5,691 matches
-
Făcu o pauză. Era prima pauză semnificativă din discursul său. La început mă tot foisem pe locul meu. Povestitorul mă încolțise în compartiment la scurt timp după ce se urcase în tren, la Oxford. Era un soi de caricatură a Bătrânului Marinar și, după un schimb rapid de frivolități (vreme, călătorii și așa mai departe), transformase politețurile convenționale venite din partea mea într-un pretext de intimități prefăcute. Apoi profitase de oprirea bruscă a trenului în înserarea portocalie a unui câmp de rapiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
din urechile ei, ca și cum stimularea suficientă a acesteia ar fi putut determina apariția misterioasă a lactației. Se freca afectuos de ea, gâfâind și scâncind ușor. Coapsa lui mătăsoasă alunecă peste a ei, mâna liberă îi atinse umărul și, asemenea unui marinar cățărându-se pe catarg, se urcă la bord neașteptat de ușor. Dar nu fusese dintotdeauna așa? Ia amintește-ți puțin prologul... Și amintește-ți acele trei mișcări ce o catapultaseră pe Carol spre orgasm, spre cea mai scurtă dintre scurtele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
întrecut să o cumpere. Se spune că Gaius Iulius Caesar a mers în Forum îmbrăcat într-o haină din mătase, iar spectatorii s-au întrecut cu laudele. Cristofor Columb, cunoscutul navigator spaniol, a promis o haină de mătase ca premiu marinarului care va observa primul un nou continent. Prețul mătasurilor era la fel de mare ca cel al aurului în acele vremuri. În Imperiul Roman, de exemplu, a fost înregistrat un deficit financiar din cauza importurilor de mătase. A fost aprobată chiar o lege
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
al pivniței, și se făcuse ghem acolo, tremurînd de frică și de frig. Auzea de sus, de pe stradă, strigătele și rîsetele ce veneau dinspre piață. Fuseseră cît p-aci s-o prindă de data asta - cinci bărbați În uniforme de marinari, care băteau din picioare și trăgeau șuturi și strigau ca niște descreierați. Se salvase alergînd În zig-zag - ca să-i inducă În eroare, sperînd să se izbească unii de alții ca proștii - cînd un pantof negru lustruit o izbise atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
să coboare treptele abrupte și să intre În pivniță. Oameni pe trepte, poate bărbați, cu picioare și pantofi mari. Buf. Trebuia să se grăbească și - e momentul să dezvăluim asta acum - nu doar fiindcă nu voia să fie prinsă de marinari și lovită iar cu șutul sau mai rău. Trebuia să se grăbească, În primul rînd datorită chestiei uriașe care creștea În pîntecul ei. Mă rog, termenul de chestie nu e tocmai adecvat, deși În burta ei creșteau Într-adevăr niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
schimbările la care mă refer ofereau un contrast plin de ironie la adresa acelor Înmuguriri chinuite. În aproape fiecare clădire, afacerile mergeau tot mai prost, iar noaptea, străzile laterale, și chiar și piața, se goleau mult mai devreme. În afara cetelor de marinari din ușile barurilor, adesea nu mai era nimeni În jur după ora unsprezece. Erau tot mai multe geamuri sparte, care de multe ori rămîneau așa ori erau Înlocuite cu placaje. În fața unor magazine, gunoiul se strîngea pe alei sau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Hilfe. Hilfe nu era singur. În fața lui ședea o doamnă În vîrstă, pe care-o ajuta să desfășoare un ghem de lînă. MÎinile erau prinse ca-n cătușe În lîna aceea aspră, din care se Împletesc de obicei ciorapi pentru marinari. MÎna dreaptă avea Încheietura prinsă Într-un soi de bandaj gros, În jurul căruia bătrîna Înfășura cu sîrg lîna. Era un spectacol comic și trist În același timp. Rowe zări buzunarul umflat, În care Hilfe vîrÎse desigur revolverul. Privirea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a început să-mi placă să înec pui de mâță, căutam printre tufele de boz, pe sub lemne, îi scoteam de-acolo și alergam repede cu ei, în cămașă, să le fac vânt pe apă. De vreo două ori am făcut marinari și iepurii crescuți de el și n-am suflat o vorbă când a început să-i suduie pe netrebnicii care i-au furat. Aveam de gând să-i atârn o piatră de gât și iepuroaicei, prea se îngrășase și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nu erau În stare să-i susțină fățiș privirea. - Parc-ai fi o iguană, se aventurase un suedez să-i spună, la bordul celei de-a treia baleniere și, cu toate că Îl desfigurase pe loc, tăindu-i nasul, porecla rămăsese printre marinari și nu se mai găsise nici un vapor, port, bordel sau cîrciumă În care să nu fie cunoscut, de atunci Încolo, drept Iguana Oberlus, cel mai Înspăimîntător monstru cu chip de om care străbătea mările. Din ziua În care un șiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
