1,712 matches
-
viața am visat să traduc Joyce”, mărturisea Antoaneta Ralian, în cadrul unei dezbateri despre noile apariții Joyce din seria de autor de la Humanitas Fiction. Prezentat de Denișa Comănescu în toată complexitatea să, Bildungsromanul Portret al artistului la tinerețe, scris cu tehnici moderniste (dezvoltate ulterior în Ulysses și Finnegans Wake) apare acum într-o nouă traducere, centrată asupra unui limbaj direct și inteligibil, pe masura anilor în care trăim. Cărțile lui Joyce sunt desigur cunoscute cititorilor României literare, în majoritatea lor literați, așa încât
Cu Joyce, despre epifanie by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4698_a_6023]
-
Supraviețuitorii se vor regrupa în jurul „Familiei” orădene și vor fi înghițiți de generația ’60. După 1989, i se vor consacra mai multe studii și chiar un colocviu anual la Sibiu. Nego a îmbrățișat din prima clipă cea mai radicală poziție modernistă, întrecându-l până și pe maestrul său, E.Lovinescu, atât în privința „simbolismului” critic, cât și în aceea a reducerii poeticului la lirismul pur, neîntinat de anecdotă, de retorism sau de vreun corelat obiectiv. În perioada în care a fost sufletul
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
poezia lui Eminescu sub semnul unui vers: „De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”. Oare cât de eminescian sună versul? Limitele purismului concepției lui Nego despre poezie se observă cel mai bine în aplicarea la poezia tuturor epocilor a standardelor moderniste. Nego e de părere că Al.Philipide l-a „influențat” pe Hasdeu și Ion Barbu pe Coșbuc. Sau că versul cel mai frumos al lui Alecsandri este acesta din (n-o să vă vină să credeți!) Ostașii noștri: „În Asia, cuib
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
acesta din (n-o să vă vină să credeți!) Ostașii noștri: „În Asia, cuib verde de lebedeargintii”. Frumos, ca orice vers parnasian, este cu siguranță: dar nu și caracteristic. Tot așa ca al lui Eminescu, citat mai sus. Neajunsul formulei critice moderniste a lui Nego constă în supunerea forțată a unor texte poetice variate de către o concepție unică și, inevitabil, neadecvată în toate cazurile. Păcat de tinerețe, de care Nego nu se va lepăda niciodată.
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
literare: excelentă alegere a editorilor, căci Dinu Pillat a fost, în plin mandarinat structuralist, un critic atent la aspectul subiectiv al literaturii, la prezența scriitorului în propriul discurs. Figurează aici și texte care nu apar în ediția din 1978: „Debuturile moderniste ale lui Geo Bogza” (1968), „Epoca de formațiune a lui Mircea Eliade” (1971), „Un hierofant al poeziei: Vladimir Streinu” (1971, text prezent în ediția a III-a a Mozaicului istorico-literar, dar care, în corecturile făcute de Dinu Pillat pe marginea
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
Miezul problemei aici e diferența dintre modernismul anglo-american și avangardismul european. Revoluția estetică a moderniștilor canonizați a rămas suficient de estetică pentru a se lăsa studiată și disecată de profesori. Aș zice că T. S. Eliot, exponentul principal al conservatorismului modernist, și-a condus campania în întregime în ghetoul literar; a început în estetic și a terminat în estetic, esteticul nostalgiei pentru un trecut idealizat. Pound e altceva (a different kind of fish): el a crezut că poezia poate să joace
Poezia și țarcul estetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5693_a_7018]
-
Versuri (1966), 7 poeme (1968) și Pe malul Stixului (1968), consemnează, pe de-o parte, „recuperarea” simbolică a mai bine de un deceniu pierdut în recluziune și interdicție, iar pe de alta, consumarea rapidă a ultimelor „zvâcniri” ale modalității poetice moderniste. Deși debutează foarte târziu - din cauza interdicției care urmează incidentului cu statuia lui Stalin -, deși manifestarea onirismului estetic este îngăduită numai până în august 1968 (cât timp Ceaușescu își consumă „luna de miere” cu democrațiile occidentale, în urma refuzului de a participa la
Leonid Dimov în ediție critică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5810_a_7135]
-
înălțimea obișnuită a articolelor lui Paul Georgescu, că are un aer simplificator care poate indica o intenție posibil ironică, mai ales din partea unui critic care, în repetate rînduri în ultimul timp, se arătase ferm de partea înnoirilor poetice de tip modernist, de partea cosmopolitismului și a deschiderii. A vorbi acum despre „bogata viață sufletească” a eroului comunist care nu se regăsește în poezia poetului tînăr poate cel mai reprezentativ tocmai pentru înnoirile poetice ale momentului, e paradoxal. Sau poate doar semnificativ
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5477_a_6802]
-
prozaică și de limitativă: presupunem că aceste versuri «nu au sens» pentru că nu pot constitui un enunț lingvistic în afara constrângerilor metrico-prozodice pe care le obiectivează [...] Desigur, la o asemenea «probă a sensului» nu ar trece o parte însemnată a poeziei moderniste europene [...] și pe bună dreptate” (p. 100). Ce ne oferă Ioana Bot, nouă, semblables și frères, e un Eminescu plauzibil.
