495 matches
-
anilor ‘60, volumele Diminețile simple sau Memoria cuvintelor, mult comentate ca regenerare lirică, prezintă încă perspectiva socialistă asupra vieții, cu biografii luminoase de oameni simpli, hrăniți de speranțe și idealuri, dar survin acum o „melancolie optimistă” (Paul Georgescu) și o „litanie”, în manieră minoră, a domesticității feminine „umile”, panicată de semnele alterării tinereții. După „deschiderea” politică din 1965, scriind Întoarcerea din Cythera, P. abandonează „lirismul ideologic” și, potrivit unui loc comun din critica vremii, „își regăsește vocea proprie”, abordând acum versul
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
duce spre orizonturi norii...”). Poetul cutreieră ținuturi păduroase, în care trecutul istoric vibrează încă viu în oameni, dar și în frunzele copacilor, în ierburi, unde „și-n aer a rai și a vecie amiroase” și își decantează sentimentele, emoțiile în litanii de o mare discreție pe eternele teme: viața, moartea, ciclicitatea anotimpurilor, istoria neamului. Ardealul se regăsește nu atât în peisaj - deși pastelul stă mereu la îndemână - cât în duhul lui, prin sufletul jelalnic al îngemănării cu natura, cu istoria, ca
RACHIŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
ființe bastarde imagini tranzistorizate/ și bineînțeles Maestrul dar ca și absent” (Veto!). Mult mai relevante se dovedesc versurile din volumul Ca un vagabond într-o flanelă roșie (1996), alcătuit de prietenii poetului, incluzând versuri din perioada 1972-1979. Se remarcă aceeași litanie/confesiune a unui exclus nostalgic și, pe lângă obsesia Banatului natal, cu ale sale loca periucunda, poate fi detectat alt topos, într-o poezie-reportaj evocând un timp pierdut și, totodată, iubirea: „Banat, Brabant românesc cu miriști și țărani/ care chiar dacă nu
MONORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288238_a_289567]
-
ambiționează să se înscrie în registrul meditativ, moral-filosofic, gnomic, confesiv, contemplativ sau „de notație”. În fapt, e vorba de un fel de exclamare a trăirii erotice ori a angoasei, a incertitudinii etc. De aici, un efect mai curând decorativ, de litanie monoton-frapantă, liniștitoare în fond, admirată uneori, cu măsură, de comentatori tocmai pentru aceste însușiri. Poezia, vădind o incontestabilă capacitate de a prelua plauzibil o retorică și o recuzită ideatică prestigioase în epocă, pare în ultimă analiză autotelică, principalul ei sens
NEAGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
genericul Note și impresii, cu schițe și însemnări (Literatură „populară”, Manole și cucul, Melancolie). Sub semnătura Evandru, în două cronici (Un poet „pentru mai târziu” și Un cântăreț al toamnei, ambele din 1919) I.M. Rașcu analizează, cu observații subtile, poezia Litanii a lui Tudor Arghezi și versurile lui G. Bacovia. Alături de Rașcu fac critică literară A. Steuerman-Rodion, Eugen Herovanu, M. Sevastos, Octav Minar, iar după 1920, C. R. Ghiulea, Dinu Răutu, C. Săteanu, Val. Gr. Chelaru, Virgil Gheorghiu, Al. Pogonat, Al. Dimitriu-Păușești
OPINIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
despărțiri ce pare definitivă, ca în poemul liminar: „Iată,/ tinerețea mea zbuciumată!// Anii mei/ de trei ori în necazuri trăiți,/ dar în bucurii niciodată,/ odihnesc aici”. Cu acul pe săpun este o carte de poezie densă, mărturie, rugă, blestem și litanie, rod al unor ani de încercări inimaginabile. Versul se menține expresiv și în celelalte secțiuni ale volumului, cu precădere în cea numită Cadrilater, care înmănunchează un șir de poeme cu parfum oriental, indicibil: „Merg pe drum de țară, printre lanuri
PANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]
-
și judeca pe scară mare, în pofida - sau chiar stimulat de - derizoriul contingentului imediat. Din scoriile cotidiene i se naște sufletul (căci ne plictisim). Conștientizarea marginalității, sentimentul de a trăi într-o lume bizară (de unde scăparea posibilă, evocată repetat, ca o litanie ironică, nu fără aluzie tragic-burlescă la situația „neamțului” amintit de Crăcănel în D’ale carnavalului de I. L. Caragiale, a fugii în Bulgaria) convertesc deruta măruntă în sentențe fundamentale. Efectul decurge din contrastul dintre, pe de o parte, derizoriul ambianței imediate
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
al Umanității: „Ca să pot apăra mai bine această viață,/ transmiteți-mi întreaga voastră spaimă.” De moartea soției sale, pictorița Florica Cordescu, este legată scrierea unui volum, Elegie pentru floarea secerată (1967), cu un lirism, în tonalitate de lamento, amintind întrucâtva litaniile argheziene. Amintirile trăite sau visate sunt umbrite de viitorul devenit acum imposibil: „Tot ce nu am făcut/ când mai erai/ putea să fie o stea/ și este un scai.” Chiar și lucrurile care au aparținut celei pierdute vibrează dureros: „Sunt
