1,553 matches
-
citea scrisori și acte, metodic, pagină cu pagină, și din când În când Însemna câte ceva pe margine cu o pană de gâscă pe care o Înmuia În călimara de majolică de Talavera. Făcea aceasta fără nici o Întrerupere, de parcă ideile Îi lunecau pe hârtie cu aceeași ușurință ca ochii În momentul lecturii, sau cerneala În clipa scrierii. Continua așa neabătut, neridicându-și capul nici măcar când locotenentul de alguazili Martín Saldaña, Însoțit de un sergent și de doi soldați din garda regală, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca și cum cineva Îi Întinsese brusc cu bidineaua pe față o dâră albă, apăru pe ea un zâmbet. — Aștepți pe cineva? Am rămas uitându-mă țintă la el de pe banca mea de piatră, fără să-i răspund. Picăturile de ploaie Îmi lunecau pe față, iar lui Îi rămâneau aninate de borurile largi de fetru ale pălăriei și În cutele capei. Cred că va ieși curând, zise după câteva momente, cu vocea aceea a lui stinsă și aspră, nescăpându-mă din ochi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ideologiei dominante: pe de o parte, limba este chiuretată de conotații ce sînt considerate inavuabile sub raportul standardelor în vogă, pe de altă parte, în locul lor sînt introduse clișeele inerte ale limbajului oficial: stinghii date la rindea pe care mintea lunecă fără pericolul de a se împiedica în ele. Rezultatul este aplatizarea filonului afectiv al limbii, cu toate consecințele pe care le resimțim astăzi: scleroza flexionară, sărăcirea lexicală și treptata mumificare a limbii. Într-un asemenea mediu verbal, chiar să vrei
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
nu după un cod existențial, ci după unul literar, ceea ce face ca toate cele o mie de personaje să trăiască, împreună cu naratorul care se amuză fixîndu-le în vastul său insectar, procesul unei falsificări a identității prin tirania stilurilor. Amuzîndu-se să lunece printr-o pluralitate de tehnici și mecanisme ale reprezentării, printre clișee și locuri comune, autorul își asumă drama sa de ficționar. Ideea că viața se supune unui model livresc și că pretutindeni dai nu peste existența propriu zisă ci peste
Expertize convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7806_a_9131]
-
Voiajor pe valul fluxului temporal, turist pe traseul clipelor în genere agreabile prin consemnare ageră dar fără o mare miză afectivă, poetul își recomandă devenirea cu o elegantă aplicație. Frecvent precizate ca atare, timpul și locul nu în-tîr-zie totuși a luneca în imaginar. Se instituie un climat de melancolie vagă ce nu stînjenește jubilația de fond a unui temperament stenic. Inteligența vizibilă în elaborarea atentă, în dozarea insolitului predomină asupra substanței emotive, mimîndu-i nota de candoare ne-cesară expresiei pentru a se
Bonomie ironică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6841_a_8166]
-
vii./ E primăvară." (Triumful primăverii) Un vag alean de caligrame atinge aceste încercări sonore, aruncînd ici-acolo o silabă, un cîntec. Glume cu aer serios, jucîndu-se cu o bucurie în care nu te-ai încrede, sînt Poeme-le mici: Duce lunecând domol/ ecuatorul către pol.// Luntrea cu parfum și opiu/ duce somn și vis la Tokio.// Luntrile de cantaride/ voluptățile toride.// Luntrea de cafea'n cutie/ boabele de insomnie.// Duce marele vapor/ polul către ecuator." (Luntrea) Dincolo de sprinteneală, de ușurința unor
Pînza Penelopei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7608_a_8933]
-
răsfăț în glas: Da' dă ce se-nvârte aia așa?"... - "Madam Jenica, răspunsese el, așa-i pe lumea asta, toate se-nvârt, așa-i făcută ea". - Daaa? se mirase ea lung, răsfățându-se iar și făcu un pas, se împiedecă, lunecă, greșindu-l, și fu cât p-aci să cadă, dar el sări și o ținu...
