545 matches
-
s-a întâmplat mai înainte. Am să văd ce pot face. Eu... Îl ignoraseră amândoi pe profesorul împăratului, aproape ca și cum acesta n-ar fi existat. Și chiar dacă ar fi fost vreo posibilitate ca Gosseyn să-l remarce pe bărbatul cel mărunțel, acesta dispăru, pentru că tocmai când rostea primele cuvinte din ceea ce ar fi constituit o nouă afirmație, se auzi un bâzâit. - Oh, doamne! exclamă femeia. A venit Breemeg după tine! - Nu-ți face probleme, spuse el, nu-i nimic. Promit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
bănățenii le numesc hanți și gredli, după vechi influențe multiculturale impuse încă după tratatul de la Passarowitz, când prințul Eugeniu, din casa Savoia, a intrat, în al doilea deceniu al veacului luminilor, prin poarta Forforoza în Cetate. Așadar hanți e cocoșelul mărunțel și cam nervos din potriviri genetice, gredli e găinușa cam bleagă ea din fire. Ceea ce pe scurt vă voi povesti e o saga electorală: o prefigurare a ceea ce va să fie. Încleștarea cu pricina este prilejuită de un parastas de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
și domnu Iliescu dă țara la ruși, ați văzut cu firu' roșu". Masa electorală îmi dă dreptate: "da, da", zic, "am văzut", și clatină îngrijorați din cap. Pe urmă, chiar când la masă se aduc oalele cele mari cu sărmăluțe mărunțele, împodobite cu smântână ecologică, răsună replica întârziată a filialei peremiste, zice privindu-mă duios: "d-apăi, oameni buni, mai bine cu rușii, decât cu imperialiști americani și cu ungurii, ați văzut ce-au putut face sârbilor, că doar ni-s la
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
strîmtă, albastru-deschis, iar părul albastru-deschis îi încadra fața. Nan era o blondă mică, timidă și zbîrlită, de șaisprezece ani. Rima avea o figură interesantă, deloc frumoasă, cu părul negru dat pe spate și prins în coadă la spate. Toal era mărunțel, cu o înfățișare sălbatică și plăcută, cu o barbă tinerească, roșcovană și ascuțită, și mai era un băiat masiv și palid, pe care-l chema McPake, în uniformă de locotenent. Sludden, cu brațul în jurul taliei lui Gay, nu se întrerupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se strînse în piept și în creier ca o greutate concretă. La fiecare patruzeci de minute, clopoțelul suna strident și elevii se mutau într-o altă clasă, unde erau întîmpinați cu două-trei cuvinte neprietenoase. Profesoara de matematică era o femeie mărunțică și iute care le spuse că dacă își vor da silința, va face tot ce-i va sta în putere să-i aprigă, dar lucrul pe care nu putea și nu dorea să-l tolereze era să-i vadă visînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el. Tonalitățile ei joase îi mîngîiau urechea ca atingerea catifelei pe vîrful degetelor. — Mă bucur că nu m-au putut trimite la universitate, de fapt, pentru că, de fapt, școala de artă e mult mai relaxantă... O doamnă cu părul alb, mărunțică și vioaie, intră în încăpere și le citi numele dintr-un catalog, cu o voce blîndă. Le vorbi despre programă, le dictă o listă de materiale și le dădu numărul dulapurilor în care să puteau să le depoziteze. — în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de voioșie în brațele unui arab în costum alb, care era McAlpin, și-l salută pe Thaw cu arătătorul ridicat. Deodată, două fete îl salutară și se așezară de o parte și cealaltă. Nu ne recunoști? îl întrebă fata mai mărunțică din stînga. — Scuze, dar n-am memorie bună cînd vine vorba de oameni. — Ne-ai întîlnit în cîrciumă, nu-ți amintești? — Voi sînteți fetele care ați pus întrebarea aia? Nu v-am reținut figurile. — De ce? întrebă fata din dreapta. Arătăm prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fața și capul deveneau de un alb estompat, încadrat de o formă aurie. E ca marmura acoperită de miere, se gîndi el, și dădu formă cuvintelor lui cu buzele. Muzica se opri și trebui să danseze din nou cu tipa mărunțică. Se uita peste umărul ei și vorbea despre pictură și școala de artă. — Tatăl tău e pastor? îl întrebă ea. — Nu, tata e un ateist pios. Par eu fiu de pastor? — Pari un puști de doișpe ani. Dar vorbești ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și impunător. Sprijinit de perne, ațipea uneori, iar capul îi tremura, depărtîndu-se cu cîțiva milimetri de ele, după care se trezea cutremurat, stigînd slab „Agnes!