731 matches
-
lui Traian, pe care o admiră în toată măreția sa. În fața acestui simbol al virtuților latine, Badea Cârțan se închină creștinește, așa cum o făcea în fața icoanelor din biserica satului său Oprea Cârțișoara. Soarele asfințise de mult, stelele se arătaseră și licăreau pe cerul Italiei, iar ciobanul nostru, nu din obișnuința de a se culca acolo unde-l apuca noaptea, ci din dragostea descoperită față de acest simbol al originii sale, își întinde sarica, pune capul pe soclul Columnei și doarme toată noaptea
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
armistițiu, o stare de calm întorcând spatele agitației cotidiene, o candoare cu frunza verde și zimțuită, suficientă sieși. Când nervii sunt suprasolicitați, nu mai rabzi să fii luat prin surprindere de frumusețe. Iar peisajul ți-apare ca înscenare a existenței licărindu-ți prin fața ochilor, ca panoramă a spaimelor, ca dublare a normalității răpite. Când pe asfalt n-ai cale de scăpare, ajungi să percepi peisajul ca pe o materie trufașă ce te sfidează cu ascendentul ei temporal: pietre străvechi, nesfârșita reîntoarcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu mai sufereau și nici nu vor mai suferi vreodată. Superbă priveliște! Perle de scântei care-mi dăduseră parcă întâlnire. Tăcute și sclipitoare. Am luat un craniu de pe raft și mi-am plimbat degetele deasupra lui. I-am simțit sufletul. Licărea. Fiecare pâlpâire avea căldura ei și o simțeam în vârful degetelor. Era o lumină pe care nu i-o mai putea lua nimeni. — Ți-am găsit sufletul. M-a privit fără să scoată un cuvânt. Lacrimile îi curgeau șiroaie. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Kombat Scorpion) și filme (Anakin Skywalkers cu codițe Jedi și săbiile lor fosforescente) în timp ce o droaie de Harry Potteri hălăduiau pe Elsinore Lane care încotro - purtând mantii Quidditch, cu mături și baghete magice, verzile cicatrice în zigzag de pe frunțile lor licărind în întuneric în timp ce discutau cu niște căpcăuni ca acela din Shrek. Nu vedeam picior de balerină sau vrăjitoare sau vagabonzi sau stafii - nici unul dintre costumele croite de mamele copilăriei mele - iar când am văzut-o pe Nadine luând o gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lui Pere. În spate, eu cu cele trei englezoaice și Cristian, în față Pere cu Sandra, Alfonso și Miguelito. Cristian este ucenicul lui Alfonso în de-ale șamanismului. Este un copil zâmbitor de 11 ani, care mă privește cu ochi licărind de o înțelepciune pe care în niciun caz nu aș asocia-o cu cineva de vârsta lui. A luat ayahuasca de la 9 ani, apoi la 10 ani și-a văzut drumul în viața într-una dintre ceremonii și de atunci
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
poate desprinde nicicând. Iată ce i se întâmplă lui Dionis când, în fața casei, iubita acestuia cânta acompaniindu-se de notele dulci ale unui clavir: I se păru atunci că e într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, deasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei vergine murinde 256. Crezul geniului său poetic îl face să mediteze de tânăr la contrastul dintre ce este formal și ce este profund în ființa sa; și o face cu atâta profunzime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
părea că trăiește, că are un suflet plămădit din sufletele noastre, ale tuturor, ale celor morți și ale celor vii. După moartea mamei, când s-au stabilit acolo Ionel cu Eliza, deși cunoșteam simțimintele ei ostile pentru acest locaș, mai licărea speranța că faptul chiar de a deveni stăpână o va împăca cu locul, unde în timp de 13 ani făcuse atâtea neajunsuri mamei, care nu știa prin ce concesiuni și înlesniri să o împace. Iluzia fu scurtă. Ionel, voind să
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
etern, se dovedise a fi fost o jalnică utopie. O uto pie de care nu se putuse agăța nicicum în instopabila lui cădere. Merse înspre mare, atras de zvâcnetele ei. Dar valurile nu se zăreau, se zărea doar spuma albă licărind ici și colo, în ritmul zvâcnetelor regulate ale mării, ca niște bătăi de inimă uriașă și nătângă. Se apropie de țărm înfrigurat. Tălpile lui goale atingeau din ce în ce mai nesigure nisipul umed. Atunci zări în față o mișcare surprinzătoare și se concentră
