730 matches
-
căci nici pereții nici tavanul nu se deslușeau. Raza de soare tăia bezna ca o sabie de samurai înfiptă în gheața unui lac. Rămase în ușă, urmărind fâșia de lumină traversată lent de suspensii infinitezimale de praf și fulgerător de molii, stârnite de lumină. în spatele unei lăzi încinse cu benzi de fier zări umbra unui om cu pălărie și loden. "Bună ziua!", îngăimă Bătrânul și îndrăzni câțiva pași de apropiere, dar umbra se mișcă odată cu el. Era umbra lui. Din poziția în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
la pensie. Am fost arhivar. Rebis îi indică lada ferecată, cu un gest prin care punea capăt discuției și vizitei. Bătrânul înțelesese că lui îi fusese pregătit conținutul cufărului, îl trase afară și închise ușa în urma sa. Praful se reașeză, moliile reintrară în somnul lor de postav, aureola se stinse, iar cele două jumătăți de beznă, despărțite de lumină, se repeziră una-ntr-alta, ca două reptile în rut. Târî cu greu lada până acasă, se așeză lângă ea și o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Fură prinși și snopiți până la epuizare cu vâna de bou, în fața tâlharului ai cărui ochi licăriră din nou, pentru o clipă, de bucurie sarcastică. Când fu din nou lună plină, părul i se albise și se tocase, ros parcă de molii, pielea chipului îi era ca mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi i se uscaseră, iar dinții îi căzuseră în țărână. Gura îi rămăsese căscată într-un strigăt mut, a cărui frecvență era percepută numai de bufnițe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
îi plăcea Bătrânului să cotrobăie erau podurile caselor vechi, cu aerul lor stătut și lumina cernută prin hublouri murdare, cu liniștea lor de temple părăsite în grabă, prin care timpul abia se mai târâie cu foșgăit imperceptibil de cari și molii. îl fascina aglomerarea aparent dezordonată de sipete, boarfe și vechituri, de care nimeni nu mai are nici o nevoie, dar nici nu îndrăznește să le arunce. Cu un sfeșnic în mână, intra totdeauna cu înfrigurare, cu sentimentul că profanează un cavou
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul acela destinat pânzelor de păianjen, larvelor de molii, sentimentelor ofilite și privirilor lipsite de vlagă și de pasiune. Această ființă care visa cu ochii deschiși, care privea detașată și indiferentă, fără să vadă propria-i dedublare în apele înghețate ale oglinzii, fixa acum cu privirea plină de viață
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sigur că Filip a existat, se întreabă dacă nu l-a inventat el, dacă nu e cumva "paznicul interior", instinctul de conservare, conștiința. La fel și scenele voit "tari" sunt subminate de simboluri și au ceva aforistic: astfel roiul de molii care iese din lada încuiată ("interzisă") pare o cugetare pe tema deșertăciunii și a trecerii timpului. Același lucru și cu proza a doua. Pusă artificial în formele povestirii cu ramă, ea ar fi valorificat mult mai spectaculos erudiția autorului și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nări. Mai tare, clar și la concret, Și tot pe față, nu discret! Ce ați făcut în timpi sonori Lideri ajunși cu capu-n nori?? Cu foloase dobândite, Socotindu-ne uituci, Pe față și-mbrobodite, Ați pus țara pe butuci. * Carii, molii, rozătoare Lacome în mersul lor, Au dat buzna, tocătoare Într-un timp uluitor. 6 decembrie 2004 „Nu tot ce zboară se mănâncă”, Dar orice hrană e în zbor Când sărăcia e adâncă Și macină cu mare spor. Dacă-ar fi
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii oferă lecturii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
legătură de chei prinsă cu un lanț de o gaică a pantalonilor, alese cheia potrivită, descuie lacătul și deschise în fine lada. Un roi negru, zumzăitor îi păli peste față. Rămaseră buimaci câteva minute, până ce vârtejul produs de mulțimea de molii minuscule, zburătăcind orbite de lumină prin cameră, se domoli. Moliile acoperiră uniform pereții, mobilele, hainele, lăsând să plutească, suspendat în aerul încăperii, o pulbere fină ca polenul, care provocă celor doi o criză de strănutat. Când se dezmetici puțin și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a pantalonilor, alese cheia potrivită, descuie lacătul și deschise în fine lada. Un roi negru, zumzăitor îi păli peste față. Rămaseră buimaci câteva minute, până ce vârtejul produs de mulțimea de molii minuscule, zburătăcind orbite de lumină prin cameră, se domoli. Moliile acoperiră uniform pereții, mobilele, hainele, lăsând să plutească, suspendat în aerul încăperii, o pulbere fină ca polenul, care provocă celor doi o criză de strănutat. Când se dezmetici puțin și când prăfăria din aer se rarefie, Filip se putu uita