“. Nu venea nimeni să-l vadă. Domnul McDade, din stînga lui Thaw, era un om mărunțel, al cărui piept se bomba ca o burtă grasă, ajungîndu-i pînă la bărbie. Avea părul roșu sîrmos și o față severă, cu o expresie funcționărească din pricina ochelarilor de oțel fără lentile. Aceștia susțineau în fiecare nară un furtun de cauciuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vecin. Un pastor. — Sper să nu fie vorbăreț. — A, o să fie vorbăreț. Pastorii sînt plătiți ca să fie vorbăreți. Femeia puse paravane în jurul patului și cineva cu o valiză trecu în spatele lor. Paravanele fură date la o parte și un ins mărunțel și cărunt, îmbrăcat în pijama, stătea sprijinit de pernă și primea în vizită doamne în vîrstă. Acestea vorbeau repede, cu glas scăzut, consolator, în timp ce pastorul le zîmbea și dădea din cap aprobator-absent. După ce plecară, își puse ochelari cu lentile ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
depărtare. Se sprijini de un grilaj să-și termine cartofii, și inima îi bătu mai să se spargă. Mototoli și lăsă să-i cadă cornetul de carton și era gata să traverseze strada, cînd văzu pe cineva venind. Un bărbat mărunțel mergea împleticindu-se pe trotuarul de vizavi. Ea se întoarse să-l privească. El încetini pasul, bîjbîi prin buzunare și scoase o tabacheră. Vorbiră o clipă, apoi ea luă o țigară, bărbatul i-o aprinse și porniră spre Sauchiehall Street
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scoată din cameră. Thaw plecă. Era o dimineață însorită și orașul puțea a parfum ieftin. Bîntui fantomatic prin preajma ceainăriei Brown, apoi stătu o oră sau două în atmosfera caldă, cu clinchet de lingurițe în cești. îl durea capul. O fată mărunțică se așeză lîngă el și-i zise: — Salut, Duncan, ești bine îmbrăcat azi. Puțin șifonat, totuși elegant. El o privi lung. — îți amintești, continuă ea, cînd spuneai că boala e uneori utilă? El o privi lung. — Ei bine, doctorul mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spătare de lemn era încastrat în zidul fiecărui perete. Lanark se gîndi că aranjamentul era prost: dacă toate scaunele ar fi ocupate, toți ar constata că tocmai coloana din mijloc ar ascunde trei sau patru persoane de vizavi. Un bărbat mărunțel, cu un corp atletic, stătea cu picioarele depărtate și mîinile în buzunare, încălzindu-și spatele la un radiator electric. Ritchie-Smollet i se adresă cu mai puțin entuziasm decît de obicei. — A, Grant. Dînsul e Lanark, care ne-a adus vești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urmăreau cu priviri neliniștite. El nu dorea să le facă vreun rău, ci numai să-i sperie puțin. Îi privi gânditor. Într-un anumit sens, abia acum mintea lui se putea concentra cu adevărat asupra lor. Amelia Prescott, brunetă și mărunțică de statură, eca o femeie frumoasă, însă cam trecută. Era îmbrăcată cu un bolero, șort și espadrile. Când Gosseyn îi scoase călușul, primele ei cuvinte fură: ― Tinere, cred că-ți dai seama că am cina pe foc. ― Cina? îi scăpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
urmăreau cu priviri neliniștite. El nu dorea să le facă vreun rău, ci numai să-i sperie puțin. Îi privi gânditor. Într-un anumit sens, abia acum mintea lui se putea concentra cu adevărat asupra lor. Amelia Prescott, brunetă și mărunțică de statură, eca o femeie frumoasă, însă cam trecută. Era îmbrăcată cu un bolero, șort și espadrile. Când Gosseyn îi scoase călușul, primele ei cuvinte fură: ― Tinere, cred că-ți dai seama că am cina pe foc. ― Cina? îi scăpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
acustic din cască lui spațiala se însufleți brusc. Un om râse încet, apoi spuse: - Eu, unul, nu vreau să am de-a face c-un monstru atât de uriaș! Grosvenor recunoscu glasul lui Gregory Kent, șeful secției de chimie. Deși mărunțel, Kent era o personalitate. Avea mulți prieteni și sprijinitori printre membrii expediției și își anunțase candidatura la viitoarele alegeri pentru postul de director al acesteia. Dintre toți oamenii care-l văzuseră pe monstru, Kent era singurul care-și scosese arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Din capete n-or mișca, Caii noștri de vor bea Din capete să nu dea. Am mai sta De - am mai ura Frică ni-i c-om însera, Și avem de trecut stânci, Văi adânci, Munți Cu brazi mărunți Brazi mărunței și-ntunecoși Bine v'am găsit sănătoși! Socrule, ce s-au făcut Nu mai e de desfăcut. Dă opt boi și șapte vaci Și apoi rabdă și taci. 306 {EminescuOpVI 307} Ține, soacre, plosca bine Uscată la rădăcină, Ice lată
