731 matches
-
unor excedentari. Ca mine. Sau ca vâscul, așa cum fac, Încă de pe vremea galilor, franțujii. Niște deficitari, aș spune eu, chiar dacă ei sunt atât de delicați cu mine numindu-mă „pisică de streașină“, nu maidaneză cum spuneți voi românii. Dar, așa maidanez cum sunt, eu sunt mai român ca tine. Fă ce-ți torc acum: Ia o strachină, căci lutul ars e excedentar; toarnă În ea oleacă de apă și presară câteva grăunțe de grâu. Dacă n’ai, poți pune orice cereală
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cu sentimentul că un glas de sus, din tării, îl îndemna: „Nu te lăsa, copile, papă tot!“, Gigel se gândea ce o să le zică părinților și fraților. Că i-l smulsese din mână un țigan sau, și mai bine, un maidanez turbat? Fiindcă era totuși un suflet încă nepervertit, a intrat în casă plângând în hohote. „Mamă, tată, am mâncat tot parizerul!“, a zis Gigel. Ar fi trebuit să arate ca un însărcinat în luna a șaptea, dar tot lihnit era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a șaptea, dar tot lihnit era, cu stomacul lipit de șira spinării. „Mă, nu ne minți - l-a repezit Bostănaru ca și cum se aștepta la un necaz -, ți l-o fi smuls din mână un țigan sau te-a fugărit un maidanez și ai dat cu parizerul în el!“ În Gigel se petrecuse însă un fenomen uimitor de dilatare bruscă a timpului, concomitent cu unul și mai uimitor de comprimare bruscă a parizerului. Ceva asemănător găurilor negre din univers, când un întreg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
abia îl zgâriase, ca să se poată spune că totuși l-a operat, naționalistul a fost încântat. Nu se mai simțea deloc islandez. Se simțea iarăși românaș de-al nostru, gata oricând să-i mănânce fripți de venetici. Politică fără pedigri Maidanezii din parc au nume de politicieni, iar haitele nume de partide. Nu e ceva oficial. Cine nu-i pensionar și nu joacă șah nu înțelege de ce domnul Spirescu îi spune unui câine corcit, care mârâie preventiv când simte că se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
avea un soi de bombănit amenințător, înjurăturile lui Ioțu erau niște figuri de stil. De altfel, situația în parc - așa cum zic și polițiștii când habar n-au care-i situația - era sub control: șahiștii cu jocul și cu pensiile lor, maidanezii cu alergatul de colo-colo la ceasul când babele mai miloase aduceau mâncare și cu hârjoana, în restul timpului. Hingherii, nimeni nu se știe din al cui ordin, au schimbat într-o noapte raportul de forțe între haite. Becali, un ciobănesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
au încasat-o de la paznici; Hrebenciuc și Mușetescu, cele două coteici pesediste care umblau nedespărțite, au dat râie la toată haita și s-au făcut nevăzuți, iar javra căruia domnul Spirescu i-a zis, de cum l-a văzut aciuat pe lângă maidanezii pesediști, Hayssam nu-și mai găsește locul. Se bagă când printre picioarele șahiștilor, când printre acelea ale tablagiilor. Numai Băsescu nu pare afectat deloc de situație. Stă la umbra unui gard, se linge indiferent pe labe și doar din când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
picioarele șahiștilor, când printre acelea ale tablagiilor. Numai Băsescu nu pare afectat deloc de situație. Stă la umbra unui gard, se linge indiferent pe labe și doar din când în când scoate câte un schelălăit, care îi zburlește pe toți maidanezii. Și nu numai pe cei din parc, ci din tot cartierul. Prietenia cu avansare în grad Am lucrat mulți ani în aceeași redacție cu un bărbat cultivat, demn, cu o replică inteligentă, cu toate virtuțile unui camarad bun, de drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și-au ascuns cozile între picioare și au rânjit spre noi a intimidare cu dinții gălbejiți și cariați ca o reminiscență a vremurilor apuse. Având statura unor câni de mărime medie, cu blana de culoare alb-cenușie, arătau mai degrabă a maidanezi subnutriți decât a lupi sadea. Smocurile de păr căzute lăsau să se vadă, indecent, porțiuni din pielea zbârcită. Oasele bazinului, lipsite de părul protector, își etalau proeminențele ca două făcălețe de mestecat terciul mămăligos. Ochii roșii, saliva scurgându-se intermitent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
canapea. În fața ușii, două bucăți de mochetă, murdare și ele. Pe canapeaua din scaune destinată vizitatorilor și pacienților deopotrivă, doarme un dulău pătat. Caloriferul stabilit în dreapta intrării degajă căldură din belșug, așa că e tocmai locul potrivit pentru somnul unui dulău maidanez, într-o zi mohorâtă de iarnă. Am închis ușa destul de încet așa cum tot foarte încet am deschis-o pe următoarea. După câteva priviri circumspecte am repornit pașii către etajul unu, salonul șapte. Interesantul număr șapte! Poate ceva...mistic în el
