387 matches
-
va fi definită și învățată de către toți cetățenii. Michelet s-a dedicat cu mai multă forță operei sale literare. Astfel, în 1849 îi apare "Histoire de la Révolution française" („Istoria revoluției franceze”). Adversitatea politică împotriva acestui acuzator al regimurilor feudale și monarhiste care era Jules Michelet atinge un punct maxim în 1851. Reacțiunea contrarevoluționară reușește să-i interzică a mai ține cursuri în fața studenților. Au loc manifestații de simpatie ale tinerilor. În 1852 Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz sunt concediați
Jules Michelet () [Corola-website/Science/302907_a_304236]
-
un aristocrat onorabil și un republican laș, ridiculizat adeseori. Pentru a-și întreține familia Offenbach a frecventat în continuare ca violoncelist seratele pariziene. Însă nu pentru mult timp; revoluția din 1848 a obligat plutocrația și anturajul ei bulevardier, în majoritate monarhist, să fugă peste noapte din Paris. În februarie, Offenbach a plecat la Köln împreună cu tânăra sa soție și cu fetița lor nou născută, cu speranța să aibe acolo mai multe angajamente. Se pare că muzicianul nu dispunea pe atunci de
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
duce Nicolai și soția sa s-au mutat într-o mică casă de țară la Choigny, 35 de kilometri de Paris. Era păzit 24 de ore de poliția secretă franceză, ca și de câțiva cazaci credincioși. A devenit centrul rezistenței monarhiste antisovietice. S-au făcut planuri pentru trimiterea de agenți în Rusia. O sarcină de maximă importanță pentru poliția secretă sovietică a fost aceea de penetrare a organizației monarhiste și de răpire a lui Nicolai. OGPU a reușit să-și infiltreze
Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei () [Corola-website/Science/304712_a_306041]
-
secretă franceză, ca și de câțiva cazaci credincioși. A devenit centrul rezistenței monarhiste antisovietice. S-au făcut planuri pentru trimiterea de agenți în Rusia. O sarcină de maximă importanță pentru poliția secretă sovietică a fost aceea de penetrare a organizației monarhiste și de răpire a lui Nicolai. OGPU a reușit să-și infiltreze agenții în rețeaua monarhistă, a reușit să-l momescă în Rusia Bolșevică pe spionul britanic antibolșevic Sidney Reilly (și să-l execute în 1925). Însă, în iunie 1927
Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei () [Corola-website/Science/304712_a_306041]
-
făcut planuri pentru trimiterea de agenți în Rusia. O sarcină de maximă importanță pentru poliția secretă sovietică a fost aceea de penetrare a organizației monarhiste și de răpire a lui Nicolai. OGPU a reușit să-și infiltreze agenții în rețeaua monarhistă, a reușit să-l momescă în Rusia Bolșevică pe spionul britanic antibolșevic Sidney Reilly (și să-l execute în 1925). Însă, în iunie 1927, monarhiștii au reușit să ducă la bun sfârșit un atentat cu bombă la închisoarea Lubianca din
Marele duce Nicolai Nicolaevici (cel Tânăr) al Rusiei () [Corola-website/Science/304712_a_306041]
-
franceză ca deputat de , Paris, Alger și Nisa. La Paris, el a terminat pe locul al patrulea, după , și Victor Hugo. Din cauza naționalității sale italiene, care a dus la invalidarea alegerii sale, și față în față cu acuzațiile noii majorități monarhiste din Cameră, care afirma că el nu luptase cu adevărat, a refuzat mandatele înainte chiar de a se prezenta la Adunarea Națională, în fața căreia a mers doar în scopul de a apăra cauza soldaților care s-au aflat sub comanda
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (că și secretar particular), «face trotuarul» (că și ziarist plătit al ziarului "L’Ordre" bonapartist, și al ziarului "Le Gaulois" monarhist), si pe «negrul» (scrie o duzină de volume, române și nuvele, pentru diverși angajatori). De abia în cursul anului 1884, cu ocazia unei legături devastatoare cu o femeie de moravuri ușoare, el face un bilanț negativ vieții lui de «ratat
Octave Mirbeau () [Corola-website/Science/303956_a_305285]
-
din cauza ideilor sale și a fost arestat de două ori și condamnat pe baza unor dovezi false. fost un republican radical în timpul domniei regelui Louis-Philippe în Franța și a participat la agitațiile politice ale epocii, la lupta dintre republicani și monarhiști. A murit înainte de împlinirea vârstei de douăzeci și unu de ani, din cauza rănilor suferite la data de 30 mai 1832, în urma unui duel cu pistoale și a fost înhumat într-un loc rămas necunoscut. În orașul Sartrouville din Franța există liceul „Evariste
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
la vatră de Bourboni și deci extaziați de întoarcerea Împăratului și extrem de doritori de revanșă. Cu toate acestea, forța morală a soldatului francez era afectată de suspiciunea cvasi-generalizată privitoare la ofițeri, mulți dintre aceștia fiind suspectați că ar avea simpatii monarhiste. După cum subliniază istoricul francez Henri Houssaye, această armată franceză era redutabilă și fragilă în același timp, fiind capabilă de incredibile acte de bravură dar, în egală măsură, predispusă spre a se lăsa pradă panicii. Împăratul francez era conștient că va
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