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în minte, ca un orb. Trece ușor cu palmele peste umeri, peste conturul sânilor, peste talie, peste șolduri, nescăpându-mă din priviri și sărutându-mă când și când, cu aceeași incredibilă duioșie în ochii lui cenușii, în care văd acum licărind un albastru de catifea. Nu mai știu cum mă trezesc cu sarafanul pe jos și cu bluza albastră aruncată pe un scaun. Mă înfior de frig și atunci Eduard mă ia în brațe și mă duce în camera lui. Mă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
unui orb. Inspiră cu nesaț aerul ușor sărat, care îl învălui cu neașteptată blândețe, chemător. Trebuia să iasă neapărat din casă! își trase pe el un pulover subțire și porni înspre chemarea surdă a mării. Zărea spuma albă a valurilor licărind ici și colo, în ritmul zvâcnetelor regulate ale mării, ca niște bătăi de inimă uriașă și nătângă. își aminti dintr-odată de zvâcnetele trupului Clarei, atunci când o ținuse în brațe. De-abia atunci își aminti cum o ținuse în brațe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
puternică, plină de forță. Dar, observă Brunetti când Își strânseră mâinile, americanul nu ceru să-i comunice ceea ce ar fi putut descoperit despre decedat. Blonda nu mai era la masa ei de scris În biroul de afară. Monitorul computerului ei licărea pe-o parte a pupitrului, la fel de inexpresiv cum fusese și expresia ei facială. — Încotro, domnule? Întrebă șoferul când Brunetti intră În mașină. Îi dădu foaia de hârtie pe care se afla adresa lui Foster. — Știi unde e asta? — Borgo Casale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, pare că parfumată, fantastică. El își închise ochii ca să viseze în libertate. I se păru atunci că e într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, deasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei virgine murinde. E miază-noapte. Pustiul tace, aerul e mort și numai suflarea lui e vie, numai ochiul lui e viu, pentru ca să vadă pe un nor de argint, în naltul cerului, un înger
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îi trecu prin minte ce-ar putea să se întîmple. EI aprinse un foc stabil pe țărm, sări într-o luntre și se luă după para fugitoare, neuitîndu-și spada. El vâslea cu desperare și, când ajunse la luntrea în care licărea încă jăratic, văzu pe Castelmare, {EminescuOpVII 154} ș-apropie luntrea-i de-a lui, ținti în el - un fulger și auzi răsunând luntrea inamică de căderea unui corp greu. El aprinse o făclie și îmbla încet cu luntrea, când deodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a unui piano și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, profumată, fantastică. Îmi închisei ochii, pentru ca să visez în libertate. Mi se păru atunci că sunt într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, dasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei vergine murinde. E miază-noapte... Pustiul tace... aerul e mort și numai suflarea mea e vie, numai ochiul meu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ceriului un înger
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
slabe și reci le băgam tremurând în mînecele ude. Așa am stat toată noaptea. Pe la cântători am început a merge cu picioarele goale prin noroi spre casă... am intrat în bordei... pe vatră lemnele se topise... și zgura abia mai licărea... tata ședea pe un scăunaș scund și pe fața sa arsă și nerasă se strecurau lacrimi de venin. - Unde - ai fost? zise el, apucând cu blândețe mâna mea înghețată. - Am fost să caut pe mama... unde-i mama? Pieptul său
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un țipet teribil mă smuncesc pare-că din cursul ce-l luase corpul meu în jos, dar în momentul acela ajung de stâncă, o durere cumplită... îmi spărsesem corpul de ea... Mă pomenii. Căzusem într-adevăr... dar de pe pat jos. Focul licărea încă și înaintea mamei durerilor ardea candela cea mică, luminând fața ei cea sântă. Îmi făcui o cruce și mă sculai drept în picioare. Era cu neputință să mai dorm sau să. mai rămân; ci decisesem de-a urma primei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
noaptea aceasta nu va trece fără să am banii toți. Ești surd, bătrânule, n-auzi? - Lumina încă arde, zise Levy. - Am spus, lumina între tine și mine - iată, zise, Ruben, ș-o răsturnă la pământ. Se stinse, numai sfeștila mai licărea. El și-ntinse mînile peste masă și-l apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mînă-și strânse brâul, cu cealaltă lovi cu cuțitul pe contrariul lui și-i străpunse gâtul, încît sîngele-i împroșcă obrazul. Tânărul se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
