586 matches
-
1905-1916). Compune piese istorice și polițiste, jucându-le împreună cu alți copii. Din 1917 elev al Școlii de Ofițeri de Rezervă din Botoșani, ia parte la campania militară din 1918. Întors de pe front, frecventează cenaclul lui Al. Macedonski și debutează la „Literatorul” în august 1918 cu poezia Versurilor mele, semnată Gemi Zam. Întemeiază în 1920 Societatea Tinerilor Scriitori Români, ce își propunea promovarea dramaturgiei autohtone. În același an inițiază gazeta „Eroii patriei”, scrie la „România nouă” și la „Universul literar”. Se va
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
și intră la Facultatea de Drept a Universității bucureștene, absolvind-o în 1880. În aprilie 1877 debutează cu poezia Domnișoarei Niculescu Aman la „Ghimpele”. Din 1878 semnează versuri și proză în „Resboiul” lui Gr. H. Grandea, din 1880 și în „Literatorul”, unde publică poemul Levante și Calavryta, iar în 1882 traducerea unui fragment din drama Hernani de Victor Hugo, urmată de prima sa încercare dramatică, sceneta în versuri O suferință (ce fusese respinsă de Teatrul Național bucureștean). În 1880 e numit
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
la diverse publicații din Petroșani și Deva, ca redactor și șef de secție la revistele pentru copii „Luminița” și „Arici Pogonici” ( 1962 - 1989 ). După 1990 pune bazele revistelor „Bucuria copiilor” și „Licurici”. Scrie în „Contemporanul”, „România literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Săptămâna”, „Literatorul”, „Vremea”, „Totuși iubirea”, „România Mare”, „Național”, „Dimineața”, „Glasul patriei” etc., precum și la publicații pentru copii din Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Germania, China, Grecia, Serbia. I s-au acordat numeroase premii în țară, precum și Medalia de Aur a Târgului de Carte de la
STRAUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289974_a_291303]
-
Viața studențească” (1960-1961), după aceea la „Luceafărul” (1961-1965). A mai funcționat ca redactor-șef la Studioul Cinematografic Animafilm (1965-1972), redactor-șef la „Ramuri” (1978-1991). Din 1990 e director al Editurii Scrisul Românesc din Craiova, iar din 1991 redactor-șef la „Literatorul”. În 1992 își susține doctoratul la Universitatea din București, cu teza Insolitul ca energie creatoare. Membru corespondent (1991) și membru titular (1992) al Academiei Române, va fi desemnat ministru al Culturii (noiembrie 1993-mai 1995). În 1957 debutează cu epigrame în „Viața
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
ca ginere, în clanul său. La Roma, centrul vieții școlare a rămas Forul lui Traian, pe care îl celebra în secolul al V-lea poetul Fortunatus 27. Dar Biblioteca Ulpia 28, din apropiere, devenise centru de documentare și cercetare pentru literatori și retori 29. Dar existau și altele. De exemplu, retorul Felix și discipolii săi aveau școala la poalele lui Mons Carpend, aproape de Porta Capena 30. În secolul al VI-lea însă, școlile Romei au dispărut rând pe rând31. Și tot
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se spunea adesea în latină, pe artes liberales, al căror program ș...ț dublează artele literare cu disciplinele matematice” (op. cit., p. 84). Marrou observă totuși că Cicero (Despre orator, I, 72-84) insista asupra importanței disciplinelor matematice tocmai pentru că în școala literatorului erau adesea neglijate. 7. Despre învățarea retoricii, cf. Marrou: Sfântul Augustin..., ed. cit., pp. 47 sqq., Istoria educației..., pp. 380 sqq. Vezi și J. Fontaine, „Isidore de Séville et l’Astrologie”, Revue des Études latines, XXXI/1953, pp. 271-300, și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
1997, fondatorul și directorul Editurii Bibliotheca din Târgoviște, secretar de redacție, iar din 2002 redactor-șef al revistei „Litere”, editată la Găești. Începe cu articole de psihopedagogie, în 1968, la revista „În slujba patriei”. Mai colaborează la „Dâmbovița”, „Graiul Dâmboviței”, „Literatorul”, „Limba și literatura română”, „Curier”, „Literatura și arta”, „Sud” ș.a. Debutând ca prozator destul de târziu, cu romanul Clone, apărut în 2003, S. se remarcă prin abilitatea și siguranța cu care știe să construiască un spațiu ficțional, subtil gândit și cu
STAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289853_a_291182]
-
cronică literară îi apare în „Echinox” (1968). Cartea Modalități lirice contemporane, publicată în 1973 și distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj, marchează debutul editorial. Colaborează la „Echinox”, „Steaua” (în care deține mult timp cronica literară), „Tribuna”, „Transilvania”, „Vatra”, „Ateneu”, „Literatorul”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „România literară”, „Apostrof” ș.a. Semnează mai multe articole în Dicționarul scriitorilor români (I-IV, 1995-2002) și este coordonator al colecției „Biblioteca școlii” a Editurii Didactice și Pedagogice. Profilul esențial al lui P. este cel de cronicar literar
POANTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288857_a_290186]
-
prezentați altfel decât în spiritul dogmatismului marxist. În 2003 inaugurează în „Caiete critice” un serial intitulat O mie de poeți postdecembriști. Deși are formație de filosof și istoric, P. este cunoscut și pentru spiritul său de polemist, manifestat în revista „Literatorul”, sau în ipostaza de critic literar, ilustrată în suplimentul literar-artistic „Ecart” și în „Caiete critice”. În 1998 publică o carte despre generația ’30, Mircea Eliade și Nobelul interzis, unde vehiculează teoria că, deși Eliade era cea mai îndreptățită personalitate postbelică
POP-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288885_a_290214]
-
la Craiova. Debutează în „Noua revistă olteană” (1903), unde susține cronica literară și publică versuri. Prima carte, Viorele, îi apare în 1904. Colaborează la „Viitorul”, „Apărarea națională”, „Noua revistă română”, „România jună”, „Ramuri”, „Românul literar”, „Sămănătorul”, „Revista modernă”, „Carmen”, „Cronicarul”, „Literatorul”, „ Revista idealistă”, „Convorbiri critice”, „Luceafărul”, „Presa Olteniei”, „Gorjanul”, „Situația”, „Jurnalul”, „Condeiul” ș.a. A mai semnat cu pseudonimele Alexandru Amar, Polyclet, I. Polyclet, I.C.P. Polyclet. Prin versurile din Viorele și din Zări albastre (1913) P.-P. ilustrează în registru minor orientările
POPESCU-POLYCLET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
a altor autori, coordonează, în colaborare, lucrări precum Sud-Vest. O antologie comentată a scriitorilor contemporani din Oltenia (1998). Este, din 1998, redactor-șef al publicației „Mozaicul”. Colaborează la „Tribuna”, „Ramuri” (unde în 1976-1977 susține cronica literară), „Luceafărul”, „Steaua”, „Vatra”, „Contemporanul”, „Literatorul”, „Observator cultural”, „Arhivele Olteniei”, „Scrisul românesc” ș.a. În volumul Replay demersul critic al lui P., fără să atingă excelența în materie și fără să învedereze o originalitate frapantă, își manifestă legitimitatea și relevanța. Unul dintre primii comentatori (Voicu Bugariu) a
POPA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288903_a_290232]
-
Prundu, învățând apoi la Liceul „I.L. Caragiale” din București, absolvit în 1986. Efectuează stagiul militar și urmează cursurile Facultății de Litere a Universității din București (1987-1992), lucrând ulterior ca profesor de franceză la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”. Va debuta în „Literatorul” (1992), cu povestirea Păcătosul (prezentată de Eugen Simion); aproape concomitent publică în „Caiete critice” un comentariu la un roman de Bujor Nedelcovici. Va colabora cu povestiri sau fragmente de proză, precum și cu articole, comentarii, recenzii și cronici literare la „Literatorul
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
Literatorul” (1992), cu povestirea Păcătosul (prezentată de Eugen Simion); aproape concomitent publică în „Caiete critice” un comentariu la un roman de Bujor Nedelcovici. Va colabora cu povestiri sau fragmente de proză, precum și cu articole, comentarii, recenzii și cronici literare la „Literatorul”, „Contemporanul - Ideea europeană” și „Caiete critice”, revistă la care din februarie 1993 este redactor, iar din 2002 unul din titularii cronicii literare. Prima lui carte este Vremelnicie pierdută (2001; Premiul pentru debut al Fundației Naționale pentru Știință și Artă și
