11,720 matches
-
moștenise probabil din Balcanii ancestrali vitalitatea și mîndria, rezistența dură la încercări fizice grele, dar și o inteligență (grecească?) suplă și sensul (păstoresc) al libertății solitare. Poate și plăcerea deplasărilor - temporare, neaderente locurilor - în spațiul geografic. Locuind la Iași, Adrian Marino nu era un moldovean, tot așa cum nu a fost nici bucureștean, nici măcar nu devenise - între cărțile bibliotecii sale din Cluj - un clujean. Era un permanent rătăcitor, un fel de clericus vagans - dacă nu un... transhumant. Dar care își apăra, feroce
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
asceză și izolare creatoare" (id., p. 18). Marile opere "se nasc în tăcere și izolare fecundă, în tensiune și continuitate: refugiul în studiu și muncă..." În asemenea circumstanțe, încercînd - solipsist - a se defini, precum, altădată, maestrul său, G. Călinescu, Adrian Marino se considera a fi "izolat și sociabil", "politicos și distant", "selectiv și larg disponibil" (id., p. 81) - avînd, desigur, "bucuria dialogului", "sentimentul stenic și vital al comunicării și solidarizării intelectuale", dorind chiar "ieșirea din izolare" -- dar... prin corespondență! Scrisori "interesante
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
vital al comunicării și solidarizării intelectuale", dorind chiar "ieșirea din izolare" -- dar... prin corespondență! Scrisori "interesante, semnificative"... Tot astfel îi era și actul critic, judecata de valoare - care, după cum știm, nu o dată i-a creat dificultăți în lumea literară. Adrian Marino îți atribuia - pe bună dreptate - "bună credință", sinceritate și "fermitate de caracter" - acceptînd "de pręter le flanc aux rieurs" (id., p. 11). Criticul știa să rămînă "el însuși în orice împrejurare": convins că vorbește "în numele unor evidențe obiective" și detestînd
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
pe bună dreptate - "bună credință", sinceritate și "fermitate de caracter" - acceptînd "de pręter le flanc aux rieurs" (id., p. 11). Criticul știa să rămînă "el însuși în orice împrejurare": convins că vorbește "în numele unor evidențe obiective" și detestînd "sentimentalismul", Adrian Marino putea să devină foarte sever. El cerea "recunoașterea meritelor adevărate" ale unui act literar ("uneori, poate, neabilă, fără tact, dar totdeauna onestă și bine intenționată"). "A avea tăria de a urma întreaga noastră rațiune" - citatul din La Rochefoucault, îl "aproba
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
literar ("uneori, poate, neabilă, fără tact, dar totdeauna onestă și bine intenționată"). "A avea tăria de a urma întreaga noastră rațiune" - citatul din La Rochefoucault, îl "aproba, integral" (id., p. 15). Într-o asemenea armură ideologică și-a construit Adrian Marino opera. De la cele două volume de istorie și critică literară despre Alexandru Macedonski ("viața" și "opera" 1965, 1967 - modelul G. Călinescu despre Mihai Eminescu) alături de Introducerea în critica literară (1979), pînă la marile sale realizări, Dicționarul de idei literare (1974
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
precum și Biografia ideii de literatură (1991-2000) pentru a nu mai menționa și celelalte volume de "politică și cultură" (1996), de "evadări" prin călătorii în "lumea liberă", în Europa (Pentru Europa, 1995) etc. etc. Putem oare a nu privi pe Adrian Marino ca pe un om de cultură, un intelectual hors-pair al României ultimelor decenii? Numai acceptînd această prezență literară insistentă, provocatoare - și totuși, cum spunea chiar el, de "bună credință", cu "bune intenții" - înțelegem de ce se simțea "uniformizat, izolat și provincializat
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
confrați" străini. Dar în același timp de ce să nu întrevedem și un orgoliu personal al unui intelectual român de elită, conștient de valoarea propriei opere, despre care credea că este demnă de a intra în patrimoniul culturii Europei occidentale? Adrian Marino nu a fost cîtuși de puțin un om modest! El a năzuit întotdeauna să fie - în "republica literelor" universale - recunoscut ca un participant util, un colaborator "chiar necesar", "în calitate de coleg, confrate", adică "un colaborator român efectiv" și "neconvențional", adică "neoficial
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
puțin un om modest! El a năzuit întotdeauna să fie - în "republica literelor" universale - recunoscut ca un participant util, un colaborator "chiar necesar", "în calitate de coleg, confrate", adică "un colaborator român efectiv" și "neconvențional", adică "neoficial". Și-a împlinit oare Adrian Marino acest vis? Fost-a el, în adevăr, recunoscut, de oamenii de cultură occidentali drept unul dintre ei, unul "de-al lor"? Citindu-i atent - în perspectiva Europei occidentale - volumele sale despre Europa culturii, despre Occident, despre "confrați" întru cultură din
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
