350 matches
-
rumege liniștită, privind parcă în gol. De aici, și verbul "a rumega", cu sensul de "a medita". În această privință, Heidegger are parțial dreptate : în anumite situații, în momentele de răgaz și când e pe deplin încrezătoare, se întâmplă ca lighioana să nu privească omul, sau cel puțin să pară că nu îl vede. Parcă se uită prin el, mult mai departe, căzând adânc pe gânduri. Căci are și ea gânduri; viziunile sunt gândurile ei. În grajdul întunecat, meditează, visează, (pajiști
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
de-atunci poeți cu lira și îngeri cred că de va/ mai reveni silaba divină printre noi,/ la pântecul tău iarăși va trage! ave eva!/ ossana! slavă ție! doar tu, din bieți strigoi,// din șerpi și duhuri rele, din monștri, lighioane/ bestecăind prin smârcuri, căzuți din paradis,/ ne vindeci aste trupuri ingrate și sărmane/ și zei atotputernici ne faci din nou./ FINIS!" Ave Eva!). Căci Toamna în labirintul de semne lingvistice în mijlocul căruia singur își așază Minotaurul "ca subtext al labirintului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dezlănțuite: "furtuna nu crăpa deloc în ploaie sănătoasă, ci se oțelea în spinarea gorunilor, crâșnea, frângea și dădea chiote. Numai niște picături mari și rare fluierau prin frunze, ca gloanțele". Un diluviu bestial completează orchestra haosului, imprimând velocitate extremă sarabandei: "lighioanele încep să chelălăie și să urle cumplit. Lupii se reped la vale nebunește, luând vulpile în picioare și amestecându-le cu pământul; iar cerbii sar în lături, desfundând cu coarnele stufișul". Toată această magmă însuflețită își încetează, brusc, alunecarea, diseminându-se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cumplit. Lupii se reped la vale nebunește, luând vulpile în picioare și amestecându-le cu pământul; iar cerbii sar în lături, desfundând cu coarnele stufișul". Toată această magmă însuflețită își încetează, brusc, alunecarea, diseminându-se în coasta unui deal abrupt: "Spuma lighioanelor se tăie în două, în trei și pieri în suciturile văii, iar Stoicea dădu fuga la adăpost într-o ocniță ivită sub deal...". Teribila aventură nu se încheie aici; flăcăul aude "un nechezat de cal, un ropot de copite și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cu Ghilgameș, eroul viețuia în pădure împreună cu animalele și era îndrăgit de ele. După ce a fost inițiat de către o prostituată în treburi lumești, „s-a reîntors la vietățile sălbatice. Dar cînd gazela l-a zărit, s-a dat înapoi; cînd lighioanele l-au văzut, au rupt-o la fugă. Enkidu s-ar fi luat după ele, dar trupul său părea legat cu funii, genunchii i se muiaseră cînd vru să alerge, nu mai era așa de iute la fugă. Iar jivinele
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
sa perioadă, dar căutările lui actuale pregăteau o adevărată revoluție. Jonas se mustra în sinea lui pentru ușoara iritare pe care o simțea ori de câte ori i se ridicau în slăvi primele opere și mulțumea cu multă căldură. Numai Rateau mormăia: "Ciudate lighioane! Te iubesc în chip de statuie, nemișcat. Omul viu nu le place". Dar Jonas își apăra discipolii: "Tu nu poți înțelege, îi spunea el lui Rateau. Ție îți place tot ce fac eu". 'Rateau râdea: "Da de unde? Mie nu tablourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
s-a lăsat așteptat: “Uite. Vezi dealul ista? - a întins moș Dumitru mâna spre apus. Ei, dacă îl vezi, atunci mergi pe el până înebunești, apoi apuci câmpii la dreapta și... numaidecât dai de Berlin - ‘tu-vă mama voastră de lighioane!” Și nu i-a fost frică bătrânului să-i spună una ca asta? Dacă rusul știa vreo vorbă românească? Moș Dumitru și frica! De unde frică la un fost cercetaș, vere? De unde până unde a fost cercetaș moș Dumitru? În timpul primului
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
soața să fie cu băgare de seamă, până la întoarcerea lui, apoi o luă la picior, ajutându-se de bățul de ulm, cioplit în vara acelui an. Dimineața de toamnă era răcoroasă. Un fum albăstrui acoperea întinderea pădurii. Bătrânul auzea cum lighioanele pădurii începeau să se trezească, ieșind din culcușurile nopții. Pășea cu grijă, casă nu calce, doamne ferește, pe vreo coadă de vulpe sau, mai rău, pe laba unui Moș Martin. Deodată, un țipăt răzbătu dinspre partea de nord a codrului
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
