627 matches
-
că voi rămâne În urmă, pe dinafară. Se Înâmplă cândva În iarna din clasa a șasea, la ora de matematică. Domnișoara Grotowski, profesoara noastră tinerică, scrie o ecuație pe tablă. În spatele ei, În băncile de lemn, elevii Îi urmăresc calculele, moțăie sau Își trag șuturi de la spate. O zi cenușie de iarnă În Michigan. Iarba de afară avea culoarea cositorului. Deasupra capetelor, lămpile de neon Încearcă să Împrăștie Întunecimea anotimpului. O poză a marelui matematician Ramanujan (despre care noi, fetele, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
salon și nu cunoșteau celelalte Încăperi de la parter. Nu-i invitase niciodată la un aperitiv sau la o cafea. În zilele ploioase, seara, auzeau televizorul sub ei, dar domnișoara Lange Îl oprea devreme. Maigret avea aceste amănunte În minte În timp ce moțăia În pat, ca În fiecare după-amiază, iar doamna Maigret citea lîngă fereastră. Printre pleoape, comisarul ghicea penumbra aurie și dungile mai luminoase proiectate pe perete de fantele obloanelor. GÎndurile se Învîrteau În loc, deformate și, brusc, se Întrebă, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
este din ce în ce mai nemulțumită. De ce nu s-a consultat prostul cu ea? Versurile astea hazlii și săltărețe n-au cum să trezească interesul publicului. Cercetează figurile celor din dreapta și din stânga. Lângă ea, Agrippina arborează un aer plictisit și adormit. Ce mai, moțăie de-a binelea. Calpurnii Pisones discută între ei în șoaptă. Nici nu îndrăznește să privească în spate. Bănuiește ce se întâmplă. Mulți o șterg probabil pe furiș. O mai supraveghează o dată cu coada ochiului pe Agrippina. Abia acum observă că și-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
oprește lângă cușca de alături, unde se lăfăie o tigroaică imensă. — Mama micuților? întreabă călărețul. Dresorul dă din cap. — E un animal teribil de rapid, șoptește misterios. Germanul se uită derutat la fiara tolănită și apoi la Rufus. — Parcă dormitează. — Moțăie, dar nu doarme, îl corectează Thaos. Glasul i se înalță maiestuos: — E întuneric aici și pentru dihănii s-a lăsat noaptea, cu tainele ei. Strecoară o mână prin grilajul ușii și o agită în fața tigroaicei. Animalul deschide leneș ochii, apoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
personal și-ți poți alege oricare film care te atrage. Jemima Jones este mult prea entuziasmată ca să poată dormi, iar când stewardesa trage perdelele de la fereastra avionului și toți ceilalți de la clasa business își pun benzile protectoare pentru ochi și moțăie delicat, Jemima Jones se uită la filme, își citește revistele și petrece o perioadă de timp exagerat de lungă cu capul dat pe spate, gândindu-se la viața ei. Se gândește la cum i s-a schimbat ei viața. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
soli din zori până-n noapte pentru ritualul botezului. De fiecare dată, le povestea despre învățătura creștină și despre viața acestui om sfrijit. Japonezilor, povestirile lui l păreau îndepărtate și cu neputință de crezut. Mulți dintre ei își înghițeau căscaturile, alții moțăiau cu ochii în pământ. Când îi vedea cum moțăie, o umbră de mânie săgeta chipul lui Velasco, dar se silea să zâmbească pentru a-și ascunde supărarea. Samuraiul găsea și el curioasă viața lui Iisus despre care povestea Velasco. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fiecare dată, le povestea despre învățătura creștină și despre viața acestui om sfrijit. Japonezilor, povestirile lui l păreau îndepărtate și cu neputință de crezut. Mulți dintre ei își înghițeau căscaturile, alții moțăiau cu ochii în pământ. Când îi vedea cum moțăie, o umbră de mânie săgeta chipul lui Velasco, dar se silea să zâmbească pentru a-și ascunde supărarea. Samuraiul găsea și el curioasă viața lui Iisus despre care povestea Velasco. Fără să cunoască bărbat, mama lui îl născuse într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare! Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.” „Copilăria, iscoditoare ca un copil în fața ușii care ascunde pomul de Crăciun, se înălța, în trupul lui, în vârful picioarelor: creștea. Putea urni un scăunel, înhămându-și toată puterea prin brațe
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
