897 matches
-
de libertate, disciplina de partid și practica electoralistă. Acestor adepți ai „sfaturilor” li se adaugă și alte facțiuni, ca aceea a lui Amadeo Bordiga, unul dintre fondatorii PCI*, din care el este exclus definitiv în 1929; dacă rămâne fidel concepției leniniste a partidului, el critică alianțele încheiate în numele antifascismului* și consideră URSS* drept un „stat capitalist”. Stalin* reia criticile la adesea stângismului și se servește de ele în lupta sa pentru putere între 1924 și 1930. El impune o interpretare ortodoxă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu această dată, care marchează debutul puterii personale a lui Stalin, s-au confruntat vreme îndelungată două teze. Pe de o parte, cea a unui Stalin programând cu suprem machiavelism, încă de la sfârșitul anilor 1920 lichidarea celorlalți conducători din perioada leninistă, inclusiv prin punerea la cale a asasinării lui Kirov care, în decembrie 1934, va servi ca detonator al terorii*. Pe de altă parte, teza unui Stalin „dictator slab” oscilând permanent între „durii” și „moderații” din Biroul Politic. în realitate, ne
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
charismatic și menține un regim de înaltă sau de mică intensitate totalitară. Cât despre partidele comuniste din țările democratice, ele sunt acum obligate să aplice normele democratice până și în funcționarea lor internă. GHERILĂ → LUPTĂ ARMATĂ RĂZBOI Comunismul de tip leninist a fost întotdeauna în relații strânse cu războiul, în primul rând pentru că el însuși s-a născut din război, atât din punct de vedere ideologic, cât și politic. Desigur, osatura bolșevismului* a fost în mare parte constituită de Lenin* încă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de „discriminare pozitivă” din ce în ce mai evanescente. Criza finală din 1989-1991 reflectă în mare măsură această dublă insatisfacție, atât a intelectualității tehnice, cât și a muncitorilor, punând în evidență cei doi poli revendicativi, al eficacității și al justiției. INFORMARE/ DEZINFORMARE în universul leninist și stalinist, noțiunile tradiționale de adevăr și de minciună nu există. Enunțarea oricărui adevăr este comandată numai de imperativele ortodoxiei* ideologice și a liniei politice a momentului. în regimurile comuniste, partidul* deține monopolul tuturor mijloacelor de expresie - presă, edituri, radio
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
desemnat ca succesor, să reia proiectul și să-l aducă la incandescența unui totalitarism de mare intensitate. A intrat în tradiție, îndeosebi în analizele comuniste de după destanilizarea* din 1956, dar și în aceea deosebit de perspicace a Hannei Arendt, ca puterea leninistă dintre anii 1917 și 1923 să fie definită ca o ,dictatură revoluționară''. Asta înseamnă a uita că, spre deosebire de experiențele precedente, această dictatură avea la bază o ideologie scientist-mesianică bine structurată și un partid de revoluționari de profesie - elemente fundamentale de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și biroului său permanent al cărui șef este Stalin. Acum regala este aceea a unanimității, definită printr-un oximoron: „centralismul democratic”. După moartea lui Lenin, Stalin publică Principiile leninismului (1924), o teoretizare a bolșevismului dinainte și după 1917. Definirea ortodoxiei* leniniste devine una din mizele luptei pentru putere între succesori. Astfel, în 1925, Zinoviev publică Leninismul, în timp ce Troțki revendică numai pentru sine adevărata filiație. Curând apare expresia „marxism-leninism”, destinată să precizeze interpretarea leninistă a marxismului - transformată de Stalin în ortodoxie - și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a bolșevismului dinainte și după 1917. Definirea ortodoxiei* leniniste devine una din mizele luptei pentru putere între succesori. Astfel, în 1925, Zinoviev publică Leninismul, în timp ce Troțki revendică numai pentru sine adevărata filiație. Curând apare