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
într-un roșu nenatural, piciorul din față ridicat grațios și înțepenit într-o poziție de balet comic, rotilele cu care erau prevăzute celelalte trei picioare și, în fine, blana și coama destrămate, devenite jalnice smocuri țepoase mustind de larve de molii. Ți-l prezint pe Leo, fostul meu colaborator, făcu Carol prezentarea, indicând cu un gest al mâinii conținutul lăzii. Conștiincios, corect și competent, ca orice cadavru. Acum știu unde te-am întâlnit, spuse Filip, strănutând din nou. în parcul municipal
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fără să știe dacă a plecat Carol sau nu. Filip a rămas în cameră revenindu-și din timp în timp din lungi leșinuri epuizante; acolo, în întuneric, sub semnul morții, singur pe o ladă de lemn, în care roiuri de molii cu o foame cosmică devorau cadavrul unui leu pe rotile, depunându-și cu fervoare ouăle în țesuturile destrămate; acolo unde cari minusculi transformau mobilierul și lemnăria casei în rumeguș; acolo unde generații succesive de insecte rezistente, imunizate deja și parcă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
căci nici pereții nici tavanul nu se deslușeau. Raza de soare tăia bezna ca o sabie de samurai înfiptă în gheața unui lac. Rămase în ușă, urmărind fâșia de lumină traversată lent de suspensii infinitezimale de praf și fulgerător de molii, stârnite de lumină. în spatele unei lăzi încinse cu benzi de fier zări umbra unui om cu pălărie și loden. "Bună ziua!", îngăimă Bătrânul și îndrăzni câțiva pași de apropiere, dar umbra se mișcă odată cu el. Era umbra lui. Din poziția în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
la pensie. Am fost arhivar. Rebis îi indică lada ferecată, cu un gest prin care punea capăt discuției și vizitei. Bătrânul înțelesese că lui îi fusese pregătit conținutul cufărului, îl trase afară și închise ușa în urma sa. Praful se reașeză, moliile reintrară în somnul lor de postav, aureola se stinse, iar cele două jumătăți de beznă, despărțite de lumină, se repeziră una-ntr-alta, ca două reptile în rut. Târî cu greu lada până acasă, se așeză lângă ea și o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Fură prinși și snopiți până la epuizare cu vâna de bou, în fața tâlharului ai cărui ochi licăriră din nou, pentru o clipă, de bucurie sarcastică. Când fu din nou lună plină, părul i se albise și se tocase, ros parcă de molii, pielea chipului îi era ca mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi i se uscaseră, iar dinții îi căzuseră în țărână. Gura îi rămăsese căscată într-un strigăt mut, a cărui frecvență era percepută numai de bufnițe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
îi plăcea Bătrânului să cotrobăie erau podurile caselor vechi, cu aerul lor stătut și lumina cernută prin hublouri murdare, cu liniștea lor de temple părăsite în grabă, prin care timpul abia se mai târâie cu foșgăit imperceptibil de cari și molii. îl fascina aglomerarea aparent dezordonată de sipete, boarfe și vechituri, de care nimeni nu mai are nici o nevoie, dar nici nu îndrăznește să le arunce. Cu un sfeșnic în mână, intra totdeauna cu înfrigurare, cu sentimentul că profanează un cavou
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul acela destinat pânzelor de păianjen, larvelor de molii, sentimentelor ofilite și privirilor lipsite de vlagă și de pasiune. Această ființă care visa cu ochii deschiși, care privea detașată și indiferentă, fără să vadă propria-i dedublare în apele înghețate ale oglinzii, fixa acum cu privirea plină de viață
