522 matches
-
cîteva concepte clare (autonomia esteticului, între ele) de natură teoretică. Maiorescu n-avea plăcerea textului. Așadar, nici a verbalității. Frigiditatea această pare a se fi transmis criticilor următori, clasați de Lovinescu, o jumătate de secol mai tîrziu, în trei generații maioresciene. Le-am putea adăuga o a patra, după al doilea război mondial. Cu toate deosebirile dintre ei, maiorescienii noștri critici au avut, cu toții, pregătire filosofica sau literară, nu lingvistică. Nici Caracostea, care s-a ocupat de expresivitate, nu era lingvist
Critica verbală by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17942_a_19267]
-
verbalității. Frigiditatea această pare a se fi transmis criticilor următori, clasați de Lovinescu, o jumătate de secol mai tîrziu, în trei generații maioresciene. Le-am putea adăuga o a patra, după al doilea război mondial. Cu toate deosebirile dintre ei, maiorescienii noștri critici au avut, cu toții, pregătire filosofica sau literară, nu lingvistică. Nici Caracostea, care s-a ocupat de expresivitate, nu era lingvist. Iar Ovid Densusianu, deși era, inaugurează în istoriile noastre literare (cu Literatura română modernă din 1921) critică de
Critica verbală by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17942_a_19267]
-
și estetismul lui Vladimir Streinu sau impresionismul lui Perpessicius. Nici macar cei mai subtili critici contemporani de poezie (Negoitescu, Cistelecan, Grigurcu) nu scriu critică verbală, desi ei înșiși ne ispitesc, uneori, tocmai prin verbalitatea exuberanta ori senzuala a comentariului propriu. Ideile maioresciene apasă, un secol aproape după ieșirea ctitorului din scenă, pește conștiința verbală a urmașilor că o lespede de neînlăturat.
Critica verbală by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17942_a_19267]
-
chiar dacă, cel puțin una dintre cărțile sale publicate în anii din urmă, Detractorii lui Eminescu, s-a bucurat de o bună primire a criticii. Fără a-și propune în mod explicit acest lucru, Alexandru Dobrescu oferă, prin volumul Maiorescu și maiorescienii, o lecție despre cum trebuie făcută o revizuire literară. Fără a porni cu scopuri polemice declarate, criticul încearcă să reconstituie personalitatea fostului spiritus rector al Junimii folosindu-se de toate scrierile acestuia (articolele și cărțile care au făcut școală, dar
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
jurnal făcute sub impulsul unor stări de moment, scrisori adresate unor prieteni care pot conține doza lor de teribilism), în detrimentul celor consacrate? Teoretic, un astfel de risc există. Dar Alexandru Dobrescu are prevederea de a-și lua măsuri de precauție "maioresciene". Fiecare afirmație pe care o face este susținută cu asupra de măsură de citate ample (care se întind uneori pe mai multe pagini din carte), astfel încît întregul volum aproape că ajunge să semene cu o crestomație. Ce poate să
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
aerul pe care îl respirăm. E al tuturor și al nimănui anume. Și ne amintim de el atunci cînd ne lipsește. E ansamblul Ť locurilor comune ť în prezența cărora spiritul funcționează normal. În linii generale, gîndim, vorbim și scriem maiorescian. În detalii, sîntem noi înșine". (p. 370) Există, categoric, o moștenire a lui Maiorescu la nivelul vieții intelectuale românești, dar ea ar putea fi cu greu numită maiorescianism. Chiar dacă reflexele intelectuale ale maestrului își fac încă simțită prezența în disciplina
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
idei, aproape nimeni nu mai conștientizează sursa. Ceea ce, în fond, este chiar unul dintre pariurile majore ale criticului junimist. Nuanțat și inteligent, niciodată plicticos, scrisul lui Alexandru Dobrescu se citește cu mult folos și reală plăcere. Alexandru Dobrescu, Maiorescu și maiorescienii, Editura Albatros, București, 2004, 370 pag, 160 000 lei + TVA
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
coordonată de același. Din această perspectivă, Bizanț contra Bizanț este dacă nu sinteza, cel puțin continuarea unor preocupări constante ale cercetătorului bucureștean pe teritoriul formării conștiinței și a comportamentelor politice românești. în explorările sale, Daniel Barbu pleacă de la faimoasa afirmație maioresciană referitoare la formele fără fond pe care se fundamentează civilizația română modernă și, delimitînd formele ca aparținînd elitei intelectuale care le-a impus, își propune să caute fondul autohton, strîns legat de o majoritate care n-a avut nici mijloacele