expresia „marxism-leninism”, destinată să precizeze interpretarea leninistă a marxismului - transformată de Stalin în ortodoxie - și să se stigmatizeze ca eretice pe toate celelalte. în 1924, Stalin își impune propria teorie asupra „construcției socialismului într-o singură țară”, care ia act de neizbucnirea revoluției bolșevice în Europa. Odată cu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dar preconizează încă din 1905 organizarea insurecției și a terorii* de masă necesare pentru asigurarea luării puterii - ceea ce-i reușește odată cu Revoluția din Octombrie*. Insurecția, lupta de gherilă și războiul propriu-zis în anii 1920, Internaționala Comunistă* (IC) organizează, după modelul leninist, mai multe insurecții care eșuează: pe 22 septembrie 1922 în Bulgaria, pe 23 octombrie 1923 la Hamburg, pe 1 decembrie 1924 la Tallin, în Estonia, pe 13 noiembrie 1926 în colonia olandeză Batavia, pe 21 martie 1927 la șanhai și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
nedevenind efectivă decât la sfârșitul anilor 1970, care-i vor accentua, de altfel, declinul. Cu excepția Ligii Comuniste Revoluționare (troțkiste) și a grupului anarho-maoist Vive la Rîvolution, grupurile stângiste, ieșite la început întărite de evenimente, rămân și ele prizonierele culturii lor leniniste. Dacă, în mai 1968, mișcarea contestatară din Franța rămâne veselă, în Germania și în Italia ea capătă o formă violentă cu Fracțiunea Armata Roșie* și respectiv cu un „Mai mocnit” apoi cu Brigăzile Roșii: o parte a grupurilor de extremă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
înfruntate de partidele comuniste din regiune. Intrarea în scena diplomatică a URSS în Orientul Mijlociu, cu începere din 1943 nu va favoriza câtuși de puțin dezvoltarea lor. Obiectivul principal al Moscovei este în acel moment să slăbească Marea Britanie și, conform principiului leninist, să „exacerbeze contradicțiile dintre puterile imperialiste”. Neputându-se sprijini pe partide comuniste puternice și înregistrând eșecuri, în 1945-1946, în Iran și în Turcia, URSS are de ales între susținerea a două mișcări de eliberare națională burgheze: ori sionismul, ori naționalismul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Cian Kai-șî din 1949 încoace. Coreea de Nord* are aceeași atitudine în ceea ce privește Coreea de Sud. NEOCOMUNISM Prăbușirea, în 1989-1991, a sistemului comunist mondial dominat de URSS* a permis o nouă emergență a unor curente comuniste reduse la tăcere din 1917 încoace de unica viziune leninistă. Astfel a apărut un „neocomunism”, nouă formă de gândire și de acțiune în scopul apropierii de realitatea „mondializată”. Susținătorii anticapitalismului* au fost nevoiți să opereze o mutație în cadrul propriului discurs, unii dintre ei optând pentru „antiglobalism” sau „altermondialism”. în felul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vede astfel cum îi sunt atribuite virtuoasele prerogative ale proletarului, forță de distrugere și totodată purtător al unei societăți bune. Ideea unei necesare redistribuiri egalitare a bogățiilor mondiale între nord și sud a apropiat - cu excepția celor câțiva susținători ai ortodoxiei* leniniste - sfere de influență care, la prima vedere, erau ireconciliabile - marxiști, neomarxiști, libertari și chiar creștini -, împrăștiați sub diverse stindarde ale multiculturalismului, declinului, tiers-mondialismului, troțkismului, neozapatismului și chiar ale câtorva fracțiuni ale islamismului radical. Identificații marxiști rămași leniniști formează mai ales
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
susținători ai ortodoxiei* leniniste - sfere de influență care, la prima vedere, erau ireconciliabile - marxiști, neomarxiști, libertari și chiar creștini -, împrăștiați sub diverse stindarde ale multiculturalismului, declinului, tiers-mondialismului, troțkismului, neozapatismului și chiar ale câtorva fracțiuni ale islamismului radical. Identificații marxiști rămași leniniști formează mai ales Liga Comunistă Revoluționară, Renovatorii PCF*, Partidul Muncitorilor din Brazilia, englezii din Socialist Workers’ Party sau italienii din Rifondazione Comunista. Aceștia își pun nădejdile în mișcările sociale, la nivel național și mondial, percepute ca expresia aceleiași suferințe, prin