puntea vapoarelor sau În timpul lungilor discuții de la castelul provei, dar În legătură cu care nu avea nici cea mai vagă idee. Oberlus nu iubise niciodată pe nimeni și nimeni nu Îl iubise, iar cînd mușii Îi povesteau despre logodnicele lor sau cînd marinarii vorbeau despre nevestele și copiii lor, și pînă și cei mai violenți și mai repeziți dintre ei, el asculta În tăcere, străduindu-se să-și ascută la maximum inteligența ascuțită oricum Își schimbau tonul din naștere, Încercînd cu disperare, mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să i se supună și să-i suporte prezența fără să-i arate dispreț sau silă: Vino, urmează-mă! Mortul viu se puse În mișcare ca un robot, iar mersul lui era Încet, greoi, oarecum nesigur și legănat, ca al marinarilor neobișnuiți să calce prea des pe pămînt sau ca al unei ființe care petrecuse veacuri Întregi nemișcată În fundul unei gropi. Mersul lui Oberlus era, dimpotrivă, rapid și nervos, căci se obișnuise cu neregularitățile pămîntului vulcanic de pe insulă, sărind de pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
copilă, cu părul foarte negru și pielea din cale-afară de palidă. Atît de absorbit era să contemple mișcările primelor femei pe care le vedea după atîția ani, Încît fu cît pe-aci să se lase zărit de un grup de marinari care Înaintau spre mijlocul insulei pentru a-și face provizii de apă, pricină pentru care fu nevoit să se Întindă pe burtă În ultima clipă și chiar să-și țină respirația cînd respectivii trecură la mai puțin de trei metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu pasivitatea unui cățeluș de salon, se aplecă să o mîngîie pe cap cu multă naturalețe, de parcă s-ar fi jucat cu un iepuraș din grădina ei. Se lăsa Întunericul, iar bărcile Își continuau cărăușia și curînd fu evident că marinarii se străduiau din răsputeri să ridice un adăpost pentru noapte, În timp ce alte grupuri de pasageri - doi preoți, un militar și patru-cinci cavaleri care păreau la fel de Înstăriți - debarcau pe rînd, Împrăștiindu-se pe insulă, unii dintre ei făcînd rugăciuni, alții cercetînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
aproape o sută, le acoperiră din nou cu nisip, Îngăduind astfel jeraticului să isprăvească munca Începută de flăcări. Debarcă și căpitanul, un grăsan cu Înfățișare de om lacom și hîtru, trase de trei ori clopotul de pe vas, iar pasagerii și marinarii se așezară În jurul unei mese butucănoase, pentru a mînca langustele scoase din foc chiar În fața lor, iar mai apoi, generoase porții de carne suculentă de broască-țestoasă, prăjită pe jar. Noaptea se așternea cu repeziciune pe insulă, iar vocile și rîsetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o Încercare de a-l obliga să-și părăsească refugiul de lighioană din umbră, făcîndu-l să se hotărască să-și arate chipul respingător și diform. Căpitanul dădu ordin să fie destupat un butoi de bere și altul de rom pentru marinari, În timp ce pasagerii degustau o băutură Închisă la culoare, păstrată În frumoase butelci de sticlă șlefuită și prin urmare, la puțină vreme, veselia deveni și mai contagioasă, iar subofițerul scoase din Învelitoarea ei o chitară veche și Începu să cînte, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și prin urmare, la puțină vreme, veselia deveni și mai contagioasă, iar subofițerul scoase din Învelitoarea ei o chitară veche și Începu să cînte, cu o voce adîncă de bas, un cîntec spaniol de demult. Curînd i se alăturară și marinarii, mai apoi pasagerii - printre care și un preot și un militar -, iar În cele din urmă căpitanul, cavalerii și doamnele le ținură isonul, strigînd cât Îi țineau bojocii și repetînd nostalgica melodie, care povestea despre un ținut ce rămăsese tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