că vaca e iar bătută de buhaiul primăriei, de același taur, prea mare și căpățânos, din pricina căruia vita era pe ce să-și dea sufletul. „Fără să-ți dai seama, în cartea despre carne se amestecă și sufletul, ca o lighioană strecurată fără motiv și de care, totuși, nu mă pot dezlega. Zadarnice îmi sunt străduințele, de atâția ani încoace”, - recunoscu Ferdinand Sinidis, răsucindu-și o țigară. ...Ca să-mi ucid sufletul, trec călcând peste cadavre pe drumul sterp și fără orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
grizonat, ale cărui sprâncene se voiau pieptănate. El s-a priceput să-i smulgă foamei mele ghimpele, fie și numai pentru câteva ore. Astfel, bucătarul nostru șef care, învățându-ne pe noi, a trecut cu siguranță prin cuțit și alte lighioane, a fezandat vânat, a mai făcut fel de fel de cârnați și a pregătit pești și vietăți acvatice cu mers de rac, spre deliciul papilelor gustative, mi-a rămas atât de prezent în minte ca putere ce merită invocată, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
A făcut apoi aluzie la carnetul În care bătrânul Își scria jurnalul; asta așa, ca să-i dea de Înțeles că-l citise. Ca să fie cât se poate de sigur, Sangiácomo i-a Întins o cursă: a adus vorba de o lighioană din lut, pe care un rusnac i-o arătase Într-o valiză și pe care el o păstra În biroul lui, În același sertar cu carnetul. A mințit că lighioana era un leu; Pumita, care știa că era o viperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
i-a Întins o cursă: a adus vorba de o lighioană din lut, pe care un rusnac i-o arătase Într-o valiză și pe care el o păstra În biroul lui, În același sertar cu carnetul. A mințit că lighioana era un leu; Pumita, care știa că era o viperă, a sărit În sus: de geloasă ce era, scotocise prin sertarele bătrânului, În căutarea unor scrisori de la Ricardo. Așa dăduse peste carnet și, cum era tare studioasă, Îl citise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-o pe Norma, cățeaua noastră, de rasă terre-neuve, mare, neagră și flocoasă; a murit acum cinci ani. Aceasta s-a repezit în cameră și s-a oprit în fața reptilei, ca și cum ar fi prins rădăcini în pământ. S-a oprit și lighioana, dar tot se mai unduia și mai lovea ușor dușumeaua cu labele și coada. Animalele nu pot resimți frica mistică, dacă nu mă înșel cumva; dar în acest moment mi s-a părut că în spaima Normei exista ceva foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu pot resimți frica mistică, dacă nu mă înșel cumva; dar în acest moment mi s-a părut că în spaima Normei exista ceva foarte neobișnuit, parcă aproape mistic, și că ea, prin urmare, presimte, ca și mine, că această lighioană are în ea ceva fatal și o anumită taină. Cățeaua se trase încet înapoi din fața reptilei, care se târa încet și cu precauție spre ea; se pare că voia să se repeadă brusc la cățea și s-o muște. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adesea puțin înspăimîntător. Cu toate acestea, atîta timp cît faci acest lucru din motive întemeiate, merită riscul. Am auzit nenumărați oameni spunînd: „Aș vrea să-mi fi schimbat serviciul cu mulți ani în urmă!”. Partea a treia Iadul pe roate Lighioana ce în suflet ți se-înfinge om în putere-în calea ei nu lasă, ci viața ți-o sleiește și ți-o stinge, și e din fire-atît de ticăloasă că pofta-în veci nu și-o mai potolește și după prînz ar sta
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
vibrația viului. Descendent al străvechii civilizații a lemnului de pe aceste meleaguri, Toader Ignătescu reușește să fie în același timp tradițional și modern, pragmatic și visător.” (Scriitorul Constantin Severin - Monitorul de Suceava, 6 iunie 2000) „Toader Ignătescu cioplitor de măști și lighioane ciudate, cărora le descoperă chipul și corpul în noduroase și încolăcite ramuri și rădăcini, recuperează un larg orizont cultural popular deschis de lumea basmului și a snoavei.” ( Tiberiu Cosovan - Monitorul de Suceava, 10 iunie 2008) Ionici Vasile 1934 Pictor „Când
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
vibrația viului. Descendent al străvechii civilizații a lemnului de pe aceste meleaguri, Toader Ignătescu reușește să fie în același timp tradițional și modern, pragmatic și visător.” (Scriitorul Constantin Severin - Monitorul de Suceava, 6 iunie 2000) „Toader Ignătescu cioplitor de măști și lighioane ciudate, cărora le descoperă chipul și corpul în noduroase și încolăcite ramuri și rădăcini, recuperează un larg orizont cultural popular deschis de lumea basmului și a snoavei.” ( Tiberiu Cosovan - Monitorul de Suceava, 10 iunie 2008) Ionici Vasile 1934 Pictor „Când
