397 matches
-
de fante cuceritor, sigur pe sine: În van te aperi. Și tu mă iubești pe mine, nu mai umbla cu mofturi. Venturiano își regăsește dezinvoltura despre care vorbește Ibrăileanu în studiul său. Până la lămurirea confuziei, Rică îl numește pe Dumitrache mitocanul de cumnatu-tău. Disprețul, în acest caz, este de ordin intelectual și monden. Rică, poet, student, publicist, teoretician politic și, numai de nevoie, arhivar, desconsideră un simplu negustor, fără nici un orizont cultural și fără maniere. Rică este de fapt un semidoct
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
italo-macaronic" cît și propriile sale aventuri de tînăr amorez dezvăluite la persoana a III-a într-o scrisoare către Zarifopol: "Aventura lui Rică V. i s-a întâmplat lui Caragiale însuși. (Mă, Rică sunt eu...!). A fost bătut grozav de mitocan, și-a pierdut ochelarii. A făcut apoi cunoștință cu mitocanul; s-a împrietenit cu el. Cumnata mitocanului și un sergent care trăia cu ea, îi mijloceau întâlnirile cu nevasta mitocanului." Foarte semnificativ este faptul că chiar autorul, glumind serios, va
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
la persoana a III-a într-o scrisoare către Zarifopol: "Aventura lui Rică V. i s-a întâmplat lui Caragiale însuși. (Mă, Rică sunt eu...!). A fost bătut grozav de mitocan, și-a pierdut ochelarii. A făcut apoi cunoștință cu mitocanul; s-a împrietenit cu el. Cumnata mitocanului și un sergent care trăia cu ea, îi mijloceau întâlnirile cu nevasta mitocanului." Foarte semnificativ este faptul că chiar autorul, glumind serios, va proclama "amiciția și amorul două patrimonii sublime ale umanității, singurele
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
scrisoare către Zarifopol: "Aventura lui Rică V. i s-a întâmplat lui Caragiale însuși. (Mă, Rică sunt eu...!). A fost bătut grozav de mitocan, și-a pierdut ochelarii. A făcut apoi cunoștință cu mitocanul; s-a împrietenit cu el. Cumnata mitocanului și un sergent care trăia cu ea, îi mijloceau întâlnirile cu nevasta mitocanului." Foarte semnificativ este faptul că chiar autorul, glumind serios, va proclama "amiciția și amorul două patrimonii sublime ale umanității, singurele care fac din om o ființă superioară
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
însuși. (Mă, Rică sunt eu...!). A fost bătut grozav de mitocan, și-a pierdut ochelarii. A făcut apoi cunoștință cu mitocanul; s-a împrietenit cu el. Cumnata mitocanului și un sergent care trăia cu ea, îi mijloceau întâlnirile cu nevasta mitocanului." Foarte semnificativ este faptul că chiar autorul, glumind serios, va proclama "amiciția și amorul două patrimonii sublime ale umanității, singurele care fac din om o ființă superioară", fiind urmărit pînă la sfîrșitul vieții de spectrul propriului personaj: "M-au ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
ulițele, fluviuri și niagare... caii înoată...". P. Constantinescu sesizează și un mahalagism etic și intelectual, iar pentru Ibrăileanu, mahalaua satirizată de Caragiale nu e categorie socială ci categorie psihologică, mahala intelectuală ilustrată cu personaje pe măsură pe prim plan aflîndu-se mitocanul, noțiune pentru precizarea căreia, Zarifopol desfășoară următoarele caracteristici: "Mitocanul nu are curajul realităților din care e alcătuit. Adeseori, pare prost, fără să fie. Nu are curajul inteligenței sale firești; îi e frică de modelele de cultură pe care le crede
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și un mahalagism etic și intelectual, iar pentru Ibrăileanu, mahalaua satirizată de Caragiale nu e categorie socială ci categorie psihologică, mahala intelectuală ilustrată cu personaje pe măsură pe prim plan aflîndu-se mitocanul, noțiune pentru precizarea căreia, Zarifopol desfășoară următoarele caracteristici: "Mitocanul nu are curajul realităților din care e alcătuit. Adeseori, pare prost, fără să fie. Nu are curajul inteligenței sale firești; îi e frică de modelele de cultură pe care le crede exclusiv autorizate. Își părăginește inteligența, ca și orice eventual
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