Un Eminescu plauzibil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4523_a_5848]
-
același timp o autobiografie, înfățișând meditațiile Virginiei Woolf asupra rolului jucat de contextul cultural și evoluțiile ei în cercetarea „minții androgine”. Prefața Danei Crăciun, bine documentată și structurată, oferă toate detaliile, inclusiv asupra acestor explorări speciale, comentând pe larg „principiile moderniste ale incertitudinii, ambiguității și pluralității” care i-au conferit cărții o perenitate remarcabilă. În linia generală a prozei woolfiene, stilizată precum cele mai bune poeme, cu punctuație aforistică și rezonanță retorică, cu imaginație nomadă, Orlando folosește o scală tonală amplă
Anglia, Persia, Italia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3304_a_4629]
-
centrate pe șapte studii de caz (Hortensia Papadat-Bengescu, G. Ibrăileanu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian, M. Blecher) impun însă prin distincția și subtilitatea nuanțată, prin rafinamentul disocierilor și calitatea reflexivă ale unui cunoscător matur al literaturii noastre moderniste, cu vocație și gust pentru analiza detaliată. Lipsit de orice emfază demonstrativă sau ostentație polemică, scrisul său are o grație de modă veche, în cel mai elevat sens al cuvîntului. De fapt, avem de-a face cu o carte de
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
necesitatea experienței preliminare a ionicului, cazurile Urmuz-Arghezi arată, frapant, contrariul. Spațiul nu-mi permite să intru în detalii, deși tocmai detaliile fac savoarea acestui volum - un volum care ar trebui să devină un reper în bibliografia critică despre ficțiunea noastră modernistă dintre cele două războaie. Înainte de orice, merită însă remarcat - și salutat - debutul editorial unui critic de elită și al unui interpret cu individualitate și stil.
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
lunediștii” nu au venit, asupra liricii tînărului Mureșan, cu un format procustian al poeziei lor, atît de diferită de a sa. Receptînd diferența, au acceptat-o; și acceptîndo, au integrat-o - nu poetic, dar critic. Este motivul pentru care vizionarismul modernist al lui Ion Mureșan se va regăsi în fiecare tablou al generației, lărgind semnificativ nu numai suprafața de expunere, ci și conceptul de postmodernism românesc. Indiferent de formula sub care-l integrează, criticii și teoreticienii generației ’80 îl vor introduce
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
numai palmierii/ schimbă peisajul.” Nostalgie? Tot ce se poate... „Eu pretutindeni/ văd alte stele/ prin aceeași ochelari./ Asta e meseria mea” - o profesiune de credință, cumva contradictorie, fiindcă stelele par să fie, totuși, aceleași. Și temele sunt aceleași, ale poeziei moderniste cu care Ștefan Baciu și-a început traseul, în Brașov. Doar instrumentul distorsionează, lungindu-le a vacanță, sunetele. Din când în când, un aparat de radio sau un ziar transmite vești din lumea veche, repede topite în știința de a
Amintire din Waikiki by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3515_a_4840]
-
sunteți, domnule Ștefan Augustin Doinaș, dintre foștii membrii ai Cercului literar de la Sibiu, cel mai olimpian. Cât de imperturbabilă este seninătatea dumneavoastră, după trecerea prin atâtea furtuni ale istoriei? Ați debutat înainte de război, ați făcut parte dintr-o grupare literară modernistă și, prin aceasta, insurgentă în climatul anilor de război și dictatură militară. V-ați ratat debutul editorial normal, în 1947, din cauza instalării regimului comunist, ați revenit târziu în lumea literară, în anii '60, ați fost un reper constant și puternic
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
câteva dintre cuvintele pe care Yasmina Reza le substituie cuvântului „iubire”, pe care îl ocolește sistematic, atunci când descrie un ghem de personaje legate între ele prin firele invizibile ale singurătății (lor). O carte care parodiază și tematic, și stilistic tradiția modernistă punând pe tapet două teme cu majusculă într- un text incisiv, dramatic și, spre consolarea noastră, și plin de umor. O galerie de personaje - optsprezece, cu totul - compun această comedie umană a postmodernității, în care cu siguranță mulți dintre cititori
Monoloagele nefericirii by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2944_a_4269]
-
pe care o lasă toate aceste povești de viață. Fiindcă doar umorul negru și șarja ironică salvează cartea de la un pesimism uniform, regăsibil - într-un ambalaj mult mai tern și mai puțin dinamic, e adevărat - în destule romane ale tradiției moderniste. Deși vocile sunt diferite, „tehnic” vorbind, capitolele acestui roman „coral” - ce poarta numele naratorului personaj - sunt croite pe același calapod: un monolog în care se îngrămădesc sintetic dialoguri (redate cursiv), fapte, reflecții, menite a schița un portret. Trei dintre personaje
Monoloagele nefericirii by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2944_a_4269]
-
