291 matches
-
precizie germană, calea spre iubire. Să mergi pe ea fără zîmbești măcar o dată? Chinuindu-te de la un capăt la altul al ghemului? Ascunzîndu-te În el ca un vierme de mătase, hrănindu-te numai cu frunze, durere, gînduri negre, plîns și levitație? Dacă poți levita În poziție chircită, Într-o gogoașă. Nu poți. Vezi Teorema lui Pasolini. Se poate Însă și presupune că informațiile pe care le-am primit cu toții nu-s complete, omițîndu-se cu obstinație chicotitul Învățătorului. Miracolele n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și suflat în linii, vrînd să le mute, să le încurce ițele. Cred că și pe mine ai putea să mă-nflorești așa, cu căldura mîinilor". "N-am organ pentru chestii primitiv-lacrimogene", i-am retezat-o. Deși, da, eram în levitație erotică. Pluteam, dar pentru Iordan. Mai tîrziu, cînd Beethoven al meu făcea observații drastice, cînd îmi reproșa că sînt de gheață ("începi în mi major și termini în minor?"), cînd mă ironiza pentru sînii prea mari și hohotele lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și în Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) (1999) în tradiția novalisianului „cobor în mine și găsesc lumea” (sau „lumea ca trup al spiritului”). Oniria încearcă exorcizarea realului prin supralicitarea fantasmaticului. Autoscopiile infinite, ca un soi de levitație morală, bine îmbibată cu lecturi, fac din halucinație o realitate la puterea a doua. Dominantă este senzația de lichefiere („ceasurile moi” ale lui Dalí pot să ilustreze perfect un volum de B.): „Lumea era din nou afundată în întunecimea dureroasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285856_a_287185]
-
3, 2007, p. 28 29. 72Deși nu putem neglija nici atenția pe care trebuie să o acordăm nivelului formal al poeziei acesteia, comun generației sale, care o solidarizează pe aceasta cu idealul poeziei șaizeciste. 73"De exemplu, fascinația zborului, a levitației este similară acelora figurate de Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, expresia acesteia sugerând că poetul, constructor de universuri proprii, își asumă suferința de nevindecat a întregii umanități (...) sau frigul existențial, stare neomodernă, cu configurări în întreaga operă a lui Nichita
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dintre texte meditează pe mai vechiul raport Eros-Thanatos. Dragostea întunecată, care dă naștere și paradoxal ucide, este invocată câteodată, ca un etern Ianus bifrons ("O, dragoste,/ zeu cu două fețe,/ una mușcând-o pe cealaltă,/ însângerând-o,/ insomnie a clipei,/ levitație tristă,/ lentoare..."), mai ales în șirul de invocații având ca pretext drama celor uniți printr-o iubire vinovată. Același zeu multiform, veritabil Hermes contopit cu Hades, pare a-și lumina, succesiv, câte una dintre fețele mai întotdeauna demonizate, în Poemul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fiind unul dintre autorii pentru care recursul la memorie reprezintă o garanție a păstrării identității, dar și recuperării frumuseților altfel uitate, oricum puține, ale vieții. Prin consemnarea în poem se poate recupera, cu finalitate evident cathartică, o "euforică stare de levitație" (Melancolia), gestica sau despărțirea îndrăgostiților (Calul verde), o etapă a vieții (spre exemplu, copilăria tragică, ca în Plecat sunt din Abdera, sau studenția boemă, în Viața de student la conservator), în fine, chiar întreaga viață (În forță, cu nerușinare. Suveran
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care „bea din cer ca după / Simposionul greu, filosofal” consemnează gestul suprem de oprire a devenirii-degradare și de cucerire a existenței esențiale, adevărate. Universul însuși suferă o sedimentare a materiei ponderabile și efemere, lucrurile se smulg gravitației și pornesc în levitație, lumina a devenit principiul lumii: „Azi soarele-i alt soare... / Și ca destinul, se întâmplă-n toate. / [...] Materiile scad pulverizate / [...] Poți trece, ca prin spirit, prin copaci / și ziduri, spirit însuți...” Dematerializarea și purgarea de accidental au cuprins întregul cosmos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
Tudoran), TR, 1977, 29; Dana Dumitriu, Biografia poetului, RL, 1978, 6; Nicolae Prelipceanu, „Biografia debuturilor”, TR, 1978, 15; Ion Vlad, Inscripții pentru discursul poetic, TR, 1978, 16; M. N. Rusu, „O zi în natură”, AFT, 1978, 3; Ștefan Aug. Doinaș, Levitație și transparență, F, 1978, 3; Mircea Tomuș, „O zi în natură”, T, 1978, 3; Al. Dobrescu, Gazetărie și poezie, CL, 1978, 4; Mihai Ursachi, „O zi în natură”, RL, 1978, 25; Adrian Popescu, Radiografia debuturilor, T, 1978, 6; Sorin Titel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