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
în numele internaționalismului proletar. În consecință, deși poezia și critica literară rămâneau domeniile discursive de prestigiu, organizate de valori și imagini apolitice, chiar anistorice, curentul cultural principal se orienta acum către glorificarea națiunii, un exercițiu mult mai atrăgător pentru intelectuali decât litania dogmatică a luptei de clasă. Schimbarea de context nu poate fi separată de o schimbare de formă: romanul și nuvela au fost revitalizate de această revoluție canonică. O conlucrare simbiotică între unii autori și Partid s-a instituit repede, culminând
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
B. nu întârzie să-l facă. Destrămare și Unitate sunt cele două stări matriciale locuite de suflet și, respectiv, de umbră, din centrul cărora provin deopotrivă forța și neliniștea fără margini a gândului poetic. În ciuda multelor aparențe (serafismul, tonalitățile de litanie, lamentoul perpetuat din rațiuni (auto)persuasive, diafanul, vegetalul și irizațiile angelice), poezia nu se edifică exclusiv din pasivități, langori și contemplații, ci și dintr-o covârșitoare energie a ipostazierii: „De ce să nu desfid surâsul, plânsul,/ Ca pe-ale clipei stranii
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
mi s-a părut că tocmai din fundul acelui abis a răsunat glasul lui, o clipă mai târziu. Vorbea cu o voce monoton, ca și cum s-ar fi adresat sieși, iar istorisirea lui continua deja de câtva timp. În mod uimitor, litania aceea izbuti să se impună peste furia valurilor și isteria vântului, ca dâra egală și dreaptă a unei torpile pe o mare agitată. La început, ruga mea repetată („Nu vreau să mor... Nu acum... Nu vreau...“) și mai ales rușinea
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
și grădina de acum, paradisul din vară și mormintele „de rugină”, între care hotar stă un „dar” adversativ, ce deconspiră, în cele din urmă, întregul peisaj ca fiind o pură figură a trecerii. Bucuria își schimbă semnul ușor și devine litanie, tipicuri și eresuri cărturărești abat de la curgerea lumii de-afară (Octombrie, Scrisoare). Vornicenii, Moneasa sunt aici Miorcanii și Florica poetului Pillat. Erotica filtrează nostalgic despărțirea, extazul admirativ și gestul cavaleresc. Misterul unei trecătoare captează fulgurant, ca în sonetul baudelairean. Frăgezimi
BALCESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285582_a_286911]
-
cu antipoeticul. În fond, el este un introvertit și un senzitiv și cele mai multe strofe din Iubire albă, ca și cele scrise ulterior, sunt elegii erotice sau peisaje sufletești, când exultând de vitalitate, când pline de o langoare înfiorată de angoasă (Litanie postumă, Reîntoarcere, Căprioara sălbatică). Proza lui B., puțină, se constituie dintr-o suită de notații cvasipoetice și din câteva schițe de portrete. SCRIERI: Iubire albă, Ploiești, 1923. Repere bibliografice: Cornelia Buzdugan, O lacrimă pentru un poet: Emil Bărbulescu, VL, 1926
BARBULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285630_a_286959]
-
hotare. În Peisagiu atlantid, lumea „profunzimilor” nu are habar de cea de deasupra, de „cerul” pe care alunecă și pier corăbii; metropola, în perspectivă răsturnată, e o mare deasupra căreia gândul se avântă ca o luntre. O Barcarolă îngână o litanie amară, cu dor de neîntoarcere: „ barca somnului înceată/ Pe tăria depărtată/ Luneca-va printre nori.” (Somnul). Corespondentul terestru devine drumul de fier, cântecul obsedant al roților inspirând o adevărată beție a simțurilor. Pe drum traduce stingerea tuturor elanurilor, înecate într-
CALUGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286047_a_287376]
-
elogiu adus tatălui său. Prea personal, se gândesc probabil. Și prea intim. Judecata le e încețoșată de prejudecăți. Vor avea surpriza să vadă că - pe lângă ploaia de pledoarii și discursuri în cea mai mare parte insipide, pe lângă elegiile siropoase și litaniile nesfârșite de epopei banale, născute din imitații și reminiscențe vergiliene, cu care vor fi delectați - scrisul Livillei este de o mare prospețime și sinceritate. L-a mișcat până și pe Augustus, oricât e el de tradiționalist și antifeminist. S-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cum îi arde creștetul. Nici măcar nu are o cunună de lauri să-l protejeze cât de cât. A venit prea târziu ca să mai găsească vreuna. Ar fi indecent să se acopere cu toga, din moment ce nu oficiază. Neavând încotro, ascultă absent litania interminabilă pe care o recită Augustus: — Sub pavăza Ta ocrotitoare, Mars pater, ne punem... Tiberius se strâmbă. Îi cere inutil iertare pentru păcatele oa me nilor și-l imploră să nu-și întoarcă fața de la noi. Cu siguranță Marte are
