1,613 matches
-
Ciochină și Ioan Chirilă, s-a angajat la unitatea militară auxiliară de pe lângă trupele franceze de ocupație din Germania de Vest. Împreună cu patru prieteni, Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină, Beldeanu a organizat în 1955 atacarea și ocuparea legației Republicii Populare Române (14 - 16 februarie) din Berna. În timpul acțiunii a fost grav rănit șoferul ambasadei, care avea să moară mai târziu la spital. Cei cinci au cerut eliberarea unor deținuți politici (generalul Aurel Aldea, episcopul unit Ioan Suciu, fostul
Oliviu Beldeanu () [Corola-website/Science/306121_a_307450]
-
politici (generalul Aurel Aldea, episcopul unit Ioan Suciu, fostul redactor al ziarului țărănist, Anton I. Mureșanu, liderii țărăniști Ilie Lazăr și Dinu Brătianu). După 40 de ore, „grupul Beldeanu” s-a predat, oferind poliției elvețiene o serie de documente ale legației, care se pare că puneau autoritățile comuniste din România într-o situație delicată. Oliviu Beldeanu a fost arestat, judecat și condamnat de autoritățile elvețiene la 4 ani de închisoare. Avea să fie eliberat înainte de termen, pe 15 octombrie 1957. Autoritățile
Oliviu Beldeanu () [Corola-website/Science/306121_a_307450]
-
din 28 septembrie 1958 privind organizarea și executarea răpirii lui Beldeanu se spunea: „Organele Direcției I din MAI au fost sesizate, din mai multe țări și pe mai multe linii, că teroristul Beldanu Oliviu pregătește noi acțiuni teroriste împotriva unor legații ale Republicii Populare România și diplomați români aflați în țările capitaliste”. În viziunea autorităților române, strădaniile lui Beldeanu pentru găsirea vinovaților pentru răpirea de către agenții Securității a doi anticomuniști (Aurel Decei și Traian Puiu) erau „acțiuni teroriste”. Beldeanu a fost
Oliviu Beldeanu () [Corola-website/Science/306121_a_307450]
-
psihologia socială" (1966, în colab). La sfârșitul războiului a sprijinit, implicindu-se activ în politică, instaurarea comunismului în România. După abdicarea regelui Mihai I și proclamarea, în decembrie 1947, a Republicii Populare Române, Mihai Ralea a fost numit ministru plenipotențiar la "Legația Română din Washington," Statele Unite ale Americii. Ulterior, a fost reprezentant al României la UNESCO. Spirit umanist, cu preocupări multiple, în domenii foarte diferite, așa cum ar fi: filosofia (îndeosebi antropologia, teoria valorilor și a culturii), psihologia, estetica și istoria literaturii universale
Mihai Ralea () [Corola-website/Science/298898_a_300227]
-
(n. 6 aprilie 1893, Grainau - d. 1 ianuarie 1959, Bad Tölz) a fost un general german de aviație (Luftwaffe), comandantul forțelor militare germane din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost atașat militar al Luftwaffe la Legația din București (Șeful misiunii militare germane pentru arma aerului în România) (1 iunie 1938 - 27 august 1944), iar între 15 februarie 1942 și 27 august 1944 a fost și Comandant General al Luftwaffe în România. În urma raidului american asupra rafinăriilor
Alfred Gerstenberg () [Corola-website/Science/311924_a_313253]
-
Parisului în mâinile Germaniei Naziste cu o zi în urmă, blocada militară sovietică împotriva Estoniei a intra în vigoare, două bombardiere sovietice au doborât avionul finlandez de pasageri „Kaleva” care zbura de la Tallinn la Helsinki, transportând trei valize diplomatice de la Legațiile S.U.A. din Tallinn, Riga and Helsinki. La 16 iunie 1940, Uniunea Sovietică a invadat Estonia. Armata Roșie a ieșit din bazele sale militare din Estonia în ziua de 17 iunie. A doua zi, în țară au mai pătruns circa 90
Estonia () [Corola-website/Science/296908_a_298237]
-
care a renunțat la perspectiva acestui post, ca și cea a oricărei colaborări cu SSI. La 30 martie 1941, sosește în țară Gustav Richter, Hauptsturmführer SS, fiind numit - cu aprobarea prealabilă a Ministerului de Externe - "consilier pentru chestiunea evreiască pe lângă Legația germană din București" (Berater für die Judenfragen bei der Deutschen Gesandtschaft Bukarest). Va deține această funcție până la 23 august 1944, când va fi predat autorităților sovietice de ocupație, în paralel cu cea de atașat de poliție SS, post pe care
Radu Lecca () [Corola-website/Science/315902_a_317231]
-
-și facă autocritica și să declare în public că se recunoștea vinovat de toate acuzațiile, ceea ce el a refuzat. Atacurile de la Academie asupra lui Blatt au atras la vremea respectivă atenția lui Roland Barthes care servea de atașat cultural al legației Franței la Bucuresti, în raportul său de opt pagini din 21 iulie 1949 despre „politizarea științei în România”. Din acele zile, Blatt și familia lui s-au aflat în permanentă urmărire din partea Securității. În anii 1953-1954 Blatt a fost dat
Nicolae Blatt () [Corola-website/Science/333860_a_335189]
-
