422 matches
-
el nu m-a recunoscut, lucru care complică problema... însă nu arăta nici o urmă că ar fi fost torturat, în timp ce eu arătam... In celulă mă gândeam câteodată și la marele poet și îmi spuneam: ce frumos sună să gândești, cunoașterea luciferică; splendidă metaforă! Dar cunoașterea mea ce fel de cunoaștere era? Dar a individului de la Siguranță? Relațiile mele cu el nu erau vulgare, nu vorbea cu mine în argoul lui de torționar, nici nu asista la bătăi, era însă preocupat, posomorât
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să-i spună lupului că nu poate să-i turbure apa, întrucît ea curge dinspre lup și nu invers? "la raison du plus fort est toujours la meilleure..." Revenind la marele poet... D-aia nu țin să apăr acum cunoașterea luciferică, prefer materialismul dialectic, care mă învață că nimic nu e stabil pe această lume, și că totul se află în continuă mișcare și transformare. Va învinge cel ce are răbdare să aștepte fără să se lase ispitit de orgoliul de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a intuit, la modul poetic, în insolita lui laudă adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei, 1968). Creând omul, Dumnezeu a dat sens creației sale. Dar omul căzut e chiar cel care suferă de maladia altui tip de antropocentrism, cel luciferic, împărtășit de moderni și adâncit de amintitul "nou antropocentrism" postmodern. Omul izolat de Creator este egoist, opunându-se lumii ca lumen și neantizând-o, convins că i se cuvine orice. Antropocentrismul Părintelui Stăniloae este personalist, nu individualist. Este prăpastia eonică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu Dumnezeu. De aceea, omul poate fi numit <<lumea mare>> (macrocosm), pentru că le poate cuprinde și stăpâni spiritual pe toate"55. Se vădește din nou "eminescianismul" Părintelui Stăniloae. Geniul lui Eminescu a putut să cuprindă dubla față a antropocentrismului: cea luciferică, individualistă, golită de sacru, a "muștelor de-o zi", care se cred minunate, și cea kenotică a bătrânului dascăl din aceeași Scrisoare I, geniul micșorat prin aspectul său fizic, dar uriaș prin puterea gândului, în stare să cuprindă întregul dinamism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
kenoză. Iată de ce antropocentrismul creștin este hristocentric, omul alunecând în nenorocire câtă vreme are trufia să se substituie lui Dumnezeu. Eminescu a simțit și asta. Dan-Dionis și Maria se află în "centrul" lumii, dar de îndată ce pe bărbat îl bântuie gândul luciferic că ar putea fi Dumnezeu, căderea devine inevitabilă. Ca și postmodernii, Părintele Stăniloae știe că omul nu-i un dat prin sine, ci un ce ființând ca un cum, în sensul că se autocreează neîncetat: "Omul se creează pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
hristocentrică. Trebuie să admitem existența progresului în lume, deși el poate fi echivoc. De altfel, și postmoderniștii se văd nevoiți să renunțe la utopia sfârșitului istoriei. Un asemenea sfârșit nu poate fi decis de om. Teoria post-istoriei este un gând luciferic, al omului care pretinde că îl poate substitui pe Dumnezeu. Deși Vattimo definea postmodernitatea ca sfârșit al lui novum 103, împreună cu Nietzsche al Științei vesele, a trebuit să admită, ca Eminescu al Glossei, că toate-s vechi și nouă toate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sistem solar, deci și a Pământului. Desigur, el nu ia în calcul "soluția" biblică a apocalipsei și a Judecății de Apoi. În consecință, calea nu poate fi credința, ci știința. Informația nelimitată ar fi, totuși, echivalabilă cu divinitatea. Gândul e luciferic, deoarece Lyotard crede că omul, prin știință și tehnică, ar putea să se substituie lui Dumnezeu, să devină, adică, dintr-o monadă obișnuită, monada monadelor, una atât de complexă, atât de încărcată de biți, încât să poată părăsi la timp
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în proiectata evadare de pe pământ. Acest uluitor proiect himeric (totuși, singurul "realist" pentru salvarea omului ca inteligență care-și asumă universul) ar fi reușita finală a lui Lucifer devenit Dumnezeu prin liberul său arbitru. Dacă ne gândim bine, acest gând luciferic l-a bântuit și de Dionis din celebra nuvelă eminesciană: prin puterea minții sale, înmagazinând informațiile cărților vechi, tânărul genial reușește o evadare de pe pământ, ținta lui fiind, însă, alta împlinirea iubirii. Numai că în clipa când deja se descoperă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pământul, până la a face viața imposibilă pe el. Așadar, destinul omului ține de lumina lui Dumnezeu iar nu de falsa lumină a diavolului. Cosmogonia eminesciană a întoarcerii la nimic, în cruzimea ei, pare să fie mai realistă decât proiectul monadei luciferice lyotardiene. VI. POSTMODERNISMUL ȘI SPAIMA DE IDENTITATE NAȚIONALĂ Postmodernismul a pretins