826 matches
-
toate”, „meritul Istoriei sale”). Autorul demonstrează structura de pseudofarsă a comediilor, bazată numai aparent pe imbroglio, încurcătura fiind doar pretext, ingeniozitatea construcției situațiilor dramatice jucând de fapt un rol secundar. Forța viziunii comice rezidă nu în acțiune, ci în limbajul mimetic al personajelor, în „jurnalismul locvace” care acaparează existența cotidiană, substituindu-se realității. Modernitatea lui Caragiale o întrevede criticul în spectacolul tragicomic al individului amăgit de lumea aparențelor publice și care și-a pierdut viața interioară. Structura dramatică a comediilor favorizează
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
realului marchează un viraj decisiv în direcția metatextualului. Ca prozator, M. este autorul unui ciclu numit generic Intermezzo. Cărțile seriei pun în dispozitiv, din perspectiva unei conștiințe romanești bine articulate și armate teoretic, o provocare adresată tradiției literare intimiste și mimetice, țintind redefinirea unor concepte ca sinceritate, autenticitate sau experiență. Paralel cu ambiguizarea relației dintre viață și scris, romanele ciclului Intermezzo se remarcă prin ineditul tehnicii de dramatizare a scriiturii. Rezultatul e un text cu identitate incertă, greu de atribuit fără
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
dar și comportamentul civic marcat de cinism și corupție par să infirme ideea că românii ar fi rămas un popor creștin par excellence. În plină eră mediatică, când ideologia nihilistă înscrie milioane de nume pe un pomelnic fără liturghie, conservarea mimetică a religiei strămoșilor rămâne un gest de suprafață. Pentru instituțiile de formare și educație religioasă, un indiciu îngrijorător relevat de recensământ este nu doar sărăcirea în duh a unui popor care asculta cândva de legea lui Dumnezeu, ci și îmbătrânirea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
însă micii idoli și marile „staruri” de mahala - de la Michael Jackson și Madonna la maneliștii Vali Vijelie și Nicolae Guță - nu vor putea să aducă pacea și armonia între diferitele grupări etnice. Ne putem aștepta ca violența rituală și rivalitatea mimetică să dispară? Experiența ne arată că nu. Creștinii, în schimb, au alte mijloace. Nu mesajul orgiastic al postmodernității multimediatice, nici mesajul efeminat al ideologiilor umaniste îi vor împăca pe români și pe țigani. Pentru curățarea cangrenei este nevoie de confruntarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al comunicării binelui, adevărului și frumosului - slujesc misterul vieții 1. Vârsta eticătc "Vârsta etică" Într-un fel sau altul, adolescența îngroapă această stare de receptivitate pură și lasă loc altor interogații. De la vârsta imitației inocente ne mutăm în sfera rivalităților mimetice, pentru care valori precum eroismul sau creativitatea rămân cardinale. În generația tinerilor formați la începutul anilor ’90, prioritatea convingerilor politice a declinat mereu această prioritate a ordinului etic față de orice epistemologie alternativă. Aspiram mai ușor, din convingere sau printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mereu vrednic să stea în centrul scenei din marele teatru al lumii. „Centrul” însă este invizibil și atopic, origine și sens ale ființei. Maieutica socratică înfățișează omul, dar mai ales tânărul ca pe un proiect. Sensul vieții nu se preia mimetic, de-a gata, ci se descoperă spontan, în fulgurații colocviale și tăceri voluntare. Dialogul autentic nu are un set limitat de întrebări sau răspunsuri, întrucât aplicațiile tematice ale filozofiei sunt nemărginite. Cu Aristotel, prelegerea câștigă tot mai mult prestigiu. Stoicii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
colective lipsite de termen de comparație. Succesele clubului Steaua și ale echipei naționale nu-i potoleau însă ura nedisimulată față de Ceaușescu („Râdeam de el, îl imitam maimuțărindu-l, înjuram. L-aș fi ucis” - p. 95)1. Escapadele boeme sau adaptarea mimetică la muzica pop occidentală nu erau nici ele veritabile soluții, atât în formă, cât și în conținut. Fapt semnificativ, Paul Cernat n-a intrat într-o discotecă până în anul 1990. La o anumită speranță îndemnau doar comentariile postului de radio
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
H.-R. Patapievici: „Se poate pierde acolo unde se câștigă”). Avem datoria, înainte de a ne resemna cu înfrângerea, să lăsăm viitorul deschis pentru lucrarea neștiutelor căi ale lui Dumnezeu. Știm că postmodernitatea a eliberat relația prezentului cu trecutul de rivalitatea mimetică a conștiinței moderne crescute sub ideologia iluministă, lăsând loc unei reveniri la virtuțile tradiției. Soluția teologico-politicătc "Soluția teologico‑politică" Postmodernitatea e un risc (al amestecului), dar și o imensă oportunitate (a alegerii). La amurgul modernității am putea înțelege proporțiile căderii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că, fără smerenia lui Hristos, parașuta de salvare refuză să se mai deschidă. Cura singurătății blochează recursul la gesticulația mimetică și ne pregătește pentru scufundarea în oceanul Vieții. Ajutat de lumina rugăciunii, sufletul se pornește, asemenea unui scufundător, în căutarea perlei din adâncuri (Sf. Efrem Sirul). Tăcerea, punctată de inconfundabile ecouri, învăluie acest drum dureros și, poate, câteodată insuportabil. Am
