435 matches
-
altă parte, neștiut de nimeni, s-a urnit din loc și am alunecat mai departe, înspre miezul sălbatic și misterios al ființei mele. Undeva, în straturile rarefiate ale materiei, existența mea se contorsionase și capătase o nouă consistență, de o moliciune nemaiîntâlnită până atunci. Atunci am iubit eu pentru prima oară în viața mea cu adevărat. Nemaiștiind și nemaiînțelegând nimic, fără inimă, fără ochi, fără plămâni, fără auz, fără răsuflare, fără mâini și fără suflet, în cea mai cruntă deznădejde, neiubind
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
oarecum suportabil, în afară, bineînțeles, de corpul meu, pe care îl descopeream mirată urmărind jocul propriilor mele umbre pe peretele de lângă pat sau mirându-mă de forma bizară a mâinilor, a celor două excrescențe la cap care constituiau urechile, de moliciunea neverosimilă a buzelor sau de jocul roșiatic al luminii prin firele de păr. Când vocile vorbeau toate deodată și din ce în ce mai repede, mă refugiam în jocul umbrelor și al formelor corpului. Corpul întotdeauna mă salva de otrava piezișă a vocilor, pentru că
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
interioare la telefonul cu taste jegoase de pe masă și indicându-mi anticipativ o cutie de șervețele așezată pe o tejghea îngustă de lemn din fața geamului. Am luat un șervețel și am început să-l învârt în mână, bucurându-mă de moliciunea ospitalieră a hârtiei, în care, dacă aș fi putut, m-aș fi ascuns cu dragă inimă. M-am hotărât că, fie ce-o fi, să nu plâng. Chiar dacă mi-ar fi trebuit, nu l-aș fi folosit oricum, pentru că asta
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
fotografie. Aglae, implacabilă, vru să vadă și bucătăria, care exista numai teoretic. Într-o magazie, o mașină șchioapă, ordinară ținea deasupra vreo două cratițe cârpite. Aglae se întoarse cam lividă în dormitor și se așeză pe pat ca să-i încerce moliciunea. O scândură căzu, desprinsă, trăgând după sine salteaua, numai de paie. Era un pat doar de formă, în care nu dormea nimeni. - Ei, spuse Aglae, dezgustată, aici o să dormiți? Nici n-avețiloc! Și pe Titi n-o să-l tragă curentul de la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și câteva extrase. - Uite, drăguță, articolul dumitale! Felix își văzu numele tipărit în sumar în dreptul acestui titlu: Un caz de asthenopie acută de origine histerică, studiat prin procedeul anaglyphelor. O căldură îi năvăli în tot trupul, umplîndu-l de senzația unei moliciuni delicioase. Se încurcă în mulțumiri, pe care profesorul i le tăie repede: - Uite, dragă, ce-aș vrea eu. A apărut o carte foarteinteresantă în chestiunea asta (și-i cită un nume); aș vrea să-i faci o recenzie. Să cercetezi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și au toată îngrijirea din partea Marinei. - Vezi, zise ea, în chip surprinzător, Otilia era ea cam distrată, dar cu vorba ducea casa. Nu v-a scris nimic? Într-o zi, apăru în casa lui Costache chiar Aurica. Cu dulcegării și moliciuni îl vesti că Aglae ar dori să-i spuie "ceva", rugîndu-l să treacă dincolo, după-amiază. - Spune! zise bătrânul. - Apoi, eu nu știu, se apără Aurica, mama vrea să-țivorbească. - Să-ți spună ce vrea, și vedem noi! răspunse, clipind dinochi, bătrânul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
val, a clădirilor de sub ferestre, cotind la stânga spre Teatrul "Nottara", înscriindu-se pe trotuarul ce ducea spre Cinema "Patria", urmat de un taxi bîzdîgos, filîndu-l pe puști ca-n filmele cu gangsteri, 141 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Sub moliciunile de mătase, stăpâna purta bikini, portjartier și sutien, îndrăznețe, din dantelă neagră. Necunoscutul, cu latul palmei, îl dădu la o parte pe Genel. Străinul cuprinse, cu două degete, palma stângă, inertă, a leșinatei. Și, scuturîndu-i-o lejer, ca și cum ar fi urmărit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
n-ar fi fost acolo alde Bozoncea, ar fi pisat-o cu picioarele, s-o învețe minte, și îi făgădui în gând s-o sfărâme în bătaie dacă o prinde-o vreodată singură. Starostele își îmbrăcă haina și hohoti de moliciunea lui. - Așa oi fi și la muieri! La plecare, Mînă-mică 1-a prăjit pe-un carditor care învîrtea niște cărți strigând mulțimii: Două negre, una albă, Cea cu marca se plătește, Fii atent și urmărește, Mizați, domnilor! Cu o cărămidă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbraca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără de speranță. In zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare, chip minunat cu corp de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei, era întrunită cu frumusețea nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei... Prin transparența generală a pielei ei * vezi parcă nervii și mușchii, și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără, de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără, de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu pielița vânătă ca marmura ce pare moale, cu ochii mari albaștri, cu lungi bucle negre ce-ncongiurau fața lor albă și cădeau pe gâturile marmoree și pe hainele de argint în falduri lungi ce muiau corpurile sublime cu albețea și moliciunea lor. Prin acei îngeri albi și cu ochii mari, albaștri, văzui unul cu mari ochi negri, alb ca și ei, însă cu fața slabă și muiat în lungi și strălucite haine negre, cu {EminescuOpVII 211} mînile unite pe piept: el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
