586 matches
-
ș.a.: Activități principale: întâlniri, mese rotunde; tipărirea de cărți, albume, pliante; expoziții de artă ș.a.; Bibliografie Recenzii în mai multe ziare și reviste, între care: Viața Buzăului, România Literară, Lumința, Ramuri, Albina, Contemporanul, Convorbiri literare, Atheneu, Manuscriptum, Tribuna, Luceafărul, Steaua, Literatorul, sub semnăturile scritorilor: Marin Sorescu, Radu Cârneci, Florentin Popescu, Hristu Candroveanu, Cleopatra Lorențiu, Ion Rotaru, Laurențiu Ulici, Nicolae Georgescu, Artur Silvestri, Dorel Filipescu, Cornel Radu Constantinescu, Marin Ifrim, Elvira Ivașcu, Ion Andreița, Titus Vâjeu, Fănuș Băileșteanu, Corneliu Ștefan, Ștefan Melancu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”. A colaborat la „Revista orientală”, „România literară”, „Nuvelistul”, „Revista literară”, „Vestea”, „Peleșul”, „Analele literare” ș.a. În 1894 a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
popoarelor. Scrie despre Revoluția franceză, îl interesează Istoria în cântecele poporare, susține rubrici ca „Revista politică” și „Revista științelor”. Dă un Curs facultativ de istorie modernă critică (1875) și un Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri (1883). În „Literatorul” i-a apărut o suită de Studii literare, reproduse în două volume (1892-1893). Didactice, greoaie, dar dovedind o bună cunoaștere a culturii antice, studiile judecă literatura vremii în raport cu idealul clasic al criticului: naturalismul e acuzat că anulează prin întâmplător caracterul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță ș.a.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu și I. Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea F., a răspuns atacurilor din „Literatorul” cu o Epistolă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu și I. Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea F., a răspuns atacurilor din „Literatorul” cu o Epistolă deschisă către homunculul Bonifaciu (rămasă în manuscris în timpul vieții poetului, ea conține germenii Scrisorii II). Unui examen negator sunt supuse scrierile lui Maiorescu în două articole, intitulate Despre stil; este proclamată tendențios lipsa, la noi, a unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
unei critici literare. F. a scris versuri în română (Ritmuri și rime, 1892) și în franceză (Quelques vers. Au profit des blessés, 1877); căznite jocuri prozodice, ele au contribuit totuși la împământenirea unor forme fixe. Poemul în proză, cultivat la „Literatorul”, este încercat, după model francez, în Aquarele și poezii în proză (1894) și în câteva Sanguine românești, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendès (1889). F. a fost un conștiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
Aquarele și poezii în proză (1894) și în câteva Sanguine românești, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendès (1889). F. a fost un conștiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de tălmăciri din „Portofoliul român”, „Povestitorul”, „Duminica”, „Literatorul”, „Biblioteca familiei” cu texte din Alexander Pope, Ronsard, Voltaire, Molière, Alfred de Musset, H. Murger, W. Scott, J.L. Runeberg, J-M. de Hérédia, Théodore de Banville, E.A. Poe, Longfellow, Petőfi, din folclorul rus, chinez, albanez, indian, italian. Printre primii la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
săptămânalul „Înălțarea”). A mai publicat sporadic la „Ramuri”, „Drum drept”, „Convorbiri literare”, „Săptămâna politică și culturală” ș.a. Nu era lipsit de orgoliu, protestând atunci când „Viața literară” din Craiova îi include în sumar o nuvelă fără să îi ceară acordul. În „Literatorul” figurează pe lista colaboratorilor revistei, dar se retrage în urma elogierii mareșalului von Mackensen de către Al. Macedonski (vara lui 1918). Se află, din 1922, printre membrii Societății Scriitorilor Români. Debutul editorial este reprezentat de volumul de versuri Cascadele luminei, apărut în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288690_a_290019]
-
poezia Visuri triste în „Biblioteca familiei” (3 martie 1891), la care va colabora și ulterior. În perioada studiilor la Facultatea de Drept a Universității din București (1891-1895), s-a atașat de Al. Macedonski, începând, cu poezia Fecioara, să publice în „Literatorul” (1892). Apreciat de maestrul său, devine prim-redactor la „Literatorul” în noiembrie 1892, iar la începutul anului 1893 ajunge codirector, alături de Al. Macedonski. Împreună scriu drama Saul, dar nu e greu de precizat care a fost partea de contribuție a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
care va colabora și ulterior. În perioada studiilor la Facultatea de Drept a Universității din București (1891-1895), s-a atașat de Al. Macedonski, începând, cu poezia Fecioara, să publice în „Literatorul” (1892). Apreciat de maestrul său, devine prim-redactor la „Literatorul” în noiembrie 1892, iar la începutul anului 1893 ajunge codirector, alături de Al. Macedonski. Împreună scriu drama Saul, dar nu e greu de precizat care a fost partea de contribuție a lui P.; premiera are loc în decembrie 1893, pe scena