ei, unul "de-al lor"? Citindu-i atent - în perspectiva Europei occidentale - volumele sale despre Europa culturii, despre Occident, despre "confrați" întru cultură din diverse țări occidentale - un răspuns fără ezitare nu s-ar putea da. Este adevărat că Adrian Marino avea "altă optică" spre Europa, un ochean întors, în comparație cu cultura țării noastre: ca "român și european" el era invitat să țină conferințe în universități străine (în Portugalia, în Danemarca), are interesante convorbiri cu specialiști străini în problemele literaturii comparate contemporane
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
despre literatura și critica franceză), participă la colocvii și congrese - ca un adevărat reprezentant de frunte al cercetării românești în literatura comparată. Pe lîngă opera sa personală, seria de Cahiers roumains d´études littéraires i-a sporit notorietatea internațională: Adrian Marino este ales în Biroul de conducere al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, în 1977 (și anume în comitetul de coordonare a unei istorii comparate a literaturilor europene) - ca "al doilea reprezentant român". La Universitatea din Porto este prezentat - subliniază nu
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
Biroul de conducere al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, în 1977 (și anume în comitetul de coordonare a unei istorii comparate a literaturilor europene) - ca "al doilea reprezentant român". La Universitatea din Porto este prezentat - subliniază nu fără umor Adrian Marino - ca professor universitario romeno, especialista em estudios romanicos, ceea ce nu s-a considerat, nici nu a dorit să fie vreodată! Președintele - de atunci - al Academiei Portugaliei, Jacinto do Prado Coelho era cel care îl propusese - în 1976-1977 - spre a fi
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
dorit să fie vreodată! Președintele - de atunci - al Academiei Portugaliei, Jacinto do Prado Coelho era cel care îl propusese - în 1976-1977 - spre a fi invitat a ține conferințe în universitățile portugheze, cunoscîndu-i și recunoscîndu-i lucrările. Pînă la această dată, Adrian Marino publicase Modern, modernism, modernitate, 1973, Introducere în critica literară 1968, Dicționarul de idei literare, vol. I, 1973, și Critica ideilor literare 1976 - dar mai ales cunoscutele Cahiers roumains d´études littéraires - care au constituit mîndria lui de comparatist "român și
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
I, 1973, și Critica ideilor literare 1976 - dar mai ales cunoscutele Cahiers roumains d´études littéraires - care au constituit mîndria lui de comparatist "român și european": toate acestea i-au asigurat o recunoaștere internațională. "Complexul Dinicu Golescu" fusese depășit! Adrian Marino circula liber, în condiții nu ușoare, dintr-o zonă de cultură europeană - cea românească - la alta, în Occident. în imaginea sa despre sine însuși, el aborda cultura occidentală "de la egal la egal". În volumul Prezențe românești și realități europene, cei
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
era vorba și de România) și... atît! În Anglia, afară de un "critic interesan" la Norwich, și de profesori precum Trevor Eaton (Cambridge) și Denis Deletant (la care se pot adăuga doi colaboratori ai BBC-ului, secția românească), trecerea lui Adrian Marino, în ciuda propriilor sale notații - poate prea autolaudative - rămîne la nivelul unor relații politicoase, convenționale, deferente, așa cum sînt în general convorbirile dintre editorii de reviste internaționale. În schimb, în Franța, nici atît! Autorul menționează numai cîteva întîlniri călduroase cu René Etiemble
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
reviste internaționale. În schimb, în Franța, nici atît! Autorul menționează numai cîteva întîlniri călduroase cu René Etiemble, căruia îi dedicase un volum (Etiemble ou le comparatisme militant, Gallimard, Paris 1982) și articole omagiale. René Etiemble s-a purtat cu Adrian Marino "afectuos, amabil, solidar": "singurul intelectual francez întîlnit de mine ce mi-a dat integral satisfacție... Simți că ești considerat, într-adevăr, un coleg, un confrate, în cadrul cetății literare universale" (Prezențe românești..., p. 286). Bineînțeles, a putut intra în această relație
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
literare universale" (Prezențe românești..., p. 286). Bineînțeles, a putut intra în această relație prietenească și faptul că Etiemble era foarte sensibil la aprecierile admirative ale criticului român. Întrevederile cu Mircea Eliade au fost de asemenea foarte importante și fructuoase. Adrian Marino le consemnează de mai multe ori: "Seară la Mircea Eliade" (p. 298), "La Mircea Eliade" (p. 281) etc. Paginile sînt antologice și pot interesa istoria literară (în orice caz, pe cei care studiază viața și opera celebrului scriitor român): "candoare
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
în orice caz, pe cei care studiază viața și opera celebrului scriitor român): "candoare de savant", "mereu prietenos, precis, afabil", "timid și ușor ireal", într-o "sinceră și discretă solidaritate", stil "confrate", fără "superioritate". Întîlnirile au loc înainte ca Adrian Marino să fi scris Hermeneutica lui Mircea Eliade (apărută la Cluj, Dacia, 1980 și la Paris, Gallimard, 1981) - în 1976 (autorul notează că studiul era "gîndit și încheiat" în noiembrie 1976). Și Mircea Eliade era - într-un anume fel - "interesat" de