fii să revină în Ungaria. Richárd reușește să ajungă în țară, împreună cu regimentul de husari pe care-l conducea, după traversarea istovitoare a mai multor obstacole (Dunărea, Morava și sectorul vestic al Munților Carpați). Jenő abandonează postul de secretar de legație la Sankt Petersburg (în care urma a fi numit) și logodna plănuită cu Alfonsine Plankenhorst și părăsește Viena, împreună cu mama sa. El este trimis de mama sa la castelul de vară de pe insula dintre Crișuri, pentru a avea grijă de
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
turci. O importantă problemă politică făcea ca principiile religioase ale cruciadei să fie uitate, aplicarea lor fiind amânată pe viitor, când condițiile aveau să o permită. Așșa se face că la curtea sultanului de Iconium, în toamna anului 1189, popseau legații împăratului german, solie bine primită de Kîlîdj Arslan, căruia ofensiva lui Saladin îi ăricinuia o atare neliniște, încât își propunea pentru moment și el să întrerupă djihadul, căutând alianța unui dușman al lui Saladin, indiferent de religia lui. Între timp
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
și a ultimatumului dat de Andrei Vâșinki, regele Mihai a fost nevoit să accepte demisia lui Rădescu, numindu-l în cele din urmă pe Petru Groza prim-ministru. a scăpat de închisoare numai datorită faptului că s-a refugiat în legația Marii Britanii din București, reușind la 15 iunie 1946 să părăsească țara clandestin. În străinătate a condus Comitetul Național Român, o organizație menită să reprezinte interesele poporului român în lumea liberă. A murit în străinătate, fiind reînhumat în țară cu onoruri
Nicolae Rădescu () [Corola-website/Science/297344_a_298673]
-
fel de vizite; comisarul Block a fost însărcinat cu îndeplinirea ordinului și aducerea lui la cunoștința generalului. Datorită intervenției lui Constantin Vișoianu, generalului Nicolae Rădescu i s-a oferit protecția englezilor, astfel că fostul prim-ministru s-a refugiat la Legația Marii Britanii din București, cu puțin timp înainte ca agenții poliției să ajungă la domiciliul său; va rămâne acolo până la jumătatea lunii aprilie, când autoritățile române s-au angajat să-i ofere protecția și garantarea libertății. Cu toate asigurările autorităților comuniste
Nicolae Rădescu () [Corola-website/Science/297344_a_298673]
-
legături și afinități profunde între popoarele noastre, cu mult înainte ca România să-și dobândească mult dorita independență. Anul 1880 marchează recunoașterea României independente și suverane de către statele pe care le reprezentați și stabilirea de relații diplomatice la nivel de legații conduse de trimiși extraordinari și miniștri plenipotențiari. Dar anul 1880 nu este punctul zero în relațiile dintre popoarele noastre. Nu voi intra în amănunte despre alianțele pentru apărarea creștinătății, în care popoarele noastre au fost împreună, despre voievozi și domni
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
cu mari pauze, între 1952 și 1968, este de certă importanță istorico-literară, deoarece ne dezvăluie mai multe informații despre relația foștilor avangardiști, acum aflați în exil în Franța, și regimul „democratpopular” din România. Ca și Tristan Tzara, Colomba frecventează mediul Legației române de la Paris și revine în țară, în vizită, în mai 1958, invitată, cum spune ea însăși, „par les Relations Culturelles” (probabil, Secția de Relații Internaționale a PMR). Împrejurarea nu ne îndeamnă să avansăm ipoteze despre convingerile politice pe care
În actualitate, avangarda interbelică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4169_a_5494]
-
în termenii cei mai calzi. La Freiburg mi-am reamintit împreună cu Profesorul Heidegger de diferiți colegi ai mei din vremea cînd am studiat acolo." Pe 24 iulie 1944 este revocat de Mihai Antonescu din funcția de secretar de presă la Legația Română din Berlin, prilej cu care notează: "Sper că primul ministru va sfîrși prin a-și da seama că tot ce s-a făcut în Germania temeinic ca propagandă românească se datorește 90% mie și îmi va da în cele
Cărturarul din exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7538_a_8863]
-
Securității, declară: "„Eugen Cristescu, șeful Serviciului Secret, chemat de generalul Sănătescu la Palat, a refuzat să vină. Cum s-a aflat mai târziu, s-a consultat cu generalul Tobescu de la Inspectoratul General al Jandarmeriei și împreună s-au dus la Legația Germaniei, pentru a comunica ceea ce se petrece la Palat.”" Conform altei opinii cei doi fugari au parcurs un lung periplu prin diferite localități ale țării, căutând să stea cât mai mult în umbră până la limpezirea situației politice și militare. La
Eugen Cristescu () [Corola-website/Science/305730_a_307059]
-
Constantino Nigra. În 1899 a participat la Conferință internațională de la Haga privind dezarmarea, în prima parte ca secretar privat a lui Nigra, iar ulterior ca secretar adjunct al delegației italiene participanta la conferință. În iunie 1901 este numit secretar de legație, iar august același an a fost promovat secretar de legație clasa a doua. În 1904 este numit în reprezentanta diplomatică de la Atena, condusă de ambasadorul Ricardo Bollati. În iulie 1905 a fost însărcinat temporar la conducerea consulatului italian din Cretă