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
însă voie să urce cu un asemenea camarad, așa că fuge pe străzi până la școală. Cam ăsta e, de fapt, tot filmul: un copil se plimbă cu un balon roșu prin Paris. Dar să vedeți ce nebunie, puștiul reușește să îmblânzească lighioana și, ca și cum i-ar șopti ceva important la ureche, îi povestește cum trebuie să se poarte, până la ce fereastră să urce sau după ce colț de stradă să aștepte. Sunt atât de prieteni, încât, atunci când se pornește ploaia, Pascal își adăpostește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
pădurea Crasnaleuca, era pustiu și cuprins de semiîntunericul acela deprimant. Nici măcar vreo jivină, vreun animal, nu se arăta la vedere în toată pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt mulțumite doar cu existența lor, atît de puțin utilă cuiva. La un moment dat, Costică se oprește, pune desaga jos, scoate căciuloiul de pe cap și se scarpină pe îndelete prin părul său mai roșu decît un steag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
frunză și cîtă iarbă, în care fiecare avea cîte o panoplie cu fel de fel de arme, care de care mai scumpe. Echipamente speciale și foarte costisitoare, mașini de teren și alte asemenea accesorii erau mîndria celor care înspăimîn tau lighioanele țării. Dar cum spuneam la început, pe vremea celui care masacra doar el jivinele țării, era doar cîte un pîrlit de posesor de pușcoci. Spre bucuria sălbăticiunilor. În nordul Moldovei avea pușcă doar Ion Saldaru și era nedespărțit de aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
va prinde. Grănicerii și-au luat totuși sticla cu rachiu, țigările Kent și o brichetă, oferite cadou. Puțin demoralizați, frații se dau cu sîrg la butelca cu rachiu. Nici rîmele, nici mămăliga și nici miezul de pîine nu trezeau poftele lighioanelor din Prut. Atmosfera de pe malul românesc al Prutului nu era prea optimistă. Pînă la ora 11 pescarii amatori nu prinsese nici o chisoagă și rachiul, deși mai ridica moralul, a pierdut lupta cu frigul. Cei trei frați se retrag în mașină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai recent, dar nu mă arăt surprins. Bătrînul continuă preambulul la o discuție savantă. Începe cu generalități. Ce-s oamenii ăștia din Cuba? Latino-americani. Mulatri, negri, metiși și de tot felul. Mănîncă spurcăciuni? Adică, ce vrei să întrebi? Dacă mănîncă lighioane spurcate. Nu, mănîncă ce mîncăm și noi. Au unele fructe în plus și altele în minus, față de noi. Adică nu mănîncă șerpi, cîini, șobolani și altele? N-am auzit. Nici nu prea sînt șerpi pe acolo! Ba sînt, groși cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
boschet mai stufos nu-mi oprea inima. Mă făcea doar să strîng mai tare măciulia ciomagului din dotare. Asta dacă foșcoteala era sigur numai o părere. Dacă însă foșcoteala era reală, dacă nu era nici un dubiu că acolo era o lighioană, atunci pulsul o lua razna și răcneam din toți rărunchii: Huooo, huooo! A,e,i,o,u,ă,î!! Se întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Polițistul mă consolează: N-a avut cui s-o vîndă. Este o măsură prea mare, fără căutare... Ce noroc pe capul meu să-mi regăsesc pălăria! Mexicană, colorată, umbroasă și... încăpătoare. Conflict de interese Habar n-am avut cu cîte lighioane împart, pașnic, grădina asta a Reședinței de la Havana. Pașnic, este un fel de a spune, pentru că, în realitate, conflictele se iscă foarte frecvent. Sînt conflicte de interese, nu chiar ca acele întîlnite la demnitari, generate de necesitatea de spațiu vital
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care împart teritoriul acesta cu subsemnatul. Înțeleg să accept conviețuirea în aceeași cameră cu șopîrle mici și țînțari. Dar filozofia este care pe care. Fiecare are arma lui și disputa este fără menajamente. Din capul locului exclud din dormitorul meu lighioane precum scorpionii, tarantulele și furnicile. Toate sînt extrem de parșive și au arme extrem de eficiente. Plus scîrboșenia lor fizică! Pe afară, lucrurile par a fi mult mai interesante. Motanul Boboașă boleșnițește că l-a mușcat o tarantulă. Cu lăbuța cotrobăiește prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]