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
stârni, printre noile generații, decât indignare și revoltă. Păstorii Bisericii trebuie să redescopere urgent discursul dialogic și dramatic, pentru a vorbi nu atât cu sfinții de pe pereți, ci cu păcătoșii din naos. Ritualismul - adică mistagogia degradată la nivelul unei gestici mimetice - aproape că nu mai lasă loc catehezei. Instrucția biblică este confiscată de predici moralizatoare care au foarte puțin sau chiar nimic de-a face cu tainica inițiere a credincioșilor în misterul Patimii și Învierii lui Hristos. Dacă nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este încă o noțiune insuficient cunoscută și aproape deloc aplicată științific. Totuși, pentru că teoria marketingului s-a conturat și îmbogățit ulterior practicii de marketing, se poate afirma că unele din principiile de marketing se aplică la noi în mod instinctiv, mimetic sau empiric în organizarea competițiilor, în ofertă de servicii sportive (mai ales privată), în negocieri și contracte, în politică de preț pe care unele cluburi, mai ales de fotbal, o aplică la stabilirea costului biletelor etc. Vorbind despre golul educațional
ABORDĂRI DE MARKETING ÎN SPORTUL ROMÂNESC. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Gheorghe Jinga () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_798]
-
că nu. În orice caz, 22 a făcut față cu greu concurenței Observatorului cultural din perioada Ion Bogdan Lefter, această din urmă publicație (altminteri cu o situație financiară confortabilă, grație unui mecena) având pe atunci și avantajul de a fi mimetic sincronă cu stânga universitară occidentală (în special americană), deci nu expunea vreunei „disonanțe cognitive” actuala generație de studenți, formată chiar și în multe locuri din țară în această lumină - adeseori cu absolută inocență, fiindcă dezorientarea cultural-ideologică domină și bibliografiile universitare
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
autenticitatea sunt teme centrale în culturile neoccidentale. Folosind paradigma Autohtoniști contra Occidentaliști, aș sugera că ambele tabere sfârșesc prin a imita ceva. Occidentaliștii imită Occidentul într-un mod sau altul, oscilând între imitația senină și ceea ce René Girard numește „competiție mimetică”. Autohtoniștii se angajează în ceea ce eu consider a fi o autoimitație cvasimistică, pentru care aș sugera termenul imitatio nationis (pentru a surprinde și dimensiunea mistică). În România, în vreme ce grupul „Junimea” avea păreri împărțite despre imitație, respingând-o uneori ca sursă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
înțelege să-și limiteze „puterea pastorală” (Foucault) chiar dacă nu renunță la alte forme de putere și eventual abuzează de monopolul violenței legitime, rămâne până astăzi condiția necesară a ordinii democratice. Fără un atare stat, societățile nu pot sparge cercul violenței mimetice (René Girard), rămânând pradă sigură interminabilului bellum omnium contra omnes (Hobbes)2. Tradiția anglo-saxonă în istoria liberalismului privilegiază, deși britanicii și americanii au oferit la rândul lor o gândire politică și morală liberală fără de care modernitatea ar fi greu de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
seama de contextul istoric și, când e cazul, generațional și de microgrup (prietenia transideologică, de exemplu, așa cum o reconstituie Matei Călinescu pentru grupul „Criterion”), sacrificăm o substanță intelectuală esențială, fără de care „despărțirile” nu duc nicăieri, reintegrându-ne în cercul „violenței mimetice”. Toate cele de mai sus nu suspendă, ci rafinează judecata morală. Dintre cărțile mai recente scrise dintr-o asemenea perspectivă, aș recomanda eleganta și judicioasa The Reckless Mind. Intellectuals and Politics (New York Review Books, New York, 2001), o culegere de eseuri
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
regicid. Pentru „puterea pastorală”, vezi Michel Foucault, A supraveghea. A pedepsi, traducere de Bogdan Ghiu, Humanitas, București, 1997 (ediția franceză, 1975); prefața mea la ediția românească se găsește acum și în Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode, pp. 235-260. Pentru „violența mimetică”, vezi operele lui René Girard; dintre cele traduse în românește, vezi în special Violența și sacrul (traducere de Mona Antohi, Nemira, București, 1995) și Țapul ispășitor (traducere de Theodor Rogin, Nemira, București, 1997). 3. Dintre acestea, știu că s-au