2008, Prințul Radu a fost Reprezentant special al Guvernului României sub două administrații succesive, atât cea a guvernului de coaliție al PSD, cât și cea a alianței de centru-dreapta "Dreptate și Adevăr", ulterior a alianței PNL-UDMR. Între timp, principalul partid monarhist PNȚCD, în prezent extraparlamentar, a respins orice rol pentru el sau principesa Margareta într-o monarhie restaurată. În 2003, însă, filiala Cluj a PNȚCD a invitat-o în mod oficial pe principesa Margareta să-i fie candidat la Senat în
Radu, Principe al României () [Corola-website/Science/304445_a_305774]
-
monarhiei în proporție de 54,3%. Rezultatele referendumului pot fi apreciate din punct de vedere critic ținând seama de mai mulți factori. Cel mai important, Italia a apărut ca o țară divizată în două: nordul republican (66.2%) și sudul monarhist (63.8%). Cei care au votat au fost în număr de 24.947.187. Rezultatele oficiale ale referendumului instituțional au fost:12.718.641 voturi pentru republică(54.3%), și 10,718,502(45.7%), iar 1.498936 voturi nule
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
de operațiuni a primit numele de cod „Force 133”. După înfrângerea Iugoslaviei de către forțele Axei din 1941, țara s-a dezintegrat. În Croația exista o puternică mișcare profascistă, ustașii, dar în restul teritoriului au apărut două mișcări de rezistență: cetnicii monarhiști conduși de Draža Mihailović și partizanii iugoslavi procomuniști conduși de Josip Broz Tito. SOE a sprijinit la început guvernul în exil iugoslav și prin acesta pe cetnici. În scurtă vreme a devenit însă evident că cetnicii sunt mai puțin eficienți
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
bine înarmată decât trupele paramilitare fasciste, guvernul și regele Victor Emmanuel nu au reușit să înăbușe mișcarea lui Mussolini. Regele s-a văzut nevoit să aleagă una dintre cele două mișcări politice rivale pentru a-i oferi conducerea Italiei: fasciștii monarhiști ai lui Mussolini sau socialiștii republicani. Regele i-a ales pe fasciști. Pe 28 octombrie 1922, regele Victor Emmanuel l-a numit pe Mussolini prim ministru. Fasciștii puteau să-și îndeplinească idealurile politice, atâta vreme cât rămâneau suporterii monarhiei. Mussolini era un
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
de informații. George Loustaunau-Lacau și Mary-Madeleine Fourcade, vechi membrie ai organizației profasciste și anticomuniste La Cagoule, au fondat rețeaua Aliance, în vreme ce colonelul Groussard]], ofițer al serviciilor de spionaj ale Regimului de la Vichy, a fondat rețeaua „Gilbert”. Diferiți membri ai mișcării monarhiste „Action française”, precum Daniel Cordier, s-au alăturat luptei împotriva ocupantului nazist. Cordier a colaborat strâns cu Pierre Bénouville, unul dintre cei mai importanți coordonatori ai luptei de rezistență. În anumite cazuri, contactul din clandestinitate cu alte organizații de luptă
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
conservatoare. Pierre de Bénouville și Mary-Madeleine Fourcade au ajuns deputați gaulliști după război, François Mitterrand a devenit un politician de stânga, Henry Frenay a evoluat spre umanism și socialism european, iar Daniel Cordier, membru al unei familii cu vechi tradiții monarhiste, antiparlamentare și antirevoluționare, a devenit un apropiat al republicanului Jean Moulin. Jean-Pierre Azéma a fost cel care a folosit pentru prima oară termenul „vichysto- résistant” pentru a-i denumi pe cei care, loiali la început regimului de la Vichy, (sau doar
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
teoremelor de algebră, a fost unul dintre pionierii analizei matematice și a adus o serie de contribuții și în domeniul fizicii. Datorită perspicacității și rigurozității metodelor sale, Cauchy a avut o influență extraordinară asupra contemporanilor și succesorilor săi. Catolic și monarhist fervent, a manifestat o prezență socială activă. S-a născut la 21 august 1789 la Paris, la o lună după izbucnirea Revoluției franceze, ca fiul cel mare al lui Louis François Cauchy și al lui Marie Madeleine Desestre. Tatăl ocupă
Augustin Louis Cauchy () [Corola-website/Science/309624_a_310953]
-
exercitată de către monarh în limitele Cartei din 1814. Regimul a luat naștere în urma abdicării lui Napoleon Bonaparte la data de 6 aprilie 1814 și durează pînă în anul 1830. Aliații coaliției antinapoleoniene consideră că este inoportună revenirea la un regim monarhist absolutist și consideră necesară editarea unei constituții inspirată din constituțiile precedente din anii 1791 și 1795 precum și din instituțiile britanice. Ludovic al XVIII-lea, fratele lui Ludovic al XVI-lea moștenește coroana Franței iar regatul revine la frontierele din 1792
Restaurația franceză () [Corola-website/Science/309682_a_311011]
-
lui Henric, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea. Acesta nu este acceptat ca rege sub titul de Henric al V-lea de către parlamentul dominat de liberali. În urma unei perioade de ezitare și disensiuni între republicani și liberalii monarhiști, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezintă începutul perioadei cunoscută sub numele de Monarhia din Iulie.