o pot numi prietenă din moment ce organizaserăm un număr apreciabil de evenimente Împreună. Iar ea era unul dintre acei organizatori maniaci care iau parte la fiecare Întâlnire de planificare plictisitoare. Mă tem că eu aveam obiceiul mai degrabă jenant de a moțăi la unele dintre Întâlnirile de genul ăsta. Mary Ellen era omul detaliilor; știa dacă datele propuse pentru un eveniment nu se armonizau cu agendele sociale ale celor mai importanți donatori. Iar datorită rețelei ei sociale, putea aduna vedete pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
spune că avea una dintre cele mai mari calități pe care le poate avea un om, după părerea mea, adică bunătate necondiționată. Bine, faptul că nu-l motiva absolut nimic era o altă treabă. În timp ce autocarul intra În Lijiang, Wyatt moțăia, iar Wendy le Împărtășea celor care rămăseseră treji impresiile ei la cald. „O, Doamne, uitați-vă la oamenii aceia de pe marginea drumului. Sparg pietre ca să le transforme În pietriș cu care să paveze drumul... Ce fețe! Par atât de osteniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
roșii-purpurii cu florile larg deschise În formă de trompetă, de parcă ar fi salutat acea după-amiază perfectă. O după-amiază perfectă irosită pentru Harry și Marlena. Autocarul intră pe o porțiune de drum neasfaltat, foarte accidentat, moment În care toți cei care moțăiau se treziră. Lulu se sfătui cu șoferul și căzură imediat de acord. Era timpul să debarce și să meargă pe jos până În sat. Șoferul opri motorul. —Luați-vă pălăriile, ochelarii de soare și apa, le comandă Lulu. Plus cremă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pusese la socoteală și pălăria conică de ratan aruncată deasupra unui rucsac, aceeași pălărie pe care Wendy o cumpărase cu o sută de kyat pe aleea Întunecoasă. În lumina chioară, pălăria și rucsacul păreau capul și umerii unui pasager care moțăia. —...Opt, nouă, zece, unsprezece, doisprezece, numără Walter. Suntem toți, plecăm. De fapt, Înainte să vă spun ce i s-a Întâmplat lui Harry, trebuie să vă povestesc cum stătea treaba cu Marlena. Ea ar fi trebuit să fie prima care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nu mi s-au schimbat dioptriile. Doar că nu văd câteodată. După externare mi s-a întâmplat de multe ori. Mă întorceam mai devreme acasă de la firmă pe la 16.00, 16.30. Sâmbăta și duminica stăteam întins în pat și moțăiam. Am ținut-o așa până în iulie. După ce am venit acasă de la spital, nu puteam să dorm prea bine noaptea. Pentru că nu adormeam, nu aveam încotro și beam. Mă culcam amețit. Starea de insomnie a durat până în iunie, când am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aș mai sta jos!» (râde). După ce trec de Ueno, ochesc pe cineva care pare să coboare și mă așez în fața lui. După atâtea drumuri poți să te prinzi cine urmază să se ridice. Experiența... Mă așez și adorm imediat. Sau moțăi. Oricât de profund aș dormi, cu o stație îaninte de Roppongi, la Kamiyachō, mă trezesc brusc. ăsta e un lucru important. În ziua aceea, metroul s-a oprit între Akihabara și Kodemmachō. Au anunțat ceva despre o explozie la Tsukiji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se vadă sclipind mărgăritarele, chelios, care ne spune de fiecare dată povești, povești, nu de adormit copiii, ci de trezit adulții români care din punct de vedere civic, dorm pe ei ca moșnegii senili. Dar ți-ai găsit! Aceștia, tot moțăind, deschid precum găinile, numai un ochi și se uită la cel care îi privește, din motive obiective, tot cu un ochi destul de câș, apoi mormăie ca pentru ei: „Iar ne jupoaie de vii ăsta! Dar Domnul a dat, Domnul a
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
bărbat robust și bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii pe jumătate stinși ai focurilor de peste noapte; totuși, exista încă pericolul ca vreunul dintre ei să simtă mișcare pe râu și să dea alarma - grupul ar fi fost atunci obligat să renunțe la atac ori să debarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plămădit cu alta o mulțime de puradei, unii mai mucoși decât alții“? Nu, mai bine se lipsea cu totul de bărbați, decât să pățească o astfel de rușine. Mașa Își ridică ochii și Îl privi cu atenție pe vizitator, care moțăia din nou pe scaun... - Dacă Înțelegi, e bine, spuse Extraterestrul. Și chiar dacă nu Înțelegi e bine. Pe mine nu mă supără oamenii care nu Înțeleg. Dimpotrivă, dacă aș fi sincer, aș zice că mă supără cei ce Înțeleg totul dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
