1,901 matches
-
lor semantic își are originea în desfășurarea unei caracteristici sau a unei coordonate circumstanțiale a acțiunii verbale din perspectiva protagoniștilor actului lingvistic și, în special, a locutorului. Așa, acum, aici, dincoace sunt adverbe al căror conținut rezultă din raportarea la locutor, la timpul și spațiul locutorului: acum = în momentul în care vorbesc eu; aici = în locul în care mă aflu eu; dincoace = într-un loc din afara locului în care mă aflu eu; așa = acțiunea are însușirea pe care o apreciez (sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în desfășurarea unei caracteristici sau a unei coordonate circumstanțiale a acțiunii verbale din perspectiva protagoniștilor actului lingvistic și, în special, a locutorului. Așa, acum, aici, dincoace sunt adverbe al căror conținut rezultă din raportarea la locutor, la timpul și spațiul locutorului: acum = în momentul în care vorbesc eu; aici = în locul în care mă aflu eu; dincoace = într-un loc din afara locului în care mă aflu eu; așa = acțiunea are însușirea pe care o apreciez (sau chiar o realizez) eu. Altfel, acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 24) sau o circumstanță condițională: „Te rog să procedezi așa, altfel, nu ai nici o șansă.” c. Adverbele de modalitate (modalizatorii) exprimă categoria modalității, al cărei conținut rezultă din raportul dintre conținutul obiectiv al comunicării și interpretarea (comentarea) lui de către locutor. Se alătură, în exprimarea acestui conținut, categoriei gramaticale a modului, verbelor cu conținut lexical modal (a putea, a trebui, a crede, a bănui etc.), semiauxiliarelor de modalitate (a trebui: „Trebuie să fie târziu.”, a putea: „Poți să te îmbolnăvești.”, a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ndrăgesc pe tine,/ Tu te coboară pe pământ,/ Fii muritor ca mine.// Da, mă voi naște din păcat,/Primind o altă lege.” (Ibidem, p. 173) Adverbele modalizante 2 (modalizatorii) subiectivează enunțul din perspectiva atitudinii subiectului vorbitor față de realitatea interpretată lingvistic; locutorul își poate asuma acest conținut sau se poate detașa de el, îl poate situa în interiorul corelației real-aparent, certitudine-probabilitate etc. În legătură cu sfera relativ amplă a posibilităților de comentare a unui conținut lingvistic, adverbele modalizante dezvoltă un registru amplu de valori semantice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simpli: ah!, ei!, st!, hai!, iată!, cucu! • termeni compuși, mai ales, onomatopeele: gogâlț-gogâlț, hodoronc-tronc!, cotcodac!, tic-tac! etc. • locuțiuni: vai de mine!, ia te uită! 2. Interjecțiile sunt specifice comunicării pe cale orală. Din punct de vedere deictic, termenii afectivi aparțin sferei locutorului, manifestare a funcției expresive, în varianta ei emotivă: „-Of! jupânneșică, of! Ce-a fost, să nu dea Dumnezeu să mai fie!” (I. Creangă) iar termenii volitivi sunt orientați spre interlocutor prin funcția conativă: „-Hai și tu cu noi, dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sferei umanului: „Ptru! aici!...sai binișor pe ici, pe crucea căruței. Ho...pa! Ia acum să te văd și eu că ești voinică.” (I. Creangă) Dacă termenii afectivi și volitivi aparțin stilului dialogal, termenii onomatopeici caracterizează cu preponderență stilul narativ; locutorul „descrie”, prin imitație lingvistică, manifestări sonore ale lumii despre care comunică: „Pupăza, sbârr! pe-o dugheană.” (I. Creangă) „Și cum îmi spuneau ei îngrijiți, numai ce și auzim cântând în tei: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Prin apartenența lor la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce și auzim cântând în tei: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Prin apartenența lor la componenta narativă a comunicării, termenii onomatopeici funcționează ca semne lingvistice (cu esența lor specifică) deopotrivă în varianta orală (ca „reproducere” vocală a sonorității lumii exterioare locutorului) și în varianta scrisă (ca reproducere „scrisă”, printr-un sistem de semne de gradul II, a sonorității limbii - „traducere” a sonorității lumii). Termenii afectivi s-au impus, prin convenție, devenită, într-un anume sens, însăși natura lor, ca semne lingvistice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
grafice. În același mod funcționează, în procesul de comunicare (orală ® scrisă) și termenii volitivi, cu deosebirea că aceștia au la origine o legătură mai slabă (sau nu lasă deloc sesizată o astfel de legătură cu „realul”) față de legătura cu „stările locutorului” în cazul termenilor afectivi, cu manifestarea sonoră a lumii obiective, în cazul termenilor onomatopeici: „- Ei, amu, ce-i de făcut? Hai să intrăm ici în ograda asta, zise Zaharia lui Gâtlan.” (I. Creangă) Prin modul specific de constituire și manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate, eu zvârrr! chibriturile din mână, țuști! la spatele lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I. Creangă) Interjecțiile volitive (între ele, cele prezentative, însoțitoare ale unor gesturi: iată, poftim, na, uite) își au ele înseși un punct de plecare în locutor; planul lor semantic, însă, nu se caracterizează prin „gramaticalizarea” acestei „origini”; în consecință, nu cer și nu admit un subiect sintactic. Specificul planului lor semantic, însă, impune, asemeni verbelor tranzitive, intrarea în relație sintactică cu un complement direct: „Dar deodat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin iarnă. 