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
Radu Selejan. Debutează cu critică literară în 1970, la „Cuvântul nou”, colaborând apoi la „Cronica sătmăreană”, „Tribuna Sibiului”, „Cercetări de limbă și literatură”, „Transilvania”, „Colocviile de critică literară ale revistei «Transilvania»”, „Biblioteca și cercetarea”, „Valori bibliofile”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Literatorul”, „Caiete critice”, „Arhipelag”, „Adevărul literar și artistic”, „Luceafărul” ș.a. După o utilă lucrare bibliografică intitulată Carte rară și prețioasă. Sec. XVI-XVIII (I-II, 1991-1992), publică, în 1992, volumul Trădarea intelectualilor, purtând genericul România în timpul primului război cultural (1944-1948). E un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289609_a_290938]
-
optând pentru titlul Pythonida (cf. I. Heliade-Rădulescu, Opere, vol. I, ediție critică de Vladimir Drimba, Ed. pentru Literatură, București, 1967, note, pp. 571-575). Dacă Heliade scobora, către zenit se înălța steaua lui Hasdeu. Hasdeu criticul, Hasdeu istoricul, Hasdeu filologul, Hasdeu literatorul, Hasdeu autorul dramatic era puternicul scriitor și polemist în toată plenitudinea darurilor sale creatoare atunci. Bogdan Petriceicu Hasdeu lupta pe două fronturi: lupta, pe de o parte, ca filolog și glosist, împotriva seratei lui Heliade, care apunea fiindcă era ne
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
liderul conservatorilor brăileni (și al takiștilor mai tarziu), fondând organul de presă al acestora, "Conservatorul Brăilei" (1901), fiind ales deputat, respectiv primar al orașului. S-a făcut cunoscut și ca un important colaborator al presei literare ori juridice ("Convorbiri Literare", "Literatorul", "Revista Literară" ori "Dreptul" sau "Journal du Droit Internațional")52. A tradus din Homer (părți din Iliada) și a publicat mai multe volume dintre care amintim: Elemente de drept administrativ (1881), Elemente de drept constituțional (1881), Le Droit naturel ou
by Laurenţiu Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1076_a_2584]
-
Național din București (1899) și referendar la Curtea de Conturi. Pentru că, în timp, s-a afiliat la mai multe grupări literare bucureștene, Ț. este acceptat și în publicații foarte diferite: „Columna lui Traian”, „Revista contimporană”, „Revista literară și științifică”, „Ghimpele”, „Literatorul”, „Revista literară”, „România literară”, „Fântâna Blanduziei”, „Revista nouă”, „Revista Alexandri”, „Generația nouă”, „Lumea ilustrată”, „Revista theatrelor”, „Universul” și „Universul literar”, „România”, „Zeflemeaua”, „Pleiada”, „Revista literară și politică”, „Ilustrațiunea națională” ș.a. Modest artizan al scrisului, începe prin a transpune din limba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
piese facile, spumoase, cum sunt și altele, după 1900. Produce în colaborare cu Petre Grădișteanu, Mihail Zamphirescu, Ciru Oeconomu, Al. Lara și Oscar Eliot revista umoristică Cer cuvântul! (1874), iar cu V. A. Urechia și Th. A. Myller Răpirea Bucovinei („Literatorul”, 1883), lucrare dramatică minoră, ocazională. Ca orice meșteșugar, în lipsa talentului, prelucrează. Astfel, nuvelele lui A. I. Odobescu devin melodramatice compuneri teatrale: Doamna Chiajna (1891, în colaborare cu N. G. Rădulescu-Niger) și Mihnea cel Rău („Lumea ilustrată”, 1893). Prin 1892 încerca din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
de redacție al „Revistei de etnografie și folclor” (din 1986) și membru în colegiul de redacție al „Anuarului Institutului de Etnografie și Folclor”. Colaborează și la „Academica”, „Acta Ethnografica Hungarica”, „Albina”, „Anuarul Arhivei de Folclor”, „Contemporanul”, „Dacoromania”, „Datini”, „Ethnologia Balcanica”, „Literatorul”, „Memoriile Comisiei de Folclor”, „Memoriile Secției de Științe Filologice, Literatură și Arte”, „Steaua”, „Studii și comunicări”, „Vestitorul ortodoxiei românești” ș. a. I. s-a specializat în mai multe domenii ale cercetării folclorului : teoria și practica culegerii folclorului, editarea textului folcloric, utilizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
G. Djuvara, B. P. Rădulescu, Șt. I. Slăvescu, Const. I. Cornățeanu, D. N. Saphir, I. N. Polychroniade, ca și Theodor Șerbănescu, Veronica Micle, ambii din cercul Junimii. Se reproduc versuri din poeții pașoptiști, cultivați și mai târziu de Macedonski la „Literatorul” (Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, M. Zamphirescu). Macedonski publică, în traducere, o suită de portrete romanțate: Lucreția, Jana d’Arc, Cleopatra, regina Egiptului (de Al. Dumas), Jana Grey (de G. Dufaye), precum și o versiune a poemului Lacul de Lamartine. S.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288531_a_289860]
-
