522 matches
-
și europene din cultura noastră actuală sunt adesea parazitate de elemente premoderne, uneori chiar de impulsuri fundamentaliste. În opoziție cu această proliferare a „simulacrelor” ideologice, Ș. pledează, în eseul central al cărții, Maiorescu și românii, pentru o întoarcere la modelul maiorescian, nu înainte de a întreprinde el însuși o amplă reconstrucție/reactualizare a proiectului cultural inițiat de mentorul junimist. Altfel spus, urmărește să substituie decupajele conceptuale anterioare ale proiectului maiorescian - polarizate sub forma opoziției dintre „vechi” și „nou” (conservatori/liberali, tradiționaliști/moderniști
SIULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
eseul central al cărții, Maiorescu și românii, pentru o întoarcere la modelul maiorescian, nu înainte de a întreprinde el însuși o amplă reconstrucție/reactualizare a proiectului cultural inițiat de mentorul junimist. Altfel spus, urmărește să substituie decupajele conceptuale anterioare ale proiectului maiorescian - polarizate sub forma opoziției dintre „vechi” și „nou” (conservatori/liberali, tradiționaliști/moderniști, naționaliști/ europeniști etc.) - prin antagonismul dintre „pragmatism” (Maiorescu) și „ideologie” („formele fără fond”). Din unghiul acestui „pragmatism” evaluează Ș. nu numai succesul doctrinei maioresciene, ci și eșecurile „ideologiilor
SIULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
conceptuale anterioare ale proiectului maiorescian - polarizate sub forma opoziției dintre „vechi” și „nou” (conservatori/liberali, tradiționaliști/moderniști, naționaliști/ europeniști etc.) - prin antagonismul dintre „pragmatism” (Maiorescu) și „ideologie” („formele fără fond”). Din unghiul acestui „pragmatism” evaluează Ș. nu numai succesul doctrinei maioresciene, ci și eșecurile „ideologiilor” contemporane. SCRIERI: Ciprian Șiulea, Retori, simulacre, imposturi. Cultură și ideologii în România, București, 2003. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Adevăratul Maiorescu, RL, 2003, 22; Iulia Popovici, Exigențele spiritului critic, RL, 2003, 24; Raluca Dună, Un tânăr Maiorescu
SIULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
simulacre, imposturi. Cultură și ideologii în România, București, 2003. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Adevăratul Maiorescu, RL, 2003, 22; Iulia Popovici, Exigențele spiritului critic, RL, 2003, 24; Raluca Dună, Un tânăr Maiorescu și contradicțiile lui, LCF, 2003, 25; Nicoleta Cliveț, Un maiorescian consecvent, ALA, 2003, 679; Andrei Terian, Critică și ideologie, „Euphorion”, 2003, 7-8; Mircea Morariu, Un simulacru de polemică, F, 2003, 9; Daniel Cristea-Enache, Realitate și ideologie, ALA, 2003, 696, 697. A. Tr.
SIULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289712_a_291041]
-
națională: Atanasie M. Marienescu o urmărea discutând semnificația numelui „latin”, iar periodicul o susținea prin ortografia sa latinizantă (criticată deja de Titu Maiorescu la 1868, în Limba română în jurnalele din Austria) și prin răspunsul lui Iosif Vulcan la adresa poziției maioresciene. Dar, înțelegând importanța unificării limbii literare, după 1884 T. va adopta ortografia Academiei Române. Până la 1900 s-a publicat foarte puțină beletristică: versuri de Dimitrie Bolintineanu și Zaharia Boiu, stihuri inspirate de Războiul de Independență din 1877-1878, drama Constantin Brâcoveanu a
TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
nu numai omului politic, dar și poetului V. Alecsandri, situația scriitorului într-o societate apăsată de lupte politice și dominată de interese de partid. Într-un alt articol, Literatură și limbă (1868), Bolliac încearcă să schițeze un răspuns la criticile maioresciene, dar, în lipsa argumentelor de principiu, se mulțumește să semnaleze slăbiciunile unor traduceri din „Convorbiri literare” sau să comenteze nefavorabil limba în care era redactată revista. Cu altă ocazie, recenzând piesa Vornicul Bucioc de V. A. Urechia, el combate tendințele cosmopolite
TROMPETA CARPAŢILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290275_a_291604]
-
În viziunea autorilor, și Cipariu reprezintă în cultura românească tipul cărturarului de erudiție umanistă. Totodată, se identifică la el o linie de gândire care continuă programul Școlii Ardelene, intersectându-se și, la un moment dat, chiar suprapunându-se cu direcția maioresciană în lupta pentru unitatea culturii românești. Dimensiunile operei lui Cipariu sunt examinate în perspectivă interdisciplinară, evidențiindu-se modernitatea metodelor de cercetare folosite în lucrările istorice, vocația filosofică, sesizabilă în textele proprii și în tălmăciri; poezia și proza lui memorialistică sunt
VEDINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
București, 1991, 196-203; Edgar Papu, Tudor Vianu, L, 1992, 16-17; Scrisori către Tudor Vianu, I-III, îngr. Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, postfață Florin Țurcanu, București, 1992-1997; Henri Zalis, Tudor Vianu. Apropieri, delimitări, convergențe, București, 1993; Geo Șerban, Ultimul maiorescian, RL, 1994, 19; Gheorghe Grigurcu, Despre „taina” lui Tudor Vianu, RL, 1994, 19; Petru Vaida, Individualism și liberalism la Tudor Vianu, „22”, 1994, 20; Petru Vaida, „Taina” lui Tudor Vianu: scepticism sau „culturalism”?, RL, 1994, 25; Gheorghe Grigurcu, Din nou
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
bun” în această nelimitată deschidere a spiritului. Orice subiect ar aborda (de filosofie, sociologie, literatură sau din sfera acțiunilor practice), el începe prin a pune „temeiuri” sau prin a defini „feluri”, „ispite” „probleme”. Este, din acest punct de vedere, un maiorescian într-o generație care detestă „filosofia de școală”. Sunt și alte deosebiri față de tinerii filosofi din anii ’30. Emil Cioran crede, de pildă, în Schimbarea la față a României că ortodoxia și țăranii cu miturile și morala lor mioritică reprezintă
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
prin care înțelegea întreaga literatură de inspirație rurală) se exprimă și într-o comunicare academică din 1911, Metafizica cuvintelor și estetica literară, care de asemenea a provocat reacții violente, mai ales că subtextual combătea și principiile esteticii și criticii literare maioresciene. Din iunie 1909 Z. funcționa ca delegat al României în Comisiunea Europeană a Dunării și în Comisiunea Mixtă a Prutului. În februarie 1910 devine membru în Comitetul de lectură al Teatrului Național din București, pe a cărui scenă i se
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
între „geniu” și „talent”, conferențiarul își mărturisește atașamentul pentru arta ca „reprezentațiune a idealului”, deslușit în „formele naturei”, forme care nu trebuie niciodată copiate întocmai. Menirea frumosului este de a-l înălța pe acela care îl contemplă. S. este un maiorescian și un adept al teoriilor idealiste, schopenhauriene asupra artei. Sprijinit pe autoritatea lui Ferdinand Brunetière, deschide un „proces” romanului „realist” (de fapt, naturalist) în Studiu asupra romanului realist din zilele noastre („Convorbiri literare”, 1884). Blamând literatura naturalistă, imitatoare „slugarnică” a
SUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290025_a_291354]
-
1966 ca profesor prin concurs, la Facultatea de Filologie din București și la Universitatea din Craiova, unde va fi și decan din 1969 până în 1974, asigurând până în 1976, ca redactor-șef, și conducerea revistei „Ramuri”. Continua, în amfiteatru, vechiul stil maiorescian al prelegerii magistrale. Avea, totuși, o cordialitate remarcabilă în relațiile cu studenții și la examene dădea întotdeauna note mari. Era ceea ce se cheamă un om bun, în ciuda atitudinilor lui războinice din presa literară. Trăia, în ultimii ani, într-un cerc
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
al noii literaturi - scriitorul însuși atrăgând atenția, în prefața la Teze..., că „emfaza și verva excesivă” proprii unor articole sunt menite „obținerii, și cu silnicie, a audienței” -, ci dislocarea, posibilă doar prin comparație exagerată, a prestigiosului și strivitorului model cultural maiorescian: eforturile Junimii de a „organiza” și „înfrumuseța”, scrie P., ieșite din dezgustul față de „verbozitatea metisă” și „mahalagismul cultural” ale epocii postpașoptiste au condus, odată cu tendința de supraevaluare a „caligrafiei stilistice”, la „sacrificarea autenticului, a pateticului, a străfundurilor psihologice”, ajungând să
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
tipărim numai articole, poezii și nuvele care să-i poată folosi. Iar ca normă avem una singură, de care nu m-am despărțit niciodată: exprimarea sinceră a sufletului românesc în forme de adevăr.” Se face astfel trimitere la un principiu maiorescian sintetizat de Mihai Eminescu: „naționalul în marginile adevărului”. Asemenea celorlalte publicații sămănătoriste, programul N. r. l. reprezintă un amestec de criticism junimist și de misticism național, având ca urmare amalgamarea eticului, etnicului și a esteticului, concepte pe care Titu Maiorescu le
NEAMUL ROMANESC LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288390_a_289719]
-
formelor și valorilor, o operă critico-estetică și filologică. Se vede aici reacția programatică și polemică față de scindarea istorică a criticii românești în două filiere polare. Aparent mai viguroasă, una dintre ele, cea antifilologică și speculativă, își are sursele în criticismul maiorescian, ajungând prin C. Dobrogeanu-Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu până la Tudor Vianu. Cea de-a doua, reunind pe B. P. Hasdeu, Ovid Densusianu, Paul Zarifopol, N. Cartojan, D. Caracostea, Perpessicius, a demarat din filologie, dar a avut ambiții culturale
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
percepției estetice”: acceptă teoretic noutatea, dar în practică se manifestă ca adversar al ei (de exemplu, apără legitimitatea expresionismului, totuși teatrul lui Lucian Blaga i se pare „bizar, straniu, fantastic”, adjectivele având un sens minimizator); proclamă, în teorie, ca discipol maiorescian, primatul esteticului, însă nu distinge istoria literară de cea culturală, aproape toate monografiile sale ocupându-se de figuri istorice, tangențial (și) literare (Gheorghe Lazăr, Simion Bărnuțiu, Eftimie Murgu ș.a.); pledează cauza adevărului în dialog, dar în polemici „ceea ce îi lipsea
PETRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
Constantinescu. Sunt evidențiate contribuția lui Bogdan-Duică pe terenul istoriei („adevărata vocație”) și meritele lui de pionierat în comparatism, relevând accentul pus pe receptarea activă a influențelor. Un studiu echilibrat și restitutiv este și cel despre Nicolae Petrașcu, prezentat ca disident maiorescian, dar și ca precursor al lui E. Lovinescu în teoria culturii. Sunt subliniate meritele de pionier în eminescologie și de practicant al criticii estetice și al celei caracterologice de tip sainte-beuvian, Petrașcu încercând să concilieze critica de gust (maiorescian) cu
PETRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
disident maiorescian, dar și ca precursor al lui E. Lovinescu în teoria culturii. Sunt subliniate meritele de pionier în eminescologie și de practicant al criticii estetice și al celei caracterologice de tip sainte-beuvian, Petrașcu încercând să concilieze critica de gust (maiorescian) cu critica mai nouă (Georg Brandes). Editorul P. îi restituie texte reprezentative: Biografia mea, Noi în 1892, D. T. Maiorescu, Delavrancea, precum și eșantioane semnificative din cele patru volume ale seriei de evocări Icoane de lumină. Specializat în literatura română modernă
PETRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
propria-i expresie, o „nouă orientare”. În critică a debutat în 1887, în paginile „Convorbirilor literare”, cu un articol foarte drastic la adresa lui B. Delavrancea, iscălit cu pseudonimul, ce îi va deveni obișnuit, A. Costin. Părea un adept convins al ideilor maioresciene despre literatură, motiv pentru care Iacob Negruzzi i-a și încredințat, pentru scurt timp, obligațiile de redactor al „Convorbirilor literare” (1888). În polemica dintre Titu Maiorescu și C. Dobrogeanu-Gherea, s-a situat alături de cel dintâi, ca într-un studiu dedicat
PETRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288777_a_290106]
-
publicarea volumului Sub zodia proletcultismului, redactat în 1979, dar editat postum, abia în 1995. Debutează la „Viața românească” în 1969, iar editorial, cu volumul Între Scylla și Charybda. Delimitări critice, apărut în 1972. Modelul criticii lui N. este, neîndoielnic, cel maiorescian. O confirmă nu numai concluzia portretului din Repere critice (1974) - „Maiorescu rămâne [...] un reper fundamental, iar atitudinea față de el, un test” - sau obstinația autorului de a șterge orice urmă de pată de pe statuia maestrului, „cazul” Titu Maiorescu fiind singurul asupra
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
dintre „politizarea literaturii” și „literaturizarea politicului” sau despre esența realismului socialist: „realismul socialist înseamnă fuga de realitate, escamotarea realității, substituirea ei cu o ficțiune ideologic-dogmatică”. De reținut e și eseul Dialectica puterii (1995), un fel de În contra direcției de astăzi... maiorescian pentru uzul secolului al XX-lea, unde, anticipându-i pe Lucian Boia și pe Eugen Negrici, N. oferă prima analiză a „mitologiei” comunismului, semnalând totodată și contradicția fundamentală a doctrinei - „situarea între dogmă și realitate, între propria-i mitologie și
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
Istoria civilizației române moderne, pref. edit., București, 1972, T. Maiorescu și contemporanii lui, I-II, pref. edit., București, 1974 (în colaborare cu Maria Simionescu); C. Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, I-II, pref. edit., București, 1976; T. Maiorescu și prima generație de maiorescieni. Corespondență, pref. edit., București, 1978 (în colaborare cu Filofteia Mihai și Rodica Bichiș); C. Stere, Scrieri, pref. edit., București, 1979; P.P. Negulescu, Geneza formelor culturii, pref. edit., București, 1984. Repere bibliografice: Dan Mănucă, „Trei esteticieni...”, IL, 1968, 9; Tomuș, Carnet
ORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
teoretician literar îi asigură lui P. o fizionomie particulară în epocă. Cele dintâi manifestări critice stau sub semnul junimismului, în general, și al lui Titu Maiorescu, în special. Articolele îndreptate împotriva lui B.P. Hasdeu au drept punct de plecare conceptul maiorescian al adevărului, din această perspectivă P. discutând, cel dintâi la Junimea, probleme de istorie națională, cu o atitudine critică și cutezătoare, nu întotdeauna și cu argumente bine fundamentate. În lupta dusă de Junimea pentru instaurarea unui spirit nou în cercetările
PANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
mereu lucrările de la început, pentru că numai așa ne-am atinge țelurile. „Adamismul” culturii românești, despre care vorbea Emil Cioran, e una dintre ilustrările acestei opțiuni, tot așa cum putem să ne referim la pendularea între invocarea din secolul al XIX-lea maiorescian a „formelor fără fond” și cea a „fondului fără forme” a unora dintre contemporanii autohtoni. În locul determinismului de tip structural, intenționez să demonstrez că se dovedește a fi mai adecvată teoretic și mai productivă prin efectele posibile din realitatea socială
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
factorului uman în evoluția socială. Adversar al socialismului, a polemizat cu C. Dobrogeanu-Gherea, folosind argumente împrumutate uneori din lucrările lui E. Dühring. În extrem de numeroasele sale articole politice, pe care de cele mai multe ori nici nu le semna, a răspândit opiniile maioresciene despre „forma fără fond”. Afirmând că între păturile culte și popor există o mare diferență, chiar o ruptură, a susținut în același timp că aceasta nu poate fi remediată doar prin intervenția cercurilor literare, ci prin adoptarea unui complex de
MISSIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288185_a_289514]