2. • singular: în, din, prin • plural: între, dintre, printre așezat între doi brazi iese dintre brazi trece printre brazi 3. • static: în Stă în casă. • dinamic: din, în Iese din casă., Intră în casă. Exterioritate 1. dinamic sens: locutor ® spre, către, asupra, la; spre castel (primăvară), asupra noastră destinație: locutor ¬ dinspre, de la: dinspre castel 2. static pe verticală: sub, dedesubtul etc.: pe, peste, deasupra etc. pe orizontală: lângă etc.; lângă stejar după etc. după stejar (Crăciun) Prin prepoziția de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
așezat între doi brazi iese dintre brazi trece printre brazi 3. • static: în Stă în casă. • dinamic: din, în Iese din casă., Intră în casă. Exterioritate 1. dinamic sens: locutor ® spre, către, asupra, la; spre castel (primăvară), asupra noastră destinație: locutor ¬ dinspre, de la: dinspre castel 2. static pe verticală: sub, dedesubtul etc.: pe, peste, deasupra etc. pe orizontală: lângă etc.; lângă stejar după etc. după stejar (Crăciun) Prin prepoziția de sau după ca prim element al unor prepoziții compuse, componenta semantică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primește, la acest al doilea nivel, al frazei, un alt strat semantic, corespunzător funcției sintactice realizate propozițional: Vreau să plec la Veneția. Expresie lingvistică a interpretării și a reacției la realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile sintactice, existente ca atare, cu identitate abstractă, în planul paradigmatic al limbii. Existența „abstractă” - în planul langue - a funcțiilor sintactice - ca identități distincte - se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Să știi adevărul și să nu-l spui nu este corect.”).” Din formularea Mioarei Avram ar rezulta că subiectul vorbitor poate, în enunțul dat, să întrebuințeze verbul-predicat din „regentă” (=propoziția-predicat), sau la singular sau la plural. În realitate, această libertate locutorul nu o are. Verbul-predicat primește formă de plural sau formă de singular, în funcție de tipul de subiect (cu dezvoltare propozițională). Planul semantic al enunțului cu subiective pronominale (=subiect multiplu cu dezvoltare propozițională) prin care se ilustrează „libertatea” locutorului în privința acordului impune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realitate, această libertate locutorul nu o are. Verbul-predicat primește formă de plural sau formă de singular, în funcție de tipul de subiect (cu dezvoltare propozițională). Planul semantic al enunțului cu subiective pronominale (=subiect multiplu cu dezvoltare propozițională) prin care se ilustrează „libertatea” locutorului în privința acordului impune cu necesitate acordul în plural al verbului-predicat în „regentă”: „Cine a vândut tabloul și cine l-a cumpărat vor avea de suferit.” Enunțul formulat de Mioara Avram se înscrie, ca model semantico-sintactic, în cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în contextul extralingvistic al enunțului. În enunțul „- Dar unde-ai fost până acum de nu te-am văzut?” sfera subiectelor incluse este identificabilă în interiorul raportului, de suprapunere, între tu (ai fost) și eu (nu te-am văzut), realitate lingvistică, și locutorul, respectiv, interlocutorul enunțului verbal, realitate extralingvistică. b. subiect nedeterminat; sfera lui semantică nu se înscrie sau nu se lasă înscrisă în contururi închise, precis delimitate sau delimitabile în contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezintă două variante: - subiect general; identitatea lui semantică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel puțin două propoziții principale coordonate. 14. Otto Jespersen (op. cit., p. 431) consideră enunțurile imperativ și interogativ două variante ale unei aceleiași structuri sintactice, prin care subiectul vorbitor vrea să influențeze voința interlocutorului; enunțul interogativ ar reprezenta „ordinul” dat de locutor interlocutorului de „a-i spune ceva, a-i da o informație”. Chiar dacă un enunț precum „Unde pleci?” poate fi înțeles și cu subînțelegerea unui verb la imperativ: „Spune... unde pleci!”, natura specifică a enunțului - înscris într-un act de comunicare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poeziei. Tot ce se spune se transformă în literatură în virtutea modului natural-valoros în care se articulează axa succesivităților. Oricine face fraze, poate face și literatură. Malherbe spunea că verificarea ultimă a unui enunț poetic constă în asumarea lui de către orice locutor, ca o frază oarecare din vorbirea de zi cu zi21. De aici provine și ideea că literatura emanată de geniul limbii franceze e inevitabil o "proză". Dacă diferența ultimă dintre discursul poetic și cel prozaic e dată de felul în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