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
polonezi și germani, ea aparține, începând din 1898, social-democrației* germane, unde își manifestă capacitățile de teoreticiană. închisă în 1916 din cauza pozițiilor ei antipatriotice, susține Revoluția din Octombrie, dar îi critică pe bolșevici în mai multe aspecte, mai ales în privința concepției leniniste a partidului și a absenței democrației*. în 1918, scrie în Revoluția rusă: „Fără alegeri generale, fără o libertate a presei și de întrunire nelimitată, fără o luptă de opinii libere, viața se șubrezește în instituțiile publice, iar birocrația* rămâne singurul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lui Stalin, ia, în 1926, locul lui Bordiga în fruntea PCI. Arestat în același an de fasciști, va muri în domiciliu forțat, în 1937; dar, în cursul celor zece ani de recluziune, el reflectă la experiența bolșevică și recuză strategia leninistă, apoi marxist-leninistă de asediere a statului și a societății. Inventează noțiunea de „bloc istoric”, care desemnează raporturile complexe dintre infrastructură și super-structuri și asupra căruia clasa care îl conduse își impune „hegemonia” socială, dar și culturală și ideologică. Deși nu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
după destalinizare*. Cel mai radical caz este acela al khmerilor roșii* și al PC cambodgian ajuns la putere, clandestini în propria lor țară, deoarece nu apar în fața populației decât sub numele de „Angkar” - „Organizația”. Internaționala Comunistă și modelul de organizare leninist După ce a creat în 1919 Internaționala Comunistă* (IC), al cărei rol era reunirea partidelor comuniste din toată lumea, Lenin îi impune modul de organizare prin cea de-a 12-a din cele 21 de condiții de adeziune la IC, edictate în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
generație nu cunoaște decât formarea comunistă asigurată de un sistem parașcolar. școlile de formare create de către partidele comuniste se răspândesc încă din anii 1920 la toate nivelurile - raional, regional, federal, național și... internațional. într-adevăr, în 1926, IC creează școala Leninistă Internațională (șLI), activă până în 1938. După înființarea Kominform*, unii dintre conducătorii naționali își vor desăvârși pregătirea politică în URSS sau în democrațiile populare*. Astfel, șLI formează cadre de renume: Iosip Broz, numit Tito*, pentru Iugoslavia, Władisław Gomułka pentru Polonia, Erich
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
PCUS și de destalinizare* și reabilitarea parțială a victimelor - mai întâi doar membri ai aparatului comunist. Această critică emisă de către secretarul general în funcție împotriva predecesorului său instilează, la comuniști, îndoiala în privința caracterului sacru al partidului. Când Hrușciov opune ortodoxia „leninistă” devierii „staliniste”, Mao revendică ortodoxia „marxist-leninistă” împotriva „revizionismului” sovietic, alimentând astfel schisma dintre URSS și China, dintre pro-sovietism și maoism. P PACIFISM → Luptă pentru pace PACTE GERMANO-SOVIETICE Deși, din 1934, URSS* și Internaționala Comunistă* au promovat un antifascism virulent ale
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
astăzi păreri divergente în privința analizei pactelor. Dacă unii percep aici prudența defensivă a unui Stalin decepționat de slăbiciunea democrațiilor în fața Reichului în timpul acordului de la Munchen, alții văd îndemânarea strategică a unui expert în contradicții inter-imperialiste care nu renunțase la maxima leninistă potrivit căreia drumul Berlinului trece prin Varșovia, iar dezvoltarea Revoluției mondiale, prin avanposturile Armatei Roșii. PARTID/PATID-STAT Dacă unul dintre cele mai celebre texte ale lui Marx* se intitulează Manifestul partidului comunist, autorul acestuia nu folosea cuvântul „partid” decât într-
