1,121 matches
-
1925 - octombrie 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Contrar succeselor dobândite în urma războiului, încununate prin realizarea României Mari, viața personală a regelui se confrunta cu probleme cauzate de Carol, prințul moștenitor, care trăia o viață scandaloasă și, încălcând legea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa, cu Ioana Lambrino. Căsătoria a fost, în cele din urmă, anulată la Tribunalul Ilfov, Ioana Lambrino fiind exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol iar principele fiind trimis într-o lungă călătorie în jurul lumii
Ferdinand I al României () [Corola-website/Science/296763_a_298092]
-
fi legat și-n cer și tot ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și-n cer». Acest text și altele asemănătoare cu privire la preeminența lui Petru în cadrul grupului apostolilor au cunoscut, exegetic vorbind, interpretări diverse și prezența unui episcopat «monarhic» la Roma chiar de la începuturile comunității creștine ridică inevitabile probleme critice. De remarcat apoi faptul că chiar în secolul II nu doar Petru era considerat primul episcop al capitalei imperiului, dar și faptul că unele prerogative atribuite de tradiția evanghelică
Papă () [Corola-website/Science/296846_a_298175]
-
început să-și manifeste nemulțumirea față de noul regim la începutul anului 1909. Tema unificării nu a mai rezistat. Noul sistem politic plecase de la prezumția că cetățenii imperiului urmau să se unească sub steagul unei mișcări atotcuprinzătoare, otomanismul. Procesul înlocuirii instituțiilor monarhice cu unele constituționale și de acceptare a politicilor electorale s-a dovedit mult mai complicat decât se crezuse. Regiunile periferice ale imperiului au continuat să lupte pentru secesiune. Abordările politice ale lui Abdul Hamid au făcut ca echilibrul dintre musulmani
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
romanul lui [[Emily Brontë]], ambele fiind publicate în 1847. Romantismul a apărut relativ târziu în literatura franceză, chiar mai târziu decât în artele vizuale. Precursorul romantismului în secolul al 18-lea a fost cultul sensibilității, care a fost asociat regimului monarhic și Revoluția Franceză a fost mai mult o sursă de inspirație pentru scriitori străini decât o experiență la prima mână a scriitorilor francezi. Prima figură proeminentă a fost [[François-René de Chateaubriand]], un mic aristocrat care a rămas un regalist pe parcursul
Romantism () [Corola-website/Science/297855_a_299184]
-
de irigație. A favorizat crearea unei industrii siderurgice și potențarea industriei textile. A reformat armata prin intermediul colaboratorului său, generalul Alfonso La Marmora, a construit Arsenalul Militar Maritim al orașului La Spezia. În politica internă a fost un făuritor al ordinii monarhice constituționale, toate reformele sale erau dictate de dorința sa de a împiedica orice insurecție democratico-republicană. Convins susținător al unei Biserici libere într-un Stat liber, a fost interesat în a redimensiona puterea bisericii în înapoiatul regat al Sardeniei, a promovat
Camillo Benso Conte de Cavour () [Corola-website/Science/304930_a_306259]
-
a fost gândit mitul potopului original, anume acela în care avea loc un conflict între diverse grupuri și ierarhii de zei, așa cum știm că se întâmplă în variantele mesopotamiene. Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera (soția lui YHWH), Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi), inițial personificări ai norilor furtunii, ființe fantastice cu aripi de acvilă
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
religie abrahamică, având însă un număr mai redus de credincioși. Iudaismul, centrat pe existența unui Dumnezeu revelat lui Moise, a jucat un rol esențial în păstrarea identității naționale a poporului evreu și formarea Statului Israel. Înainte și în cursul perioadei monarhice, evreii au cunoscut fenomenul monolatriei. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh, sau Dumnezeu, împreună cu zeități locale, ca Așerah și Baal, și cei care țineau la a-l adora numai pe
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
avut Dumnezeu o soție?] care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate din Israelul antic, care susțin ipoteza sa că Așerah a funcționat drept zeiță și soție a lui Iahveh în religia populară israeliană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plină de lacune iar cartea e plină de dezinformări.” Opus interpretării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith , John Day , și Andre Lemaire , văd