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
de istorie literară al Institutului. În 1995 devine și profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Debutează cu un articol de istorie literară în revista „Steaua” (1963), semnând apoi studii, articole, recenzii în „Ateneu”, „Familia”, „Limbă și literatură”, „Literatorul”, „Luceafărul”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Synthesis”, „Tribuna”, „Vatra”, „Viața românească” ș.a. Participă la simpozioane literare din Debrețin, Belgrad, Sofia, publică și în revista „Noi” a românilor din Ungaria sau în „Analele Societății de Limba Română” din fosta Iugoslavie
POPA-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
și apoi în 1880-1881. El este autorul a două volume, Suspinele primăverei (1868) și Poezii (1887), cuprinzând stanțe tipărite inițial în gazetele vremii: „Originea” și „Curierul de Iași”, „Oltul”, „Revista literară și științifică”, „Timpul”, „Pressa”, „Amicul familiei”, „Album macedo-român”. La „Literatorul”, care i-a publicat o epistolă în 1881, era considerat convorbirist. P. încearcă o poezie de atitudini byroniene - contraste tari, senzații puternice și gesticulație patetică, traducându-i disperarea de proscris al sorții. Nereușita este totală, prin lipsa fiorului liric și
PRUNCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289055_a_290384]
-
dramatic și prozator. Este fiul pitarului Dumitru Racoviță, profesor și publicist el însuși. Un publicist interesant, cu vână de critic, se dovedește și R., care, semnând adesea cu pseudonimul Sphinx, colaborează intens la „Binele public”, unde a debutat în 1879, „Literatorul”, „Epoca”, la „România liberă” și „Revista nouă”, unde era și redactor. Articolele sale pe teme diverse din „România liberă”, făcute cu un condei incisiv, uneori caustic, iau în derâdere moravuri ale vieții politice, parlamentare, surprinzând fizionomii și atitudini caracteristice. Însemnările
RACOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
Însemnările din „Binele public” și le-a înmănuncheat în culegerea Observări sociale și morale (1881). Sunt meditații, copleșite de poncife, asupra nestatorniciei destinului, asupra familiei și societății, a sărăciei și bogăției, a fericirii. În fiziologiile lui (ciclul Tipuri apărute din „Literatorul”), R. configurează în tușe repezi, nervoase, profiluri sugestive (parvenitul, cocheta ș.a.m.d.). Este în această pictură de caractere o pornire pătimașă, disimulată îndeobște sub scepticism ironic, divulgată în accentele de sarcasm. Schițele și nuvelele, alunecând spre melodramă, pendulează între
RACOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
la Centrul de Igienă și Sănătate Publică (1986-1993), inspector-șef la Inspectoratul pentru Cultură al județului Timiș (1993-1994), consilier la Editura Augusta și profesor la Facultatea de Jurnalistică a Universității Tibiscus. Colaborează la „Orizont”, „Luceafărul”, „Astra”, „Rostirea românească”, „Glasul Bucovinei”, „Literatorul”, „Meridianul Timișoara”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Transilvania” ș.a. A fost distins cu Premiul revistei „Luceafărul” (1982) și cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debutează în „Viitorul social” (1973) și editorial cu Orizontul lecturii (1983), volum ce relevă câteva trăsături constante ale
RACHIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289079_a_290408]
-
Ghica, Al. G. Drăghicescu, Th. M. Stoenescu, Bonifaciu Florescu, Panait Macri, N. Beldiceanu, N.I. Pruncu, Scarlat Moscu, Al.I. Șonțu ș.a. Prin 1880, poate și mai înainte, se alătură și Al. Macedonski, reluând poezii tipărite cu puțină vreme înainte în „Literatorul”, pentru a le da o circulație mai mare (satira Formele ș.a.), sau trimițând altele întâi aici (Lacrimi, dedicată Caliopei Poenaru); el scrie și articole polemice, răspunzând astfel la criticile lui Frédéric Damé privind piesa Unchiașul Sărăcilă (în Cum se face
RESBOIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289176_a_290505]
-
în poemele sale de dinainte de război, din „Vieața nouă”. Contactul direct cu atmosfera culturală a Occidentului, într-o vreme când poetica simbolistă părea un fapt al trecutului, nu i-a modificat viziunea. Consecvența (între timp, în 1919, colaborase și la „Literatorul” lui Al. Macedonski, adăugând astfel un argument la adeziunea lui la simbolism) e una dintre trăsăturile caracteristice ale portretului său intelectual, deși, ca teoretician, era deschis spre diverse forme ale poeziei mai noi. Lui i se datorează cel dintâi studiu
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
1985; Texte der rumänischen Avantgarde. 1907-1947, îngr. Eva Behring, Leipzig, 1988 (în colaborare); Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart, îngr. Dieter Schlesak, Berlin, 1998 (în colaborare). Repere bibliografice: Werner Söllner, Între provincialism și universalitate, AFT, 1981, 3; Virgil Mihaiu, Un literator al timpului nostru, ST, 1981, 7; Klaus Schumann, „Die rumäniendeutsche Lyrik nach 1944”, „Weimarer Beiträge”, 1982, 9; Emmerich Reichrath, Die fällige Synthese, în Reflexe, ÎI, îngr. Emmerich Reichrath, Cluj-Napoca, 1984, 25-30; Ute Rill, Gehaltvoll und beispielhaft, „Neue Literatur”, 1987, 5
MOTZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
XII. 1898, Ploiești - 2.V.1991, București), prozator. Este fiul Ghizelei (n. Braunstein) și al lui Zeilic Moscovici, pictor. A absolvit Liceul „Matei Basarab” din București (1916) și, înainte de a-și începe studiile la Facultatea de Medicină, a debutat în „Literatorul” (1918) cu versuri semnate Virgiliu Moscovici, cum vor fi iscălite și poeziile apărute în „Sburătorul”, „Lumea evree”, „Adevărul literar și artistic”, „Rampa” și adunate în primul său volum, Fântânile luminii (1923). Între încercările din această perioadă se numără și câteva
MONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288234_a_289563]
-
Munte și Mihail Tallianu, în „Prezentul”, „Ilustrațiunea literară”, „Traian Demetrescu”, „Biblioteca modernă”, „Rodica”, „Carmen”, „Junimea”, „Românul literar și politic”, „Ilustrațiunea națională”, „Capitala”, „Contimporanul”, „Făclia”, iar după primul război mondial scrie în ziarele la care a lucrat sau în reviste precum „Literatorul”, „Flacăra”, „Gloria României”, „Imaginea”, „Acțiunea” ș.a. În răstimp traduce, pare-se foarte bine, numeroase librete de operă. Relativ târziu își adună o parte din poezii în placheta Cântecul vieții (1926). Ar mai fi scos încă una, intitulată Octombrie, de negăsit
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
și editorial, într-o antologie a Editurii Albatros în 1977, cea dintâi plachetă personală, Un fluviu cu nume sfânt, fiindu-i publicată în 1990. Colaborează la publicațiile „Înainte” și „Libertatea” (Brăila), „Viața nouă” (Galați), „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Țara”, „Literatorul”, „Orizont”. Este redactor-șef la ziarul „Dunărea”. Poezia lui M. înregistrează, într-o notație simplistă, spațiul câmpiei Dunării de Jos, câteva metafore și motive aflându-se în centrul poemelor: apa ca reflex al trecerii, singurătatea ș.a. Fără mari tulburări metafizice
MUSTAŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288333_a_289662]
-
clișee, verbiaj, anticipând astfel, ca și alți comediografi ai epocii, tehnici exploatate de I.L. Caragiale. O dramă ocazională, Răpirea Bucovinei, scrisă în colaborare cu V.A. Urechia și N. Țincu și semnată X.Y.Z., e publicată în 1883 în „Literatorul” lui Al. Macedonski. SCRIERI: În Iași, București, 1871; Socrul unui ginere, București, 1873; 1-ul aprilie stil nou, București, 1874; Fata lui chir Troancă, București, 1874. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. cont. (1934), I, 114-115, 205; Mîndra, Clasicism, 189-191; Dicț
MYLLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288344_a_289673]