50,381 matches
-
îngerul de marți care-mi aduce Copilăria ca pe-o turtă dulce, Ca pe-un susan și ca pe o halviță. E îngerul de marți, printre șuvițe De păr cîrlionțat, suflate-n vînt, Ale iubitelor cu trupul sfînt, Ce-au locuit cîndva și pe pămînt Și-acum s-au dus din nou în paradis, Cu genele să ne împungă moale-n vis... Și iarăși am ghiozdanul plin cu bile, Cu sugative, radiere inutile, Și cu sticluțe de cerneală-albastră, Cînd stam cu
E îngerul de marți care-mi aduce... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7951_a_9276]
-
ale imensei pălării și plutesc dezamăgite peste acoperișurile de rugină ale celor trei case din fața agenției de știri în care lucrează Gil, cu ochii lipiți de ecranul pâlpâitor. * în același timp, la nici un km mai încolo, pe strada Ziduri Moși, locuiește Maimuțu, un băiat de aceeași vârstă și de aceeași înălțime cu Gil. Spre deosebire, însă, acesta habar n-are ce se petrece-n lume. Maimuțu face pași măsurați, privindu-și vârfurile neatinse ale pantofilor, aranjându-și încă o dată șuvița mătăsoasă în spatele
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
de apartenență la grup instalat atunci nu m-a mai părăsit nici o secundă, nici când lucra Cristi Popescu la Adevărul Literar și Artistic și citeam versuri câte juma de noapte în apartamentul cu linoleum pe jos din cartierul Aviației, unde locuia familia mea de pe atunci, astfel încât, după atâtea jumătăți de nopți - cei doi cristi popescu stăteau mai mult, dar eu aveam copii mici - mi s-a întâmplat o carte întreagă dedicată aceluia dintre ei care era poet, nici în după-amiezele când
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
aruncat-o în stradă. Câinele rex credincios a-nsoțit-o lătrând ca apucatul. Suferința, despre care tanti marioara crezuse toată viața că o ocolește, a izbit-o într-o clipă, s-a răzbunat, cu vârf și îndesat! De atunci, în stradă a locuit tanti marioara: vara și iarna, o vedeai ici-colo prin craiova, cu haina ei de blană, cu câinele ei din ce în ce mai costeliv și mai neputincios, cu valiza ei murdară în care aduna tot soiul de nimicuri. Adeseori se oprea în english-park și
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
la gură, nu-și dezmințea originea. Descoperise băutură asta „de șaizeci de șanțuri“ la Timișoara și devenise fânul ei declarat. L-am descusut mai întâi în legătură cu fiul meu. Erau colegi la un liceu din New Jersey, unde Codruț preda sportul. Locuiau în apropiere unul de altul, într-un carrier plasat practic într-o pădurice, si mergeau împreună la tenis și, câteodată, la baschet Nepofii mei, botezafi Tom și Jery, la fel ca eroii lui Disney, împrumutaseră părea -mă asigurase el - ceva
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
fiecare învârtire a volantului. Dar nu mi-era frică chiar dacă rămâneam singur, blocat în cușca liftului. Știam că Tata, de-acolo, de sus, mă ridică. Ninsoarea Ce-a căutat strada Năvalnicului în viața mea? Cum și de ce am ajuns să locuim pe acea stradă periferică, în pantă, pavată cu pietre de râu, cu trotoare primejdioase? Și de ce o evoc, deși n-am locuit acolo nici măcar o lună? A fost doar un tranzit spre altă casă, în vreme ce bombardierele se înverșunau împotriva portului
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
sus, mă ridică. Ninsoarea Ce-a căutat strada Năvalnicului în viața mea? Cum și de ce am ajuns să locuim pe acea stradă periferică, în pantă, pavată cu pietre de râu, cu trotoare primejdioase? Și de ce o evoc, deși n-am locuit acolo nici măcar o lună? A fost doar un tranzit spre altă casă, în vreme ce bombardierele se înverșunau împotriva portului, nu departe de cartierul băncilor. Din Năvalnicului păstrez amintirea unei odăi unice, în care locuiam cu chirie, fără alte accese decât privata
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
Și de ce o evoc, deși n-am locuit acolo nici măcar o lună? A fost doar un tranzit spre altă casă, în vreme ce bombardierele se înverșunau împotriva portului, nu departe de cartierul băncilor. Din Năvalnicului păstrez amintirea unei odăi unice, în care locuiam cu chirie, fără alte accese decât privata din curte. Acea odaie, pardosită toată cu "covoare" țesute din fâșii de cârpă, servea și de bucătărie, iar lampa de gătit, cu petrol lampant și fitil tubular, fila când ți-era lumea mai
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
Gustav Wilhelm S., care privea din rama portretului său în camera de zi a casei mele părintești. Pavajul aleii pe care am trecut cu taxiul, îndată după sosirea mea la București, pentru a ajunge la casa în care aveam să locuiesc, era spart chiar în mijlocul drumului. Pietrele smulse grosolan zăceau într-o stivă acoperită de noroi și murdărie de-a lungul gropii. Trotuarul, reparat de nevoie, dădea într-o piață, un triunghi neregulat format din bifurcarea aleii, mărginită de ziduri și