vîrful nasului. Este prea prudent, e foarte mehenghi, și preferă locurile comune fiindcă sunt folositoare: el nu vrea să cheltuiască degeaba. Frica de a se arăta cum este îl face agresiv. Și agresivitatea deosebește pe snobul balcanic de cel apusean. Mitocanul e inutil războinic, continuu sub arme. Probabil fiindcă prin descendență, adică prin tradiție, iar uneori și direct, el e produsul unei mojicești oprimări orientale. El e doar derivatul modern al ciocoiului de altădată." Desigur, N. Davidescu produce o exagerare cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cetățenii onorabili și respectabili, dar la ocazii își spun cuvinte grele...". Observația trece de comedia vizată și e valabilă pentru o mare parte a operei care activează un limbaj al mojiciei de mahala de coloratură balcanic-orientală: rîtan, vită, loază, canalie, mitocan, moftolog, papugiu, mațe fripte, bagabond, pungaș... Eroii mai ales cei ai schițelor vor să pară distinși, fără a-și fi educat însă limbajul și gesticulația observație de la care Călinescu pleacă spre surprinderea unui fenomen care nu este numai românesc: "Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
pe deosebirile evidente dar fără a neglija asemănările discrete, primele fiind mai ușor de sesizat și datorită particularităților psihologiei umane căreia entitățile cu semn contrar i se impun mult mai ușor; chiar dacă Mateiu "nu gustă literatura paternelului său populată cu mitocani" (B. Cioculescu), o tendință semnificativă a cercetării literare a fost cea a încadrării celor doi într-o familie de spirite, așa cum sugera Vladimir Streinu, proiect pe care Pompiliu Constantinescu îl considera în parte utopic, pornind și de la experimentele singulare ale
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
sunt nuvele ale iubirii mature firești, obstrucționate sau simulat obstrucționate; Moara cu noroc și Pădureanca sunt miniromane ale unor iubiri ratate. Cu Mara, romanul celebrării iubirii, se încheie la Slavici cursul sinuos al sentimentului erotic, pentru că nuvelele anilor din urmă (Mitocanul, Spiru Călin, Puișorii, Nuța, Negrea Bătrînul, Prințesa) nu se înscriu în sfera iubirii, ci a unor afecte mult inferioare. "Dragostea" (termenul e, fără doar și poate, folosit impropriu) s-a transformat într-o atracție libidinoasă și tensiune lubrică, obscenă. Patima
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
p. 12. 159 Dimitrie Vatamaniuc în Ioan Slavici, Opere, vol. 3, Editura Minerva, București, 1970, p. 481, (Note la "Hanul Ciorilor"). 160 Vezi piesa lui Camil Petrescu, Caragiale în vremea lui în care personajele Caragiale și Delavrancea se "complimentează" cu "mitocanule", "dobitocule", (tabloul XVI, Scena 4). 161 Cornel Ungureanu, op. cit., p. 10. 162 Dacă în unele lucrări de specialitate conceptul de onomastică este înțeles ca studiu al numelor proprii de persoane și animale și al numelor de locuri, alți cercetători alătură
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
pe care nu-l înțelegi pentru că ești proaspăt trezită din somn, abandonîndu-și până și bagajul în camera de hotel în care mai dormi puțin, pentru că ești convinsă că se va întoarce, deoarece nu poți să crezi că-i atât de mitocan, încît să plece fără măcar să-și ia la revedere. Acum ai înțeles de ce am sunat-o? Dar stai să vezi cum, pentru că nu aveam numărul de telefon. După ce am abandonat paiete pe Champs Elysees m-am rostogolit spre casă, așa
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
zică și fata, "da, te cred", .. .cred că i se rupea de fapt, cine s-ar fi dus la poștă pe vremea aia să aștepte o comandă cu Parisul, poate și mai mult de o oră, doar ca să vadă dacă mitocanul care tocmai a plecat de două zile, fără să scoată un cuvânt, e în Franța sau nu. "Da tecred"-ul ăla m-a dezarmat. Nu mai aveam ce să-i spun. Ca în bancul: Nu vă supărați, caut strada Brezoianu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Toate în formă pura, folosite la limita inconștienței. Leoaică dominatoare, nu lăsa ce era al ei, chiar cu riscul de a se face de râs, împrăștiind pumni sau picioare, atât țiganilor care încercau să o buzunărească în piața, cât si mitocanilor, travestiți în domni pe la recepții simandicoase, de mi se înroșeau urechile de jenă că sânt acolo, că de oprit era pe cât de riscant, pe atât de imposibil. Regu, femeia-bărbat, care se lupta cu tot punctul de trecere a frontierei pentru
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
de acasă (de mobil nici nu putea fi vorba pe vremea aia), pe când eu nu am în cap decât ACOLO. Stai așa, că nu ăsta e genul meu. Am crezut întotdeauna despre mine că sânt un gentleman irezistibil, nu un mitocan agresiv. Am răsuflat ușurat când am aflat că sânt galant, drăguț și politicos, dar tot mi-a trecut prin cap bancul cu Bulă care a salvat o țipă de la viol. Cum? A convins-o. Mergeam deja de două minute prin
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