Contoare... și controlor de lumină by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7524_a_8849]
-
fără câini, nici porci, nici găini, nici vreun păstor cu turma revenind din munți, doar boieroaica împlinindu-și agonia. Mama vârând, cu un gest sigur, cheia în broască, o gaură în care încăpea mâna unui copil. Poarta, de la sine, a lunecat pe balamale și, în fața privirilor fiului ei și ale grupului care o urmărea ca un cor grecesc mut, Dona Filipa s-a lăsat să cadă cu fața în jos pe lespedea mormântului alor săi, chiar în fața altarului. Octávio s-a
José Viale Moutinho - Casele noi by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7555_a_8880]
-
mohorîtă, cu un mers ce mimează o notă trudnică, vîrtos ațîțată de contrarietăți: "păduchele de apă ca un deget / apăsat pe o piele destinsă / sparge suprafața lacului - / creții apei sînt mustața primarului Ťîn furculițăť // bortă cu miresme de timp suspendat / lunecă prin dreptul porților închise popa / cu masca de apă sfințită bine întinsă pe chip// nu-i chip să fixezi urma păduchelui de apă - / portarul mănîncă semințe de floarea-soarelui / cu stînga le azvîrle-n gură / cu dreapta culege cojile de pe buzele umede
O sensibilitate transilvană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7337_a_8662]
-
legate, planetar, prin conexiuni și mesaje. Și totuși, caruselul e atrăgător tocmai pentru că oferă oamenilor o experiență inedită. Experiența aceasta am numit-o deja: alunecarea fără oprire dintr-un loc în altul. Care e sensul acestei alunecări? Plăcerea de a luneca. Cine subestimează voluptatea țîșnirii la suprafața lucrurilor nu poate înțelege noua paradigmă culturală. Așa cum există plăcerea alunecării pe schiuri, tot așa există plăcerea navigării pe internet, a zapării programelor de televizor, a răsfoitului ziarelor, a schimbării cravatelor etc. În aparență
În pragul mutației by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7261_a_8586]
-
constatativ, cât invocând și pulsând în căutare de esențe și de sensuri. Tonalitatea înaltă își asociază "vibrări în lumină", percepția scrâșnetelor, pocnetelor, hohotelor, domolite acum de spiritualitatea vederii și de puterile imaginarului: "}ipătul / Încercând să se-agațe cu unghiile / Și lunecând mereu înapoi / Pe pereții de sticlă, / Încercând să urce / Rupt în bucăți / Clădite una peste alta, / Echilibru nesigur, / Până la dinții/ Încleștați cu sălbăticie / În tăcerea fără sfârșit" (}ipătul). Istoria nu mai este privită "cu încetinitorul", ci cu frământări lirice de
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
iar vocea îmi pare o aducere-aminte./ Primăverile îmi sunt atît de departe, în vis,/ toamnele sunt chiar cu mine în parc/ și mă leagăn la fiece pală de vînt./ Eu nu mai urc surprins pe clopotul lui Gauss,/ ci doar lunec cu spor/ spre o umbră veșnică” (Autoanaliză). Sub semnul unui simbolism discret, poetul comunică pe de-o parte o spaimă de imensitate (o agorafobie morală), pe de alta discreția însăși a ființei care, departe de orice ambiție emfatică, încearcă a
Sensibilitatea în stare pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4935_a_6260]
-
gata să ardă, să dizolve, să nimicească totul, sunt asaltate din afară. Ferestrele largi făcute să primească toată lumina... Florile avansând din primăvară până-n toamnă între pereții unde aerul circulă liber - crinul, garoafa, mușcata iau poziții sub geamuri... Podurile rulante lunecând pe deasupra, galbene ca o secerătoare în lanul de grâu... Nouă cântare-control cu tipsiile lor roșii sunt tot atâtea discuri solare răsărind în zori din nouă părți deodată. Zbaturile cu capacele verzi bine închise sub podul rulant ce le poartă încoace