Lege pusă, lege spusă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15366_a_16691]
-
Nicolae Manolescu Împreună cu G. Călinescu, Ș. Cioculescu, Perpessicius, T. Vianu și Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu (1901-1946) face parte din cea de a treia "generație maioresciană", după clasificarea celebră a lui E. Lovinescu, o generație care "s-a născut estetică cum te naști cu ochi albaștri; a fost maioresciană fără să știe; nu și-a cunoscut înaintașul și nici nu s-a ocupat de dînsul exegetic
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
Perpessicius, T. Vianu și Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu (1901-1946) face parte din cea de a treia "generație maioresciană", după clasificarea celebră a lui E. Lovinescu, o generație care "s-a născut estetică cum te naști cu ochi albaștri; a fost maioresciană fără să știe; nu și-a cunoscut înaintașul și nici nu s-a ocupat de dînsul exegetic" (T. Maiorescu și posteritatea lui critică, 1943). Aprecierea rămîne valabilă și după mai bine de jumătate de secol. Mezinul generației fiind Ș. Cioculescu
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
valabilă și după mai bine de jumătate de secol. Mezinul generației fiind Ș. Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, născut doar cu un an mai devreme , moare cel dintîi, la 45 de ani. E, de altfel, singurul pe care generația mea (a patra maioresciană?) l-a cunoscut numai din cărți (cînd el murea, eu eram în clasa întîi primară). Pe toți ceilalți i-am frecventat și personal, avîndu-i profesori ori colegi de catedră. Ș. Cioculescu mi-a condus teza de doctorat. Pe Pompiliu Constantinescu
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
ale acestuia: „...așa este soarta noastră a Românilor. Cine se scoală mai de dimineață, acela te ia de păr”. Și o idee interesantă a lui Camil Petrescu, fan al colonelului. O găsesc în Istoria critică, cu care confrunt. Stilistica junimistă, maioresciană, care s-a impus, s-a făcut cu „o sacrificare a autenticului și a pateticului, a străfundurilor psihologice aproape dureroase”. Sacrificând toate astea, după cum și mahalagismul, cu culorile lui, Maiorescu ne-a pus în ordine, dar ne-a și împuținat
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2436_a_3761]
-
fără suflu, supralicitat în timpul vieții, ca și în posteritatea imediată. La el onorurile culturale și succesele sociale au împins în prim plan o operă mediană, exaltată însă de critică în lipsă de altceva. Rămîne autorul junimist prin excelență și discipolul maiorescian prin vocație. Unica sa reușită culturală este de natură lingvistică: a scris o limbă clară, nuanțată, a dozat atent neologismele indispensabile, arhaismele, regionalismele și termenii populari - supunîndu-se regulii formulate de Maiorescu și devenite cu timpul o regulă a Junimii în
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
și directorul său încep să fie marginalizați. E posibil ca trecerea aproape instantanee la Junimea să fi fost rezultatul unei consonante mai adînci, cu toate că la 1883 personalitatea nevertebrată a viitorului scriitor se orienta mai ales în funcție de interes. Miza pe cartea maioresciană se dovedește profitabilă: cîștigă concursul de atașat la Ministerul de Externe (1886) și, doi ani mai tîrziu, cînd conservatorii vin la putere, colegul său de cenaclu junimist, P.P. Carp, îl trimite în misiune la Roma. Aici nu pierde vremea. Peste
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
obișnuite, dar extrem de eficiente, precum elogiul ditirambic închinat lui Maiorescu într-o operă de ficțiune (romanul ~ndreptări), unde personajul complet episodic, părintele Lupu, ține un discurs de cîteva pagini în capitolul al treilea, veritabil poem în proză închinat multiplei activități maioresciene. Insignifiantă în ansamblul narațiunii, figura părintelui Lupu pare inventată de prozator doar pentru a i se pune în gură, fără nici o legătură cu restul acțiunii, un panegiric elucubrant. De acum încolo, cariera scriitorului va evolua doar pe culmi. La întoarcerea
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
cerchiști valorificarea unor elemente filosofice și culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic goethean. În cultura română, cerchiștii căutau o tradiție de dinainte de Goga și Coșbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a spiritului maiorescian - ceea ce însemna primatul esteticului, disocierea între estetic, etnic și etic. În critica lovinesciană, I. Negoițescu vedea mai mult întoarcerea la Maiorescu decât victoria modernismului: "Începând cu