directă a celei dintîi. Căutînd o cauză a acestei debandade, burghezia o află ca de obicei în dezordinea străzilor, în nesupunerea muncitorilor și-n indisciplina soldaților, vălmășagul mișcărilor sociale năvălind asupra Parisului ca odinioară hunii asupra Europei. În fața lor, doar moliciunea guvernelor și diviziunea funcțiunilor politice, incapabile să domolească răsculații. În mod normal, soluția ar fi trebuit să vină de la un guvern puternic, capabil să restabilească autoritatea. Singurul lucru rațional, îi scria Flaubert lui George Sand în aprilie 1871, este următorul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
care Îl putem determina. Universul se constituie dintr-o suită de „tablouri desfătătoare” și de portrete (Îndeosebi feminine) În care nota dominantă este frumusețea pură a liniilor. Totul este dulce, alb, blînd, omul și elementele materiale tind spre răsfăț, o moliciune dulce și dalbă ne Întîmpină Îndată ce deschidem poarta acestui serai poetic. „Simțualismul” lui Bolintineanu ia forme violent diafane, patria lui imaginară este, prin excelență, o patrie a parfumurilor, culorilor și pasiunilor ce tind, repet, spre starea lor virginală. Senzualul, molaticul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
constituie din astfel de elemente (luate din mai multe universuri de percepție: Bolintineanu are intuiția corespondențelor!) care tind, curios, spre o voluptate a stingerii. Există În poeme o euforie a albului, o obsesie a virginalului din materie, o acumulare de moliciuni, jocuri, gesturi grațioase care se transformă repede Într-o adevărată teroare. O isterie a albului, dulcelui, răsfățului etc. Spațiul liric este, În orice caz, copleșit de: ...„culori suave, magice, divine ce Încîntă ochii, inima Îmbăt”... Bolintineanu părăsește valea romantică, nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Bolintineanu, de ceea ce el consideră a fi esențial În poezie: plăcerea, răsfățul privirii și al auzului. Înainte de a avea o valoare funcțională (sporul de cunoaștere, sugestia autenticității), lexicul otoman și toponimia trebuie să dea o idee despre culoarea și moliciunea senzuală a locului. Nu ne-am face o impresie adecvată despre spațiul și despre darurile coloristice ale lui Bolintineanu dacă n-am lua În considerație poema În patru cînturi și note explicative Conrad din 1867. Este, indiscutabil, performanța lirică a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numărului mare de stele - iată o propoziție ce trădează o finețe a gîndirii lirice: obscuritatea ca efect al acumulării luminii, Întunericul ce are drept hrană o lumină În grad maxim. Virginității obiectului Îi corespunde, În versurile lui Bolintineanu, o suspectă moliciune. Privirea, intensă și Îndelungată, corupe frăgezimea lucrurilor. Matinalul trece repede spre un apus al voluptății, plăcerile tinere devin „plăceri molatici”. Exilatul din poemul cu același titlu le respinge În numele datoriei sacre față de patrie: „Nu voi plăceri molatici născute-n sărbătoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
A gusta dulcea bucurie”, a bea „dulcea/roua de cerești plăceri” și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire a plăcerii, o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o moleșire a gesturilor. Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu, iar viciul caută tonurile stinse, concupiscente. Edenul bolintinean este plin de grații obosite din cauza abundenței. Obiectele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
teme de repetiție și, cum nu cunoaște Încă valoarea metaforei, folosește În toate situațiile cîteva abstracțiuni. Dacă urmărim modul lui de a caracteriza obiectele, altele decît cele citate pînă acum, observăm că toate indică un anumit grad de beție, de moliciune abstractă. Roza e beată, bucla e blîndă, stînca e uscată, dar pe ea a căzut raza unui dulce soare, coasta (rîpa) este dătătoare de delicii („coastă de delicii”) și de aceea e binecuvîntată, cascadele sînt „murmuroase” (Proscrisul), văile „Încîntătoare” etc.
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bosforului dau oarecare consistență unui peisaj imaginar În care transparența, fluiditatea, cețurile azurate ale mării se conjugă cu culoarea, corespondențele secrete, extazul vieții din serai. Marea și Seraiul sînt cele două spații (cronotopi) ai lumii bosforiene. Unul concentrează splendoarea și moliciunile de orient, celălalt reprezintă spiritul migrator, evaziunea, deschiderea imaginației. E spațiul singurătății mîndre, al melancoliei ce trece prin vecinătatea marilor mituri. Deplasîndu-se spre zona alpină, fantezia lui Bolintineanu caută locurile Închise și Încearcă o penetrație dincolo de linia vizibilului, realului. Fantasticul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
probabil, la un loc. În plus, tendința lui Conachi de a asuma lent obiectul liric (În cazul de față: obiectul erotic), ceremonia apropierii de el. Poetul exclude orice act de agresiune, orice violență: demersul conachian cerc o anumită ezitare, langoare, moliciune. El este Însoțit, totdeauna, de un sentiment de vinovăție, de unde regimul de „fereală neadormită”, tîrcoalele, strejuirea „pe furiș”: „Noțîle Înfricoșate, Ce pe furiș străjuiem, Păsurile măsurate Ce pe prispă cumpănem (potrivem), Deschidere tăinuită A zăvoarelor de her, Fereala neadormită De
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ar fi vânturat un morman de frunze. Găsi, spre coapsă, un petic de piele, îl lărgi cu disperare, încurcându-i veșmintele, care în sus, care în jos, dar reușind, în sfârșit, s-o prindă cu amândouă palmele. Nu mai simțea moliciunea dinainte, parcă un pumn țâșnea dinăuntru, trăgând, după el, de-a valma, simțuri și măruntaie. Fără a-și domoli strigătul mut printre buzele ei, prinse femeia de umeri și o apăsă, înfigând-o în zvâcnetul lui bărbătesc. Ea icni, încremenind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]