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a fenomenului literar. Și nu se va schimba, pentru că noile reviste care completează peisajul presei literare nu se implică creator În dezbateri, mărginindu-se să completeze, la modul cantitativ, tendințele fenomenului; astfel Tânărul scriitor este, o bună bucată de vreme, mimetic și neconvingător, vehiculând nume deja cunoscute din paginile altor gazete. Flacăra, când reapare, lunar, În mai 1952, va fi o „revista ilustrată social-politică” reflectând doar tangențial problemele obștei scriitorilor. Dar să nu anticipăm. NOTE ȘI COMENTARII 1. N.M. - Flacăra. (Rubrica
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ca mijloc magic), poarta, ochiul (ca substitut reciproc cu piatra), spirala. Uneori, în plan formal, răzbat ecouri din creațiile lui Ion Caraion sau Cezar Ivănescu, alteori cadențele sunt ludic folclorice sau argheziene și barbiene, dar B. încearcă să evite actul mimetic, chiar dacă uneori asumarea intelectivă nu e săvârșită. Un ultim poem, mărturie a unei conștiințe, iese din sfera ciclurilor și încheie o viață și o operă mult prea scurte (Posteritate). SCRIERI: Versuri pentru aer, I-II, îngr. și pref. Nicolae Manolescu
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
oficiali. Toate peripețiile desfășurate într-un ritm rapid, toate intrările și ieșirile din scenă ale personajelor sunt un „joc ilariant de măști umane”, cum îl numește Pompiliu Constantinescu. De fapt, acest joc exprimă o viziune profundă asupra structurii unei lumi mimetice. Aceste două personaje, cu toată verosimilitatea lor social-psihologică, sunt măști deformate ale altor personaje, ale Vetei sau Ziței, ale onorabilei Zoe Trahanache. Veta și Zița sunt în mai mică măsură apropiate de vechile scheme comice, „mai puțin primitive, mai legate
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
tipologică s-a realizat la Caragiale, după cum a observat primul Titu Maiorescu, prin extracția socială a acestor tipuri. Gravul decalaj dintre esență și aparență al civilizației burgheze și mahalalei intelectuale este ilustrat de minune prin caricatură. Dispunând de un simț mimetic excepțional, Caragiale a folosit caricatura sub forma parodiei. Ilustrative sub acest aspect sunt discursurile ilogice și lăcrimoase ale politicienilor. S-a mai reproșat lui Caragiale lipsa analizei psihologice a personajelor (Gherea). Caragiale era de părere că acestea sunt „marafeturi uzate
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
posibile fără o anumită credință care să le motiveze și legitimeze, nici fenomenul social al alimentației light nu este posibil fără o convingere la fel de puternică în virtuțile intrinsece ale corpului (post)modern. Convingere care la noi nu este, deocamdată, decît mimetică. E nevoie astfel de ceva în plus, o mitologie accesibilă și credibilă, pentru a transforma tentația indivi duală a imitării corpului publicitar într-un fenomen social. A încercat și Ceaușescu, la vremea lui, ceva de acest gen : alimentația rațională. Mitul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
care țipă ca niște virgine înspăimântate în fața moravurilor sălbatice ale triburilor contemporane, da, este într-adevăr o legătură socială. Dar aceste manifestări nu au nimic proiectiv, deși sunt absolut prospective. Aceste moduri de a fi și de a gândi, anomice, mimetice, emoționale, localiste, pe scurt, tribale, sunt cele care subliniază saturarea formei morale și care, în același timp, accentuează emergența unei forme etice sau deontologice, vrând să spun prin aceasta cât mai aproape de etimologia acestor doi termeni, o legătură (liant) socială
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
grup imanent. Nu avem decât să ne uităm la o bandă de "bikeri" șerpuind pe rutele estivale pentru a ne da seama de soliditatea socialității lor mișcătoare. Toate "cifrurile" sunt acolo, într-o comunitate misterioasă. Înveșmântare specifică, mod de viață mimetic, tatuaje excesive, înfruntare colectivă a pericolelor în fiecare moment, viteză ca formă de provocare a legilor securității edictate. Și toate acestea susțin sentimentul de apartenență. Care face din această bandă îngrijorătoare o comunitate sudată, la bine și la rău, capabilă
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
O grimasă o făcea să sufere cu adevărat. Și pe Weber, din rolul lui de spectator: emoțiile puneau în mișcare mușchii, dar simplul fapt că mușchii se mișcau crea emoții. Cei cu leziuni la nivelul insulei nu mai aveau reprezentările mimetice, integrate, ale stărilor corporale necesare pentru a descifra sau imita mușchii altora. Atunci, comunitatea sinelui se restrângea la o unitate. Pasărea își continua imitațiile de pe o creangă de lângă fereastra dormitorului lor, fragmente de fraze muzicale furate de la alte specii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o facă. Ea îl privește, scurmând după trecut. —Ai crezut că mă cunoști. Ai crezut că mă cunoști! Ani de eforturi și tot ar putea trece pe lângă el pe stradă fără să simtă absolut nimic. Și Karsh la fel: Capgras mimetic, un zâmbet care nu recunoaște nimic, stând acolo rânjit de parcă tocmai și-ar fi mituit diriginta cu un măr infectat. Și totuși, sunt legați. Ea se întoarce și o taie în linie dreaptă înapoi prin oraș, orașul acesta pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]