2,450 matches
-
gras, rotund, mustăcios, ea negricioasă, cu sprâncene dese, împreunate. Discutau despre niște pulovere pentru copii, le zărise femeia într-un magazin, aproape de piață, nu costau decât 63 de lei. Îs cu defect? întrebase ea pe vânzătoare. Nu, îi răspunsese aia mirată și oțărâtă, de ce să fie cu defect? Că-s ieftine, d-aia? Sunt pentru copii, de aia sunt mai ieftine, se justificase vânzătoarea, uite-te și mata, unde vezi vreun defect? Ei, na, îi replicase ea, că acum cumpăr eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gândul? o întrebă el și se lăsă să alunece într-o parte pe canapea până ce cotul i se sprijini de margine. Știi, mama e de părere că nu-i cazul s-o mai lungim așa. Și cum ea îl privi mirată, cu obrajii aprinși, ca de purpură, el continuă, să ne căsătorim adică. Cum sta așa, într-o parte, cu genele plecate, grele de-o lene interioară. Ovidiu părea a fi întruchiparea plictisului. Și tu ce zici? îl întrebă Carmina și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în față, a nemulțumire. Cum vrei, i-a mai spus, încercând să-și ascundă răceala din voce, dacă e așa de important pentru tine eu nu mă pot împotrivi. Pe urmă și-a luat din cuier trenciul și privirii ei mirate i-a răspuns. Am să te conduc până la gară. N-ai observat? Plouă. Tot drumul au tăcut amândoi. Ce mult seamănă cu o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca din obligație și în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atâta delicată grijă. Într-o parte tivul rochiei era întors în sus, se vedea dantela furoului. El observă și se aplecă să-i așeze rochia. Câtă afecțiune! În mașină era o femeie, privea cu atenție, o atenție rece, mai mult mirată; aceea era desigur nora bătrânei. Bărbatul a ajutat-o răbdător să se așeze în mașină, a închis portiera, probabil o duceau la spital, nu știu de ce am avut impresia că e ultimul drum al bătrânei și dintr-odată am dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dintre scaune ședea un bărbat. O privi curios și suspicios o vreme. Curând începu spectacolul și amândoi își dirijară atenția către scenă. În pauză o întrebă foarte sobru dacă Emilia îi dăduse biletul pentru spectacol și Carmina îi răspunse foarte mirată că da și imediat se înroși puternic. Pricepu manevra Emiliei, încerca să-i paseze vreun iubit care devenise enervant cu insistențele lui și asta amenința să-i șubrezească bunele ei relații cu procurorul. Emilia aflase despre divorțul Carminei și, stăpână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
creierului. Ți-am spus că dumneata iradiezi liniște? Iradiez? Întrebă Dimitrie și surâse furat de vreun gând. În tot cazul, aflu abia acum că sunt un furnizor de mare preț. Râse. Avea dantura puternică, fără nici o defecțiune. Sidonia îl privi mirată. Cât îl invidia! Pricomigdalele erau foarte bune. La ceai, după gustul ei ar mai fi fost necesar un pliculeț de zahăr, dar Sidonia nu spuse nimic, multe femei din motive estetice consumă ceaiul neîndulcit. Și apoi preferința către alimentele dulci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
toată noaptea, tot mai neputincioasă în fața acestui miros de putreziciune, a roiului de musculițe care pluteau mute de colo, colo prin încăperi. Pe Fana, care venise în vizită, o întrebase: Spune-mi nu-i așa că aici miroase urât? Și ea mirată, oprită din monologul ei încântător, ridicase din umeri și infirmase: Nu, nu mi se pare, chiar deloc. Și zâmbind, adăugase: Dar dacă-mi pui la dispoziție o cafea o să miroasă în curând aici a cafea și a țigară. Carmina era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Înainte ca obișnuitele ei reproșuri să tulbure bucuria serii. Fularul, pus neglijent În mâneca paltonului, mătura dușumeaua de brad precum coada leneșă a unei vulpi purpurii un drumeag uscat de țară. Sunt gata, zise Flavius-Tiberius, punându-și ochelarii. Acum... Tăcu mirat: bătrânul adormise cu țigara stinsă În colțul gurii. Așa e de la o vreme, zise doamna Moduna punând pe masă o farfurie la locul cuvenit fiului ei. Bătrânețea... Stă tot mai mult timp În fața televizorului. Ca să nu adoarmă imediat mănâncă bomboane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de teracotă, lada de lemne era plină. Așa era În toată casa. Doamna Ster ura frigul și Întunericul. Domnul Húsvágó așeză cu grijă femeia pe pat, pe un țol vechi cu miros de lavandă, Îi scoase ghetele bărbătești, cojocul secuiesc, mirat și parcă intimidat de eleganța tinerei femei care nu era mai mult decât o servitoare, dar mai ales de forma și lungimea gambelor sale, bine desenate sub ciorapii vișinii de lână care Îi treceau puțin peste genunchi, ca niște jambiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