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
acestui aspect exterior de simplitate, sprijinul său a venit din partea burgheziei bogate. La început, el a fost iubit și numit "Regele Cetățean" și "monarhul burghez", dar popularitatea lui a suferit, guvernul său a fost perceput ca fiind din ce în ce mai conservatoar și monarhic în ciuda deciziei sale de a aduce în Franța rămășițele lui Napoleon.<br> Sub conducerea sa, condițiile claselor muncitoare s-au deteriorat iar diferența de venituri a crescut considerabil. Criza economică din 1847 a condus la Revoluția din 1848 și abdicarea
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
Contele a trăit mai mult decât se așteptau. În momentul morții lui, în 1883, suportul pentru monarhie era în declin iar opinia publică era pentru continuarea celei de-a Treia Republicii ca formă de guvernământ. Unii au sugerat o restaurare monarhică sub contele de Paris după căderea regimului de la Vichy însă acest lucru nu s-a întâmplat. Majoritatea monarhiști francezi privesc pe descendenții nepotului lui Ludovic Filip care deținea titlul de conte de Paris, ca pretendenții de drept ai tronului; alții
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
lui Carol cel Mare, ci a lui Constantin și Teodosiu. Odată cu sec. V el devine o adevărată teocrație, iar împăratul, un fel de rege-sacerdot. În secolul al III-lea, în timpul lui Dioclețian, care a dus până la ultimele consecințe principiul absolutismului monarhic, cultul imperial făcuse din împărat un personaj sacru, adorat după riturile curților orientale. Constantin, adept al cultului oriental al Soarelui, creștinat și botezat în cultul arian abia în ultimele zile ale vieții, a dat, în 313, "edictul din Milano". De
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
o proto-industrializare, în special în sectorul textil, dar și de un avânt în domeniile intelectual și cultural. Ludovic al XVI-lea, care a urcat pe tron în 1774, s-a dovedit însă incapabil să găsească o soluție pentru plata datoriei monarhice și s-a văzut obligat să convoace Adunarea Stărilor Generale în 1789. Delegații trimiși la Adunarea Stărilor Generale din 1789, ale căror lucrări s-au deschis la 5 mai, și-au depășit rapid atribuțiile conferite și s-au erijat într-
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
adică a nobilimii conservatoare și clericale. Cuvintele cheie ale Congresului au fost „restaurație“ și „legitimism“. "Restaurația" consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar "legitimismul" era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Klemens von Metternich al Imperiului Austriac, lordul Castlereagh al Angliei
Congresul de la Viena () [Corola-website/Science/304902_a_306231]
-
pământ continental, așa-numita "peraia". Panionion, un templu închinat lui Poseidon Helikonios și având vocație de centralizator religios și politic între cetățile ioniene, era situat în aceeași regiune continentală la poalele muntelui Mykale a fost subiectul unor dispute similare. Regimurile monarhice au dispărut în majoritatea orașelor grecești pe la 700. Un rege samian, Amphicrates este probabil printre ultimii regi înainte de apariția regimului oligarhic al geomorilor. Geomoroi însemnând 'proprietari ce împart pământ', același termen este folosit pentru oligarhie în Syracusa. Acest Amphicrates participă
Samos () [Corola-website/Science/297368_a_298697]
-
a devenit o parte a lui Partit Socialista Unificat de Catalunya. Atunci, mișcarea separatistă a funcționat doar pe teritoriul fostului Principat al Cataloniei. Partit Català Proletari, condus de Jaume Compte, a fost primul reprezentant al separatismului socialist. Împreună cu căderea restaurării monarhice și a dictaturii lui Primo de Rivera și formarea celei de-a Doua Republica Spaniolă, mișcarile republicane catalane s-au unit, ducând la crearea partidului Esquerra Republicana de Catalunya. Separatiștii, susținatorii lui Macià s-au unit și ei cu partidul
Separatismul catalan () [Corola-website/Science/315204_a_316533]
-
cauzat apariția unor curente creștine eretice. Erezia numită Gnosticism avea o natură elitistă, aparținând doar membrilor care posedau cunoașterea supremă ("gnosa") și combina filosofia greacă cu învățătura creștinismului timpuriu transmis oral. În decursul acestei perioade începe să se afirme episcopatul monarhic, dar rolul instituțional al Papei Hygin este incert. A murit ca martir în timpul persecuției anticreștine a Împăratului Roman Marcus Aurelius, dar nu este verificabil acest lucru.