Restaurația franceză () [Corola-website/Science/309682_a_311011]
-
regatul Ungariei, înlocuindu-l cu un stat marionetă efemer. După retragerea armatei române din 1920, care ocupase Budapesta în timpul luptelor cu regimul comunist al lui Béla Kun, țara a fost răvășită de un război civil, în timpul căruia forțele anticomuniste și monarhiste au epurat cu violență din societatea maghiară comuniștii, intelectualii de stânga și pe alții pe care îi considerau o amenințare, printre care și pe unii evrei. La sfârșitul anului 1920, s-a format și a preluat puterea o coaliție a
Regatul Ungariei (1920–1944) () [Corola-website/Science/309735_a_311064]
-
Carlos cel Scurt" prezicând că monarhia nu va dura. Totuși, după încercarea de lovitură de stat, Carrillo a spus telespectatorilor într-o declarație emoțională "Dumnezeu l-a salvat pe rege". De asemenea, liderul comunist a mai remarcat: "Astăzi, toți suntem monarhiști". Dacă sprijinul publicului pentru monarhie era limitat înainte de 1981, după această dată a devenit semnificativ mai mare. Potrivit unui sondaj al ziarului "El Mundo" din noiembrie 2005, 77,5% dintre spanioli cred că regele Juan Carlos este "bun sau foarte
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
ținta principală a germanilor și colaboratorilor lor. Noul guvern al lui Ioannis Rallis, dominat de vechii politicieni conservatori, beneficiind de colaborarea autorităților germane, a înființat „batalionele de securitate”, formațiuni paramilitare destinate exclusiv luptei anticomuniste. Alte grupuri mici anticomuniste, precum organizația monarhistă „X” au primit fonduri și arme. A izbucnit un război civil sub supravegherea germanilor. În octombrie 1943, ELAS a atacat EDES. Acest conflic a continuat până în februarie 1944, când agenții britanici din Grecia au negociat o încetare a focului. Luptele
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
alăture forțelor armate elene din exil. Echipamentul radio, banii, armele și alte materiale au fost livrate în principal de britanici, dar în cantități insuficiente. Situația rezistenței era complicată de conflictele dintre luptătorii de stânga și cei de dreapte, sau dintre monarhiști și republicani. Rezistența urbană era supusă unor pericole uriașe - luptătorii ei erau în primejdie să fie arestați și executați fără judecată. Luptătorii capturați erau de cele mai multe ori torutrați de Abwehr și Gestapo, iar mărturiile obținute au fost folosite pentru distrugerea
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
Vincent-Marie Viénot, conte de Vaublanc (n. 2 martie 1756, Fort Dauphin - d. 21 august 1845, Paris) a fost un om politic și scriitor francez catolic, monarhist. Din 26 septembrie 1815 până în 7 mai 1816, a îndeplinit funcția de Ministru de Interne al Franței. Cariera sa politică s-a desfășurat sub conducerea succesivă a lui Ludovic al XVI-lea, Paul Barras, Napoleon, contele de Artois, viitorul Carol
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
lor au fost împărțite. Fiecare bastion al rezistenței a fost învins, în mod individual, de către Qing până în 1662, când ultimele speranțe reale de o renaștere Mingului au murit odată cu Împăratul Mingului de Sud, Yongli, Zhu Youlang. În ciuda înfrângerii Mingului, mișcările monarhiste mai mici au continuat până la proclamarea Republicii Chineze în 1912. Împărații Ming au preluat sistemul de administrare provincială al dinastiei Yuan, iar cele treisprezece provincii Ming sunt precursoarele provinciilor moderne. De-a lungul dinastiei Song, cea mai mare diviziunea politică
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
și nominală. Iacob a fost învestit cu Ordinul Jartierei în 1642, și numit Duce de York la 22 ianuarie 1644. Cum disputele între rege și Parlamentul englez au dus la Războiul Civil Englez, Iacob a rămas la Oxford, un bastion monarhist. Când orașul a cedat după Asediul de la Oxford în 1646, liderii parlamentari au ordonat ca Ducele de York să se limiteze la Palatul St. James. În 1648, el a evadat ajutat de Joseph Bampfield și a plecat la Haga deghizat
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]