făcut după câteva tablouri din colecția doamnei Ster, a adăugat ea pe când trenul se punea În mișcare. Cu tine textele ajung sigur la destinatar. Trebuie doar să-l lași În cutia poștală de la intrare. Și lucrarea ta? a Întrebat el mirat. O am aici. Își duse un deget la tâmplă, cum ar fi dus țeava unui revolver. 15. Domnilor, zise Nagy Oszkár, după numărul de cuvinte ce ne-au fost repartizate, ca se zic așa, ca niște locuințe la bloc, Ziffer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
acest telefon. Era nesigur În voce și lucrul ăsta se simțea bine. Îl scoase din Încurcătură tot Iolanda. Dacă te interesează pictura, poți face revelionul cu noi, În casa doamnei Ster. Avem aprobare. Care pictură? Întrebă el o dată În plus mirat. Toată, dar mai ales Școala de la Baia Mare. Ai auzit de ea, sper... Câte ceva, zise el, dus pe gânduri. Îi veniră În minte fișele Violetei. Poate aduci o parabolică, zise Iolanda, ca Într-o doară. De ce nu? Îmi chiar convine. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
l-a Împiedicat să plutească pe Sena ca un bateau-mouche. Într-o zi, când ai chef, o să-mi răspunzi poate la Întrebare. Știu să aștept... Asta a fost tot. Când a primit de la Klaus Pavilionul canceroșilor și Opiumul a Întrebat mirată: De unde știi de chestiile astea? De la Flavius-Tiberius, a zis el fără să clipească. Bănuia că Regina se va bucura să aibă vești de la elevul acesta straniu care, o vreme, călcase pe urmele ei În liceul cu alură cazonă din centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
poeții, În schimb, rămân ca să cânte În versuri amare plecarea matematicienilor. Cine a spus că suntem un popor vegetal? Suntem un popor de matematicieni nomazi și, parțial, de poeți sedentari, care se adună o dată pe an În jurul porcului de Crăciun, mirați și Înfricoșați În același timp ca troienii În jurul darului blestemat al aheilor. În urechile lor răsună de fiecare dată același strigăt de mercato: Un porc! Regatul meu pentru un porc! Prelegerea aceasta zglobie, dezinhibată, frivolă aproape, atât de diferită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
asediu care nu se mai termina, Îl văzu pe Petru, gol, punând În locul picturii lui Geffels desenul lui Szántó. Rămase o clipă cu fruntea lipită de el, apoi se Întoarse cu fața spre ea. Ea Îl privea și Îi zâmbea mirată: avea trupul plin de răni. Străluceau stins pe el ca o cămașă moale și zdrențuită de zale. Îl știe invulnerabil, un mic Ahile provincial, doborât de propria-i oboseală la asaltul micuței sale cetăți de hârtie, surd la Încurajările mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
oricum.... Dora: Întâi mă spionezi și apoi îți ceri scuze. Philip ai aflat? Se va declanșa un proces împotriva noastră, a mea mai ales, tu nu mai contezi, tu ești o victimă... Pe scurt, sunt acuzată de trigamie. (Sinele Mare mirat face un pas înainte.) Sinele Mare: Îmi pare tare rău, Dora... că lucrurile au ieșit așa. Dar mie îmi este și mai greu decât ție. Gândește-te că mă izbesc întruna de oglinzi, casa asta e plină de oglinzi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din clasa mea. Doar figura îi este bărbătească, cu trăsături puternice și dure, din care luminează doi ochi negri și pătrunzători. Și când mă privea pe mine, ochii lui se alungeau în jos, deveneau dintr-o dată mai mari, umezi și mirați. Sunt cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată. Și ochii aceia mă priveau ca și cum ar plânge, erau ochii unui ascet înțelept, coborât în meditație, și nu ai unui elev de clasa a șasea. Dar asta doar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
leneșe ale ochiului. Da, ca niște copii, așa păreau ei de la distanță, cu trupurile lor mici și aplecate ușor în față, cu gleznele fine și osoase, care se bălăbăneau deasupra podiumului de lemn, și fețele lor formau toate aceeași compostură mirată și râzătoare, așa cum se molipsesc copiii unii de la alții, de câte ori se întâlnesc. Și stăteau așa preț de câteva ore, nemișcați în aceeași poziție. Când plecau, toți deodată, cu încetinitorul, întorceau spre tine spatele lor aduse, cocoșate, pașii mici și temători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