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a spiritului maiorescian - ceea ce însemna primatul esteticului, disocierea între estetic, etnic și etic. În critica lovinesciană, I. Negoițescu vedea mai mult întoarcerea la Maiorescu decât victoria modernismului: "Începând cu critica lovinesciană, care continuă marile principii directoare ale lui Maiorescu de diferențiere estetică, literatura
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
perioada fundamentală, pe care se va clădi creația viitorului" - se afirmă răspicat în manifest (v. I. Negoițescu-Radu Stanca, Un roman epistolar, Ed. Albatros, 1978, p. 371). Prin Lovinescu, cerchiștii se revendică de la Maiorescu și promit să fie "a patra generație maioresciană", pe care o întrezărea și o spera maestrul în volumul Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. E important de subliniat că întregul manifest din 1943 îi arată pe cerchiști mai mult ca maiorescieni decât ca lovinescieni. Ultima frază pune accentul
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
și promit să fie "a patra generație maioresciană", pe care o întrezărea și o spera maestrul în volumul Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. E important de subliniat că întregul manifest din 1943 îi arată pe cerchiști mai mult ca maiorescieni decât ca lovinescieni. Ultima frază pune accentul pe necesara deschidere spre o europenizare de care va mai fi vorba și în afirmațiile programatice ulterioare: Pentru noi, literatura română nu înseamnă un fenomen închis, petrecut într-o țărmurire autarhică, nu o
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
ar putea fi subtitlul primului volum al lui N. Steinhardt, semnat cu pseudonimul Antisthius și descriptiv ca o fișă clinică. Minus o prepoziție, e chiar titlul textului prefațator și argumentativ din În genul... tinerilor, pus - ca întreaga carte - în filiație maioresciană. Despărțirea junelui autor de tânăra generație din care, formal, face parte se observă încă din startul, din preliminariile maratonului său parodic. Ironii devastatoare la adresa colegilor de generație și a unor nume consacrate de pe scena literară autohtonă avem și în Nu
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
păcate, tocmai în 1890 și era deficitară foarte) care, întîrziind, poetul i-a scris criticului să o reediteze, el, pe a sa din 1883/1884. Exceptînd episodul din 1890 al ediției Morțun prima ediție care e polemică voit cu cea maioresciană e, din 1893, și e semnată de A.D. Xenopol. Polemizează cu aserțiunea lui Maiorescu din prefața ediției din 1889 că boala lui Eminescu fusese ereditară ("Cine l-a înnebunit pe Eminescu, căci contest cu energie că el să fi înnebunit
Cum a fost editat Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16487_a_17812]
-
Rodica Zafiu Celebra intervenție maioresciană (din O cercetare critică...) în „cestiunea diminutivelor” rămîne actuală, în măsura în care semnalează o tensiune permanentă între tendințele limbii (ușurința cu care în română se formează diminutive), universaliile comunicării (nevoia vorbitorilor de a-și exprima afectivitatea) și atitudinile culturale (diminutivele condamnate ca
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
trecut epurat de erezii și reacțiune. În economia discursului textelor criticului ideolog, " Spiritul de partid în literatură" corespunde, dialectic, unei aplicații a tezelor leniniste la spațiul literar autohton, ambiționând să modeleze un canon în aceeași măsură în care gestul fondator maiorescian întemeia o vârstă a modernității prin "cercetarea sa critică". Singura diferență este dată, dincolo de decalajul intelectual, de relația dintre arhitectul canonului și puterea politică: în anul de grație 1950, eliminarea din listă este dublată, în cazuri dintre cele mai ilustre
Literatura română în anii ’50 by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/13687_a_15012]
-
că Maiorescu este asociat diatribei anti-eminesciene, ca un semn că poetul este vizat pe post de reprezentant al unei întregi direcții literare, cea junimistă. Una care la Blaj nu s-a bucurat, mult timp, de cuvenitul respect, din cauza studiilor critice maioresciene care au prăbușit ortografia etimologistă, prestigiul școlii de drept bărnuțiene și au ridiculizat limba gazetelor românești din Transilvania. O a doua constatare: există un stereotip al interpretului surd la sublim, în special când are și veleități filosofice, și anume acela
A fi surd la sublim by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2582_a_3907]