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
în lume" (p. 291). Nici un cuvînt de admirație pentru filosoful francez de origine românească! (Să nu-l fi înțeles?). Notațiile sînt reținute, avare. Dreptul de a face parte din "republica literelor universale" a devenit o lacerantă năzuință a lui Adrian Marino. Pentru un om de cultură cu o operă de dimensiuni superioare, unul care îndurase, în țara sa, tot ceea ce trăise el, ieșirea "din izolare", călătoriile în Europa și dreptul de a judeca Occidentul culturii prin "optica" realizărilor culturale ale României
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
unei valoroase publicații (Cahiers roumains d´études littéraires) îi augmenta mîndria. Dar, într-o perspectivă occidentală internă: "recolta" internațională a eforturilor valorosului nostru intelectual român nu era, întotdeauna, la înălțimea entuziastelor sale așteptări. Printre notațiile de călător ale lui Adrian Marino, nu de puține ori întîlnim și semnale de pragmatică evaluare a "realităților europene". Mai întîi, cele privind "culturile mici" în raport cu "marile culturi autarhice": "doar culturile mici sînt cu adevărat universaliste, deschise întregii lumi"". Celelalte sînt "predispuse să transforme sistemul propriei
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
de studii literare occidentale, predominant franceze" (p. 304), "indiferența politicoasă, dar foarte reală, a atîtor intelectuali, universitari, publiciști față de tot ce depășește cercul închis al francofoniei", adică "decepțiile umane - numeroase" (p. 306) - sînt adnotările diaristice care dezvăluie descurajarea lui Adrian Marino față de Franța (în 1977). De unde, și acest fragment din "autobiografia spirituală"", în care Adrian Marino își extinde, cu severitate, reflecțiile critice: "dacă este profund greșit a modela imaginea Europei după Franța (și, mai ales, după Franța actuală), reflex al unei
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
intelectuali, universitari, publiciști față de tot ce depășește cercul închis al francofoniei", adică "decepțiile umane - numeroase" (p. 306) - sînt adnotările diaristice care dezvăluie descurajarea lui Adrian Marino față de Franța (în 1977). De unde, și acest fragment din "autobiografia spirituală"", în care Adrian Marino își extinde, cu severitate, reflecțiile critice: "dacă este profund greșit a modela imaginea Europei după Franța (și, mai ales, după Franța actuală), reflex al unei psihologii și ideologii iluministe, întîrziate, nu este mai puțin adevărat că un anume Ťmit parizianť
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
a primi la infinit lecții, bătăi condescendente pe umăr, refuzuri, observații suficiente și critici neîntemeiate de la oricine, numai fiindcă hazardul a făcut să se nască în Vest și nu în Est" (id., p. 90). Acesta a fost în adevăr Adrian Marino, acest infatigabil "intelectual român și european". Realizările excepționale, în interiorul culturii naționale românești, nu au fost pe deplin acceptate și apreciate la justa lor însemnătate, în Europa, mai ales în Franța. Aroganța culturii franceze este de altfel bine cunoscută - iar respingerea
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
și apreciate la justa lor însemnătate, în Europa, mai ales în Franța. Aroganța culturii franceze este de altfel bine cunoscută - iar respingerea, refuzul integrării operelor străinilor au constituit deziluziile multor generații de mari oameni de cultură din afara granițelor Franței. Adrian Marino, scriitor și critic de primă valoare - dar Român, în România, cu toate eforturile sale pro-europene - nu putea face, mai ales în Franța, excepție! A fost cunoscut și înțeles mai mult în Italia, în Elveția, la Budapesta și la Belgrad, i-
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
Statele Unite (Biografia ideii de literatură, New York 1996) - dar o integrare în "republica literelor universală", așa cum și-o dorea, pe bună dreptate - i-a lipsit. Mai ales în cultura franceză, deși fusese tradus și publicat în Franța (Ed. Gallimard). Pentru Adrian Marino, crescut și nutrit, ca orice om de cultură român (mai ales cei activi în epoca interbelică) în cultul Franței, faptul că nu a fost admis - nici înțeles - în Franța a fost o deosebit de tristă deziluzie. Iată de ce atunci cînd, în
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
să cultivăm spiritul de demnitate, mîndria și respingerea oricărei încercări de umilire, subordonare sau desconsiderare intelectuală din partea oricui ar veni ea" (adaug: "nu toți intelectualii străini au calitatea de a ne privi distant, cu superioritate" discriminatorie) înțelegem ușor că Adrian Marino se despărțea de iluziile occidentalizante (mai ales franceze) și se definea pe sine însuși. Ipso facto, el a devenit - spre sfîrșitul vieții - un apărător convins - patriotic - al culturii românești, în România. Un alt fel de a spune - precum Cronicarul, precum
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]