că este și postideologie. Modernismul ar fi fost era marilor ideologii, iar postmodernismului i s-a cuvenit menirea de a pune capăt tuturor ideologiilor, așa cum a curmat și ființarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Teleucă, obsedat de imaginea Marelui Anonim. De la Platon, concretul, știm, este o copie, adică în limbaj postmodernist un simulacru. De aici privirea artei ca joc de măști, în care postmodernii identifică funciarmente concretul, lumea. Fabricatorul postmodern a părăsit, practic, cunoașterea luciferică lucrând cu instrumentarul cunoașterii paradisiace, transformând-o într-un joc logic, deși pretinde altceva: "Jocul logic a desfigurat lumea. I-a smuls masca pentru a-i pune alta, dar pe care nu i-a putut-o pune"384. În realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu o lipsă de responsabilitate, dar și cu o Înțelegere superioară a faptului că plăcerea trebuie plătită: Fire-ai raiule sănătos, Noi om mer’ mai pă din gios. Pe fondul acestei sfidări a sacrului de către profan (similară, pe undeva, revoltei luciferice din mentalitatea romantică), imaginarul țărănesc va balansa cu mare ușurință odată cu intrarea În modernitate, părăsind spațiul miraculosului pentru o morală profană, lipsită de mari tensiuni și drame de conștiință. Fără Îndoială, Încercarea de a explora istoria comunităților rurale la nivelul
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
autori a ceea ce suntem - libertatea se întoarce împotriva condiției ei gravitaționale, vrea să se emancipeze de ea și să se afirme ca libertate pură. Duelul dintre ceea ce este gravitațional în mine și libertatea mea sfârșește ca sinucidere. Sinuciderea este depășirea luciferică a limitelor libertății gravitaționale. Ea este libertatea care vrea să acceadă la sursa libertății și care astfel suprimă libertatea gravitațională. Ca libertate supremă, libertatea coboară până la rădăcina ei ultimă, până la faptul de a fi, decizând asupra condiției ei supreme și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fundamental autonomă în toate manifestările ei. Pentru George Manu, lumea a fost creată cu legi imuabile pe care nici o ființă nu le calcă. Ordinea universală nu se modifică, deși totul este într-o mișcare perpetuuă. Singura creatură care are vocația luciferică de a schimba ceea ce a zidit sau a hotărât Dumnezeu, este omul. Având liberul arbitru, omul poate greși sau nu, adică se poate supune normelor prestabilite sau le poate încălca, așa cum a făcut-o primul om (Adam), greșeală pe care
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
debutul editorial al hușeanului Theodor Codreanu, prezent, până acum, în reviste, cu incitante articole despre Eminescu și Bacovia. Cartea pare să fi fost scrisă cu cel puțin un deceniu înainte de publicare. Trebuie să fii realmente tânăr ca să concepi un personaj luciferic de felul lui Daniel Durban și o biografie cum e a sa, aglomerată de întâmplări excepționale. Altele sunt astăzi, din câte știu, preferințele în materie de tipuri și problemele care-l preocupă pe autorul nostru. Tema romanului e juvenilă, însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Părintele lui Lamparia este un filozof mai abilitat decât maestrul său. Eminescu descoperea gândirea și încerca să și-o asume, inclusiv prin mijloacele ei discursiv-conceptuale, din interiorul sinelui său de poet înnăscut, predestinat. Sine care, potențat are mereu un "imperialism" luciferic, bine cunoscut de Blaga și chiar de Eliade. Nimic damnabil, totuși, în luceferismul acesta autohton, de vreme ce nu se hrănește dintr-o excrescență a ideologiei religioase iudeo-creștine, ci dintr-un titanism arhaic, al "vârstei de aur". De aceea, "geniul" eminescian se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
1988, Radu Enescu contrapunea (e drept, fără consecințe) cei doi termeni. În hățișul noului ev cultural, în plin haosmos, într-o lume opacă, cucerită de spiritul schizoid, Theodor Codreanu invocă salvator antropologia creștină. Teoria postistoriei i se pare "un gând luciferic" (p. 61); civilizația minorităților, stilul de viață gay, hedonismul consumist, cultura feelings (Finkielkraut), în fine, Utopia Jeunesse (modelul "poporului jeune") ne aruncă într-o lume care și-a pierdut transparența. Conspectându-l pe părintele Stăniloae, el vrea o lume ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin sacrificarea unor destine umane concrete, a milioane și milioane de oameni vii. În acest sens, pornind de la experiența statului sovietic, iese în evidență concluzia că nu orice revoluție finalizează în evoluție, iar orgoliul "demiurgic" poate lesne degenera în unul luciferic. "Halucinanta demiurgie" (expresia lui Th. Codreanu) este sugerată de Sorin Alexandrescu, exegetul care crede că "însemnătatea celor patru (adică a criticilor T. Maiorescu, E. Lovinescu, G. Călinescu și N. Manolescu, n.a.) este enormă. Ceva demiurgic...". Tentația "demiurgică" în esența ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o zi frumoasă de duminică însorită, (parcă putea să fi fost și altfel în orașul unde nu știam dacă plouă vreodată) și, ca să mai omorâm un pic din plictisul nemărginit ce nu ne proteja de sulițele usturătoare ale unei călduri luciferice, i-am propus tovarășului meu de misiune, generalul Avraham Yoffe, să dăm o raită prin iarmarocul ce se ținea o dată pe săptămână în oraș. Ma așteptam să descopăr lucrări artizanale, dar nu am găsit decât castraveți ofiliți, ceapă veștejită și