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
scris și în ziare dar mie îmi scăpase. Anume că deputatul Mădălin Voicu, nu cu mult timp în urmă, ar fi intervenit la municipalitate să fie rebotezat Parcul Ioanid cu numele tatălui său, Ion Voicu, violonistul de mare faimă care locuise într-un imobil din zonă. Și schimbarea s-a și făcut, vrednicii edili ai Capitalei neîndrăznind să-l refuze pe deputatul cu gura mare. Nu știu dacă lucrurile s-au petrecut chiar așa, dar un fapt este cert: Parcul Ioanid
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
ocazie, tratament, intruziune, transgresiune, manevră, alunecare sau chiar lovitură de forță, dar nu se oprește aici și născocește și adverbul corespunzător - „metalepticamente”, am putea spune în românește -. Ici și acolo apar fugitive referiri personale (întîlnirea autorului în cartierul Marais unde locuiește cu o vedetă italiană, reacția fetiței unei cunoștințe în sala de teatru) și grațioase recomandări adresate cititorului (de evitat filmele dublate, de preferat cele subtitrate). Deși respinge pretenția de exhaustivitate, Genette nu uită nici situațiile mai rare, speciale de metalepsă
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
nereproducând aici spiciul prietenului meu Haralampy după vizionarea unei emisiuni “100 %” a lui Robert Turcescu de la “Realitatea Tv”, a cărui invitată a fost Mona Nicolici. Deci: -Domnu’ preten, îmi zice, dacă până acum băiatu’ ăsta n-a rupt gura târgului locuit de moderatori, ca psiholog îți garantez că a produs câteva semipareze cauzate de zâmbete jimbarice. Plus că o parte dintre politicieni se simte trădată, lezată în infatuarea ei inexpugnabilă și lovită crunt în orgoliu, fiindcă n-a fost invitată să
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
locatar e o istorie fantastică. A fost de altfel inclusă în antologia de nuvelă fantastică românească The Phantom Church. Dar pînă la urmă fantasticul nu e aici decît o simplă deghizare: o epidemie stranie se abate asupra blocului în care locuiește personajul-narator și toți locatarii mor. Fotografii de nuntă, din volumul Într-o după-amiază de vineri, ar putea aminti de Cănuță om sucit: eroul trebuie să se însoare, dar totul merge, în chip absurd, pe dos - apartamentul e inundat și apoi
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
simbolice și cu repere spirituale. Casa este un mic univers în care se regăsește totul, de la materia cea mai banală și pînă la relația înaltă cu cerul, dar ea este, în mod esențial, și portretul fidel al celui care o locuiește. În acest sens, una dintre cele mai dificile și mai gingașe probleme este aceea a mobilării interiorului cu obiecte de artă. Iar aceasta nu este, așa cum am fi tentați să credem la prima vedere, o problemă anexă și, la urma
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
umor prefer să redau mai jos cîteva rînduri din Cuvîntul Înainte al culegerii de memorii intitulată Tatăl Fantomă (Crane Hill, 2001): În noiembrie 1993 am călătorit la Viena unde cu ajutorul prietenului meu Daniel Schmid am descoperit adresa unde tatăl meu locuise în copilărie: numărul cinci pe Zirkusgasse, în cartierul Leopoldstadt. Descoperirea fusese făcută în arhivele anului 1917, adică anul dinaintea plecării familiei tatălui meu către Statele Unite, cînd el avea opt ani. Documentele arătau că familia sosise în Viena călătorind dinspre Bucovina
În căutarea tatălui pierdut by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13223_a_14548]
-
înălțătoare ca să fim cu adevărat fericiți - slavă Domnului din cer (și domnilor de pe pământ!). Am devenit buni și iertători constatând din pastișa lui de bilanț că, la ora aceea, dispuneam de: 1. O țară bogată și frumoasă (păcat că-i locuită); 2. Colinde emoționant-creștine, cum ar fi „O ce veste minunată!” (majorarea pensiilor cu 3,1 la sută); 3. Clinchet de clopoței (în semipustietatea sălilor Parlamentului) 4. Folclor minunat la Etno TV: „Merg prin sat pocnind din dește -/ Zice lumea că
Ora de bilanț by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13272_a_14597]
-
mele înoată în mare/ iar picioarele mele aleargă pe uscat/ ca un munte cu iarbă verde la poale/ și zăpadă înaltă pe piscuri/ jumătatea de jos a corpului meu trăiește/ în plină zi/ iar jumătatea de sus în plină noapte/ locuiesc pe o scenă de aer/ îngeri lichizi ies din oglindă/ și se chinuiesc cu mine să mă repare/ să mă remonteze cum trebuie: sau-sau...” (îngeri lichizi ies din oglindă). Nimic nu e cum trebuie, nimic nu e la locul