omul de sub el, în violet intens, iar culoarea aceasta îl uimise atât de tare, că rămăsese câtva timp încremenit și fascinat. În special omul de sub copac îl uimea peste măsură. Îi auzea bătăile inimii, îi vedea chipul mișcându-se, aproape licărind în mai multe puncte, și simțea cum se revarsă spre el valuri de unde, în ritmul unei melodii care îi umplea sufletul de tristețe. Acesta a fost primul contact cu Pampu, de care a rămas apoi legat și fizic și sufletește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
oricare ființă care își așteaptă împlinirea, oricare ar fi ea. S-a uitat în apă și și-a umezit fața neagră, însemnată cu șanțurile albe ale ridurilor bătrâne. Avea pe atunci aproape 70 de ani și în ochii ei căprui licărea viața ca la orișicare vârstă. S-a șters pe față cu o frunză mare de floarea-pâinii. Apoi a așteptat, rezemată de un copac, până când a apărut Zinicu, un bărbat tot așa de emoționat ca și Fănița. Amândoi erau trecuți prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în tot soiul de detalii: "Apa aia de mi-o adusese Ivenița o pusesem bine, în termos. Baba îmi zisese că era ceva mai special. Apa aia era făcătoare de minuni". Vijulie se uită lung la ea. În ochi îi licărește o undă elocventă de zeflemea: "Zău, fă? Făsea minuni? Se fel de minuni?". Era bună dă sănătate, dă spor în casă, dă..., dă multe, ce știi tu, păcătos cum ești? Uite, și acuma pui pariu că numai prostii și măgării
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
imense îi făcea bine, la fel cum îi făcea și crucea de lemn din jurul gâtului pe care o simțea pe piept. Cu toate că era o dimineață târzie, perspectiva sumbră a iernii nordice atârna peste oraș. Vitrinele prăvăliilor străluceau, iar luminile trăsurilor licăreau în aerul umed. Cum pe alocuri mulțimea se îmbulzea pe trotuar, Porfiri se simțea împins înainte și trebuia să își potrivească pașii cu al celor din jur, fapt care îi făcea pe trecătorii care se îndreptau spre el să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de aur și suporturi de bijuterii, altele puse simplu în sticle sau pe farfurioare. Abia apoi observă pereții și scăpă un al doilea oftat sfâșietor. Sfinții se uitau în afară, dar privirea acestor eluda orice contact. Candelele cu ulei care licăreau în fața lor creau un fel de ecran strălucitor care părea că plutește în fața icoanelor, luminându-le, dar și protejându-le. Sfinții erau cei binecuvântați în ceruri, iar ei, cei din cameră, erau păcătoșii de pe pământ. Icoanele, care parcă se loveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
flori. Privi puiul de om cu ochi umezi. Copilul ăsta ar fi putut fi al nostru, Luana. Am fost un prost că nu te-am ascultat. Ea rămase profund impresionată de lumina ochilor lui, de iubirea caldă și nealterată ce licărea în ei. E timpul să-ți faci o familie, Ștefan. Să ai o soție și proprii tăi copii. Întinse brațul și-l mângâie ușor pe obraz iar el îi întoarse palma și-i sărută, cu mii de trăiri și adorații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
avea să devină, în exclusivitate, al meu. Vorbi mai departe, cu naturalețe, despre tot. Știa că-l aude. În adâncul somnului ei, Luana Leon era un copil zăpăcit, speriat, pierdut pe un drum necunoscut, cufundat în întuneric. O lumină palidă licărea undeva, la un capăt îndepărtat și ea n-avea puterea să pornească într-acolo. Rezemată de peretele din spate, pipăia după un sprijin care s-o ajute să pășească. Mânată doar de instinct, se zbătea între necesitatea de-a merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În urma lor, venea târâit un grup pestriț de scutieri: purtători de sulițe, de lănci și de arcuri. Tăind-o peste Câmpia Inaba, dinspre Drumul Atsuta, Începură să urce digul Râului Shonai. Copiii ocoliră caii, cățărându-se pe dig. Cu ochii licărind, Hiyoshi, Ofuku, Ni’o și ceilalți mucoși culegeau trandafiri, violete și alte flori de câmp și le aruncau În sus, strigând tot timpul din răsputeri: — Hachiman! Hachiman! invocându-l ei pe zeul războiului Și: — Victorie vitejilor și glorioșilor noștri războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]