neascultătoare, neîndemânatice, dirijate de Ea. Zi sau noapte, după cum voia Ea. Christian Dior, Jean-Paul Gaultiere i-au spus: "Modelează păpușa Miorița, contureaz-o, asorteaz-o, estimeaz-o, tortureaz-o". A îmbrăcat-o în mireasă. A mângâiat-o, a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special pentru torturarea păpușilor mici cum era ea, care învățase limba plânsului de când se zbătea în lichidul amniotic, speriată de tunetele oceanice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tinere de ce, nu știa! în salturi de ciută, cele bătrâne ieșeau cu împăcare pe ușa uitării, altele înțepate, înțelept sau împiedicate, dar cel mai mult îi plăceau picioarele care plecau întrebând, împinse se pare din întrebare în întrebare apoi, picioare mirate, picioare nelămurite, unele tăcute, altele zornăitoare ca mărunțișul căzut pe asfalt și mărturisitoare, nemulțumite, lașe, părtinitoare, înțelegătoare și, ciudat, picioare care renunțau. Blestematele! Păpușa avea picioare șleampete, scurte, înduioșător de durdulii. Încrâncenate în adversitatea lor pentru mers, știau doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lăsa un violoncel uriaș să coboare. Nu se știe de la ce liceu erau puii de căprioară. Traversau strada peste lotcile încărcate cu pești, înaintând cu greu prin apa asfaltului către casă. Se mai împotmoleau în toamnă poeții ieșiți din pagini, mirați că lumea e mai frumoasă decât scrierile lor. Un actor bătrân de la teatrul din oraș era purtat pe brațe de zecile de personaje, femei, bărbați, lei dansatori, plase de circ, leagăne pentru copii, trambuline. Cele jucate. În urma lor, placente uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mânze cu coame zburate a chemări la dragoste, pulpe vânjoase care despică aerul, gâturi încordate, urechi aplecate cu gura spre zare, în urma lor căruța cu trupurile ciopârțite ale copacilor în care zace ideea de flacără și în spatele atelajului spectrul calului mirat că aleargă după un șir de spectre de cai și căruțe, cu spectre de oameni, de lemne, pe când Luna se rostogolește ca un bulgăre uriaș de gheață cu obrajii roșii, paralel cu drumul uneori înainte, uneori în urmă dar tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
obișnuiesc cu această legitimitate de necrezut: eram la mine acasă. Fatalist, îmi umplui gura cu pâine și mă prefăcui că sunt în largul meu. Mirosul hranei o atrase în bucătărie pe cea care presupuneam că-mi este soție. Nu păru mirată să mă vadă. Eram de o mie de ori mai surprins decât ea. -Bună seara, îmi spuse cu un zâmbet fermecător. -Bună seara, răspunsei, cu gura plină. -Olaf nu e cu dumneavoastră? Nu am avut reflexul să-i spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
apei. Ce cloacă jegoasă mai e și cuibușorul ăsta, își zice Dendé pășind înăuntru zgribulit de frig, careva iar și-a făcut nevoile în fața ușii, nu mai există maniere dom’ Roja, zice Gulie, și toți își opresc privirile asupra figurii mirate a lui Tîrnăcop care bîiguie, n-am fost eu, afară e o droaie de cîini vagabonzi, de data asta trebuie să mă credeți pe cuvînt. Bine că nu pute, spune Roja făcînd efectivul, văd că sîntem toți, adaugă, Părințelul e
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
erau gata-gata să intervină. Trebuia să trec în revistă ce era acolo înainte să-mi iau tălpășița. După raportul de dimineață le-am ordonat să rupă rîndurile, la dormitoare fuga marș în liniște, azi nu facem instrucție, m-au privit mirați, nici lustruială de armament, nici fecale la GAZ, nici sectoare, doar să stați la orizontală în pătucurile voastre, ciocu’ mic, ascultați radioul, la masă în formație și atît. Gărzile tot la locul lor fioroase, măi băieți voi de unde sînteți de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
urmă fiecare a primit exact ce-a meritat, asta este o lege fizică, și din moment ce există nu poate fi contestată. Uite-așa estul s-a transformat în vest, iar vestul în est. Pierderea războiului a lăsat în urmă o țară mirată. Și ce confirmare mai exactă putem avea că am fost întotdeauna conduși de niște nulități, cînd este clar că doar proștii se miră? S-a mirat Mihai I cînd a fost expediat în exil, țărăniștii, liberalii, legionarii, cînd au ajuns
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]