314,502 matches
-
opposed, but not independent sides of the fulfillment of human spirit. Keywords: intellect, reason, concept, dialectics, spirit. Intelect și rațiune: o distincție kantiana Filozofia modernă, și în special idealismul german, continuă să suscite numeroase dezbateri în mediile științifice din întreaga lume. Postularea omului ca scop al său însuși și a devenirii umanității pe coordonatele libertății, oricât de vag și imprecis sau chiar determinist a fost interpretat acest termen, a realizat o ruptură epistemologica radicală cu ontologiile precedente. Critică operată de Immanuel
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
radicală cu ontologiile precedente. Critică operată de Immanuel Kant asupra dogmatismului metafizic, urmaș al scolasticismului medieval, respectiv asupra scepticismului, a empirismului exacerbat, întors împotriva să - a deschis posibilitatea unor noi interpretări asupra metafizicii și a relației dintre om, societate și lumea înconjurătoare. Un mare pas în această direcție l-a constituit originală distincție kantiana între intelect și rațiune, distincție care a stat la baza reevaluării și reîmprospătării metafizicii, pe care Kant o numește acum rațiune pură - conducând, în filozofia hegeliana, la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe simultaneități, respectiv în timp, intuiție internă fundamentata pe succesiuni. Spațiul și timpul ca atare nu pot fi extrase din experiența; ele nu sunt însă nici idei abstracte
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Putem afirmă deci că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la lumea înconjurătoare este
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la lumea înconjurătoare este condiționat și totodată limitat de către acestea. Ce sunt lucrurile în sine, noumenele, deosebite de lucrurile așa cum ne apar nouă, plasate în diferite raporturi de cauzalitate, fenomenele, nu știm și nu vom ști niciodată, deoarece o astfel de cunoaștere
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de exemplu, sau cunoașterea oferită de către rațiunea pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant rațiune practică) în sensul de tratare a celorlalți oameni că scopuri, nu ca mijloace, spre adoptarea principiilor conforme cu "binele suveran", acel "imperiu al scopurilor" pe care Kant îl întrezărea, optimist, în mijlocul dezolantei lumi a fenomenelor, spre adoptarea de către subiect a maximelor având capacitatea de a fi universalizate, acționând astfel autonom, din convingere, din conștiința datoriei pe care o are față de societate, nu heteronom, adică supunându-se involuntar unor reguli de teama repercursiunilor cauzate
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
maximelor având capacitatea de a fi universalizate, acționând astfel autonom, din convingere, din conștiința datoriei pe care o are față de societate, nu heteronom, adică supunându-se involuntar unor reguli de teama repercursiunilor cauzate de nerespectarea lor. Împotriva intelectului și a lumii fenomenale de care acesta depinde, rațiunea proclama libertatea subiectului și desprinderea acestuia din fluxul cauzalității fenomenologice prin intermediul moralității care eliberează și înnobilează. În baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie până la urmă să
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
atât pozitive cât și negative. În primul rând, Hegel afirmă că atunci când se apleacă asupra realității exterioare, intelectul distinge între "formă și conținut", ultimul fiind indiferent în raport cu prima. Principala activitate a intelectului este aceea de "abstragere", de separare din totalitatea lumii exterioare a unor elemente pe care, din diferite motive, particulare, le privilegiază. Apoi, intelectual are tot dreptul să opereze prin diferențierea "accidentalului" de "esențial" și, ca individ înzestrat cu inteligență și discernământ, să își urmărească propriile scopuri 26. Este vizibilă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
experienței, ci stabilindu-și scopuri pe care le urmărește perseverent. Intelectul hegelian este capabil de urmărirea propriilor interese și de distincții imposibile pentru intelectual kantian, cum este mai sus amintită disociere între formă și conținut. Pentru Hegel, forma fenomenologica a lumii exterioare nu coincide cu esență să, cu propriul său conținut - libertatea - care se împlinește pe șine la scară istorică, într-un orizont temporal indefinit. De aceea, intelectului hegelian îi este indiferență o astfel de metafizica, foarte îndepărtată de aspirațiile sale
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
esență să, cu propriul său conținut - libertatea - care se împlinește pe șine la scară istorică, într-un orizont temporal indefinit. De aceea, intelectului hegelian îi este indiferență o astfel de metafizica, foarte îndepărtată de aspirațiile sale imediate; pentru el, forma lumii reprezintă realitatea lumii, și doar pe această o are în vedere atunci cand abstrage, adică atunci cand ierarhizează elementele realității în funcție de scopurile în baza cărora acționează. La fel, atunci când separă accidentalul, sau accidentul că particularizare a acestuia, "un ce real care, în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
propriul său conținut - libertatea - care se împlinește pe șine la scară istorică, într-un orizont temporal indefinit. De aceea, intelectului hegelian îi este indiferență o astfel de metafizica, foarte îndepărtată de aspirațiile sale imediate; pentru el, forma lumii reprezintă realitatea lumii, și doar pe această o are în vedere atunci cand abstrage, adică atunci cand ierarhizează elementele realității în funcție de scopurile în baza cărora acționează. La fel, atunci când separă accidentalul, sau accidentul că particularizare a acestuia, "un ce real care, în același timp, este
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
