315 matches
-
răsturnând perspectiva tradițională; nu chipul mimetic al realității contează În acest caz, ci modul cum se corporalizează textul, cum prinde el contur În actul scrierii ș...ț. Intermezzo folosește ca materie epică două jurnale: cel al lui M., bărbat zvelt, mizantrop, genialoid, egoist, mare devorator de cărți, și un altul al lui A., adolescentă chinuită de iubiri neîmplinite, patinatoare pătimașă și ambițioasă, sfâșiată Între jocul dragostei și jocul cu muntele, apoi, după ce devine studentă, poetă și alpinistă, fascinată de amorul năvalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ei simptome similare. Acești reprezentanți ai divertismentului popular sînt, fără excepție, băieți de rasă albă, incapabili de a se pune în pielea altuia sau de a trăi alături de celălalt sau de a respecta diferențele dintre indivizi. Cei doi sînt niște mizantropi extremiști, deși este evident că își reprimă înclinațiile homosexuale, semnalate de glumele lor ce conțin toate referiri la "Butt", "suck" sau de ordinul lui Butt-Head: "Hei, Beavis, pupă-mă-n fund". Într-un anume sens, Beavis și Butt-Head reprezintă un
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
decât metafora centrală a cărții, este spațiul unei tensiuni existențiale intense - constantă în ecuația existențialistă a singurătății fundamentale a individului. Relatând din închisoare întâmplările ce au culminat cu uciderea Maríei, Castel construiește cu o uimitoare forță discursivă istoria decăderii sale. Mizantrop, detestându-și atât semenii, cît și criticii, despre care era sigur că nu înțeleg nimic din arta sa, pictorul crede că a găsit în María receptorul sensibil al mesajului său absolut - un detaliu dintr-o pictură, un colț înfățisând o
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
decât metafora centrală a cărții, este spațiul unei tensiuni existențiale intense - constantă în ecuația existențialistă a singurătății fundamentale a individului. Relatând din închisoare întâmplările ce au culminat cu uciderea Maríei, Castel construiește cu o uimitoare forță discursivă istoria decăderii sale. Mizantrop, detestându-și atât semenii, cât și criticii, despre care era sigur că nu înțeleg nimic din arta sa, pictorul crede că a găsit în María receptorul sensibil al mesajului său absolut - un detaliu dintr-o pictură, un colț înfățisând o
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
protagoniștilor un lanț de seisme identitare, fără ca ei să devină simple ființe de hârtie. Astfel, romanul Dihorul, carte de debut semnalată elogios de Marin Preda, aduce în prim-plan personalitatea acaparantă a lui Troceanu, un student întârziat, filosof nihilist și mizantrop, apatic și antipatic, croit parcă după un calup nietzschean sau dostoievskian. Scârbit de ceea ce el considera „aceeași condiție umană mizeră”, protagonistul declară sfidător: „să te mândrești cu ceva omenesc este de domeniul jalei, și câteodată de cel al morbidului”. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
transpune scrieri istorice aparținând lui Dionisie Fotino și notele de călătorie De la Tobolsk până în China ale spătarului Nicolae Milescu (1888). A mai tălmăcit poeme și piese de teatru de Voltaire (Zaira), Lamartine (Moartea lui Socrat), Milton (Din Paradisul pierdut), Molière (Mizantropul), Byron (Visul lui Lord Byron, în „Foiletonul Zimbrului”, 1855), Alfred de Musset (Namuna, în „Revista Carpaților”), Racine (Athalia și Phedra), Corneille (Horațiu), Victor Hugo (fragmente din Ruy Blas, în „Literatorul”, 1881), Théodore de Banville (Socrate și femeia sa, Sărutarea). Realizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