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la François Rabelais, pe când la Creangă avem de a face cu un grotesc jovial, care provoacă un râs senin, reconfortant. Migala lui Creangă este totuși tehnică. Este o realizare de artist dar și de artizan. Harap-Alb a înșirat o adevărată litanie a Omului Universal, o evocare treptată și incandescentă a lui, sub aspectul său de “măsurător” și, prin aceasta, de mistuitor al Cosmosului; stăpân și digerator prin asimilarea organica a Păsărilor, deci a ceea ce ele simbolizează în primul rând, Intelecțiunile, în calitate de
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
griji și cu asta. Sunt extrem de obosită și, oricât de fascinant ar fi momentul, și oricât de superb ar fi el, nu cred că-mi mai pot ține ochii deschiși pentru prea multă vreme de-acum înainte. Brad își termină litania, și din fericire îmi observă în sfârșit pleoapele căzute. ― O, sărăcuța de tine, spune el cu blândețe, ești obosită. Dau din cap, pentru că sinceră să fiu, nu cred că pot să mai vorbesc. Oricum, alcoolul și oboseala ar crea niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mult, alții mai puțin, le purta în suflet. Opt călugări de vârste diferite, proveniți din medii diferite; opt trupuri măcinate de posturi, de muncă și de penitențe, opt inimi sfâșiate, ca și a sa, de iubirea pentru Mântuitor. Când sfârși litania și fu în picioare, îi veni alături imediat, în tăcere, cu bunăvoință, Simplicius, călugărul cel mai tânăr, care ținea într-o mână un coșuleț de răchită cu bucăți de pâine binecuvântată, iar în cealaltă, potirul cu vin consacrat: trupul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șterse lacrimile. Tu nu ucizi niciodată, Orpheus. Zeii știu că nu ucizi... Aruncă spre mulțime o privire plină de ură. — Sunt salvat, nu-i așa? — Iugula..., murmură cineva. — Iugula..., repetară alții, cu glas scăzut. — Iugula..., șoptiră toți, ca într-o litanie, ca și cum ar fi spus o rugăciune. Nimeni nu îndrăznea să strige. Valerius privi în jos, spre împărat, care, în mod neașteptat, îi zâmbi - un zâmbet complice, obscen: „Tu nu ucizi, tu ești medic... Nu poți să ucizi! Dă-mi drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-te! a țipat Vultur-în-Zbor, îmbrâncindu-l pe Vânător la o parte de lângă măgarul priponit. — Bine, a spus moale Vânătorul. Oricum e dezgustător de neplăcut. — Atunci de ce...? — Eu încerc totul de două ori, a spus Vânătorul, ca și cum ar fi recitat o litanie, scuturându-se disprețuitor de praf. Ultima dată bestia m-a lovit. Mai că mi-a rupt piciorul, fir-ar al dracului. Acum cel puțin nu va mai trebui s-o fac. Vultur-în-Zbor s-a căznit să-și scoată din gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
așa arătase zeița Axona. Atunci. Cu mult timp. înainte. Și amintirea aceea se combină cu istoria dezvăluită a insulei, pierzându-se în acea obscuritate. Femeia nu-i vorbise. El trăia din nou senzația unui ritual: recitarea din caiet, lumânările aprinse, litania rostită. în felul acesta își dusese ea viața, îmbălsămată în formolul amar al vechilor dușmănii și trădări. Preț de o secundă lui Vultur-în-Zbor îi păru rău de ea. Apoi ochii ei îl fixară prin ferestruica vălului. — Aaaaah. A fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
avea destul de furcă pînă să ne lase să intrăm. Cu asemenea expectative În față, am ajuns pe strada Moncada, care la ora aceea deja se Închidea Într-un pasaj de cețuri flancat de vechile palate transformate În magazine și ateliere. Litania clopotelor de la biserica Santa María del Mar puncta ecoul pașilor noștri. În scurt timp, o duhoare amară și pătrunzătoare se răspîndi cu adierea rece de iarnă. — Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
carte De n-ai fi tu, noi n-am mai ști desparte Durerile de bucurii, luminile de noapte Și n-am mai ști că Dumnezeu, departe Când jeluim în zilele sihastre, Sălășluiește și lucrează în lacrimile noastre. (Autorul - vol. CINE) LITANII ȘI PĂTIMIRI „Înlăcrimat, broboane topesc în rugăciune Paharul pătimirii, să-l pot bea până la fund... Cu brațele întinse, cerșesc doar o minune, Se-nchid furtuni în suflet și-n pieptu-mi așteptând -” ( Autorul) Rugăciunea este scut și buzdugan. Pătimirea este Golgotă
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
boașe lui Tommy Sifakis. *** Buzz hotărî să se întoarcă la Hollywood prin Laurel Canyon. Avea mai mult timp să se gândească cum să-și joace cartea dacă se dovedea că Johnny Stompanato era de partea șefului său. Lucy Whitehall murmura litanii la adresa lui Tommy Sifakis, un tip așa drăguț și cu un caracter așa de dur, iar Audrey o liniștea, „Lasă, lasă”, dându-i țigară după țigară, ca să tacă din gură. Totul părea să semene cu o cursă cu trei cai: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]