Papa Hygin () [Corola-website/Science/303751_a_305080]
-
târziu, Iulius Cezar consemnează dislocarea finală a boilor din regiunea Dunării cauzată de suebii germanici, pierderea majorității populației în lupta cu romanii și dispersarea supraviețuitorilor printre alte triburi. Structura tribală a fost înlocuită de o guvernare de tip imperial sau monarhic și boii au dispărut, cu excepția numelor locale sau tradițiilor care au rezistat un răstimp. Din toate numele diferite ale aceluiași popor celtic în literatura de specialitate și inscripții iese în evidență un segment celtic continental, cu numele având rădăcina "boio-
Boi (trib) () [Corola-website/Science/299850_a_301179]
-
originea în secolul XVII. Sistemul westphalian a operat cu destul de mult succes pentru aproximativ trei sute de ani, în bună parte datorită înțelegerilor comune asupra etichetei relațiilor internaționale, privind mai cu seamă diplomația și conducerea războiului, în principal în rândul elitelor monarhice europene sau aristocratice înrudite. Este totuși mai puțin adecvat pentru a întâmpina provocările globalizării, care au la fel de mult, dacă nu și mai mult, a face cu nevoia de supraveghere internațională sau supranațională a tranzacțiilor comerciale și financiare, cât și cu
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
În timp ce momentul abandonării Casei Stuart, coruptă instituțional, în 1688 și schimbul de putere cu Parlamentul rezultat păreau să fi fost oportune reformei, dintr-un număr de motive acest lucru nu s-a întâmplat. De fapt, guvernarea a trecut de la conducerea monarhică la controversata conducere oligarhică, cu multe din caracteristicile Casei Stuart transferându-se pur și simplu către Parlament și Administrația publică. Acest fapt nu este surprinzător, din moment ce, în mare parte, moștenitorii aristocrați ai curtenilor de la Casa Stuart și-au păstrat responsabilitățile
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
răspunde cu siguranță la această întrebare. Oamenii scandalului de la Slătineanu, atunci când Europa se zguduia de o complicare internațională uriașă, oamenii republicii de la Ploiești, oamenii agitărilor și urzirilor de la Mazar Pașa, oamenii cari au amenințat în atâtea rânduri dinastia și așezământul monarhic statornicit prin Constituție și în deosebi personal chiar pe M. Sa Domnitorul; acei oameni insinuează astăzi că partidul conservator este partidul ce voiește a veni la putere prin violențe, prin turburări și scandaluri de uliță. Adevărat este că partidul conservator
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
pământurile lor, dar nu admitem teoria că acele pământuri sânt ale statului. Nominal da, în realitate nu. Nominal în statele primitive tot pământul e considerat ca pământ domnesc și din această suveranitate asupra oamenilor și averilor decurg până și titulaturele monarhice. Astfel se zice rege al Prusiei, nu al prusianilor, regină a Angliei, nu a englejilor, ca și când teritoriul întreg ar fi proprietate a coroanei. Propietate în senzul modern al cuvântului nu e în societățile primitive și în cele teocratice decât averea
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
emise din capul locului ne bucură și, oricare ar fi fost întrebuințarea făcută de art. 44 ca unealtă de presiune, necesitățile politice ale prezentului ne silesc a o trece cu vederea și a o da uitării pentru moment măcar. Europa monarhică și creștină, Europa împărțită după rase și care datorește estrema sa dezvoltare intelectuală și economică tocmai principiului împărțirii în rase, cari, una după alta, își încărcă umerii cu sarcina civilizațiunii câștigate de celelalte ginți surori, această Europă ne-a dat
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
dintr-o tensiune creatoare decât ca urmare a unei creații deliberate. Au existat dintotdeauna doi poli unificatori În istoria Bătrânului Continent: Atena și Roma, În Antichitatea precreștină; Roma și Ierusalimul, În era creștină; apoi Roma papală În opoziție cu statele monarhice. Regăsim până În prezent această opoziție dintre universal și particular În dialectica Europei și a națiunilor sale. Această tensiune (necunoscută sau chiar de neînchipuit În cultura chineză, de pildă) Între doi poli de referință este atât de generală, Încât depășește opoziția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și a unei democrații liberale Înaintează prin reforme aproape toate cumulative. În Franța, dimpotrivă, a avut loc o cascadă de revoluții care au Început În 1789. Instabilitatea instituțională și democratică nu a Împiedicat totuși consolidarea modelului statal-național moștenit de la absolutismul monarhic modern. Ne putem gândi chiar că patriotismul național francez, În măsura În care permite Înfrângerea vicisitudinii evenimentelor și transcenderea diferențelor politice de moment, s-a Întărit de-a lungul Întregului secol al XIX-lea. În cadrul modelului britanic, reprezentarea politică națională se naște, dăinuie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
monarhie constituțională, cînd regele va fi obligat să abdice, ca un veritabil personaj caragialesc, nu șovăie să scandeze noul nume al țării, nu fără o argumentație prealabilă: "...noi am fost sinceri și nu am înșelat pe nimeni, sperînd că instituția monarhică se va acorda cu interesele poporului român. Cînd însă factorul constituțional însuși abdică (...) înțelegem că ar fi fără sens a mai rămîne monarhici fără monarh și fără dinastie"; și, în concluzie, "din toată inima, întorcîndu-ne ochii de la trecut, cu grija
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]