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
și Înserarea a coborât grăbită. Revenim la hotel În noaptea caldă și parfumată de mirosurile Îmbietoare ale zecilor de flori, spuzuită de micile făclii, steluțe cu luciri diamantine, unde probabil sălășluiesc sufletele străbunilor. Serafica lună, cu veșmântu-i argintat, și priviri luciferice, Împlinită În rotunjimea ei, ca o cofă plină cu apă rece din izvorul plaiurilor carpatine, ne bate cu pletele-i palide, dezlânate, În geam, creând o lume a fantasmelor... Frunzele unui bambus foșnesc tânguitor la boarea șăgalnică. Privesc lumina selenară
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
oceanului gri-verde Întunecat de nu i se zărește fundul. Nava se pleacă de-o parte și alta, reușind cu greu să păstreze cât de cât un echilibru. Furtuna spumegând demonic ridica talazuri uriașe de spume, și le azvârlea În Întunericul luciferic, măturând puntea. Toată noaptea a durat acest infern, apoi spre zorii zilei se potoli treptat. Pe puntea vasului se Înghesuiau călătorii, ca niște vrăbii În lanul auriu de grâu. Se comenta zgomotos noaptea care s-a scurs, și apoi, fiecare
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
insulițe care formează atolul În jurul unei lagune sunt așezate pe un recif de corali care prezintă de obicei coridoare Înguste de trecere, pe care se pot strecura vasele mici. Dacă laguna este adâncă, culoarea apei devine de un albastru ultramarin luciferic, iar când aglomerația de corali se Înalță aproape de suprafața apei, aceasta are culoarea verde de smarald. Majoritatea atolilor de corali există În Oceanul Pacific, dar se mai Întâlnesc și În Oceanul Indian, Marea Caraibilor și chiar Oceanul Atlantic. Impresia pe care ți-o
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
este capabil să reformuleze noosul cosmic. Kant în Critica rațiunii pure demonstrează unitatea rațiune-intelect. Atât Bergson cât și Blaga detașează cunoașterea de obiect punând accent pe o cunoaștere paradisiacă. Fără îndoială că într-o comunicație acceptată și de mnemoclastie "cunoașterea luciferică invadează cu perspectiva ei câmpul cunoașterii paradisiace". Pe această poziție Blaga se plasează de aceeași parte cu Kant și Hegel. Omul reface din intzerior o căutare fără obiect real transcendent, ca revelație a misterului, în ascunderea absolutului. Ca o introspecție
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
flăcări. Amen481. Pământul este un cosmos de înțelepciune. Datorită puterilor cosmice care i-au făurit elementele și construit organismul după o savantă armonie 482. Rațiunea și credința, religia și știința s-au contopit pentru a împăca mișcarea creștină cu cea luciferică. Personalități de excepție care au promovat această continuitate a tradiției primordiale s-au ascuns, au alunecat ca fantomele în penumbra istoriei, suspecți adeseori religiei oficiale cât și științei la modă483. Aceștia sunt frați întru suflet și martirii gândirii. Răzleți, dar
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Dumnezeu 604. Pământul este un cosmos de înțelepciune. Datorită puterilor cosmice care i-au făurit elementele și construit organismul după o savantă armonie 605. Rațiunea și credința, religia și știința s-au contopit pentru a împăca mișcarea creștină cu cea luciferică. Personalități de excepție care au promovat această continuitate a tradiției primordiale s-au ascuns, au alunecat ca fantomele în penumbra istoriei, suspecți adeseori religiei oficiale cât și științei la modă606. Aceștia sunt frați întru suflet și martirii gândirii. Răzleți, dar
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cuprindere a refracției atmei în divin. O materie diafană, fără repere spațiale, unde centrul e pretutindeni în sferă și creația se regăsește în Creator 737. În acest punct geometric definit e Marele Arhitect al Universului. Frumusețea universului nu poate fi luciferică. Centrul e Dumnezeu în infinit, necreat și omniprezent. Centrul nu poate fi teluric, nici creștin și nici masonic sau rosicrucian. Această minunată lume o întâlnim ontologic, temporal și spațial, atât în gândirea taoistă, cea vedică, a înțelepciunii egiptene ori mayașe
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]