Tăbăcăriile by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5948_a_7273]
-
poetică. Este vorba, mai degrabă, de un saeculum pe care, alături de Nichita Stănescu (cel de după Epica magna), Eugen Suciu l-a intuit și l-a exprimat printre primii în poezia românească. Iată și o dovadă: „Sînt zile/ în care orașul/ lunecă pe lângă mine - lent/ ca măruntaiele une tăceri// mîini/ cu memoria lor chimică/ veșnicia/ în cămașa ei de piatră/ încheiată la gît/ roșii crăpături/ în peretele de sfială al zilei/ domni cu vârsta matură/ ca niște pești - amintind/ amețitoarea viteză a
Generația ’80 la vârsta reeditărilor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5350_a_6675]
-
de care regatul său nu ducea lipsă... Între două petreceri la curte, Antoaneta schimba capricioasă tot ceea ce Ludovic, cu gândul la construirea de mobilă, - ce îi dăduse și numele -, primea ca reformă. Aceste amestecuri ale Antoanetei făceau ca poporul să lunece încet, dar sigur, pe calea revoluției... Ideea ei că poporul, care se văita că nu mai are pâine, - să mănânce cozonac! - pare o născocire, însă ei i se potrivea. Cu toate năstrușniciile ce îi treceau prin minte... Și Franța explodă
Nefericirea unei regine by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6646_a_7971]
-
etic și religios? Oricum, acest anafectiv simte uneori în scrisul d-sale o așteptare difuză, chiar dacă e cuibărită în cuibul de mătase al libovului: "Vorbiți încet, sau poate chiar în șoaptă, / Azi sunt neputincios ca o mătasă, / Doar sufletul îmi lunecă prin casă / Pe marile covoare și așteaptă" (Astenie). Neavînd însă loc ascensiunea spirituală, bardul virează energic spre materie, o sporește, o intensifică. Hiperbola e maniera d-sale de-a se adresa unei materialități suverane, în care efemerul clipei poate atinge
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
Aura Christi Discursul hamletian al lui Ivan lunecă spre un anarhism carnavalesc, de extracție pur karamazoviană, stigmatul căruia este, fără îndoială, setea de viață, tinerețea care va „învinge totul, orice dezamă- gire, orice dezgust pentru viață”. Oricât de profunde s-ar arăta abisurile disperate ale dezgustului și dezamăgirii
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
arc încordat (de experiență, talent) care „nu se lasă”. Iată descrierea unui moment de glorie, poate ultimul, al unei femei pe cale să îmbătrânească: „Și acum Clarissa își escorta primministrul spre ieșire, dezinvoltă, scânteietoare, cu distincția părului ei cărunt. Părea că lunecă pe valuri... să fie; să existe; să însumeze totul într-o clipă a trecerii [...] Totuși, ușor, vârsta o atinsese cu aripa ei. Iradia o aură de tandrețe; severitatea, afectarea, rigiditatea ei erau acum străbătute de o căldură lăuntrică și, urându
Virginia Woolf în traducerea lui Petru Creția by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4554_a_5879]
-
și răul coexistă în atâtea raporturi de nedesfăcut. Liniștirea, „curățirea de spaime” survin și ele, ca momente ale unei superioare înțelegeri și acceptări, ale unei revelații tot de inspirație divină, în fond: „Culcată în pajiștea-naltă/ Văd norii pe cer lunecând / Ca mirosul de fân peste dealuri,/ Iar ochii și nările mele/ Descoperă taina: Rotire dulce și neobosită în haos,/ Înfășurând pe fusul văzduhului/ Miresme și nori. // În timp ce sufletul / Se obișnuiește cu pământul / Și respiră adânc.” Noua carte a Anei Blandiana