magnetizat Însă, nu În suficientă proporție să-și piardă controlul minții. Efectiv Își făcuse plinul. Organismul său, suprasolicitat de abuzul de băutură de nopți nedormite unde de multe ori dormea În scurtele drumuri efectuate cu tramvaiul, iar de cele mai multe ori moțăind direct În timpul mersului...! În repetate rânduri jurase abstinență totală și nu va mai pune piciorul În cârciumă dar jurase strâmb. Desigur, nu din vina lui. Era imposibil ca atunci când era nevoit să discute cu partenerii de lucru unele amănunte, nu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nimeni. În partea dreaptă la loc de onoare se afla un bărbat Între două vîrste, cam durduliu. Îți dădeai seama dintr-o privire că e printre conducătorii asociației. Stătea cu ochii Închiși În fața unul reșou electric și aveai impresia că moțăie. În stînga lui alte patru-cinci persoane importante - tot În negru - În genunchi, cu spatele drept, Într-o poziție solemnă. Unul dintre ei, cu o privire mai ageră, ne-a recunoscut imediat și a coborît treptele laterale În Întîmpinarea noastră. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
el făcîndu-ne semn din bărbie și plecîndu-se adînc În fața Însoțitoarei mele. Îmi pare rău, dar vicepreședintele asociației și președinții celorlalte asociații au trebuit să plece din cauza unor treburi urgente. V-au transmis condoleanțe. Privirile i se opriră asupra celui ce moțăia la locul de onoare. Apoi se Întoarse și mă măsură din cap pînă-n picioare. Nu vă mai faceți, griji, directorul se ocupă de toate. Clienta mă prezentă bărbiei ascuțite: — DÎnsul este cel care răspunde de asociația fratelui meu. Cineva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
drumul se termina în fața celor două trepte ale scării de piatră ce ținea cât toată lungimea clădirii. Lung gândea la ziua aceea când venisem pentru prima dată în așezările din partea locului la fel de luminoasă ca și aceasta. Tot gândind, ajunse să moțăie, apoi adormi, ajutat de soarele care bătea din față și de mersul din când în când hurducat, monoton al șaretei. Rămânând în mine însumi, reluai - acum la plecare - firul întâmplărilor uitate. Punându-mi mâna streașină la ochi, privii ca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înrămată la care țineam foarte mult: un câmp cu cai; privea pânza cu încântare: era lumea lui. În legănarea șaretei mă surprinsei gândindu-mă, deodată, la viitor. Care viitor? Drumul lui, atunci în tinerețe, era departe și imprevizibil. Lung, care moțăia alături, nu mai avea ce aștepta. Acum un an și ceva fusese împroprietărit și era fericit. El atinsese liniștea aceea senină de care ducem nevoie; fiecare avea preocupările lui de țăran, improvizat în ora de serviciu al primăriei „bun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
percepută decât pală, obișnuită a vântului de dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont, în timp ce Lung moțăia pe capra șaretei într-o dulce legănare, pe câmpia goală, în inima secolului douăzeci. Pământul, până-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca în urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trenurile pline de cadouri din Commonwealth. Un set de pahare butucănoase, de sticlă groasă, o rogojină portocalie de proveniență iraniană și fabricație recentă, o chitară spaniolă și o pereche de castaniete, două tablouri în ulei (primul reprezentând cățeluși și pisoiași moțăind, al doilea un nud perfect redat), o labă de elefant, ceva ce părea a fi un suport de microfon dar care s-a dovedit a fi o sculptură canadiană, un joc de șah bengalez, o ediție princeps din Fiicele doctorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o porni pe hol. Nub Forkner intră șovăielnic și se opri oftând pentru a-și recâștiga echilibrul... Eu nu prea aveam habar de filmografia lui Nub. Ca să fiu sincer, am reușit să văd până la capăt două filme de-ale lui, moțăind și râgâind - dar la o altitudine de zece mii de metri, la adăpostul întunericului avioanelor transatlantice. Articolul de presă pe care îl aveam în poală confirma că jucase rolul unui Pawnee vagabond în Whisky Sour și al unui surdo-mut în celebrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]