decât prin intermediul spațiului concret, experimentat 30. Spațiul și timpul nu există decât că posibilitate de înțelegere a mișcării, ca momente ale acesteia, mișcarea sub forma dialecticii, la care ne vom opri mai încolo, fiind principala certitudine a existenței și devenirii lumii 31. În ce măsură consideră Kant timpul și spațiul ca fiind obiective, abstracte, și în ce măsură le reduce la capacitatea noastră de intuire subiectivă, conferindu-le realitate doar prin intermediul subiectului cunoscător, reprezintă o discuție separată, asupra căreia nu am să mă aplec aici
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și instabilă diversitate"38 - realitatea ajunge să exprime necesitatea însăși 39. O înțelegere de tip superior, rațională, reclamă deci imperativul de a nu fi "prizonierul categoriilor intelectului"40. Acesta din urmă se menține cu obstinație în contradicție cu rațiunea, cu lumea exterioară reală, esențială, cu absolutul, înțeles drept echilibru dinamic, ființând intru spirit, între individ și societate, între particular și general, subiect și obiect - luându-și propria subiectivitate drept scop ultim 41. Intelectul contrazice deci rațiunea. Dar pentru că " Toate lucrurile sunt
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
întrucât ea iese din această colecție de părți diverse. Cu cat edificiul construit de intelect este mai ferm și mai strălucitor, cu atat mai intens devine efortul vieții, împotmolita în intelect ca parte, de a se muta din acestă, în lumea libertății. În timp ce viața pășește în libertate, totalitatea limitaților este în același timp nimicita, e raportată în această nimicire la absolut, și totodată este prin această înțeleasă și afirmata ca simplu fenomen: ruptura dintre absolut și totalitatea limitărilor a disparut"44
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
această nimicire la absolut, și totodată este prin această înțeleasă și afirmata ca simplu fenomen: ruptura dintre absolut și totalitatea limitărilor a disparut"44. Eliberat de limitele sale, de unilateralitatea să care insistă să se determine strict în opoziție cu lumea încojurătoare și putând să se transforme astfel cu ușurință în fanatism 45 - intelectul se ridică la nivelul conștiinței, ajungând să perceapă conexiunile complexe dintre obiectele experienței. Mai departe, în calitate de conștiință de sine, intelectul s-a depășit și în același timp
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
universalitatea afirmativa, care dă determinațiilor subzistență; căci adevărată singularitate este totodată universalitate în sine însăși"51. Sau, așa cum a sesizat și Wittgenstein, "individualul se dovedeste tot mereu lipsit de importanță, dar posibilitatea fiecărui caz individual ne dezvăluie ceva despre esență lumii"52. Prin concept, gândirea se eliberează pe sine și se ridică deasupra constrângerilor fenomenale, chiar dacă nu le depășește 53. Sub forma unei universalități subiective, a unei singularități care și-a fructificat potențialul rațional, conceptul reprezintă o contradicție existența și în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ființă restabilită, dar că infinită mijlocire și negativitate în sine însăși a ei"60. În raport cu intelectul, acesta reprezintă un nou nivel, atât în ceea ce privește natură, suma necesităților, cât și în ceea ce privește spiritul, suma prospectiva a libertăților pentru care contradicția interior (individ) - exterior (lume) a fost depășită 61. Dar conceptele singulare nu contribuie la extinderea cunoașterii de sine a esenței 62. Numai obiectivat sub forma ideii, a rațiunii că lume a conceptelor, amintind de acel imperiu al scopurilor teoretizat de Kant, conceptul fiind la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
cât și în ceea ce privește spiritul, suma prospectiva a libertăților pentru care contradicția interior (individ) - exterior (lume) a fost depășită 61. Dar conceptele singulare nu contribuie la extinderea cunoașterii de sine a esenței 62. Numai obiectivat sub forma ideii, a rațiunii că lume a conceptelor, amintind de acel imperiu al scopurilor teoretizat de Kant, conceptul fiind la rândul sau scop, în timp ce obiectul, lumea exterioară că necesitate, este doar mijlocul 63 - conceptul se poate depăși pe șine într-un calitativ superior. Ideea care se
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
conceptele singulare nu contribuie la extinderea cunoașterii de sine a esenței 62. Numai obiectivat sub forma ideii, a rațiunii că lume a conceptelor, amintind de acel imperiu al scopurilor teoretizat de Kant, conceptul fiind la rândul sau scop, în timp ce obiectul, lumea exterioară că necesitate, este doar mijlocul 63 - conceptul se poate depăși pe șine într-un calitativ superior. Ideea care se creează pe șine începând cu sine: rațiunea în accepțiune hegeliana Rațiunea este conceptul obiectiv al întregii realități; procesul revenirii acesteia
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Hegel înțelege și îndeamnă la înțelegerea unității opușilor într-un context nou, care le este propriu, și implicit în mișcare 71. Întregul mers al istoriei trebuie înțeles că devenire rațională, susține Hegel, nu ca o colecție de evenimente disparate. Istoria lumii este interpretată acum că "tribunal al lumii", ținându-se cont de conformarea ei graduală la conceptul realității, la ideea rațională și la împăcarea popoarelor cu propriile idei și cu ideile celorlalte: reciprocitatea identităților colective apare astfel că universal 72. Nu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
opușilor într-un context nou, care le este propriu, și implicit în mișcare 71. Întregul mers al istoriei trebuie înțeles că devenire rațională, susține Hegel, nu ca o colecție de evenimente disparate. Istoria lumii este interpretată acum că "tribunal al lumii", ținându-se cont de conformarea ei graduală la conceptul realității, la ideea rațională și la împăcarea popoarelor cu propriile idei și cu ideile celorlalte: reciprocitatea identităților colective apare astfel că universal 72. Nu trebuie să avem însă în vedere la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]