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în dreapta și în stânga. Niște ochi mici, rotunzi și aspri, un nas subțire și o gură orizontală îi dau aerul unei bufnițe binecrescute. Sosește totdeauna primul la ușa restaurantului, se dă la o parte, o lasă să treacă pe nevasta lui, mărunțică, asemenea unei șoricuțe negre, și intră atunci și el, urmat imediat de un băiețel și o fetiță îmbrăcați ca niște câini savanți. Ajuns la masă, el așteaptă ca nevasta să ia loc, apoi se așează, și cei doi căței pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spui? ă Un omuleț mititel. Cu un costumaș mititel. ă Nu! ă Amândoi morți. ă Piticul era mort? ă Omorât. Trăznit în cap. și securea cu care a făcut-o era asupra celui mare. ă Cum arăta, piticul? ă Mititel! Mărunțel! ă Era negricios? Păr negru și cu barbă? ă Da! ă și altceva? Altceva despre el? Zoiei scoase pachetul de cărți obscene de sub haine și spuse: ă Era un nemernic, dacă te iei după astea. Le-am găsit asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dacă Susan nu se percepe ca pe o forță pacificatoare Între acești oameni. Iau un lift de marmură și alamă pînă la etajul 50, unde jurnalista, Jackie Lopez, Îi așteaptă Într-un birou parcă răvășit de furtună. Este o femeie mărunțică, cu picioarele pe pămînt care se mișcă viguros printre maldăre de cărți În echilibru precar, teancuri de dosare pînă la tavan, un birou acoperit cu o imensă fotografie, pe care tronează două laptop-uri zumzăitoare și ambalaje mototolite ale fostelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mai multor relatări ale martorilor, tînărul arhitect obișnuia să povestească la Zürich despre eforturile sale de a aclimatiza literatura și arta modernă la București... Pe 5 februarie 1916 are loc primul spectacol dadaist: primul interpret (un tînăr de 19 ani, mărunțel și vioi, cu monoclu, nimeni altul decît Tzara) își făcuse intrarea în scenă declamînd melodii sentimentale și nostalgice („Adieu, ma mére, adieu, mon pére”) și împărțind spectatorilor scandalizați cocoloașe de hîrtie. Se retrage după intrarea intempestivă a unui grup de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai încolo -, cu țeasta spartă din care îi țâșniseră creierii. - Tâlhari, am dat eu vestea. Ne-am îmbrăcat la iuțeală. - Ce facem? m-a întrebat Guido. - Nu știu. M-am întors din nou la fereastră. Unul din cei doi călăreți, mărunțel și uscat, cu fața ascuțită precum botul nevăstuicii, vorbea cu câțiva leproși pe care părtașii îi împingeau în față odată cu rotirea torțelor. Vorbea într-o latină greu de înțeles, dar, deși nu mai auzisem vreodată cuvinte și accente asemănătoare, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle de la Pampu. Evident voia să-i arate și rochia cea nouă. Stătea în foișorul de la poartă, gătită și nerăbdătoare. Abia ajungea cu bărbia la parapetul de sus. Era o ființă mărunțică și în mișcare permanentă. Pampu, de cum o auzise, grăbise pasul și din două-trei sărituri ajunsese la ea. O privea cu uimire și atent la toate emoțiile care veneau din sufletul omului peste care se făcuse stăpân. Ea vorbea necontenit, fixându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la fața lui buboasă, de fleică stricată, îi trece prin minte că ar fi un bun subiect pentru Andrei Ionescu, iar gândul lui străbate fulgerător cartierul Colentina, până în apartamentul din blocul C4 în care Andrei Ionescu plăsmuiește povestea unui violator mărunțel, blond și nemulțumit până la refuz de fața lui acneică. Îl cheamă Dănuț și are 23 de ani. De trei zile pândește în holul unui bloc, așteptând o femeie singură, nu are importanță cine, o femeie care vine seara singură, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cum le știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în adâncul lacului vedea un somn uriaș adormit la adăpostul unei pietre, în mâlul pufos. Îl vedea apoi pe Hrisofan, mutul, alergând cu pași mărunței spre chilia părintelui Damaschin, apoi, împreună cu acesta, fugind spre poarta mare. Din urma lor veneau alți doi călugări mai tineri, cu un felinar cu feștilă și ceară. Unul dintre călugării cei tineri a urcat încetișor pe scara porții până la ferestruică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]