Operele principelui..., V, pref. edit., București, 1878. Traduceri: Athanasie Christopoulos, Ahil, pref. trad., Iași, 1843; Voltaire, Zaira, în Gheorghe Sion, Ceasurile de mulțemire a lui..., Iași, 1844; Lamartine, Moartea lui Socrat, Iași, 1847; Milton, Din Paradisul perdut, Iași, 1851; Molière, Mizantropul, Iași, 1854; Prescurtare istorică din Sfânta Evanghelie, Iași, 1854; G. A. Bürger, Istoria și întâmplările baronului de Miunhausen, București, 1855; M. G. Saphir, Cartea vieței și cenzorul ei, pref. trad., București, 1855, Piatră prețioasă, Iași, 1857; Dionisie Fotino, Istoria generală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
ei de artă intervine prima apologie a nonlecturii: „Se spune adesea că (recenzenții n.n.) nu citesc În Întregime operele pe care sunt solicitați să le critice. Așa este. Sau mai, curând, n-ar trebui. Dacă ar face-o, ar deveni mizantropi incurabili [...] Nu-i nevoie să bei tot butoiul ca să-ți dai seama de tipul și calitatea vinului. Nu trebuie mai mult de o jumătate de oră pentru a-ți da seama dacă o carte valorează sau nu ceva. Zece minute
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
mai degrabă sufletul) protagonistului, apoi trupul său (În)dopat și psihicul său amorțit de somnifere trăiesc viața ca pe o stare iremisibilă de apatie: viața ca o comă. Capitolul 13. Cinism, vulgaritate, machism, toate premediate. Naratorul este dezgustat de omenire. Mizantrop și misogin. Îl vizitează la locul de muncă o anume Sandra Heksjtovoian, o artistă absolventă a Artelor Frumoase din Caen: voia să-i arate ceva și să-i propună, desigur, finațarea unei expoziții. Ce-i arată? Mulaje după clitorisul personal
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
închiderii” raciniene, evocând totodată jocul de oglinzi din finalul filmului Doamna din Shanghai, unde Orson Welles îi strânsese laolaltă pe asasinii rătăciți într-un veritabil labirint de reflexe. Mai recent, Stéphane Braunschweig face o trimitere directă la Versailles atunci când, pentru Mizantropul său, tapisează cu oglinzi pereții scenei. Astfel, personaje și spectatori se amestecă până la confuzie, participând cu toții, după obiceiul Curții, la un exercițiu de supraveghere generalizată. Grație oglinzilor, ficțiunea salonului versaillez și realitatea unei săli de teatru din zilele noastre, trecutul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
deja în curs în multe părți ale lumii. Se va petrece ea la timp8? Asemenea pledoarii patetice nu „rimează” cu profilul auster al lui Hayek, contrazicând și clișeul doctrinarului liberal autentic, un ins mai curând cerebral decât emoțional, calculat, puțin mizantrop, încrezător în regularitatea implacabilă a mecanismelor pieței și în jocul ineluctabil al intereselor individuale, privind cu suspiciune orice încercare de a propune imperative morale și activități colective bazate pe proiecte vizionare, mesianice sau nu. Antipatia față de utopie este una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Zaharia Stancu, Ion Sava, iar critica de artă revine lui Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, N. Argintescu-Amza, M. H. Maxy. Alți colaboratori: Oscar Lemnaru, Demostene Botez, Gala Galaction, Al. Rosetti, Nina Façon, Victor Kernbach. Sub pseudonimul Aristarc, directorul revistei susține „Cronica mizantropului”, Camil Petrescu este titularul rubricii „Cascada prejudecăților”, iar Petre Pandrea face „Cronica ideilor”. G. Călinescu realizează și o suită de prezentări ale unor curente artistice: impresionism, gongorism. Apar traduceri din Federico García Lorca, Thornton Wilder, Benjamin Fondane (B. Fundoianu), John
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287894_a_289223]
-