goală, unde totul te face să simți duhoarea irespirabilă de țuică, slin și urină. Violența și obtuzitatea scenei îngustează câmpul de conștiință al privitorului, făcîndu-l 259 să se identifice cu primul și (zic eu) cel mai memorabil personaj al filmului: mitocanul. Pampon devine, într-adevăr, un epileptoid, cu gândire vâscoasă și cu explozii de cruzime stupidă. Nici a două scenă nu are un corespondent direct în piesă. îi vedem pe Didina și pe nea Nae făcând amor, naturalismul scenei neavând corespondent
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
câștigase premiul cel mare la bâlci, doar ca să i se spună apoi că se făcuse o greșeală. Cu toate astea, mi-am spus eu, ar fi trebuit să mă aștept la așa ceva. Nimic nu seamănă așa de mult cu un mitocan de pe stradă ca o femeie bogată. Odată Întors În apartamentul meu, mi-am turnat ceva de băut și apoi am Încălzit niște apă să fac baie. Mi-am pus pe mine capotul pe care-l cumpărasem de la Wertheim’s și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mai mult chiar, certată în gura mare ca supărătoare. Dar nici un călător în fustă și bluză de care am stat prea aproape nu s-a indignat. Nici unui controlor nu i s-au șoptit în ureche reclamații cu privire la mine. Numai posesorul mitocanului răsculat era conștient de revolta din pantaloni și totodată de propria sa neputință. Între timp, călătorii începeau să se cunoască din vedere. Punctual, se suiau în tramvaiul relativ punctual, conform orarului. Se îndrăznea un surâs, care se stingea repede, lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de lemn în ea, despre care ucenicul pietrar credea că ar fi fost parțial reușite. Când aveam eu vreo paisprezece ani, ea își ținea orele la școala Petri. În serile de sâmbătă îi era vârâtă pe gât o ceată de mitocani rudimentari care se dădeau plictisiți, dintre care unii reușeau să pună pe hârtie, eventual, pizde păroase și omuleți cu mădulare de o lungime excesivă. Pe nesimțiți îi lăsa în voia lor - în grupuri mici, adolescenții prost-crescuți jucau skat sau dormeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
iera să dau bot În bot cu rusticanu, că venea cu ochii holbați cât cepele, ca spiritistu. Io cre că săritu o Îmbulinase ș-acu fugea pă contrasens, fincă se băgase În gura lupului, mai pe-nțeles, În biro la mitocan. A intrat fără să i se deie voie, și chestia asta ie todeauna urâtă cu spume, a dat nas În nas cu Zarlenga și i-a țipat: „Avana din pănuși mandea am adus-o, d-aia, că așa mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mesei, aveau să devină parte a realității și să reclame un tratament analog. Ce formidabil corp la corp Între etică și estetică! Nodul gordian l-a dezlegat apariția distribuitorului de la brutărie, un tânăr demn de toată Încrederea, deși nepoliticos. Zanichelli, mitocanul În chestiune, a fost pentru mine, cum se zice În popor, un deus ex machina. Propria-i opacitate Îl făcea apt pentru țelurile mele. Cu sfioasă curiozitate, ca unul care comite o profanare, i-am poruncit să pună ceva, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
confuzii, a declarat cu justificată solemnitate. Referirile la penar și gumă constituie un indiciu mai mult decât suficient. În fața unui cititor ca domnia ta este inutil să descriu amănunțit răsturnările Înregistrate după aceea. E suficient să spun că eu Închideam ochii, mitocanul punea un lucru sau mai multe și apoi, la treabă! În teorie, cartea mea e infinită, În practică, Îmi revendic dreptul la odihnă - numește-l o altă cale - după eliminarea paginii 941 din volumul cinci*. Bașca, descripționismul atinge punctul culminant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și tre să păstrez, chiar dacă nu ie chestii-trestii, aparențele. Un pas alăturea cu drumu și nema cap săltat. La Buenos Aires nu riști canci: tipu distins Îl miroși dân depărtare. Da acilea, În străinătăți, te ia cu amețeli: nu alegi vorba mitocanului de-a Împăratului. Te Îmbrățișez, Indianu IV Dragă Avelino, Norii negri dă vijelie s-a destrămatără. Vineri m-am rezemat dă ușa de la intrare, parcă așa, fără voie, și, pă când portaru dormea somnu morților, am citit memorandumu: „9 a.m.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu cât bagi la cap că pântre mascalzoni patentați să putea Înfiltra teribil dă ușor unu dân coloana cincea ca faru, din ăi care, nainte ca tu să faci Înconjuru lumii În opzeci dă zile, mi te conving că iești mitocan, iar Monstru - instrumentu lu Compania dă Telefoane. Nu-ți zic niente dă mai mulți căcăcioși care să punea la adăpostu diareelor ca să să piardă În confuzionism și să să repatrieze la căsuța lor cât mai vitezomani; da perde-ți vremea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]