simplă ca aceea, În care o femeie normală - nu o prostituată jegoasă de tavernă portuară - să cînte, cu grație și sentiment, pentru un mic grup de prieteni. CÎntecul, cum părea obligatoriu și logic, vorbea despre o dragoste nefericită, despre un marinar care-și căuta norocul pe alte mări și despre o fată frumoasă care suferea În tăcere de pe urma absenței lui, fără să-și piardă nădejdea nici măcar cînd era asigurată că vaporul iubitului ei dispăruse În ocean, Înghițit de valuri. În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ca noi, femeile, să dormim pe vas. O să fim mai În largul nostru, iar cavalerii se vor simți și ei mai bine singuri. Îl consultă din priviri pe soțul ei, acesta făcu un gest de Încuviințare și pe dată cinci marinari se grăbiră să lanseze la apă barca În care se așezau deja mama și fiica. CÎnd ambarcațiunea se pierduse În beznă, În direcția luminilor de pe Virgen Blanca, rotofelul căpitan se Întoarse spre cavaler și Îi zîmbi afabil: - Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lui. Apoi, În timpul nopții, cînd dădea ordine, vicleanul căpitan stabilea pedepsele și recompensele, iar În felul ăsta obținea de la oamenii lui mai multă supunere decît oricare dintre colegii săi, pentru că veghea invizibilă ajungea să se transforme Într-o obsesie pentru marinari, care niciodată nu Îndrăzneau să se eschiveze cînd era vorba să muncească. Acum el, Oberlus, era căpitanul, armatorul, stăpînul absolut al acelei insule care Într-o zi, cînd armata lui de sclavi va fi crescut suficient ca număr, avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu capul dezarticulat poate puțin mai Înclinat spre piept. Apoi, fără grabă, Iguana Închise și blocă tambuchiurile de pe puntea-platformă, asigurîndu-se, ca un perfect cunoscător al acelui tip de baleniere, că nu lăsase nici un singur gol prin care să poată scăpa marinarii. Știindu-se de-acum stăpîn absolut pe suprastructură, dădu jos dintr-un singur șut ușa de la cabina căpitanului, aflată la castelul pupa, iar cînd acesta se ridică În capul oaselor În pat, surprins și Încercînd să pună mîna pe pistolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
prea mare folos În ce privește munca și se transformase Într-un martor supărător al crimei sale multiple, era, totuși, singura persoană cu un oarecare nivel cultural, căreia putea să-i pună Întrebări la nevoie. Sebastián Mendoza nu era decît un biet marinar, la fel de ignorant ca Oberlus, iar de la norvegian nu avea sens să aștepți nimic, căci În tot timpul petrecut pe insulă abia dacă fusese În stare să Învețe vreo douăzeci de cuvinte În spaniolă, și s-ar fi spus că prostia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Galicia, Spania. Ascuns În fundul unei anse lungi - care era la rîndul său o rie În interiorul altei mari rii -, Aldan trăia de pe urma mării și pentru mare și oamenii născuți acolo nu și-ar fi imaginat vreodată altă viață decît aceea de marinar, de Îndată ce aveau putere de judecată, și nu se Întorceau decît pentru scurte escale temporare sau pentru lunga escală finală În așteptarea morții, În pofida faptului că, la vremea respectivă, aproape șaizeci la sută din marinarii aldanezi dispăruseră pentru totdeauna Înghițiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vreodată altă viață decît aceea de marinar, de Îndată ce aveau putere de judecată, și nu se Întorceau decît pentru scurte escale temporare sau pentru lunga escală finală În așteptarea morții, În pofida faptului că, la vremea respectivă, aproape șaizeci la sută din marinarii aldanezi dispăruseră pentru totdeauna Înghițiți de ape. Acolo exista un cimitir de femei, bătrîni și, foarte rar, copii, căci se știa că Moartea, oricît de mult s-ar fi șmecherit, tot nu avea ocazia să prindă vreun marinar din Aldan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sută din marinarii aldanezi dispăruseră pentru totdeauna Înghițiți de ape. Acolo exista un cimitir de femei, bătrîni și, foarte rar, copii, căci se știa că Moartea, oricît de mult s-ar fi șmecherit, tot nu avea ocazia să prindă vreun marinar din Aldan pe uscat. - Am opt copii, spuse bătrînul căpitan Într-o după-amiază, pe plajă, acolo, chiar În locul unde văzuse cu ochii lui cum vaporul i se scufunda pentru totdeauna. Toți opt au nasul meu și trăsăturile mele, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din satul meu urăsc marea... „Marea”, zic ele, „o tîrfă cu ochii verzi care ne fură bărbații...” CÎnd nu Îi devorează, Îi trimite Înapoi bătrîni, decrepiți și pe vecie melancolici... - Și mie-mi place marea, admise Oberlus. Urăsc vapoarele și marinarii, dar marea Îmi place... - Eu Îmi iubeam mai mult vaporul decît marea, răspunse bătrînul, absent. De aceea, poate din gelozie, și cum nu reușise, oricît de mult ar fi Încercat, să mi-l scufunde, marea asta te-a scos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]