Revenirea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5759_a_7084]
-
formație ce concurează setea apei Deasupra stau ca străpunse de suliți Hârțoagele secetei Nici un nimic nu arde Pe cât de-ncet ar trebui Nici un moment nu simți al tăul Mai al tău Decât în clipa când îl vezi Pierzându-se Și lunecând printre fâșiile de hârtie Refugiindu-se în interstiții ca o insectă speriată La ceasul ce aduce a octavă Pe-un portativ cu lacăte la toate liniile Și cheie cu încheieturile oxidate Și crestături Care niciunde nu se potrivesc Doar còpii
Poeți contemporani din Salonic by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/5085_a_6410]
-
oricum, ci urmând un protocol care e și al lui Doinaș, de pildă. Moartea din Simpozion, presimțită fără să fie declarată, are frazarea din Mistrețul cu colți de argint: „În grădină păleau cupidonii de piatră/ Și ghirlandele verzi de pe grinzi lunecau./ Băutura pesemne era fermecată/ Căci în juru-ne toți, rând pe rând, adormeau.// Și-adormiră m și noi pân-la urmă de vinul/ Pe care în zori îndrăznisem să-l bem./ Doar paharnicul morții, el singur, seninul,/ Sta treaz, sus pe soclu
Drum de picior by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4507_a_5832]
-
e vorba de o „inconsistență amabilă și anodină acestui suflet grațios, entuziast, frenetic, delicat, rezervat, retractat, după circumstanțe” (228), ori, într-o altă formulare, de o „lipsă de consistență, care, din dorința de a se modela fiecăruia în parte, poate luneca la contraziceri evidente de atitudini” (227), făcând ca „Voronca din spate să nu mai semene cu cel din față” (228). Mobilitatea psihologică e completată de fragilitate fizică. Voronca e „timid, plăpând, firav, destrămat ca un plop cu frunza-i șoptitoare
Poetul X. Figura anonimului în comunitatea de la Sburătorul by Ligia Tudurachi () [Corola-journal/Journalistic/3788_a_5113]
-
fiecare în averea lui -/ mesele sobre două trei fructe exotice pe platoul argintat/ și tot atîtea bucurii și tot atîtea cuvinte/ mișcările ridicole ale tacîmurilor în aerul închis/ și cuvintele încăpățînate care nu se mai descojesc/ iar sub fereastra mohorîtă lunecînd vedenia veacului:/ o terasă de marmoră întinsă cît o cîmpie la capătul căreia/ abia se mai vede un mercenar din ce în ce mai gîrbov îndepărtîndu- se/ abia se mai aud pașii lui din ce în ce mai străini”. Versul e lung: prelungit atît cît este nevoie pentru ca
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
ce a mai recoltat din citiri - disprețuind ghilimelele - și a mai strâns din auzite. În ciuda ifoselor de doctrinar și de martir pe care și le dă, acest mesager și apostol al vagului și al nimicniciei, își dă regulat în petec, lunecând, după fiece tiradă filozofească, într-o bolboroseală de nestăpânită lubricitate. Dar neputința lui literară nu poate fi o pricină de uimire decât în Occident, unde nu toată lumea cunoaște debuturile și desfășurările jalnicului pornograf. Calmul prefăcut, scelerateța reptiliană, perseverența lui care
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
care inspiră neputinței noastre o cale Nu poți muri tot timpul uneori e deșertăciune moartea ... Poți să mori iubind? Cine să moară dacă dragostea e o multiplicare de vieți de chipuri în fiecare clipă mii de fețe ale aceluiași om lunecă un carusel care risipește pentru a limpezi în jur o aglomerare a aceleiași ființe Poți strivi cu palma izvorul unui fluviu? Poți speria porumbelul de hîrtie care duce vestea că pămîntul va primi un nume nou? Poți să scoți din
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/15572_a_16897]