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sigur că Filip a existat, se întreabă dacă nu l-a inventat el, dacă nu e cumva "paznicul interior", instinctul de conservare, conștiința. La fel și scenele voit "tari" sunt subminate de simboluri și au ceva aforistic: astfel roiul de molii care iese din lada încuiată ("interzisă") pare o cugetare pe tema deșertăciunii și a trecerii timpului. Același lucru și cu proza a doua. Pusă artificial în formele povestirii cu ramă, ea ar fi valorificat mult mai spectaculos erudiția autorului și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bătrânei se umpluse de răni. Moartea Își strecurase ghearele În fiecare crăpătură a podelei, În fiecare por, În fiecare scândură, În fiecare cui bătut În perete, În fiecare ac Înfipt În ghemotoc. Pereții casei se coșcoviră, În tavan apăruseră plăgi. Moliile roiau În dulapuri și viespile Își făcuseră cuib În candele stinse. Furnicile Își Înălțară mușuroi sub pragul casei, iar cârtițele scoaseră la lumină cei patru dubloni de aur ce stătuseră ascunși sub temelia casei vreme de o sută cincizeci și trei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
te depărtezi rănile noastre sunt în coridă se adâncesc prin pielea taurului negru sângele e doar intensitatea durerii în soare mi-ai spune pe o limbă germanică rece până când lumea s-ar insinua între noi ca o pânză deasă de molii să ne bruieze mesajele să ne astupe canalele luni nu ți-am spus niciodată că ți-am acoperit cerul cu o pătură de păsări mici că a prins rod fiecare pom din livadă și am îmbrăcat merele în fustele tale
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
iar noi doi cuminți ne jucăm de-a v-ați ascunselea sub umbrele mari crezând că suntem țâncii și stăpânii luncilor iazurilor și pădurilor dar nu e așa căci eu plâng după jucăria stricată din buzunarul tot mai ros de moliile ucigașe iar tu plângi după mica mea lume ciudată cu ieri prin care treceau călăreți în goană azi umbra unui cântec de leagăn tu mă ții de mână eu te țin de mână și-n inimă-mi sună puful galben
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
două ore și jumătate nu se putea asemui decît cu aruncarea undiței Într-un heleșteu. În momentul În care toate posibilitățile păreau să se năruie una după alta, În pieptul meu se stîrni freamătul sîcÎitor al unor larve sîngerii de molii uriașe, gata parcă să iasă din găoace și să-și ia zborul. De Îndată ce se eliberau aceste larve Însîngerate țîșneau drept spre fereastra lămîiatică. O umbră parcă le stătea În cale cînd voiau să treacă prin sticlă și perdele: spatele așa-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fereastra lămîiatică. O umbră parcă le stătea În cale cînd voiau să treacă prin sticlă și perdele: spatele așa-zisului frate devenise scut negru. Ele Însă Își vedeau de drum, țintindu-i inima și Înfigîndu-i ghearele În ea. Ia stai! Moliile nu au gheare... Ei, n-au decît să treacă, În drumul lor, pe la dentist și să se Înzestreze cu niște dinți artificiali... Da, așa e. Și eu ar trebui să merg la dentist... CÎnd mi-am vîrÎt limba În locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
spun, purta un costum negru de croială impecabilă, pe care-l făcuse (după mărturisirea sa) la propria nuntă și pe care nu-l mai îmbrăcase de atunci, păstrat de doamna Agripina, învelit în pânză albă, aerisit regulat și „ferit de molii”, și care - minunea, minunilor! - îi venea perfect și acum. Începuse, totuși, să bată, mai timid, mai netimid, adierea unei alte lumi, ușoară dorință de eliberare, nu „pe plan social” cum se spunea, căci vrând-nevrând, fiecare rămâne al grupului din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fluturii și să nu-ți placă e ca și cum ai spune că nu-l agreezi pe Michael Palin sau că nu-ți plac delfinii sau căpșunele. Dar, după părerea mea, fluturii erau cam parșivi; nu erau nimic mai mult decât niște molii în haine brodate. Și, da, moliile îți dădeau fiori și, când dădeau din aripi, se auzea un sunet nesuferit, ca hârtia mototolită - dar cel puțin erau oneste; erau cafenii, erau banale, nu le ducea mintea (nimerind în flacără cât ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]