o formulă proprie de poezie, bricolată de Philippide încă din volumul de debut, Aur sterp (1922): imaginarea unei variante de „poezie abstractă“, poezie în afara timpului, un fel de esență a Poeziei cu majusculă. Asta a însemnat să întoarcă spatele experimentelor moderniste, să se depărteze de poezia contemporană, să nu urmeze în nici un fel moda. Astfel că debutantul de pe la 1920 (cam în același timp cu L. Blaga și Ion Barbu) s-a refugiat programatic în trecut printr-o mișcare regresivă calculată. S-
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
patrulea volum, ce reprezintă a patra ediție a Mozaicului istorico-literar (precedentele, două antume și una postumă, apărând în 1969, 1971 și, respectiv, 1998). În ciuda caracterului eterogen al eseurilor de aici (acoperind, prin sondaj, o plajă imensă, de la sinteze asupra poeziei moderniste la chestiunea romanului post-proustian și, în materie de cazuistică, de la Serghei Esenin la M. Blecher sau, mai aproape de noi, Marin Sorescu), ar fi injust să vorbim despre o eventuală dezordine tematică, fie ea și programată. Nu doar că întregul cuprins
Mozaic existențial by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3031_a_4356]
-
generațiile coincid aproape perfect cu modificările de paradigmă istorică. 1840, debutul Romantismului cu programul Introducției la „Dacia literară”; 1870, junimismul critic maiorescian; 1900, naționalismul iorghist; 1920, modernismul lovinescian; 1950, realismul socialist, urmat de mica liberalizare care a permis un remake modernist; 1980, postmodernismul; 2000, literatura postcomunistă. Singurele „precipitări” se constată în apariția modernismului lovinescian, când la mijloc este Primul Război Mondial, și în cazul literaturii douămiiste, când la mijloc este Revoluția. Tinerii care s-au luat la harță cu vârstnicii în
Neuitatul Thibaudet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3261_a_4586]
-
Război Mondial, și în cazul literaturii douămiiste, când la mijloc este Revoluția. Tinerii care s-au luat la harță cu vârstnicii în anii 1930 aparțin aceleiași generații: Mircea Eliade are doar cu opt ani mai puțin decât G.Călinescu. Remake-ul modernist din anii 1960 este opera comună a lui Șt.Aug.Doinaș și Nichita Stănescu, despărțiți prin unsprezece ani. Istoria lui Thibaudet constituie cea mai bună dovadă că astfel de cărți sunt, ieri, ca și azi, absolut necesare în orice cultură. Un
Neuitatul Thibaudet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3261_a_4586]
-
literatura feminină, echivalează astfel cu o introducere în subiect și o teoretizare a acestuia. Fixarea invariantelor e operată ,din mers", printr-o analiză mai mult metacritică decât literară. Altfel spus, Elena Zaharia-Filipaș se focalizează pe comentariile făcute de marele critic modernist pe marginea literaturii feminine, iar nu pe textele ca atare ale scriitoarelor. Procedura se schimbă însă în capitolele următoare, unele de mai mare întindere (Hortensia Papadat-Bengescu - femeia din oglindă, Henriette-Yvonne Stahl - literatura inițierii și experienței, Doamnele și lumea rurală), în
Femina by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11230_a_12555]
-
pentru a esprima un singur son". Despre litera S spune în treacăt că are ,două fețe sucite", iar limba secretă în care i se adresează Feldeșului la balul mascat este ,totatutică", o păsărească a studenților de atunci, cu anticipări ludice, moderniste prin intenția de a deplasa accentul de pe sens pe formă. Inventivitatea lingvistică a lui Hasdeu se manifestă deopotrivă de debordant în lucrările științifice, atît de meticulos elaborate, cît și în săgețile ironice aruncate cu predilecție junimiștilor. Dacă în Magnum Etymologicum
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10838_a_12163]
-
dacă trece cu brio prin filtrele axiologiei literare, tot în canon ajunge. Spre exemplu, scrierile avangardiste ori structurile romanești indefinite precum Dicționarul onomastic sau Bibliografia generală au intrat în canonul literaturii. Mai mult, există forme de experiment "tare" de tip modernist precum există forme de experiment "moale" de tip postmodern. Însă, atât experimentele moderniste cât și cele postmoderne au sfârșit prin a fi canonizate. Dacă la vremea publicării lor, romanele lui Italo Calvino au părut experimentale, astăzi, pentru un cititor cu
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]
-
exemplu, scrierile avangardiste ori structurile romanești indefinite precum Dicționarul onomastic sau Bibliografia generală au intrat în canonul literaturii. Mai mult, există forme de experiment "tare" de tip modernist precum există forme de experiment "moale" de tip postmodern. Însă, atât experimentele moderniste cât și cele postmoderne au sfârșit prin a fi canonizate. Dacă la vremea publicării lor, romanele lui Italo Calvino au părut experimentale, astăzi, pentru un cititor cu multe lecturi din literatura postmodernă, ele nu mai par experimentale, ci deja-canonice. Evident
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]