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
anarhistă*. Inventarea nucleului extremist cu vocație totalitară în 1902, în lucrarea sa Ce-i de făcut?, Lenin* propune o nouă concepție despre partid, care se desparte în trei puncte fundamentale de modelul social-democrat. în primul rând, la nivelul proiectului: partidul leninist se dorește un „detașament de avangardă al clasei muncitoare”, dar nu din pricina eventualului statut muncitoresc al membrilor săi, ci a ideologiei* care îi însuflețește: „teoria revoluționară”, „cunoașterea legilor revoluției”, „conștiința intereselor proletariatului”, definite de către Lenin. în al doilea rând, acest
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
supusă șefului carismatic. în sfârșit, în timp ce social-democrația are un caracter de clasă* - muncitoresc - foarte marcat care corespunde funcției sale tribuniciene - de purtător de cuvânt și apărător al societăților muncitorești și populare, mai ales prin intermediul sufragiului universal și al Parlamentului -, partidul leninist este format din revoluționari de profesie, aleși cu grijă și preocupați doar de subversiunea puterii instituite. Această concepție leninistă a partidului este obiectul unor critici severe în cadrul celei de-a II-a Internaționale, mai ales din partea Rosei Luxemburg care vorbește
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
tribuniciene - de purtător de cuvânt și apărător al societăților muncitorești și populare, mai ales prin intermediul sufragiului universal și al Parlamentului -, partidul leninist este format din revoluționari de profesie, aleși cu grijă și preocupați doar de subversiunea puterii instituite. Această concepție leninistă a partidului este obiectul unor critici severe în cadrul celei de-a II-a Internaționale, mai ales din partea Rosei Luxemburg care vorbește despre „disciplină de cazarmă”; de altfel, în comparație cu puternicele social-democrații, facțiunea bolșevică nu este deocamdată, în 1914, decât un grupuscul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de promovare socială. încă din 1927, 85% din comuniști au sub 40 ani, iar în 1929, aproape 60% sunt de origine muncitorească; dar dacă tinerii staliniști domină la bază, secretarii regiunilor și marilor orașe sunt încă proveniți din vechea gardă leninistă sau din perioada războiului civil*, de unde, pentru Stalin, necesitatea de a-și spori și mai mult efectivele. De la 200000 membri esențialmente urbani - pentru 120 milioane de țărani - în 1928, PCUS va sări la 1300000 membri în 1929 și apoi la
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
noului partid sunt dificili. Aplicarea celor 21 de condiții ale IC și strategia de front* unic pe care o impun conducătorii și emisarii acesteia, pentru a extirpa valorile și practicile socialismului* democratic și pentru a făuri un partid de tip leninist*, provoacă crize după crize și rupturi interne. Violentele campanii împotriva ocupației franceze a Ruhrului în 1923, apoi a războiului din munții Rif în 1924-1925 - unde PCF își inaugurează anticolonialismul* - suscită asentimentul câtorva minorități pacifiste și rebele; în schimb, izolează partidul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
IC selecționează cadre de origine muncitorească - după modelul secretarilor Biroului Politic, Maurice Thorez, Jacques Duclos, Benoît Frachon -, care vor domina partidul mai bine de patruzeci de ani, complăcându-se frecvent în uvrierism. Tinerii conducători sunt instruiți și formați la școala leninistă internațională de la Moscova. Edificarea acestui aparat stalinist, îndeaproape controlat și consiliat de missi dominici ai IC, mai ales Eugen Fried, transformă partidul într-o sectă cu mai puțin de 30000 membri care, în 1932, nu obține decât 8,4% din
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]