532 matches
-
din lemn, apoi ușa s-a închis. Afară, strigăte, râsete, unele foarte aproape, dar și clinchet de oale, primul ospăț de nuntă trebuind să fie pregătit în timp ce se consuma căsătoria. Înveșmântată în roșu și auriu, Fatima se afla în fața mea, lividă în pofida sulimanurilor, nemișcată, înlemnită, surprinzătoare, străduindu-se să surâdă, cu niște ochi atât de jalnici încât, cu un gest spontan, am tras-o spre mine, mai puțin în chip de îmbrățișare cât mai curând ca să încerc s-o liniștesc. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
citadela din Alger, ocupată de necredincioși, omul acela spunea mereu „citadela din Cairo“, ajungând chiar să vorbească despre circazieni în loc de castilieni, până când un alt consilier, mult mai tânăr totuși, îi aruncă o căutătură atât de furioasă, încât celălalt se făcu livid, simțind că i se clatină capul pe umeri. De altfel, mai curând privirea aceea și pălirea celuilalt au fost cele ce m-au făcut să pricep că tocmai fusese dat de gol un lucru extrem de grav. Într-adevăr, în anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de riscantă, să târască populația pe urmele lui și să atragă asupra ei mânia lui Selim. Deși era încă foarte slăbită, Nur s-a ridicat dintr-un salt, de parcă s-ar fi trezit dintr-un vis urât. Pe chipul ei livid nu se vedeau decât ochii, care priveau în gol. — Amintește-ți de piramide! Câți oameni au murit pentru a le construi, oameni care și-ar fi putut petrece ani buni de viață cultivând pământul, mâncând, împerechindu-se! Apoi ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o soluție care să pună capăt umilirii creștinătății. Dacă Sanctitatea Sa ar încerca să iasă astăzi, cunosc regimente care n-ar șovăi să pună mâna pe persoana sa și să-l facă să sufere chinurile cele mai cumplite. Clement se făcu livid, în vreme ce vizitatorul său continua: — Acest lucru, nici eu, nici împăratul Carol nu l-am putea împiedica. Va trebui mult timp încă să negociem, să recurgem la persuasiune, la șiretenie, să nu dăm deoparte nici un mijloc. În primul rând, însă, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
băut nimic, dar, în timp ce încuiam ușa, am recapitulat cum o voi saluta eu pe Martina, cerând zâmbitor o șampanie. Am luat-o spre est, apoi către nord. Mda, era clar că ziua avea o culoare stranie - o lumină suavă, dar lividă; biliară, de parcă plămânii îi rămăseseră îmbâcsiți de poluare. Hai, scuipă ce te îneacă. Magazinele mai dormeau încă... Unde era zgomotul, unde erau cei care îl făceau? Mașini puține, ale căror faruri își înșurubau lumina ca un sfredel. Dintr-o dată m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
resemnate. Ce i-o fi făcut tipul ăsta marelui, incomparabilului meu Fiasco? Ai impresia că a locuit în el, că l-a subînchiriat. Sunt oameni care nu au stofă deloc. Ar fi trebuit să-i vedeți pe băieții de la garaj, livizi de invidie și plini de admirație, când Fiasco-ul e condus - sau, după caz, împins, tractat sau, cum s-a întâmplat o dată, cărat cu elicopterul - în curtea lor plină de gunoaie. E temperamental Fiasco-ul meu, ca toți caii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fac. — Bun, îmi explică Fat Paul, nu poți să pleci, nu-i așa? De asta nu mai poți scăpa. Ce-i drept e drept, John. Vreau să spun că abia s-au căsătorit. Marți. Dădu din cap, subțiindu-și buzele livide. Se duse spre masa de biliard. Bilele au căzut ca niște bombe și s-au îngrămădit toate în buzunarul lor. Îmi arată bila albă și bila neagră. — Hai, omule, am spus eu. Las-o moartă. Iisuse, doar suntem ca frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mână, cu un Ochi brodat chiar în centru. Se folosi de ochi ca să facă ferestre. îl făcea să străpungă cu privirea pereții roșii și pereții se supuneau. Era într-adevăr o încăpere destul de elegantă, chiar dacă pereții erau de un roșu livid. Aproape că se simțea mândru de el însuși. Dincolo de ferestre începu să prindă contur muntele Calf. Vultur-în-Zbor ajunse până acolo încât vedea luminișul, pădurea din jurul lui, și îl zări până și pe Virgil Jones, care chiar păru că se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o masă era Dinică cu o tipă blondă. În spatele meu, doi marinari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am aventurat cîțiva pași Într-un vestibul cu aspect de peșteră, cu pereții fluctuînd sub mîngîierea unei lumînări. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. Silueta ei se profila pe un coridor țintuit În penumbră, decupată În lucirea lividă a unei galerii care se deschidea În fund. Era așezată pe un scaun, cu spatele la perete, cu o lumînare la picioare. Închide ușa, Îmi porunci ea fără să se ridice. Cheia e În broască. M-am supus. Broasca scîrțîi cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mongolii atâta vreme cât se află lângă trupul lui Amir... moartea unui mare conducător nu poate fi murdărită... moartea e mai presus de noi, și dacă nu o respectăm, se va abate asupra noastră. Sultanul Îl trimise, cu un gest, Înapoi. Era livid de furie. Ceea ce se Întâmpla era imposibil. Dar mai avea o soluție. Cei mai sălbatici războinici. Cei care nu respectau nici viața, nici moartea. Achingiii. - Uluk bei, cu două mii de achingii, să ucidă mongolii lui Amir Baian și să continue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ale sufletului, pe care îl cred imaterial, și iată, acele simțimînte acționau precis, simultan, asupra materiei. Alterarea asta Lenora vroia parcă s-o ascundă oricui, până și Linei. Aștepta chinuită, cu priviri de tâlhar prididit de dușman, pe subt pleoapele livide. Ce aștepta? Plecarea lui Mika-Le? Sau atunci ce? Care erau lucrurile negre care clocoteau acolo în femeia blondă și făceau în carnea ei albă zgură și cenușă? Păcătoșia! Dar care anume? 19 Mini era curioasă, dar cu mai mare curiozitate
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
sosit în porturi bune și că nu am de ce mă teme. Nu mă gândeam la nimic. . . fixam fereastra. înapoia ei era Orașul dar încă nu se arăta. O lumină gălbuie umplea geamul. . . Așa se făcea ziuă în dimineața aceea! . . . Lumina lividă părea a fi fost substanța dizolvată a gălbejitului de-adinioarea, care, așa cum trecuse prin ușă dispărând, tot așa desigur se descompusese în acea licărire sinistră. . . După dezmorțire venise pesemne somnul cu care luptam. Pe scaun, lingă masă, dormeam desigur pe
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
înainte cu pașii ei mărunți. Pe un pat de grădină sta instalată Lenora între perine și pleduri. Contrariu obiceiului, era acoperită până la gât cu un văl mare înfășurat pe trup. Avea pe frunte o compresă udă, care părea o bandeletă lividă, și figura îi era mult slăbită, cu două cearcăne negrui subt ochi, datorite febrei, nu kholului. Trăsăturile feței erau subțiate și tenul limpede, deși palid subt puținul roz al pudrei. Nu mai era în carnea ei acea revărsare de otrăvuri
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Identifica grupurile, perechile de trecători, cu ființele pe care le privea în panorama minței, pe când Nory flecărea despre cunoscuții lor: . . . Era pictorul Greg, malt, încovoiat, cu Mika-Le, lemnoasă și mică, și disproporția lor se proiecta izbitoare. 104 . . . Apoi prințul Maxențiu, livid, cu făinăreasa neagră ca o metisă, pereche fără de simțul culorilor care se îmbină. . . . . . Monseniorul trecea spânatec, cu mâini drepte, rezemate pe genunchi, într-un automobil mare, având alături pe nepotul lingav. . . . . . Elena parcă scotea capul de sub poclitul unei trăsuri de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un halou în jurul lor. El cade la podea. Ea se uită în jur. Sunt de toate acolo, tot ce le-ar trebui. Așa că, atotzămislitoarea se așază pe vine, aprinde focul cu un amnar și-l privește pe bărbat. Omul este livid, cu fața și părul curate și pure ca laptele. Poartă haine europene și e ud până la piele. I le scoate. Bărbatul pare neajutorat, își ridică brațele ca să-i dea jos cămașa mai ușor, apoi se sprijină de umărul ei, lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tobe foarte scumpe, nu e nici măcar arămie sau de culoarea grâului, ci albă. Pielea lui Pran Nath este o mândrie pentru toți. Albeața pielii lui n-are nuanțe deranjante, ușor albăstrii, ca a englezilor abia