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
viitorul cînd omul trăiește cu ideea că ziua de mîine va fi inevitabil mai rea decît cea de azi și că timpul e o cărare care nu te duce nicăieri decît spre o intensă și persistentă amenințare. Nu voia să locuiască într-un univers alcătuit numai din ceea ce vedea el, mai ales că vedea lucruri foarte putrede. Așa încît se agăța de ideea unei alte lumi, a unui loc mai bun, și își spunea că sălașul acestei lumi ar putea fi
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
cu a lui A moveable Feast, tradusă în franțuzește, după părerea mea mult prea explicit: Paris est un fête, Parisul este o sărbătoare...; vreau să spun, simplu, că pe străduța asta nouă, recent croită, singurul om al scrisului care a locuit un timp aici, s-a nimerit să fiu eu, cu bunăvoința prea gentililor soți Nicol. Parisul anilor 1921-1926 ai tânărului romancier american, ediția franceză apărută la Galimard, eu îl citesc aici cu pasiune, în apartamentul luminos. E ca o a
Strada Jean Zay by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13325_a_14650]
-
aici cu pasiune, în apartamentul luminos. E ca o a doua trecere prin Paris ce o fac zi de zi. Acțiunea petrecându-se în cartierul latin, e cu atât mai atrăgătoare. Astfel, fac cunoștință în fine cu Gertrude Stein, - care locuiește lângă grădina Luxemburg pe strada Fleurus la nr. 27, - Miss Stein, cum îi spune de obicei Hemingway, care se duce des la ea și despre care până atunci știam că ar fi fost autoarea faimoasei denumiri Generația pierdută... În realitate
Strada Jean Zay by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13325_a_14650]
-
doar cîțiva români emigranți (în contrast cu situația de la Paris). Cîțiva din cei mai apropiați au fost un afro-american (Charles Long), cîțiva evrei (Edward Levi, Jonathan Smith, Saul Bellow etc.), un episcop japonez (Joseph Kitagawa), romano-catolici și protestanți (din toate confesiunile). A locuit în apropierea „Centrului Studenților Catolici” și biroul său era în „Meadville Theological School”, o instituție unitariană. El a obținut cetățenia americană, chiar dacă asta a fost mai mult de conveniență, ca să-și înlesnească ieșirile în lume. Aprilie 2003
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
credință, pe voci diferite, așa cum ne rugăm, întotdeauna altfel, cum mutăm accentele, cum șoptim, cum proiectăm raportul cu Divinitatea. Mă mai gîndesc la asta și am să revin cu alte comentarii. Mă obsedează, mă neliniștește. În fiecare din noi cîți locuim de fapt?... Și cîți se văd? Impresionant este felul în care tinerii actori se umplu de cuvînt, de propunerea regizorului, de aura fericirii sau nefericirii din personaje, din tăceri și revolte. În primul rînd, cele trei chipuri ale Ninei - Adina
Fericire? Nefericire? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13350_a_14675]
-
Croce, Bacovia fuma cu sete și bea pe tăcute, Ion Barbu, opioman, avea 5-6 studenți la cursurile lui de matematici superioare, Camil Petrescu se gândea să se apuce de chimie. Altă dată, presupune câte săptămâni sau luni ar fi putut locui în hoteluri luxoase, cu banii primiți ca premiu în 1930, Mateiu Caragiale pentru Craii de Curtea Veche și Ion Barbu pentru Joc secund. Bucureștiul parcurge o scurtă perioadă de tranziție care se consumă în câțiva ani, când se împletesc două
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
loc să se strecoare automobilele. Domnește voia bună și veselia. Frumoasele femei ieșite la plimbare atrag atenția lui Coco în „Bilete de papagal”. Autoarea continuă cu descrierea Cișmigiului, pe ale cărui alei îi zărește adesea pe Lovinescu și Eftimiu, amândoi locuind în apropiere, a vieții teatrale, a cinematografului, „o adevărată fascinație a epocii”. Prin marele număr al sălilor de spectacol (supuse parcă unui adevărat recensământ), Bulevardul Elisabeta era numit „Hollywoodul românesc.” Cinematograful reprezenta locul de distracție cel mai frecventat. Încă de
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
la un fel de... jucărea, vrând a forma ș-a introduce un gust nou de poesie românească... urmând ca tinerii învățați, cândva, în viitor, și când limba noastră se va fi perfecționat, să pătrundă, eventual, și ei în desișurile unde locuiesc musele lui Omer și Virghil... Leonachi, constatând limitele graiului și culturii noastre, cu obiectivitatea iluministă a secolului XVIII, încheie astfel, premonitoriu: „Eu (spuind adevărul) vrui să mă repez într-o zburată, tocmai în vârful mintelui acestui, unde e sfântarul muselor
Tabăra țiganilor (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13385_a_14710]