tragică risipă./ și ca să uit coșmarul acestei vieți/ aș vrea să-mi fie sexul o aripă” (Și ca să uit). Versurile rezumă exemplar condiția ontopoetică a eului liric: zborul poetei nu are nimic de-a face cu elevațiile „puriștilor”, fiind o levitație de-abia sesizabilă, o plutire la joasă altitudine, amenințată mereu cu prăbușirea. Iar dacă sexul poate fi o aripă e pentru că, printr-un cabotinism tragic, subiectul încearcă să se convingă că viziunile sale coșmarești ar fi așa-zicând benigne, suportabile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
și redactor-șef la Editura Cartier. Colaborează la „Contrafort”, „România literară”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Steaua”, „Poesis”, „Familia” ș.a. Formulele poetice din primele lui cărți (Lumina proprie, 1986, Abece-Dor, 1989), marcate de tradiționalism, dar și de o tentă expresionistă, se radicalizează în Levitații deasupra hăului (1991) și în Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (1994; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România), impunând un program estetic consonant cu cel al optzeciștilor. Gesturile sunt largi, teatrale, poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
Uniunii Scriitorilor din România), impunând un program estetic consonant cu cel al optzeciștilor. Gesturile sunt largi, teatrale, poetul trece cu pletele răsfirate prin aerul pe care îl incendiază cu flăcările senzualității și îl răcește cu „angoasa” sa de sorginte livrescă. Levitația, zborul, desprinderea gesturilor de trup, motive frecvente de la Nichita Stănescu încoace, realizează un scenariu al căderii în hăuri și al azvârlirii mitice în jos a lui Hristos (aluziile la crucificarea Basarabiei sunt evidente). Romanul Gesturi (1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
evidente). Romanul Gesturi (1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova) este un poem existențial cu substanță epică vagă, structurat sub formă de silogism cioranian despre moarte, nimic și neliniștile ființei. SCRIERI: Lumina proprie, pref. Eugen Lungu, Chișinău, 1986; Abece-Dor, Chișinău, 1989; Levitații deasupra hăului, Chișinău, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Cluj-Napoca, 1994; Gesturi, Chișinău, 1996; Poezia de după poezie. Ultimul deceniu, pref. Al. Cistelecan, Chișinău, 1999; Yin Time, București, 1999; Gestuar, Botoșani, 2002. Ediții: Georg Trakl, Antume, tr. Mihail Nemeș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
Chișinău, 2002; Mario Turchetti, Tirania și tiranicidul, Chișinău, 2003. Repere bibliografice: Adrian Popescu, Un expresionist postcomunist, ST, 1991, 10; V. Grosu, O poezie a interferențelor, „Columna”, 1992, 8-9; Mariana Codruț, „Nevoia de strigăt a limbii”, RL, 1992, 13; Nicolae Bârna, Levitația izbutită, L, 1992, 36; Al. Cistelecan, Înălțări și căderi, LCF, 1992, 44; Aurel Pantea, Ucenic la sacru, VTRA, 1992, 10; Virgil Mihaiu, Între real și surreal, ST, 1995, 1-2; Alex. Ștefănescu, Ediție revăzută și adăugită a vieții de fiecare zi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
cirezilor agreste”, adică îndepărtarea trudnică de teluric, e o condiție sine qua non pentru obținerea unui „joc secund, mai pur”: o lume paradisiacă, de arhetipuri, eternul cer platonician în care sălășluiesc doar ideile lucrurilor. Poetul e catalizatorul acestei uluitoare, unice levitații către realitate, în cursul căreia se de-realizează, se eliberează de povara propriei consistențe, tinzând spre idee: „Poetul ridică însumarea/De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi...” Altfel spus: „Punctul ideal de unde ridicăm această hartă a poeziei argheziene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
al expresivității, al căutării muzicii personajului, fie aceasta o partitură simfonică sau de cânt monodie,însoțind slujba bisericească Apropierea de poezie, teatrul ca stare, teza pe care o susține și slujește Alexa Visarion, încearcă să învingă, prin zborul interpretării sau levitația ei, ce refuză o lege a gravitației interpretării, caracterul efemer al spectacolului, tendința de a-1 lucra ca pe o piatră aruncată în apa care face valuri și cercuri de audiență. Alexa Visarion are o conștiință a misiunii regizorului care
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de pe poziții tot mai radicale, pentru liberalizare estetică și culturală, dar și politică, devine un personaj incomod, indezirabil, hărțuit, fără să fie propriu-zis reprimat de autorități. În 1969 e imobilizat la pat de un accident (o încercare de zbor prin levitație, în holul Casei Scriitorilor, care se soldează cu fracturi). De la sfârșitul verii anului 1970 până în decembrie 1971 stă iarăși la Paris (beneficiind de o bursă acordată de filosoful Gabriel Marcel), de unde stabilește contacte cu personalități din lumea literară. Publică articole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]