Nu, Sandule; și ți-am fost cu credință. —Ba eu înțeleg că una din două mă vinde; că eu cunosc copoiul care mă urmărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
piper, dafin, usturoi, boabe de muștar, semințe de mărar și frunze de vișin, femeia uitase - sau Îi fusese prea lene să sape după ea În fundul grădinii - să pună În borcanul cu castraveți neprețuita și indispensabila rădăcină de hrean; doamna țața Leana susține că, atunci când s-a dus să azvârle gunoiul În Întunecata Vale a Puțului, a zărit pentru câteva clipe un segment din trupul giganticului șarpe cu care babele satului Îi sperie pe copii ca să stea cuminți; un moșneag cu mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un „fleac” de șapte milioane de dolari. Cam așa stă presa noastră cea liberă, pe ici, pe colo, mai ales în punctele esențiale. Dar cică trebuie s-o prețuim, fiindcă este o presă liberă. Ei, sanchi! S-o creadă țața Leana, zarzavagioaica din piața veche și nea Grigore cheferistul pensionar. Hai să tragem linie și să vedem ce-am avut și cu ce am rămas acum, cu douăzeci de ani mai târziu după ce niște adevărați ghinioniști au murit, ca să fim noi
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
că a venit Piratu’, e-adevărat? întreabă nea Fane, mai uscat ca niciodată, plin de riduri, de pete soioase pe cămașă și pantaloni. Imediat își aprinde o mahorcă, fără să mai ceară voie. Cât ai zice pește, pică și țața Leana, cu izmenele lui răposatu’ bărbatu-său legate în chip de turban pe creștet. Picară și tanti Jenica și tanti Cocuța, care era cam cherchelită și cât p-aici să mi se așeze în poală. Curând se întoarse și mătușă-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
deghizeze la parăzile proletare de 1 Mai și 23 august, Sabina avea efectul unui marțian venit să-i sfideze pe bieții pământeni, îmbrăcați toți în negru și gri. Curiozitatea îi dădu afară din case pe vecini. Nea Fane și țața Leana, care, de la plecarea Piratului, nu mai scoseseră nasul din bârlog, se băgau tot mai tare în seamă. O pândeau pe Sabina, intrau în vorbă cu ea: - Ce frumos îmbrăcată ești azi! Te duci la o petrecere? - Desigur, sunt invitată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
piețe, spionez și cercetez prețurile, le trec în caiet în mod discret, mărșăluiesc spre casă ținând caietul în mica mea geantă diplomat. Mami, să nu se plictisească stând doar la televizor sau în bucătărie, face schimb de vizite cu coana Leana de la parter, cu coana Mărioara de la doi, stau la un pahar de vorbă, beau câte o ceșcuță de cafea, care le mai subțiază sângele, pentru că folosesc îndulcitor de teamă să nu facă diabet, evită sandvișurile cu grăsime să nu le
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
continuă Hrisanti, s-o fi văzut prin 1920-22, când cânta la "Floarea-soarelui"! Nu, n-ai de unde s-o știi. Era o circiumă măruntă, tăinuită, pe strada Popa Soare, dar avea și grădină, și în fiecare vară venea să cânte acolo Leana. Așa-i spuneam, și așa îi plăcea și ei să-și spună: Leana. Dar nu uita niciodată să adauge: Nu mă cheamă așa. Pentru păcatele mele am ajuns să cânt prin cârciumi, și oamenii îmi spun Leana. Dar eu n-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