sosiți și nu e nici lividă ca a unui muribund, ci are culoarea laptelui, a marmurei din care meșteșugarii cioplesc paravane ornamentale, acolo jos, la Tajgangj. Localnicii din Cașmir sunt veniți de la munte și au pielea în nuanțele cele mai deschise, dar culoarea lui Pran Nath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rapid mori imediat, nu?) și se întoarce brusc să vadă cine l-a lovit. Diwan-ul se rezumă la a o întreba pe Charlie Privett-Clampe: — L-ați văzut pe Înălțimea Sa? — Nu, la naiba, nu! Și cu asta, femeia o șterge, lividă la față. Deși rangul trebuie respectat, nu se renunță la ierarhii și, deși uneori ai putea spune că să închizi ochii la ceva este o virtute, există niște limite și unele lucruri nu trebuie tolerate, indiferent cine le săvârșește. Văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
altă parte, dintr-un alt element. Când dă colțul pe Falkland Road, aude un zgomot, ca o ploaie puternică ce cade peste copaci. Strada este plină de lume, care strigă și gesticulează. Peste chipurile lor pământii, ceva aruncă o lumină lividă, gălbuie. Este atât de captivat de propria-i transformare, încât ajunge în mijlocul mulțimii, fără să-și dea seama. Misiunea este în flăcări. Flăcările mângâie partea din față făcută din lemn cum mângâie degetele corzile unui instrument. Scot un sunet ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
culcată pe o rână, Că tata n-a venit de-o vreme bună, Și-n țarină nu-s roade de cules. De-atâtea griji și de nevoi, cu lacrimi, Ades spălat ai nurii, când avid, îi căutam pe trupul tău livid, Lipsit de vlagă, și lipsit de patimi. La pieptul tău, la sânu-ți sățios, Culcat pe braț sub ochiul tău cucernic, Tăria de bărbat, să fiu puternic, Mi-ai dăruit din sufletu-ți frumos. Când iți roiau prin curte numai fameni
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ispășit. O candelă aprind Și plâng; Azi, rup tăcerea dintre noi, în suflet amintiri mă strâng, Mă rog să fim iar amândoi. Ploaia de smarald Prin labirintul unui timp avid mai rătăcește încă pasul mic al dansului pictat în zori livid într-o secundă, ca un inamic. Nu așteptam sărutul tău de foc nici palma versului care-a ucis speranța unui fluture în joc cu rima bisturiului precis. Din flori de gheață, aripi de cocori și palme frământând un asfințit ai
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în chipul cel mai comis. La vernisajul ce urmase, un conferențiar cu gura uscată de pește vorbi răsunător publicului înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
-o. Asta sau nevasta lu’ vreunu’. Țineți minte ce v-am zis! Era toată boțită și mâna aia... Mâna aia n-o s-o uit niciodată, nici de-ar fi să trăiesc o sută de ani! Șeful de echipă îl fixă livid cu privirea. Părea incapabil să-și exprime sentimentele. Așa era și Wilt. El se întoarse la catedră și se așeză, prinzându-și capul între mâini, timp în care elevii lui căscau în continuare ochii pe fereastră și încercau să audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
se și repetase, în două seri la rând, nu mai știa. Da, Mircea e singurul care ar înțelege, ar întreprinde ceva concret, imediat. Să-i spună că bărbatul acela acut, puternic, numit Marcu Vancea era ieri seară, dintr-odată, bătrân. Livid, epuizat. Nimic nu rămăsese din armura perfectă, din ceremonia gesturilor stăpânite, din lumina privirii, din vocea totdeauna limpede, care încă în urmă cu doar două săptămâni păreau la fel ca totdeauna. Da, în urmă cu două săptămâni, prezentase soției, hodoronc-tronc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-mi iaupaltonul“, și își luaseră paltoanele și coborau fuga fuga pe scări pline de moloz și cărămizi și haine, strada, salvarea, săritura, scările, strada, da, în stradă, salvați, slavă, slavă Supremului, slavă că ne-a salvat. Hainele mototolite, chipuri livide, alerte, strada plină de sinistrați tropăind de frig și înfrigurare, dărâmături și zarvă și neliniște, coloane coloane de trupuri și zumzetul de voci grăbite, toți se grăbeau se grăbeau, fără să știe încotro, un soi de evadare colectivă, de parcă dezastrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]