respectul și recunoștința. Ciapelletto ilustrează un element malefic perceput însă la polul opus, anti-sfântul devine sfânt pentru că imaginația maselor este mai puternică decât rațiunea speculativă, răul se poate camufla perfect în spatele unei măști onorabile. Naratorul boccaccesc nu este însă un mizantrop, nu-i privește cu sarcasm pe acești neinițiați gata să poziționeze pe oricine în paradis, ci doar o voce cu o fină ironie, arătând că naivitatea lor nu are în structura sa nimic culpabil, iar Dumnezeu le răsplătește râvna în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dar nu oricine o vede.” (Confucius) CÎnd, de exemplu, vrem să sesizăm frumosul din individualitatea psihologică umană, nu reușim În absența unei nevoi interioare de un frumos moral, de un frumos spiritual, care să te Înalțe sufletește, să te Înnobileze; mizantropul nu poate face acest lucru. * „Frumusețea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care ești gata să-l faci pentru el.” (J. Galsworthy) Toți ne luptăm, de exemplu, pentru „adevăr”, cînd prin aflarea lui ne cîștigăm (sau ne recîștigăm) un
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
personaj. Atipicitatea Însemnărilor lui Drieu provine din luciditatea autorului. Excepțional analist al evenimentelor istorice, el este Însă incapabil să se sustragă dezastrelor pe care, asemeni unei noi Casandre, le anunță la fiecare pagină. Ca tonalitate, Însemnările lui Drieu aparțin unui mizantrop. Încă de la primele pagini, el circumscrie aria de interes a jurnalului În zona Întâmplărilor nesemnificative. Prilej al unui monolog neîntrerupt, jurnalul este, În realitate, un spațiu al captării tăcerii. Autorul frecventează bordelurile pentru că numai acolo găsește liniștea detensionată a comunicării
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
său stil violent-spectacular - un stil care nu putea fi decât al unui iraționalist prin vocație: „Scuip pe radicalismul și francmasoneria care au distrus Franța”. După o astfel de Încheiere, aproape că n-ar mai fi nimic de spus. Și totuși. Mizantrop, cu oroarea contactelor imbecile, Drieu nu are nimic din profilul fascistului de rând. El e un vizionar, chiar dacă, de cele mai multe ori, viziunile sale sunt proiecții distructive, fantasme satanice. Raportându-se, În plan politic, la posibilele modele induse de forțele beligerante
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nici cînd a fost sincer. Rousseau a adoptat un punct de vedere oarecum diferit asupra relației dintre ficțiune și nesinceritate. El pare să fi fost convins că descrierile de personaje imaginare care ne deformează principiile morale, cum este spre exemplu Mizantropul lui Molière, sînt minciuni (cf. Gourevitch 1980:94). Scriind în 1777, el a afirmat același lucru despre romanul lui Montesquieu, publicat anonim, Templul lui Gnidus, o lucrare pe care Rousseau o dezaprobă, din cauza "detaliilor sale licențioase", și pe care autorul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Propilee literare” ș.a. Împreună cu Tudor Arghezi, scoate, în 1904, publicația „Linia dreaptă”, iar din 1923 conduce colecția „Biblioteca pentru toți”. Versurile lui D. au fost strânse într-un prim volum în 1901. Au urmat Trepte rupte (1906), Sonete (1914), Canarul mizantropului (1916), Fecioarele (1925) și Cocorii (1942). Dacă în volumul de debut poeziile vădesc stângăcie a construcției, cu al doilea se observă renunțarea la clișeul romanțios și încercarea de aflare a unui drum propriu. În peisajul începutului de secol, poetul se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
calitate. D. a făcut numeroase, și corecte, traduceri din Balzac, Dickens, Blasco Ibañez, Merejkovski, Shakespeare, Stendhal ș.a. SCRIERI: Versuri, Buzău, 1901; Trepte rupte, București, 1906; Tinerețea Casandrei, București, 1913; Puterea farmecelor și alte nuvele, București, 1913; Sonete, București, 1914; Canarul mizantropului, București, 1916; Cântăreața, București, 1916; Școala profesională „Arhiereul Gherasim”, București, 1916; Motanul ucigaș, București, 1918; Dragoste neîmpărtășită, București, 1919; Păcatul rabinului, București, 1920; Orașul bucuriei, București, 1920; Strigoiul, București, 1920; Domnul colonel, București, 1920; Matei Dumbărău, București, 1921; Paradisul rușinos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