Carlo Fasciotti () [Corola-website/Science/335095_a_336424]
-
Haga privind dezarmarea, în prima parte ca secretar privat a lui Nigra, iar ulterior ca secretar adjunct al delegației italiene participanta la conferință. În iunie 1901 este numit secretar de legație, iar august același an a fost promovat secretar de legație clasa a doua. În 1904 este numit în reprezentanta diplomatică de la Atena, condusă de ambasadorul Ricardo Bollati. În iulie 1905 a fost însărcinat temporar la conducerea consulatului italian din Cretă, în urma apariției unor agitații filo-grecești în insula. Pentru contribuția sa
Carlo Fasciotti () [Corola-website/Science/335095_a_336424]
-
disputele dintre Austria și Italia pot fi soluționate pe cale pașnică și că prima prioritate pentru statul italian era prezervarea păcii, în vederea câștigării timpului necesar pentru creșterea puterii și influenței sale în raport cu celelalte mari puteri. În 1908 este numit secretar de legație clasa întâi, fiind mutat în țară pentru a lucra în Direcția Generală de Afaceri Politice, din Ministerul de Externe. În iunie același an este promovat consilier de legație clasa a doua, iar în 1910 este numit șef de cabinet al
Carlo Fasciotti () [Corola-website/Science/335095_a_336424]
-
influenței sale în raport cu celelalte mari puteri. În 1908 este numit secretar de legație clasa întâi, fiind mutat în țară pentru a lucra în Direcția Generală de Afaceri Politice, din Ministerul de Externe. În iunie același an este promovat consilier de legație clasa a doua, iar în 1910 este numit șef de cabinet al ministrului de externe Antonino di Sân Giuliano. Între 1911-1919 a fost ambasador în România iar între 1919-1922 a fost ambasador în Spania. La 10 noiembrie 1922, în urma marșului
Carlo Fasciotti () [Corola-website/Science/335095_a_336424]
-
peste hotare. După căderea fascismului, Carlo Sforza l-a chemat să facă parte Înaltă Curte de Justiție pentru Judecarea Fascismului. După părăsirea acestei funcții, Fasciotti a revenit la viață privată, dăruindu-se studiilor istorice și afacerilor familiei. Promovat consilier de legație clasa întâi, în 1911 a fost numit acreditat că trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Legația Italiei la București, post în care avea să rămână până în august 1919. După atentatul de la Sarajevo, din 1914, văzând atitudinea indecisa a guvernului italian
Carlo Fasciotti () [Corola-website/Science/335095_a_336424]
-
Justiție pentru Judecarea Fascismului. După părăsirea acestei funcții, Fasciotti a revenit la viață privată, dăruindu-se studiilor istorice și afacerilor familiei. Promovat consilier de legație clasa întâi, în 1911 a fost numit acreditat că trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Legația Italiei la București, post în care avea să rămână până în august 1919. După atentatul de la Sarajevo, din 1914, văzând atitudinea indecisa a guvernului italian față de Austria, a subliniat în rapoartele sale din București, pericolele iminențe care pândeau Italia, în caz
Carlo Fasciotti () [Corola-website/Science/335095_a_336424]
-
să-și apere fruntariile cu arma în mână și să nu cedeze în fața invadatorilor cu nici un chip. După acceptarea retragerii armatei și autorităților române din teritoriile cuprinse în Ultimatum, ministrul român de externe a trimis o notă tuturor ambasadelor și legațiilor străine aflate la Moscova, la 28 iunie 1940, în care explica tragicul deznodământ, explicând că notele ultimative sovietice și răspunsurile guvernelor german, italian și cel al statelor Înțelegerii Balcanice au silit guvernul român, „pentru a evita gravele urmări pe care
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
suportul maselor populare exprimat în voturi. Pe lângă aceasta, uneori se purta de parcă ar fi fost "aerian", adică părea absent și se mai întâmpla uneori să nu recunoască oameni cunoscuți aflați în preajma sa. Iată un episod comico-bizar ilustrând cele afirmate anterior. Legația română din Tel Aviv se aflase la un moment dat, în luna iulie 1967, datorită unei absențe temporare a ministrului Valeriu Georgescu, sub conducerea lui Neagu Ionescu, numit din aceasta pricină chargé d'affaires. Ionescu m-a contactat spunând că
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
încercările mele de a-i propune un alt interlocutor sau măcar de a-l determina să-mi dezvăluie care este obiectul "mesajului important" nu au reușit să-i spulbere încăpățânarea. Neavând încotro și luând în seamă sensibilitatea română dupa ce legația lor a rămas unica misiune diplomatică dintr-o țară comunistă în Israel, am recomandat să i se acorde audiența solicitată. Audiența a avut loc în ziua de 31 iulie 1967. L-am însoțit pe Ionescu la cabinetul ministrului, care ne-
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]