și editorial, într-o antologie a Editurii Albatros în 1977, cea dintâi plachetă personală, Un fluviu cu nume sfânt, fiindu-i publicată în 1990. Colaborează la publicațiile „Înainte” și „Libertatea” (Brăila), „Viața nouă” (Galați), „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Țara”, „Literatorul”, „Orizont”. Este redactor-șef la ziarul „Dunărea”. Poezia lui M. înregistrează, într-o notație simplistă, spațiul câmpiei Dunării de Jos, câteva metafore și motive aflându-se în centrul poemelor: apa ca reflex al trecerii, singurătatea ș.a. Fără mari tulburări metafizice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288333_a_289662]
-
capodoperă, ea „scapă de sub acțiunea Timpului. E un corp bine închegat. E un moment cristalizat, deși trecător. E scoasă din flux”<footnote Nicolae Steinhardt în Monahul de la Rohia, răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan, Edit. Revistei Literatorul, București, 1992, p. 54. footnote>. Învățăturile patristice constituie adevărate focare de lumină ce răspândesc puternice raze călăuzitoare pentru stadiul actual și de perspectivă al teologiei. Ele nu trebuie înțelese și primite ca aparținând unor vremuri trecute, căci nu trebuie să
Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
între 1965 și 1971 activează ca ziarist la cotidianul „Înainte”. După 1990, este și redactor-șef al revistei „Meridian” (1990-1992), profesor la Universitatea „Mihai Viteazul” din Craiova. Colaborează la revistele „Argeș”, „Luceafărul”, „România literară”, „Orizont”, „Ramuri”, „Analele Universității din Craiova”, „Literatorul”, „Caiete critice” etc. Debutează cu versuri în revista „Argeș” (1968), la recomandarea lui Ion Caraion, și tot cu un ciclu de versuri intră în Caietul debutanților (1979), al Editurii Albatros. Editorial, debutează individual cu studiul Romanul de mistere în literatura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285624_a_286953]
-
ierarhice până la titlul de conferențiar; din 1999, devine și cercetător la Institutul de Teorie Socială al Academiei Române. A obținut doctoratul în filosofie (1980) cu teza Conceptul de ideal în filosofia românească interbelică. Colaborează la „Viața românescă”, „Jurnalul literar”, „Universul cărții”, „Literatorul”, „Manuscriptum” ș.a. Preocupat de filosofia sistematică și de istoria filosofiei, dar și - într-un mod devenit cu timpul precumpănitor - de confluența dintre filosofie, istoria literaturii, istoriografia și publicistica/eseistica literară, D. a editat lucrări biobibliografice, de terminologie și documentaristică filosofică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286751_a_288080]
-
Munte și Mihail Tallianu, în „Prezentul”, „Ilustrațiunea literară”, „Traian Demetrescu”, „Biblioteca modernă”, „Rodica”, „Carmen”, „Junimea”, „Românul literar și politic”, „Ilustrațiunea națională”, „Capitala”, „Contimporanul”, „Făclia”, iar după primul război mondial scrie în ziarele la care a lucrat sau în reviste precum „Literatorul”, „Flacăra”, „Gloria României”, „Imaginea”, „Acțiunea” ș.a. În răstimp traduce, pare-se foarte bine, numeroase librete de operă. Relativ târziu își adună o parte din poezii în placheta Cântecul vieții (1926). Ar mai fi scos încă una, intitulată Octombrie, de negăsit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
dramatic și prozator. Este fiul pitarului Dumitru Racoviță, profesor și publicist el însuși. Un publicist interesant, cu vână de critic, se dovedește și R., care, semnând adesea cu pseudonimul Sphinx, colaborează intens la „Binele public”, unde a debutat în 1879, „Literatorul”, „Epoca”, la „România liberă” și „Revista nouă”, unde era și redactor. Articolele sale pe teme diverse din „România liberă”, făcute cu un condei incisiv, uneori caustic, iau în derâdere moravuri ale vieții politice, parlamentare, surprinzând fizionomii și atitudini caracteristice. Însemnările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
Însemnările din „Binele public” și le-a înmănuncheat în culegerea Observări sociale și morale (1881). Sunt meditații, copleșite de poncife, asupra nestatorniciei destinului, asupra familiei și societății, a sărăciei și bogăției, a fericirii. În fiziologiile lui (ciclul Tipuri apărute din „Literatorul”), R. configurează în tușe repezi, nervoase, profiluri sugestive (parvenitul, cocheta ș.a.m.d.). Este în această pictură de caractere o pornire pătimașă, disimulată îndeobște sub scepticism ironic, divulgată în accentele de sarcasm. Schițele și nuvelele, alunecând spre melodramă, pendulează între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
și intră la Facultatea de Drept a Universității bucureștene, absolvind-o în 1880. În aprilie 1877 debutează cu poezia Domnișoarei Niculescu Aman la „Ghimpele”. Din 1878 semnează versuri și proză în „Resboiul” lui Gr. H. Grandea, din 1880 și în „Literatorul”, unde publică poemul Levante și Calavryta, iar în 1882 traducerea unui fragment din drama Hernani de Victor Hugo, urmată de prima sa încercare dramatică, sceneta în versuri O suferință (ce fusese respinsă de Teatrul Național bucureștean). În 1880 e numit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]