fapt, redacția se afla la G. Călinescu acasă, în str. Ionescu, nr. 4. G. Călinescu publică articole de direcție și atitudine literară, eseuri de istorie literară, multe dintre ele intrate, apoi, în Istoria literaturii române. Ține rubricile Prostologhicon și Cronica mizantropului, începută, în 1933 (12 februarie), la Adevărul literar și artistic, sub pseudonimul AL și, apoi, Aristarc. Programul revistei e definit în nr. 13: Avem un program. El prevede formarea unei pături de cititori constanți, pregătiți intelectualicește, "totala abstragere a literaturii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
literaturii române. 1943 Șun sau calea netulburată, mit mongol. Colaborează cu articole de atitudine patriotică la Vremea și România liberă. 1944 - 1948 Intensă activitate publicistică la Vremea, Tribuna poporului (nr. 1, 15 sept. 1944), Lumea (director: G. Călinescu; ține Cronica mizantropului timp de doi ani, 1945-1946), Națiunea (nr. 1, 20 martie 1946; sub conducerea lui G. Călinescu; apare până în 1949). 1945 Istoria literaturii române, compendiu. G. Călinescu e desemnat ca profesor titular la catedra de istoria literaturii române moderne de la Facultatea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de alta fetele sale, Elenca, Luxandra și amorezii lor Dimitrache, Panaiotache, exponenți ai bonjurismului. Vin apoi servitorii impertinenți, făcând morală stăpânilor, Mariuța, subretă de teatru francez, Stan, valet valah. Intriga lipsește, înlocuită cu o expunere de atitudini morale. Ianache e mizantrop, bănuitor, vrăjmaș al tinerilor și al femeilor emancipate: Sunt trecut în bătrânețe, și ascultă de cuvânt, Căci am început a crede că e vrun drac pe pământ. Sluga de stăpân nu știe, nici copiii înțeleg, Nevasta în spionlîcuri, toți cum
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nu era, ca exponent al Ardealului oprimat, la înălțimea propriului său imn. G. SION G. Sion (1822-1892) a devenit popular prin rizibila Limba romînească: Mult e dulce și frumoasă Limba ce vorbim, Altă limbă armonioasă Ca ea nu găsim. Traducerile (Mizantropul de Molière, Horațiu de Corneille, Phedra și Athalia de Racine, Zaira de Voltaire etc.), piesele originale (Candidat și deputat, La Plevna) sunt fără însemnătate. Interesant e doar memorialistul din Suvenire contimporane. Emanciparea țiganilor, istorie a unui țigan rob, născut din
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pierde legăturile de familie. Așa se explică faptul paradoxal că orașul apare la noi ca locul solitudinii și al melancoliei. Cu Ioan Al. Brătescu-Voinești intră în literatura română o întreagă clasă de eroi suferind de răul noului veac, meditativi și mizantropi, purtîndu-și reveriile poetice prin orașele de provincie. Lipsa de invenție și sterilitatea sunt izbitoare la prozator, care e mai mult un amator, scoțîndu-și subiectele schițelor și nuvelelor din experiența directă: viața provincială printre magistrați, avocați și grefieri, reuniuni unde se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
încercași a mă lovi, Eu mă fac călău, de-i vorba neamul a mi-l izbăvi! Vlaicu e întruparea Principelui lui Machiavel pe pământ românesc. El nu e așa cum văd mulți pe conducătorul machiavelic, aruncând asupră-i vestmântul Renașterii, cinic, mizantrop, ipocrit. Vlaicu e dimpotrivă un voievod trist de mizeriile patriei, unit în conspirație cu boierii, gata el însuși de orice jertfă. Nepotului său Mircea, contrariat că nu i se dă în căsătorie sora domnului, Anca, făgăduită din motive politice craiului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]