n-ai de unde s-o știi. Era o circiumă măruntă, tăinuită, pe strada Popa Soare, dar avea și grădină, și în fiecare vară venea să cânte acolo Leana. Așa-i spuneam, și așa îi plăcea și ei să-și spună: Leana. Dar nu uita niciodată să adauge: Nu mă cheamă așa. Pentru păcatele mele am ajuns să cânt prin cârciumi, și oamenii îmi spun Leana. Dar eu n-am fost făcută pentru asta." Și poate, uneori, îți lua paharul, îl ducea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să cânte acolo Leana. Așa-i spuneam, și așa îi plăcea și ei să-și spună: Leana. Dar nu uita niciodată să adauge: Nu mă cheamă așa. Pentru păcatele mele am ajuns să cânt prin cârciumi, și oamenii îmi spun Leana. Dar eu n-am fost făcută pentru asta." Și poate, uneori, îți lua paharul, îl ducea la buze, și uneori sorbea din el. Zic poate, pentru că nu făcea asta decât arareori, și numai dacă îi plăcea de tine, dacă te
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ești frumos sau melancolic și visător. Doar ce-și atingea buzele de pahar, dar nu era unul de la masa ei și de la mesele vecine să n-o urmărească avid, sorbind-o din ochi, pentru că, cum să-ți spun? când atigea Leana paharul, toată fața i se lumina de un zâmbet nemaivăzut și neînchipuit. Nu putea fi comparat cu nimic, nu semăna cu nimic - nici cu zâmbetul celor mai frumoase femei, nici cu al copiilor și nici cu zâmbetul îngerilor. Da. Nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu nimic zâmbetul ei când își apropia paharul de buze, cu ochii în ochii băiatului. Și zic în-tr-adins "băiatului", pentru că nu cred că am văzut-o vreodată luând paharul vreunui tânăr trecut de douăzeci de ani. Pe-atunci, prin 1920-22, Leana părea că are vreo douăzeci și cinci de ani, poate, chiar, un an, doi mai mult. - Cam tot atât pare să aibă și astă-seară, îl întrerupse Cladova. - Da, nu prea s-a schimbat. Dar, în fond, zece ani, la vârsta asta, mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
asta, mai ales la o femeie ca ea, nu prea contează... În orice caz, reluă, după ce umplu paharele, cine n-a văzut-o atunci, n-a văzut-o. Nu i-a văzut adevăratul ei zâmbet, vreau să spun. Căci, altminteri, Leana zâmbește întruna, și zâmbește în atâtea feluri - când tace, când te privește în ochi și te ascultă, chiar când cântă cântecele ei cele mai triste... Dar începusem să-ți vorbesc de "Floarea-soarelui" pentru că, pe atunci, Leana cânta acompaniindu-se cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să spun. Căci, altminteri, Leana zâmbește întruna, și zâmbește în atâtea feluri - când tace, când te privește în ochi și te ascultă, chiar când cântă cântecele ei cele mai triste... Dar începusem să-ți vorbesc de "Floarea-soarelui" pentru că, pe atunci, Leana cânta acompaniindu-se cu vioara. Da, cu o vioară, pe care o sprijinea într-un chip ciudat, așa cum n-am văzut pe nimeni altcineva, o sprijinea când de sân, când de coapsă, când parcă ar fi ținut-o în aer
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Păcat, vorbi absent Cladova fără să-l privească. Păcat că a renunțat la vioară. Mi-ar fi plăcut s-o văd și eu... - Dar mai era și altceva. Era farmecul ei, melancolia aceea atât de discretă, aproape neînțeleasă. Te întrebai: Leana asta, de unde o fi venit, din ce mediu? Nimeni nu știa unde locuiește, și nici dacă are sau nu familie: nu știa de ce dispărea așa, pe neașteptate, și nu mai da pe la " Floarea-soarelui" cu săptămânile și nici de ce se întorcea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
numai că nu știe. De câte ori îl întrebau unii și alții, repeta aceeași poveste: că s-a pomenit într-o bună zi cu ea, când el, Enache, tocmai se pregătea să așeze mesele în grădină, căci seara se vestea caldă, și Leana l-a rugat să-i dea voie să cînte,adîugînd repede că nu cere nici un ban și că nu va trece cu cheta pe la mese. "Am cu ce trăi, i-a spus. Dar dacă o să vă placă, să mă lăsați
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]