material se regăsește în definiția oferită de Paul Ricœur ([1986] 1999: 97) discursului drept eveniment și semnificație. Temporalizarea, elementul diferențiator între discurs și sistemul virtual, atemporal al limbii, trimite la discursul că eveniment, care implică conturarea unei lumi de către un locutor. Dar, în concepția filosofului francez, "discursul se depășește, ca eveniment, în semnificație", iar accentul se focalizează pe intenționalitatea mascată prin limbaj. * fenomenologia (M. Heidegger, M. Merleau-Ponty, Ed. Husserl, G. Bachelard). Preocupată de experiențele individuale, fenomenologia pune accent pe conceptul de
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
fi reperata în timp și spațiu. Această abordare poate fi asociată cu definiția discursului, oferită de Daniela Rovența-Frumușani (2004: 169), drept combinarea dintre "o reprezentare (a realului, a discursului despre real socialmente construit) și o prezentare (discurs emis de un locutor anume pentru un interlocutor și el bine circumscris)". * pe de altă parte, iconofobia (frică de imagini). În cartea a VI-a din Republică lui Platon (1986: 310), Socrate numește "imagini mai întâi umbrele, apoi reflexiile din apă și în obiectele
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
dire, c'est faire" aceasta sintagma, care reprezintă traducerea în franceză a sintagmei "How to Do Things with Words" (Austin [1962] 1975), demonstrează faptul că anumite enunțuri pot fi interpretate drept performative. În discursul publicității electorale, este necesar ca un locutor politic să se implice în ceea ce afirmă/ promite (dire). După cum menționează Geneviève Calbris (2003: 61), "pentru că un politician să fie crezut și urmat, convingerile sale trebuie să devină vizibile, implicarea personală și franchețea trebuie să fie evidente. [...] Comunicarea se transmite
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
opunem conceptualul simbolicului. Simbolurile și conceptele ne ajută să desemnăm elementele semnificative ale gîndirii organizate în discurs. Dar, cîtă vreme conceptul vi-zează să închidă elementul desemnat într-o accepțiune restrînsă, simbolul operează ca un generator de sens. Simbolul aprinde imaginația locutorului, în timp ce conceptul îi constrînge raționamentul. Simbolul te îndeamnă să gîn-dești, iar conceptul îți permite să gîndești. Desigur, se poate discuta despre diferențe calitative reperabile între tratamentele conceptuale ce rezervă diversele forme de gîn-dire. E fără dubii adevărat că conceptul științific
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
familie care nu ar avea propriul ei limbaj ar fi stranie și rece. De exemplu, unul dintre cele mai frecvente ticuri verbale este „știi” sau „înțelegi”. Într-adevăr, cineva care folosește codul restrâns se așteaptă de la ceilalți să înțeleagă ceea ce locutorul spune numai din câteva cuvinte. Pentru a înțelege mai bine funcționarea celor două tipuri de coduri, putem apela la exemple din literatură. O eroare majoră în romane, în filme sau în diferite materiale scrise este incapacitatea de a găsi un
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
importanță, ci pentru că simplul fapt al apelului din partea unui număr impresionant de copii și părinți la forme neinstituționalizate de instrucție pare a pune serios sub semnul întrebării presupozițiile care ghidează înțelegerea învățământului din România. Când se discută despre acest fenomen, locutorii dau dovadă evidentă de o reprezentare mistificată a fenomenului, iar luările lor de poziții sunt orientate mai degrabă către reproducerea sistemului de presupoziții care susține aceste interpretări. Pozițiile exprimate la noi față de acest fenomen sunt în consecință negative: meditațiile reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
niște spânzurați” (Măștile) etc. Altcândva e prizonier (Zăbrele, Zidul), drumeț al cărui țel unic este mersul ori așezarea propriului trup în locul cărămizii ce lipsește în zidul de la capăt (Meșterul Manole), călător ce înconjoară mereu abisul propriu (Prăpastia), fugar perpetuu (Fugeam), locutor în care „nu-i loc de cuvânt” (Sunt vânt, Ajuns la tăcere), instalat într-o chinuitoare dilemă (Este o întrebare sau un răspuns?), respingând întrebarea, căci „cuvântul e străin în limba sa: tăcere” (Art poétique). Prin intensitatea trăirilor lirice S.P.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
Budai-Deleanu, înalt funcționar al Imperiului, trimis la Lemberg în calitate de interpret român pe lângă guvernul de care depindea Bucovina <footnote XXX, Bucovina în primele însemnări geografice, istorice, economice și demografice, Editura Academiei Române, București, 1998, p. 56-57. footnote>. Aprecierile guvernatorului general Splény asupra locutorilor români din Bucovina, a nivelului lor de cultură și civilizație nu sunt deloc măgulitoare, dar asta nu înseamnă că nu sunt, în ansamblul lor, cu excepțiile care se impun, adevărate sau foarte aproape de adevăr. Splény a sesizat umorul natural, înclinația
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]