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
adolescenți, în pădurea Galimea, în zorii acelei zile de noiembrie, Gârmoci și Fanache s-au dus val-vârtej la regiune, să-i raporteze toarășului Cameniță isprava lor. Gata, toarășe prim, i-am executat pe bandiți!, au turuit ei cu aerul unor maidanezi care se gudură pe lângă stăpânul lor, sperând că acesta le va arunca vreun oscior. Tovarășul Cameniță s-a uitat la ei sumbru, amenințător, enorm, strivitor. -Bă, i-ați împușcat p-ăia ș-atât? Atât?! Ce, bă, voi credeți că ăia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
superior să-și vadă de treabă: "ce, nu știi că e Domnul Profesor? De ce îl oprești?". După cum mi-a spus colega B.V., fiind de gardă, a intrat pentru contravizită în secția "noastră" cu care ocazie a mângâiat o cățelușă, un maidanez, Azorica. (Azorica este câinele meu.) " Nu puneți mâna, e câine de profesor", a avertizat-o Vasile. Văd că extind portretul acestui băiat. În definitiv, un handicapat, cum există cu sutele. * Dar am pornit de la misterele Matrioșcăi și trebuie să revin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-i drept, mai vorbea el din când în când cu câte un tovarăș de muncă, mai ales când se odihneau, fumând, măturătorii. Nu țin minte de când omul acesta nu a mai venit la serviciul lui. Am văzut că, multă vreme, maidanezii îl așteaptă. Unul pe care îl știu, sau doar cred că îl știu, că îl cheamă Lache, m-a privit în ochi ieri. Și am înțeles, din vorba lui, nevorbită, o întrebare... El aștepta. Câinii simt toamna și se adună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o prezență discretă, după cum ar putea fi și o absență discretă, nebăgată în seamă. Ca prezență, Teodosie mătură toată ziua aceleași alei, pe care le întreține curate, deși suprafața lor este mare. În preajma lui stă o permanentă grupare de câini maidanezi pe care Teodosie îi hrănește conștiincios; pentru dânsul nu cerșește, dar primește, pentru câini, tot ceea ce i se dă. Despre Teodosie nu știam mai nimic, pentru că, așa cum nu te interesează umbra care se ține, firesc, la anumite ore, de tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
afară, lăsând și baba vie, și safirul, care nici nu era al meu"... Nu știu ce neîncredere a citit în ochii mei, de a simțit nevoia să repete totul, cu un ton patetic, să mă convingă... "Am rămas în stare de motan maidanez trei nopți și patru zile, până când m-a învățat un alt motan (dar acela era un motan natural) să mă pun pe băut votcă pentru a sparge blestemul"... Deși îl ascultam atent, omul m-a cuprins, respectuos, de umeri: "Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
La ziar", ieri, o fotografie: un alt câine, unul alb și mare, mort alături de arma asasină, o rangă cu care cineva i-a sfărmat craniul. * Una dintre cele mai abjecte idei contemporane, reflectând josnicia sufletească, întreține tema necesității suprimării dinților maidanezi: "soluția finală". * Nu sunt excesiv de sentimental; viața și profesia m-au învățat să evit atitudinile excesive. Nu sunt nici un admirativ total al regnului animal; am reticențe și repulsii; dar nu încetez să mă las uimit de câini; nu m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
care perpetuează "grija civică", de oameni care s-au deprins cu disciplina, care au ascultat o viață întreagă, oameni care sunt ahtiați să fie integrați într-o acțiune patriotică. O astfel de acțiune civică pare pregătirea "rezolvării definitive" a problemei maidanezilor. Devine, implicit, necesară denunțarea insomniilor cauzate de maidanezi; devine delicioasă afișarea la ziar a unei anume virtuți civice: "ura câinelui". Că lucrurile amintesc de o "rinocerizare", nu are nici o importanță, atâta vreme cât rinocerul produce frică. Că stimularea la crimă "este o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
au deprins cu disciplina, care au ascultat o viață întreagă, oameni care sunt ahtiați să fie integrați într-o acțiune patriotică. O astfel de acțiune civică pare pregătirea "rezolvării definitive" a problemei maidanezilor. Devine, implicit, necesară denunțarea insomniilor cauzate de maidanezi; devine delicioasă afișarea la ziar a unei anume virtuți civice: "ura câinelui". Că lucrurile amintesc de o "rinocerizare", nu are nici o importanță, atâta vreme cât rinocerul produce frică. Că stimularea la crimă "este o crimă", nu are nici o importanță, de vreme ce nu trece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mic, o biată caricatură pitică, tot Rex îl cheamă. "Rex înseamnă pe latinește rege", ține să mă lămurească fetița. Plec mai ușor din această stradă când constat cât de lipsită de fantezie este, încât și-a denumit întregul fond de maidanezi cu același nume. O iau în sus, pe o scurtătură, de unde tocmai încearcă să se salveze o camionetă. În jur, într-un cor de îndemnuri și înjurături, niște muncitori participă la acțiune. Mai multe geamuri s-au deschis alarmate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în dezordine, roți ruginite, zdrențe, câte un șobolan obraznic... Vântul șuieră rostogolind butelii de plastic, zbârnâind printre fragmentele ruginite ale unei foste macarale; de departe, pare a fi un exotic schelet de mamut. Încolo, nimic, un peisaj arid, nici câini maidanezi, nici bufnițe noaptea, nici pisici, numai bulgări de pământ calcaros, uscat și, între pietre, o tufă de bostan care înflorește galben. Odată, pe câmpia aceasta, a fost un foc mare, poate din uscăciunea secetei, poate dintr-o joacă de copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
flămânzi de puritate, de inedit. Acestea ne însoțesc permanent; nu trebuie decât să le vedem! Unde? În piersicul pitic de la ieșirea din scara blocului (ale cărui fructe nu ajung niciodată să dea în pârg datorită nerăbdării copiilor), în agitația câinilor maidanezi în veșnica lor căutare de hrană prin containere, în mașinile aliniate în parcarea blocului (în care putem regăsi inteligențele ce le-au proiectat, muncitorii atenți la asamblarea perfectă a componentelor și bucuria întregii familii la apariția triumfătoare a tatălui la
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
de țesut, de "zestre" cândva pentru surori, și fiecare copil și-a dus în brațe cloșca "personală" pe ouă, la care nu au renunțat pentru nimic, puii ieșind la viață de cealaltă parte a Prutului, în Botoșanii bunicilor și un maidanez, Puzic, nelipsit tovarăș de joacă. Refugiatul Închinare alor mei și lui V.A. Plecat-am opt din Chișinău cu mama și cu tata zece, în suflete cu Dumnezeu și-n spate baioneta rece. Veneau de prin pustii muscali călări și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
putut să devin "frate de sânge" cu nici un uruguayan, argentinian sau brazilian ). De reținut că dacă ceilalți iluștri "plimbăreți" menționați se plimbau pe Rambla însoțiți de mascotele lor canine de rasă, soția și cu mine eram însoțiți de Bobiță, un maidanez tărcat, dar foarte simpatic și isteț, moștenit de trei generații de diplomați români. În sezon, respectiv din septembrie până la sfârșit de februarie, plecam des din Montevideo pe "Costa de Oro" Coasta de aur localitățile de pe malul Atlanticului, care organizau tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în nebuloasa cotidiană: un efort de „aerisire“ în atmosfera îmbâcsită a veacului... Andrei Pleșu, februarie 2014 În loc de prefață: Inactualități Când, obligat de doctori, îmi fac plimbarea (cvasi) zilnică și se întâmplă să fie vreme senină, dau, inevitabil, peste câte un maidanez care zace pe-o parte, în drumul tuturor, profitând de căldura mediocră a soarelui. E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecție de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârtejului înconjurător
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Este de presupus că avem de-a face, în literatura noastră, mai mult cu corcituri care, pentru orice iubitor de animale, au farmecul lor. Personajele lui Ionel Teodoreanu creșteau însă la Medeleni un... baset cu numele excentric Patapum, alături de un „maidanez” numit Ali. Când au câini de rasă, nu le găsesc pereche de soi și astfel ajunge Pirgu, în Craii de Curtea-Veche „codoș de câini” purtând cu el „un mopsuleț carlin” ca să-i afle parteneră. Numele nu-l aflăm din păcate
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
că se pot trage concluzii privind caracterul stăpânului pornind de la rasa și deprinderile câinelui său, atunci nu este lipsit de interes pentru istoria literară să știe cu precizie ce fel de animale cresc scriitorii. Ion Barbu și Tudor Arghezi preferau maidanezii ca un simbol al lipsei lor de prejudecăți sociale, asemeni Bietului Ioanide al lui Călinescu, intelectual de rasă crescând însă câinele fără pedigree Ștolț (din germană: “îngâmfat”, „mândru”). Ioanide își consideră câinele superior ca inteligență multor oameni. Brătescu-Voinești avea, nici
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]